Plângere contravenţională. Sentința nr. 1434/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1434/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 896/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 896 A
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – T. I.
Judecător – D. C. T.
Grefier – Z. N.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-contestatoare S.C. I. S.A. împotriva sentinței civile nr.1434/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA- PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA, având ca obiect contestație la executare dosar executare 2484/2014 B. COPUZEANU F. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelanta-contestatoare a depus la dosarul cauzei practică judiciară și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, având in vedere actele si lucrările dosarului, faptul că părțile solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin.2 Cod procedură civilă, constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată si considerându-se lămurit, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne in pronunțare.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1434 din 18.06.2015 Judecătoria Slobozia a respins contestația la executare, formulată de contestatoarea S.C. I. S.A., cu sediul în municipiul Slobozia, .. MB13, ., județul Ialomița, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – D.R.D.P. C., cu sediul în mun. C., ., județul C., ca neîntemeiată.
A respins cererea intimatului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut, prin prisma susținerilor părților, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și probatoriul administrat, că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, contestatoarea S.C. I. S.A. a fost sancționată contravențional, în baza art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
Prin același proces verbal de contravenție, s-a stabilit în sarcina contestatoarei și obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională stabilită prin procesul verbal de contravenție, și contravaloarea tarifului de despăgubire, potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 28 euro, adică 121,79 lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, de 4,3498 lei/euro, valabil pentru data de 30.11.2011, în cazul în care tariful de despăgubire este achitat până la data de 30.12.2011, în contul indicat în procesul-verbal.
S-a menționat, de asemenea, că, în cazul în care plata se va efectua după data de 30.12.2011, suma de 28 euro se va achita la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării, respectiv cursului comunicat de BNR în penultima zi lucrătoare a lunii respective.
S-a reținut că în procesul-verbal de contravenție s-a prevăzut în detaliu modul în care urmează a se face de către contravenient plata tarifului de despăgubire, specificându-se fără echivoc faptul că tariful de despăgubire trebuie achitat distinct de amenda contravențională în cuantum de 250 lei.
În ceea ce privește faptul că procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului, instanța a apreciat că apărările contestatorului nu pot fi primite, la dosar fiind depus inclusiv de către contestator procesul verbal de afișare, din care rezultă că proces verbal contestat a fost înmânat la data de 05.01.2012, procesul fiind semnat și de un martor asistent, cu datele de identificare regăsite în acesta.
Instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție nu a fost contestat de către destinatar, astfel că au devenit incidente dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Față de susținerea contestatoarei conform căreia a luat act de titlul executoriu și de executarea silită la data de 03.12.2014, instanța a reținut că aceasta a depus contestația la executare în termen.
Întrucât contestatoarea nu a achitat de bunăvoie tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, creditoarea C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. C. s-a adresat, Biroului executorului judecătoresc Copuzeanu F. T. din municipiul București, sector 3, solicitând executarea silită a contestatorului, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, emis pe numele contestatoarei, constituindu-se dosarul de executare nr. 2484/2014.
La data de 20.11.2014, Biroul executorului judecătoresc Copuzeanu F. T. a emis și comunicat contestatoarei o somație mobiliară, prin care aceasta a fost somată ca în termen de o zi să procedeze la consemnarea sumei de 28 euro (în lei la cursul BNR valabil în ultima zi din luna anterioară datei achitării) și 510,92 lei reprezentând cheltuieli de executare, stabilite conform încheierii din data de 20.11.2014 (14,92 lei onorariu executor judecătoresc, 496 lei cheltuieli efectuate incluzând înregistrare, deschidere și formare dosar, consultanță în vederea constituirii dosarului de executare silită, cheltuieli privind redactarea și efectuarea actelor de executare silită, cheltuieli de transport, multiplicare, certificare acte și arhivă dosar).
Referitor la capătul de cerere privind anularea procesului verbal care constituie titlu executoriu în prezenta cauză, pe calea contestației la executare, luând în considerare criticile formulate de petentă, instanța a apreciat că respectivele critici de fond nu sunt admisibile, prilej pentru care instanța nu le-a analizat.
Instanța a mai reținut faptul că prin raportare la modul de învestire al instanței și al redactării contestației la executare nu se poate reține că petentul a urmărit formularea unei plângeri contravenționale, acesta întemeindu-se în mod expres conform prevederilor art.712, alin.2 Cod procedură civilă, la momentul la care a formulat criticile de fond împotriva procesului verbal care constituie titlu executoriu.
