Obligaţie de a face. Decizia nr. 3/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 2425/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3R
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – T. I.
Judecător – D. C. T.
Judecător – I. R. M.
Grefier – Z. N.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-pârâtă A. D. STATULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2158/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. C., intimatele-pârâte C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR I., C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR STELNICA, și C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SCINTEIA și intimatele-interveniente S.C.A&S INTERNAȚIONAL 2000 SRL și ., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, având in vedere actele si lucrările dosarului, faptul că părțile solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată si considerându-se lămurit, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne in pronunțare.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
P. cererea înregistrată la Judecătoria Slobozia la 24.10.2014 pârâta AGENȚIA D. STATULUI BUCUREȘTI a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.2158/1.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ .
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 13.12.2012, sub nr._, reclamantul N. C. a chemat în judecată pe pârâtele AGENȚIA D. STATULUI (în continuare ADS), C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR IALOMIȚA, C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR STELNICA și C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SCÎNTEIA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta ADS să predea prin protocol, către C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Stelnica, suprafața de 1,5 ha teren, din suprafata totala de 8495,0425 ha teren amplasat în incinta îndiguită și desecată B. de Jos, situată în Balta Ialomiței în perimetrul comunei Stelnica, județul Ialomița.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, in calitate de mostenitor al defunctului N. S., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha teren de către C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Scanteia, iar C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița a validat propunerea comisiei locale. Mai arată că, întrucât pe raza comunei Scanteia nu mai exista teren disponibil, i s-a propus și acesta a acceptat să fie pus în posesie pe raza administrativ-teritorială a comunei Stelnica. În acest sens, prin H.C.J. nr.222 din 05.07.2006, s-a decis ca, operațiunea de punere în posesie, să se facă din terenurile în suprafață de 8.495,0425 ha, proprietate privată a statului, situate pe raza teritorială a comunei Stelnica, în zona Balta Ialomiței. Mai arată că la data de 07.03.2007, Instituția Prefectului–Județul Ialomița a solicitat pârâtei ADS București să pună această suprafață de teren la dispoziția Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Stelnica, înaintând protocolul necesar predării acestui teren, iar la data de 30.03.2007, pârâta ADS a restituit acest protocol refuzând predarea terenului, invocând dispozițiile art.221 din Legea nr.1/2000.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 din Legea nr.268/2001, art. 9 din H.G. nr. 626/2001, art. 4, 8 ,10 si 12 din Legea nr. 1/2000, iar în dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta ADS a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, exceptia prematuritatii introducerii cererii, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a ADS, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, in motivare, pârâta arată că predarea terenurilor se face numai la solicitarea Comisiei județene de fond funciar în urma verificării documentației care a stat la baza emiterii hotărârii, potrivit dispozițiilor art.3 alin. 3 din Legea nr.268/2001, ceea ce înseamnă că reclamantul nu are calitatea procesuală activă pentru o astfel de cerere.
Cu privire la excepția prematuritatii introducerii cererii, arata ca pentru a se realiza cele solicitate de reclamat este necesara mai intai parcurgerea unor etape obligatorii, prevazute imperativ de lege.
Relativ la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a ADS, arata ca atributiile privind emiterea titlurilor de proprietate si punerea in posesie sunt stabilite exclusiv in sarcina paratelor C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița si C. L. Scanteia.
Apoi, pe fond, pârâta arată că, pentru a putea preda o suprafață de teren în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, ADS are obligația de a verifica legalitatea și realitatea datelor conținute în documentația întocmită de către comisiile locale și abia apoi să procedeze, dacă este cazul, la predarea prin protocol a acelei suprafețe de teren. În cauză, suprafața de teren de 1,5 ha ce se solicită a fi predată pe bază de protocol se află amplasata în incinta îndiguită și desecată B. de Jos, situată în Balta Ialomiței în perimetrul comunei Stelnica, județul Ialomița și se încadrează în categoria de terenuri pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 221 din Legea nr. 1/2000 („suprafețele proprietate de stat formate din terenurile realizate pe seama îndiguirilor, desecărilor și altor lucrări de îmbunătățiri funciare, din terenurile fermelor de stat existente la data intrării în vigoare a Legii nr.187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, din cele preluate de la Domeniile Coroanei sau de la Ministerul Apărării Naționale rămân în domeniul public al statului și nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate”), învederând în acest sens adresa nr._ din 20.03.2007 a Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, Sucursala Teritorială Argeș–Ialomița–Siret. În concluzie, consideră că instanța de judecată nu ar putea obliga ADS să încalce dispozițiile legale invocate.
