Contestaţie la executare. Decizia nr. 1068/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1068/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 167/330/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1068/R
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - M. B.
Judecător –L. I. M.
Judecător –R. M. I.
Grefier – A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta - contestatoare .., împotriva sentinței civile nr. 805 din 17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Urziceni, în contradictoriu cu intimatul T. F., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile, recurenta - contestatoare .. prin avocat V. A., în baza contractului de asistență juridică nr. 580/02.07.2013, iar intimatul T. F. personal și asistat de avocat A. G., în baza contractului de asistență juridică nr. B_ din 28.09.2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru, precum și faptul că intimatul a depus întâmpinare. După care;
Apărătorul recurentei depune al dosar chitanța . nr._/18.07.2013, prin care face dovada consemnării taxei de timbru. Totodată, precizează că nu mai are alte cereri sau excepții de formulat în cauză.
Apărătorul intimatului arată, de asemenea, că nu mai are alte cereri sau excepții de formulat.
Tribunalul ia act și, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie încheiată, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Avocat V. A., pentru recurenta - contestatoare .., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris. Apreciază că arenda nu era exigibilă, creditorul având și obligația de a se prezenta la sediul societății să-și exprime dorința cu privire la modalitatea de plată a arendei, să încheie actul adițional, așa cum i s-a impus societății de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița, prin adresa nr._ din 17.07.2012 și să primească arenda, însă creditorul nu s-a prezentat pentru îndeplinirea acestor obligații, cu toate că s-au făcut înștiințări publice, dovezile fiind depuse la dosar. Faptul că societatea a făcut aceste anunțuri reiese și din rezoluția nr. 2138/P/2011/27.12.2012, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Urziceni.
Consideră că problema a apărut odată cu adresa emisă de D.G.F.P. Ialomița, potrivit căreia contribuabilii care realizează venituri din arendă sunt obligați să-și exprime în scris opțiunea referitoare la modalitatea de impunere aleasă, prin încheierea unui act adițional, înainte de data efectuării primei plăți, care să fie înregistrat la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la încheierea acestuia. Situație față de care, având în vedere că societatea făcea parte din Asociația cultivatorilor de cereale și plante tehnice Ialomița, avea obligația să invite arendatorul să încheie actul adițional, însă intimatul nu a înțeles să se prezinte pentru încheierea acestui act, astfel că, societatea nu putea risca și să ignore această adresă emisă de organul fiscal.
Mai arată că, pe parcursul judecății, a cerut sprijinul instanței de judecată pentru a fixa o zi când creditorul trebuia să se prezinte la sediul societății să încheie actul adițional impus de către organul de stat cu atribuții în domeniul fiscal, precum și pentru achitarea arendei, răspunsul intimatului la ultima întrebare din interogatoriu a fost fără echivoc „nu vreau să vin”. Conform procesului-verbal încheiat la data de 10.04.2013, societatea a achitat arenda datorată de 1837,08 lei, pentru 2012, dar instanța a continuat și a modificat formele de executare, a menținut creanța, deși aceasta era achitată, apreciind că hotărârea este nelegală și sub acest aspect.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat A. G., pentru intimatul T. F., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de Judecătoria Urziceni. Opinia recurentei, precum că acest contract de arendă nu ar reprezenta titlu executor, nu poate fi reținută, având în vedere că a fost înregistrat la Consiliul Local, aspect dovedit cu înscrisuri. De asemenea, nici susținerea potrivit căreia creanța nu este exigibilă, având în vedere art. 5 din contractul de arendă, în care se prevede modalitatea și termenul de plată a arendei, respectiv jumătate până la 31.08. ale anului și jumătate până la 30.11.ale anului. De asemenea, susținerea recurentei că ar fi încercat să anunțe intimatul să se prezinte să ridice arenda nu poate fi reținută, având în vedere că nu a fost și dovedită, mai mult, intimatul s-a tot prezentat la sediul societății, însă a fost refuzat de fiecare dată.
Pentru toate aceste motive consideră că hotărârea pronunțată de Judecătoria Urziceni este legală și temeinică, urmând să fie menținută, cu cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civil de față:
Prin sentința civilă nr.805 din data de 17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Urziceni s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea .. în contradictoriu cu intimatul T..
S-a modificat în parte somația nr.351 și procesul verbal de cheltuieli din 19.12.2012 emise în dosarul de executare nr. 351C/2012 al B. C. R. și Ș. M. D., prin diminuarea onorariului de executare de la 227 de lei la 183 lei și a debitului de la 2268 de lei la 1837 de lei.