Chiar și în situația în care procesul verbal de contravenție nu ar fi fost comunicat în termen contravenientului, așa cum susține acesta în contestația la executare, contestatorul ar fi trebuit să formuleze plângere contravențională la data la care a luat cunoștință de procesul verbal de contravenție, respectiv la data comunicării somației de către executorul judecătoresc, așa cum pretinde în contestația de față, plângere contravențională în cadrul căreia să invoce toate neregularitățile privind întocmirea și comunicarea procesului verbal, însă contestatoarea nu a înțeles să formuleze o astfel de plângere contravențională.
Contestatoarea a invocat în mod expres faptul că procesul verbal nu putea fi întocmit în condițiile în care aceasta a mai fost amendată în interval de 30 de zile.
Instanța a reținut că imposibilitatea întocmirii proceselor verbale astfel cum a fost invocată de petent are la baza modificările aduse O.G. nr. 15/2002 prin Legea nr. 144/2012, publicată în Monitorul Oficial în data de 24.07.2012, prin care a fost înlăturată obligația plății tarifului de despăgubire. Întrucât analiza legalității întocmirii procesului verbal, inclusiv în privința aplicării tarifului de despăgubire, putea fi făcută pe calea plângerii contravenționale, conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001, instanța nu o a analizat-o în cadrul contestației la executare.
Relativ la încheierea din data de 20.11.2014, privind cheltuielile de executare, instanța a reținut că în ce privește onorariul executorului judecătoresc, sumele plătite cu acest titlu reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și, față de dispozițiile din Legea nr. 188/2000, precum și Hot. UNEJ din 27.09.2013 care reglementează onorariile maximale care pot fi percepute de către executorii judecătorești, suma prevăzută în încheierea contestată, inclusiv T.V.A., pentru activitatea depusă de către executorul judecătoresc, s-a raportat la cuantumul debitului pentru care s-a început urmărirea silită și este corect calculată, la valoarea creanței.
Instanța a remarcat că este esențial de indicat faptul că din suma de 510,92 lei, numai 14,92 reprezintă onorariu executor judecătoresc, restul de 496 lei fiind cheltuieli de executare.
În acest context, onorariul executorului judecătoresc, calculat în limitele impuse de Legea nr. 188/2000, cum este cazul în speță, nu a fost considerat de instanță disproporționat de mare față de munca depusă de executor.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă instanța a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, având în vedere că intimata nu a făcut dovada efectuării acestora.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel motivat în termen legal, apelanta-contestatoare S.C. I. S.A. Slobozia.
În motivarea apelului aceasta a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât a apreciat că nu putea contesta procesul verbal de contravenție decât pe cale separată și nu în cadrul contestației la executare.
Apelanta a mai arătat că procesul-verbal de contravenție nu i-a fost comunicat niciodată, decât atașat somației, astfel încât nu a devenit titlu executoriu, de unde rezultă că executarea silită a fost demarată în mod nelegal. Apelanta a precizat că, întrucât executarea silită se face în temeiul unui alt titlu decât o hotărâre judecătorească, a înțeles să invoce în prezenta contestație și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în pretinsul titlu executoriu, respectiv plângere contravențională. Față de acest argument, apelanta apreciază că soluția instanței de fond încalcă principiul disponibilității și principiul rolului activ al instanței, care nu putea califica juridic cererea cu care a fost învestită cu ocazia deliberării, după închiderea dezbaterilor, ci această situație trebuia să survină inițial, în procedura regularizării, instanța fiind obligată să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, după . cauzei.
S-a mai arătat în motivele de apel, că agentul constatator nu a procedat la identificarea contravenientului, ci a sancționat persoana ce figura ca deținând autovehiculul depistat că a circulat fără a deține rovinietă valabilă, reținând, în mod greșit, că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este de categorie A, când, în realitate, apelanta nu are nici un autovehicul de categorie A în proprietate, numărul de înmatriculare din procesul-verbal fiind atribuit unui vehicul din categoria B.
Apelanta a mai invocat și Decizia nr. 6/16.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, menționând că procesul verbal este lovit de nulitate absolută în lipsa semnăturii.