Parata mai arata ca, in dosarul nr._ * al Judecatoriei Slobozia, prin decizia civila nr. 694/14.02.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a C. Administrativ si Fiscal, s-a admis recursul formulat de ADS impotriva sentintei civile nr. 1131F/07.05.2012 a Tribunalului I., s-a modificat sentința recurată în sensul admiterii excepției de nelegalitate și, în consecință s-a constatat nelegalitatea art. 1 a Hotărârii nr. 222/05.07.2006 a Comisiei Județene Ialomița pentru stabilirea de proprietate asupra terenurilor și a pct. III din anexa la această hotărâre, privind suprafața de 8495 ha din incinta îndiguită și desecată B. de Jos, situată în Balta Ialomiței, în perimetrul comunei Stelnica, jud. Ialomița.
În drept, pârâta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Legii nr. 268/2001, ale H.G. nr. 890/2005, H.G. nr. 626/2001, art. 115–118 Cod procedură civilă.
C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița a depus întâmpinare si ulterior note de sedinta, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de ADS ca nefondate, iar pe fond admiterea cererii reclamantului.
În motivare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului arată că există un interes evident al reclamantului, în speță fiind în discuție dreptul de proprietate al acestuia cu privire la terenul reconstituit în temeiul legilor fondului funciar.
Cu privire la exceptia prematuritatii, arata ca aceasta este nefondata, intrucat procedura reglementata de Legea nr. 268/2001 si H.G. nr. 626/2001 a fost respectata in intregime.
Relativ la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a ADS, arata ca parata ADS trebuia sa transmita comisiilor locale terenurile ce urmau a fi retrocedate in baza legilor fondului funciar, la cererea comisiilor judetene, ceea ce nu a realizat. ADS are calitate procesuala pasiva intrucat este mandatarul statului in exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate publica si privata a statului, terenul ce face obiectul prezentului litigiu facand parte din proprietatea publica a statului.
Pe fond, arată că cererea reclamantului privind obligarea pârâtei ADS să predea prin protocol către C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Stelnica suprafața de 1,5 ha teren amplasata în incinta îndiguită și desecată B. de Jos situată în Balta Ialomiței în perimetrul comunei Stelnica, județul Ialomița, este admisibilă, întrucât i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 1,5 ha însă, din cauza faptului că pe raza teritorială a comunei Scanteia nu mai există terenuri disponibile, comisia județeană a dispus ca punerea în posesie să se realizeze pe terenurile situate pe raza comunei Stelnica, aflate în proprietatea statului și în administrarea ADS.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118 cod procedură civilă, ale Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2001, H.G. nr. 890/2005.
Parata C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Scanteia a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii reclamantului, intrucat parata ADS nu a prezentat o situatie clara a terenurilor care pot si a celor care nu pot fi retrocedate.
In cauza a fost depusa cerere de interventie in interesul paratei ADS de catre S.C. A&S INTERNAȚIONAL 2000 S.R.L., solicitandu-se admiterea in principiu a acesteia, iar, pe fond, respingerea actiunii reclamantului ca neintemeiata.
In motivare s-a aratat, in esenta, ca S.C. A&S INTERNAȚIONAL 2000 S.R.L. are calitatea de concesionar potrivit contractului de concesiune nr. 10/2004 incheiat cu parata ADS, fiind detinatoarea terenului de aproximativ 8546 ha din perimetrul Stelnica-I., iar in privinta unei parti din acest teren reclamantul solicita reconstituirea dreptului de proprietate si punerea in posesie.