S-a respins cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită și a fost obligat intimatul să plătească contestatoarei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând o parte din contravaloarea onorariilor de avocat și a timbrajului achitat în cauză, corespunzător cu partea admisă din contestație.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de arendare înregistrat la Primăria Comunei B., jud. Ialomița sub nr. 273 din 02.05.2006 încheiat între intimatul T. F., în calitate de arendator și contestatoarea ., în calitate de arendaș, s-a pornit executarea silită împotriva arendașului la cererea intimatului. Prin încheierea din data de 10.12.2012 a Judecătoriei Urziceni s-a încuviințat executarea silită împotriva contestatoarei în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă mai sus arătat pentru o creanță în cuantum de 2268 de lei, plus cheltuieli de executare.
Executarea a format obiectul dosarului de executare silită nr. 351C/2012 al B. C. R. și Ș. M. D..
Potrivit art. 5 din contractul mai sus arătat părțile au stabilit nivelul arendei la 700 kg grâu/ha sau opțional în bani la prețul de achiziție practicat de . Sărățuica la 31.07 ale anului. S-a prevăzut că plata în natură se face la sediul arendașului, după recoltatul fiecărei culturi la data anunțată de arendaș, iar plata în bani se face la sediul arendașului după recoltatul fiecărei culturi după cum urmează: jumătate până la 31.08 ale anului și jumătate până la 30.11 ale anului.
Instanța a reținut că în mod culpabil contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a arendei pentru anul 2012 către intimat în termenul contractual mai sus arătat ceea ce l-a îndreptățit pe acesta să solicite executarea silită a creanței, reținând instanța că susținerile contestatoarei conform cărora intimatul a refuzat primirea arendei nu au fost probate dar și faptul că și în situația unui eventual refuz din partea intimatului contestatoarea ar fi fost în drept să facă o ofertă reală urmată de consemnațiune potrivit art. 586 C.p.c., ceea nu ce s-a realizat.
Executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite pentru recuperarea unei creanțe de 2268 de lei reprezentând contravaloarea arendei pentru anul 2012 luând în considerare un preț de 1 leu/kg grâu. Instanța a reținut că părțile nu au convenit acest preț de 1 leu/kg grâu, iar executorul nu a arătat în nici un fel cum a ajuns la această prețuire a kg de grâu, valoarea fiind stabilită în mod aleatoriu.
Instanța a mai reținut că pe parcursul judecării acestei contestații, contestatoarea i-a achitat intimatului suma de 1837 de lei așa cum rezultă din procesul verbal din 10.04.2013 depus în dosarul cauzei, această sumă reprezentând contravaloarea arendei pentru anul 2012, luându-se în calcul prețul grâului stabilit prin hotărârea Consiliului Județean Ialomița.
Deoarece prețul pe kg de grâu stabilit de către executor nu are un fundament legal și nu corespunde înțelegerii părților, instanța a diminuat debitul stabilit de executor de la 2268 de lei la 1837 de lei având în vedere prețul indicat prin hotărârea Consiliului Județean Ialomița nr. 36 din 28.08.2012 și faptul că arendașul a fost de acord să achite o arendă în cuantum de 1837 de lei.
Față de diminuarea debitului, instanța a diminuat și onorariul de executare de la 227 de lei la 183 lei reprezentând 10% din debitul urmărit astfel cum a fost diminuat.
Față de aceste considerente, instanța a modificat în parte somația nr. 351 și procesul verbal de cheltuieli din 19.12.2012 emise în dosarul de executare nr. 351C/2012 al B. C. R. și Ș. M. D., respectiv prin diminuarea onorariului de executare de la 227 de lei la 183 lei și a debitului de la 2268 de lei la 1837 de lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ca prim motiv de recurs se invocă faptul că instanța a interpretat greșit dispozițiile contractului de arendă, adresa nr._ din 17.07.2012 emisă de DGFP Ialomița și procesul verbal din 10.04.2013 încheiat între societate și I. L..
Astfel, potrivit art.3711 alin.2 cod proc. Civ. creditorul își poate recupera creanța pe calea executării silite atunci când debitorul nu-și execută de bună voie obligația ori în cauză nu s-a făcut dovada în niciun fel că societatea ar fi refuzat necondiționat, expres sau tacit, să-și îndeplinească de bună voie obligația privind plata arendei pentru anul 2012.