Totodată apelanta a mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 prin care tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 se anulează și nici cele ale art. 15 din Constituție care consacră principiul neretroactivității legii cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.
De asemenea apelanta a invocat dispozițiile deciziei nr. 10/10.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care statuează că comunicarea prin afișare trebuie precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire.
Apelanta a mai arătat că, considerentele instanței de fond cuprind elemente străine pricinii, întrucât analizează cheltuielile de executare, pe care contestatoarea nu le-a criticat, motivarea sentinței fiind în contradicție cu contestația la executare formulată.
În drept apelanta a invocat dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă, O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002 .
Tribunalul, analizând hotărârea ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește posibilitatea invocării unor motive de fond în cadrul contestației la executare, tribunalul reține ,ca și instanța de fond, că, potrivit art. 711 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, este posibilă invocarea apărărilor de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Or, apelanta contestatoare a avut la dispoziție calea plângerii contravenționale pentru susținerea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție, însă nu a înțeles să utilizeze această cale legală . Faptul că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat, așa cum susține apelanta, nu o împiedica să formuleze plângere contravențională la data la care a luat cunoștință efectiv de procesul-verbal, analiza datei comunicării și a depunerii sau nu în termen a plângerii fiind de competența instanței învestite cu soluționarea plângerii.
Referitor la încălcarea, de către instanța de fond, a principiului disponibilității și rolului activ, tribunalul apreciază această critică neîntemeiată, întrucât contestatoarea, asistată fiind de avocat, și-a intitulat expres cererea contestație la executare, a solicitat anularea actelor de executare și a invocat dispozițiile art. 711 și 712 Cod de procedură civilă. Prin urmare, instanța de fond a respectat întocmai principiul disponibilității, soluționând cererea așa cum a fost formulată de contestatoare . Instanța de fond nu ar fi putut califica cererea ca fiind o plângere contravențională, în condițiile în care partea a fost asistată de avocat și și-a intitulat expres acțiunea ca și contestație la executare.
Referitor la critica privind identificarea contestatorului și categoria autovehiculului, tribunalul constată că această critică nu putea fi formulată decât pe calea plângerii contravenționale și nu poate fi analizată în contestația la executare, întrucât reprezintă o apărare de fond.
Referitor la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/2014 tribunalul constată că aceasta nu poate fi aplicată în cadrul contestației la executare, în care, așa cum am amintit mai sus, nu se analizează legalitatea sau temeinicia procesului verbal de contravenției, ci doar în cadrul unei plângeri contravenționale, în care se verifică cauzele de nulitate ale procesului verbal.
Referitor la aplicarea Legii nr. 144/2012, tribunalul constată că acest act normativ conține dispoziții exprese privind aplicarea sa în timp, și anume art. II care statuează că se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acestei legi. Cum în prezenta cauză tariful de despăgubire nu a fost contestat până la . legii, acesta nu este anulat de drept. În privința principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, tribunalul constată că amenda contravențională și tariful de despăgubire au natură juridică diferită, prima fiind o sancțiune contravențională și a doua o despăgubire civilă, astfel încât, în privința tarifului de despăgubire nu se poate aplica principiul retroactivității legii contravenționale, nefiind vorba de o sancțiune contravențională.
În ceea ce privește invocarea, de către apelantă, a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10/10.06.2013, tribunalul reține că nici aceasta nu poate fi aplicată în cadrul contestației la executare, ci doar în cadrul plângerii contravenționale cum s-a menționat și mai sus.
Referitor la analiza făcută de către instanța de fond asupra cheltuielilor de executare, tribunalul constată că, prin cererea introductivă, contestatoarea a solicitat anularea tuturor formelor de executare, deci, implicit, și a încheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de judecată, astfel încât, verificarea de către instanța de fond și a acestui act de executare, nu excede contestației la executare formulate.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul apreciază apelul ca neîntemeiat și, în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, urmează să-l respingă.
Văzând și dispozițiile art. 634 alin. 1 pct. 4 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea S.C. I. S.A., cu sediul în mun. Slobozia, .. MB13, ., județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1434 din data de 18.06.2015 a Judecătoriei Slobozia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red./ tehnored.: D.C.T.
4 ex. / 26.10.2015
Jud. fond: V. S. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 869/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1427/2015. Tribunalul... → |
|---|