In ceea ce priveste fondul cauzei, arata ca prin sentinta civila nr. 3062/27.02.2012, pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr._, instanta a admis actiunea formulata de S.C. A&S INTERNAȚIONAL 2000 S.R.L. in contradictoriu cu Agenția D. Statului, C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița si C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Stelnica, constatand caracterul neretrocedabil in temeiul Legii nr. 18/1991, al Legii nr. 1/2000 si al Legii nr. 247/2005, al terenului in suprafata de 8546,21 ha cu destinatie agricola, aflat in incinta indiguita B. din raza comunei Stelnica, judetul I., ce face obiectul contractului de concesiune nr. 10/05.08.2004 incheiat intre ADS si S.C. A&S INTERNAȚIONAL 2000 S.R.L., la care s-a facut referire mai sus.
Se mai arata ca la acest moment hotararea este definitiva prin respingerea apelului formulat de C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița.
Se mai arata ca, pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut aplicarea in cauza a dispozitiilor art. 4 si art. 221 din Legea nr. 1/2000, pe baza concluziilor raportului de expertiza intocmit in cauza, coroborat cu inscrisurile aflate la dosarul cauzei, referitoare la situatia terenului respectiv.
Parata C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița a depus intampinare la cererea de interventie in interesul paratei ADS formulata de catre S.C. A&S INTERNAȚIONAL 2000 S.R.L., solicitand respingerea acesteia intrucat sentinta civila invocata de intervenienta nu este irevocabila si oricum aceasta are valoarea unui fapt juridic fata de reclamantul din prezenta cauza, a unei prezumtii cu caracter relativ, care ar putea fi oricand contestata de acesta prin probe de natura sa rastoarne situatia retinuta de instanta cu ocazia judecarii respectivului litigiu. Se mai arata de asemenea ca este neintemeiata sustinerea intervenientei potrivit careia prin atribuirea catre reclamant a unei parti din terenul pe care il detine in concesiune i se lezeaza acesteia dreptul de folosinta asupra terenului, intrucat clauza prevazuta la punctul 2.5 din contractul de concesiune invocat prevede obligativitatea diminuarii suprafetei totale concesionate in situatia reconstituirii dreptului de proprietate asupra unei parti din acest teren.
In cauza a mai fost depusa si o cerere de interventie in interes propriu de catre ., prin care s-a solicitat admiterea actiunii reclamantului, insa cu respectarea dreptului de investitor al intervenientei dobandit prin contractele de vanzare-cumparare nr. 96/2004 si 2/2004, astfel cum este prevazut in art. 4 alin. 1 din Legea nr. 1/2000.
In motivare, intervenienta a aratat in esenta ca, prin contractele de vanzare-cumparare nr. 96/2004 si 2/2004, a dobandit o . active aflate pe terenul agricol care s-a aflat in expoatarea S.C. AGROZOOTEHNICA S.A., ce constau in sedii de ferme, canale de desecare, sistem de irigatii, pista de avion, drumuri de acces, toate dispuse pe terenul in suprafata de 8546 ha ce s-a aflat in expoatarea S.C. AGROZOOTEHNICA S.A.
Astfel, intervenienta solicita ca, in cazul in care instanta va admite actiunea reclamantului, sa aiba in vedere calitatea sa de investitor si dispozitiile art. 4 alin. 13 din Legea nr. 1/2000, aratand ca este dispusa sa ofere despagubiri pentru terenurile unde are calitatea de investitor.
Reclamantul a depus note de sedinta prin care a solicitat respingerea cererii de interventie in interes propriu formulata de ..