Conform contractului, plata arendei, fie în natură, fie în bani, se face la sediul arendașului iar creditorul trebuia să opteze cu privire plata arendei iar dacă dorea plata în natură trebuia să urmărească anunțul efectuat de arendaș; de asemenea, acesta trebuia să se prezinte la sediul arendașului pentru a încheia actul adițional așa cum i s-a impus societății de DGFP Ialomița, lucru pe care nu l-a făcut. Creditorul trebuia să se conformeze acestei dispoziții dată de o instituție a statului astfel că plata a fost condiționată de încheierea actului adițional.
Susține recurentul că instanța de fond a interpretat greșit adresa DGFP Ialomița și a reținut culpa societății deoarece nu a procedat conform art.586 cod proc. civ. deoarece dacă ar fi procedat astfel, o asemenea atitudine contravenea adresei menționate.
Mai arată recurenta că pe parcursul judecății, cu sprijinul instanței, a reușit să stabilească cu creditorul o dată când acesta a încheiat actul adițional și numai în acest fel a putut să achite arenda în sumă de 1.837,08 lei.
În al doilea motiv de recurs recurenta invocă faptul că instanța de fond a menținut, în mod greșit, în dispozitivul sentinței debitul de 1.837,08 lei în condițiile în care din procesul verbal din data de 10.04.2013 rezultă că acest debit a fost achitat, aspect susținut și de intimat în concluziile pe fond.
Un alt motiv de recurs vizează greșita obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de executare și a cheltuielilor de judecată în condițiile în care apreciază că nu are nicio culpă în declanșarea procesului deoarece nu i se poate imputa faptul că a refuzat executarea de bună voie a contractului de arendă, acest contract neavând caracter de titlu executoriu.
Recurenta solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
În motivarea cererii intimatul arată, contrar recurentei, că potrivit Legii nr.16/1994, contractul de arendă este titlu executoriu iar în ceea ce privește susținerile recurentei că a refuzat primirea arendei, acestea nu au fost probate.
Apreciind că sentința este legală și temeinică, intimatul solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Analizând sentința recurată în raport de motivele de recurs invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, reținând următoarele:
Primul motiv de recurs privind greșita interpretare a actului dedus judecății nu este fondat.
Conform art.6 al.5 din Legea arendării (în baza căreia s-a încheiat contractul din speță), contractele de arendă încheiate în scris și înregistrate la consiliul local constituie titluri executorii pentru plata arendei la termenele și în modalitățile stabilite în contract.
În ceea ce privește executarea de bună voie a obligațiilor contractuale, în mod corect instanța de fond a reținut că recurenta contestatoare nu și-a îndeplinit obligația de plată a arendei conform contractului.
Astfel, potrivit art.II pct.1 lit.a arendașul avea obligația să plătească arenda proprietarului, în natură sau în bani, la termenele stabilite.
Potrivit art.V plata arendei se face în natură, la sediul arendașului după recoltatul fiecărei culturi, la data anunțată de arendaș și opțional, în bani, tot la sediul arendașului, după recoltatul fiecărei culturi, jumătate din cuantum până la 31.08 ale anului iar jumătate până la 30.11. ale anului.
Rezultă din modul de redactare și interpretare a contractului de arendă că modalitatea de plată a arendei era, ca regulă, în natură și doar opțional în bani.
În speță arendatorul nu și-a exprimat opțiunea în ceea ce privește modalitatea de plată a arendei pentru anul 2012 astfel că plata arendei trebuia să fie făcută în natură și dacă aceasta nu se mai putea face din motive obiective, urma să se facă plata în bani.
Prin contract s-a stabilit că plata în natură se va face la data anunțată de arendaș, fără a se stabili alte elemente cu privire la modul în care urma să se anunțe această dată, astfel că anunțul trebuia să fie adus la cunoștința arendatorului, lucru care nu s-a întâmplat.
Societatea recurentă a afișat anunțurile prin care aducea la cunoștința persoanelor interesate că arenda în grâu se poate ridica în perioada 6-25 august 2012 iar după această perioadă arenda se eliberează în bani, la sediul societății, la magazia de cereale, afișierul public situat în fața dispensarului satului și la sediul magazinului sătesc însă acest anunț public nu poate ține loc de anunț făcut arendatorului, pentru că în lipsa unor condiții privind anunțarea plății arendei, arendatorul nu era obligat să se prezinte în locațiile enunțate în perspectiva că arendașul va anunța data plății arendei, fiind îndreptățit din acest punct de vedere să aștepte ca anunțul să-i fie făcut personal.
Având în vedere că deși arendatorul nu și-a exprimat opțiunea pentru plata arendei în bani și nu a fost înștiințat despre perioada în care se putea prezenta să-și ridice arenda, culpa în neexecutarea plății aparține arendașului, respectiv societății contestatoare.