In motivare a aratat ca scopul concret al intervenientei este de a-l obliga pe reclamant sa opteze intre un alt amplasament si o despagubire platita de intervenienta, insa aceasta obligatie de a opta care i-ar incumba reclamantului, se naste numai dupa ce parata ADS va fi obligata sa predea prin protocol suprafata solicitata, mai precis, din momentul in care C. L. va intocmi procesul-verbal de delimitare. In cuprinsul acestui document se va individualiza terenul ce urmeaza a fi predat si astfel va fi posibil sa se constate daca acolo se afla situat vreunul din activele cumparate de intervenienta, in ce consta acesta, precum si daca valoarea ramasa neamortizata din valoarea initiala a investitiei este mai mare de 30 %, conform dispozitiilor art. 4 alin. 11, coroborat cu art. 4 alin. 12 și alin. 13 din Legea nr. 1/2000.
Prezenta cauză este scutită de taxa de timbru și timbru judiciar.
La termenul de judecata din data de 30.04.2013, instanta a admis in principiu cererea din interventie in interesul ADS formulata de S.C. A&S INTERNAȚIONAL 2000 S.R.L. precum si cererea de interventie in interes propriu formulata de catre .., cu motivarea care se regaseste in cuprinsul practicalei prezentei incheieri.
La termenul de judecata din data de 05.03.2013, având în vedere susținerile pârâtei ADS învederate prin întâmpinare si ale S.C. A&S INTERNAȚIONAL 2000 S.R.L., invederate prin cererea de interventie, instanța a invocat din oficiu excepția de nelegalitate a art. 1 din Hotărârea Comisiei Județene Ialomița nr. 222/05.07.2006 și a art. III din anexa la această hotărâre, cu privire la terenul în suprafață de 8495,0425 ha amplasat în incinta îndiguită și desecată B. de Jos, situată în Balta Ialomiței în perimetrul comunei Stelnica, județul Ialomița, în raport de prevederile art. 221 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare si a pus in vedere partilor, prin adrese sau prin aparatorul prezent in sala de sedinta sa-si exprime punctul de vedere asupra exceptiei invocate.
Reclamantul a solicitat respingerea exceptiei ca neintemeiata cu motivarea ca, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara. Ori, hotararea a carei nelegalitate s-a invocat a fost adoptata de C. J. avand la baza prevederile legilor fondului funciar si ale H.G. nr. 890/2005, in materie de fond funciar fiind prevazuta o alta procedura judiciara, cu caracter special, derogatorie de la normele procedurii civile si de contencios administrativ, in acest sens fiind art. 53 si 54 din Legea nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cat si art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza acesta procedura speciala, hotararea comisiei judetene nefiind un act administrativ in sensul celor prevazute de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul exceptiei, a aratat ca terenul solicitat a fi predat de catre parata ADS apartine domeniului privat al Statului, neintrand sub incidenta prevederilor art. 221 din Legea nr. 1/2000 si nefiind astfel exclus de la retrocedare.
P. sentința civilă nr. 2569/F/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 5812/16.12.2013 a Curții de Apel București, a fost respinsă excepția de nelegalitate, cauza fiind repusă pe rol după suspendare.
La data de 20.08.2014, pârâta ADS a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a intervenientei în interes propriu . FETEȘTI – prin administrator judiciar D. I.P.U.R.L. motivat de faptul că cererea a fost semnată de administratorul societății, iar, prin încheierea din 05.02.2014 din dosarul nr._, administratorul judiciar a solicitat expres amânarea sau suspendarea tuturor dosarelor societății pentru a le putea studia și, ulterior a confirma sau nu acțiunile acestei societăți.
Judecătoria Slobozia, prin sentința civilă nr.2158/1.10.2014 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta Agenția D. Statului prin întâmpinare.
A respins excepția prematurității invocată de pârâta Agenția D. Statului prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția D. Statului prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității de reprezentant a intervenientei în interes propriu invocată de pârâta Agenția D. Statului prin întâmpinare.
A admis cererea formulată de reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâtele Agenția D. Statului, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Ialomița, C. Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Stelnica și C. Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Scînteia și cu intervenienta în interes propriu . Fetești – prin administrator judiciar D. I.P.U.R.L. și intervenienta în interesul ADS – A&S INTERNATIONAL 2000 SRL, ca întemeiată.
A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de . Fetești – prin administrator judiciar D. I.P.U.R.L., ca neîntemeiată.
A obligst pe pârâta Agenția D. Statului să predea prin protocol de predare – primire Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Scînteia suprafața de 1,50 ha teren arabil la care este îndreptățit reclamantul.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut cât privește excepțiile invocate că reclamanții au interes în a promova prezenta cauză fiind titulari ai dreptului de proprietate, sunt de asemenea interesați în finalizarea procedurii de reconstituire prin emiterea proceselor-verbale de punere în posesie și a titlului de proprietate, iar pe fondul cauzei a reținut că reclamantul este îndreptățit să ceară finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate financiară și obligarea autorităților competente să efectueze demersurile legale în acest sens, în acest cadru refuzul Agenției D. Statului de a încheia protocoalele pentru predarea preluarea terenurilor de pe raza comunei Stelnica, fără o motivare în acest sens, fiind pur formală și reprezentând un refuz din partea autorității statului de a pune în executare o hotărâre judecătorească și totodată o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a formulat prezentul recurs, în termen legal și motivat, pârâta Agenția D. Statului București.
În recursul său, aceasta critică sentința instanței de fond, pe care o apreciază ca netemeinică și nefondată atât sub aspectul rezolvării excepțiilor invocate, cât și pe fondul cauzei.
Astfel, reclamantul nu avea calitate procesuală activă întrucât doar comisiile județene aveau posibilitatea să solicite, conform procedurii instituite prin HG 626/2001 predarea terenurilor prin protocol; pe fondul cauzei terenurile de pe raza teritorială a comunei Stelnica și Bordușani se află sub incidență art.221 din Legea 1/2000, iar pe de altă parte prin Hotărârea 101/24.07.2013 C. județeană Ialomița de fond funciar a luat act de caducitatea Hotărârii 222/2006 ca urmare a apariției Legii 161/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.
Tribunalul, examinând sentința recurată și față de motivele de recurs invocate, apreciază recursul ca fondat pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește critica privind modul de soluționare de către instanța de fond a excepției invocate de recurentă, aceasta nu este fondată. Instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul nu poate fi privat de dreptul de proprietate stabilit în condițiile legii autoritățile competente având obligația legală de a depune diligențe pentru satisfacerea și respectarea acestor drepturi.
În ceea ce privește fondul cauzei însă, soluția instanței de fond este nelegală.
La data pronunțării soluției instanței de fond 1.10.2014, Hotărârea 2222/05.07.2006 a Comisiei județene de fond funciar Ialomița, prin care reclamantul era arondat să primească teren pe raza comunei Stelnica fusese declarată caducă prin Hotărârea 101/24.07.2013 a Comisiei județene de fond funciar, nemaifiind deci temei pentru obligarea Agenției D. Statului să predea teren prin protocol Comisiei locale Stelnica pentru a fi pus reclamantul în posesie. Mai mult, prin . Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, la data de 16.05.2013, se instituie o nouă metodologie de restituire în natură a terenurilor, pe care reclamantul este ținut a o respecta.
Ca atare, în baza art.312 (1) Cod procedură civilă tribunalul va admite recursul declarat de Agenția D. Statului București împotriva sentinței civile nr.2158/1.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia pe care o va modifica în parte, în ceea ce privește soluționarea cererii principale formulate de reclamantul N. C. în contradictoriu cu Agenția D. Statului București, pe care o va respinge.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Văzând și prevederile art.377 alin.2 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.312 (1) Cod procedură civilă admite recursul declarat de Agenția D. Statului București împotriva sentinței civile nr.2158/1.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia pe care o modifică în parte, în ceea ce privește soluționarea cererii principale formulate de reclamantul N. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat O. Rucsandra, cu sediul în Slobozia, ..I10, ., ., în contradictoriu cu Agenția D. Statului București, cu sediul în București, ..43, sector 1,pe care o respinge.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
PreședinteJudecătorJudecătorGrefier
Red.T.I.
Tehnored.Z.N.
2 ex/21.01.2015
Jud fond P. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2161/2015. Tribunalul... → |
|---|