În ceea ce privește adresa DGFP Ialomița, aceasta nu poate constitui un motiv exonerator de culpă pentru neplata arendei deoarece, pe de o parte, indiferent de modalitatea de plată a arendei și de încheierea actului adițional, în cauză erau incidente dispozițiile art.62 din OUG nr.125/2011 iar pe de altă parte actul adițional și opțiunea privind modalitatea de impozitare a veniturilor realizate vizau obligațiile fiecărei părți din contractul de arendă față de instituțiile și bugetul statului și nu obligațiile lor reciproce, născute din contractul de arendă.
Plata arendei nu era condiționată de opțiunea arendatorului cu privire la modalitatea de impunere aleasă, legea acoperind și situația în care lipsește o astfel de opțiune.
În ceea ce privește procesul verbal încheiat la data de 10.04.2013, se reține că în cuprinsul acestuia părțile au inserat mențiunile conform cărora societatea contestatoare recunoaște că nu a achitat arenda aferentă anului 2012 în termenele prevăzute de cap.V din contract din cauza refuzului arendatorului de a semna actul adițional privind plata impozitului, contestatoarea a înțeles să-i achite arendatorului arenda pentru anul 2012 la prețul de 0,81 lei/kg, plătind suma de 1837,08 lei iar pentru diferența până la prețul de 1 leu/kg stabilită în contract arendatorul înțelege să se judece în continuare; în ceea ce privește cheltuielile de executare creditorul nu este de acord să le achite el, considerând că arendașul este în culpă pentru neplata arendei.
Se observă că aceste proces verbal nu rezolvă raportul juridic dedus judecății, părțile păstrând aceeași atitudine față de executarea contractului e arendă, singurul lucru pe care îl atestă fiind plata debitului de 1837,08 lei.
Nu este fondat nici al doilea motiv de recurs, privind menținerea în dispozitivul sentinței a debitului de 1837,08 lei în condițiile în care debitul a fost achitat.
Potrivit dispozițiilor art.404 alin.1 din Codul de procedură civilă, dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării însăși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
În consecință, ori de câte ori este posibil, instanța poate dispune rectificarea actului de executare în loc de a dispune anularea executării însăși.
În speță, nu se putea dispune anularea în tot a actelor de executare atâta timp cât s-a stabilit că societatea nu a plătit arenda datorată intimatului pentru anul 2012 și având elemente pe baza cărora să stabilească suma datorată, în mod corect instanța de fond a modificat în parte somația și procesul verbal de cheltuieli, păstrându-se actele de executare numai pentru cuantumul arendei și a cheltuielilor de executare stabilite pe baza probelor din dosar.
Plata sumei de 1837,08 lei nu a dus la stingerea litigiului, menționându-se că intimatul va continua judecata pentru plata diferenței până la suma de 2.268 lei solicitată de el. Această plată nu a dus nici la încetarea executării deoarece pe lângă debitul principal astfel cum a fost stabilit de instanță și achitat de contestatoare, aceasta trebuie să achite și cheltuielile de executare.
Nici al treilea motiv de recurs, privind stabilirea cheltuielilor de executare și judecată, nu este fondat deoarece contestatoarea trebuie să plătească cheltuielile de executare proporțional cu suma datorată.
Faptul că a plătit în timpul judecății suma stabilită de instanță cu titlu de debit nu o exonerează de plata cheltuielilor de executare atâta timp cât nu și-a executat de bună voie obligația de plată și prin atitudinea sa l-a determinat pe creditor să demareze procedura executării silite și să apeleze la un executor judecătoresc.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată se reține că instanța nu a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către intimat, reprezentând onorariul avocatului, respingând cererea intimatului ca nedovedită.
Cum motivele invocate de recurentă nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 sau art.3041 cod procedură civilă, tribunalul apreciază recursul ca nefiind fondat, urmând să îl respingă.
În baza art.274 cod procedură civilă, având în vedere că recurenta este cea care a căzut în pretenții, tribunalul o va obliga pe aceasta către intimat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei reprezentând onorariu avocat.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1 cod procedură civilă respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta contestatoare .., cu sediul în comuna B., ., ..52, județul Ialomița împotriva sentinței civile nr.805 din data de 17.06.2013.
Obligă pe recurentă către intimatul T. F., cu domiciliul în comuna B., ., județul Ialomița la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BurlacuLarisa I. M. R. M. I.
GREFIER,
A. D.
Red. I.R.M.
Tehnored. B.C.
Jud.fond M.S.M.
2 ex/02.12.2013
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 658/2013. Tribunalul IALOMIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 1075/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
