Pretenţii. Hotărâre din 02-04-2015, Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1308/330/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 257/A
Ședința publică de la 2 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. I. M.
JUDECĂTOR: R. M. I.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanții-pârâți P. I. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 1501 din 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. I., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelanta-pârâtă P. I., personal și asistată de avocat ales V. A. și apelantul-pârât P. M., reprezentat de același avocat, cu împuternicire avocațială depusă la fila 6 dosar, iar intimatul-reclamant B. I., personal și asistat de avocat ales B. A. M., cu împuternicire avocațială depusă la fila 22 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelanții-pârâți au depus dovada timbrării cererii de apel și intimatul-reclamant a depus întâmpinare, după care;
Părțile, prin apărătorii lor, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act și, considerându-se lămurit, constată încheiată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea, respectiv combaterea motivelor de apel.
Avocat V. A., pentru apelanții-pârâți, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii formulată de reclamantul B. I. privind obligarea apelantei la plata sumei de 9700 lei. Totodată, solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Invocă în apel art. 1346 cod civil care prevede că îmbogățirea justificată este atunci când aceasta rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său, ori, după caz, cu intenția de a gratifica.
A rezultat din probele administrate în cauză că între părți au existat relații de concubinaj în perioada ianuarie – octombrie 2013 și că intimatul a achitat suma de 9700 lei din proprie inițiativă, fără să-i ceară nimeni, fostului soț al apelantei într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Urziceni. Acest fapt rezultă din următoarele probe: întrebarea nr. 8 din interogatoriu unde intimatul recunoaște acest aspect în parte, coroborat cu transcrierea mesajelor telefonice care sunt atașate la fila 81 dosar fond și mai ales întrebarea nr. 11 din interogatoriu unde intimatul recunoaște că ar renunța oricând la această acțiune dacă apelanta ar dori să continue relația de concubinaj. Toate aceste aspecte dovedesc că această plata a fost făcută din inițiativa personală a intimatului, în interesul său, pentru a menține relațiile de concubinaj cu apelanta, în condițiile în care acesta de nenumărate ori, în perioada celor 9 luni de zile, a avut un comportament necorespunzător și apelanta a fost nevoită să întrerupă pentru scurte perioade de timp aceste relații.
Se dovedește că o astfel de situație privește o cauză ilicită și imorală, ceea ce dreptul civil nu permite.
A susținut la instanța de fond că această sumă de bani de 9700 lei reprezintă o parte din contravaloarea serviciilor puse la dispoziția tinerilor în casa părinților apelantei, întrucât părțile aveau intenția ca această relație de concubinaj să se transforme într-o căsătorie, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza comportamentului intimatului.
Solicită a se avea în vedere în mod deosebit conținutul mesajelor atașate la fila 81 dosar fond, din care rezultă că plata s-a făcut cu intenția directă de a menține această relație de concubinaj, ceea ce este imoral .
De altfel, literatura de specialitate arată că de fiecare dată când se constată intenția liberală a reclamantului, respectiv a intimatului din cauza de față, cauza justă se regăsește în această intenție, fără a mai fi nevoie de o altă justificare.
Susține că o altă condiție juridică ce trebuie îndeplinită pentru admiterea unei astfel de acțiuni este aceea ca reclamantul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță. A invocat acest aspect și la instanța de fond, fără să sublinieze natura acestei acțiuni, având în vedere că este atributul exclusiv al reclamantului care beneficiază de o asistență juridică competentă.
Intimatul, plătind această sumă de bani, i-a închis apelantei posibilitatea de a negocia cu fostul soț care poate ar fi iertat-o de această sumă întrucât au doi copii din căsătorie, plătește pensie de întreținere și au relații de prietenie în interesul copiilor.
Apelanta-pârâtă P. I. precizează că este în relații foarte bune cu fostul soț și ar fi ajuns la o înțelegere cu acesta, chiar dacă îi plătea o parte din bani, i-ar fi dat eșalonat. Fostul soț știe că are un salariu de 800 lei și doi copii de întreținut. Intimatul s-a oferit singur să plătească această sumă. S-a cunoscut cu intimatul și acesta s-a mutat într-o săptămână la ea deoarece a spus că nu vrea să o piardă. Nici ea și nici părinții ei nu au fost de acord ca intimatul să plătească această sumă de bani și chiar i-a spus acestuia că în situația în care s-ar despărții ea nu are de unde să-i plătească acești bani pentru că are doi copii în întreținere și un salariu de 800 lei. Nici fostului soț nu avea de unde să-i plătească acești bani, dar sunt în relații foarte bune și ajunseseră la o înțelegere. Intimatul cunoștea acest lucru și tocmai de aceea a procedat în acest mod.
Apărătorul intimatului-reclamant, avocat B. A., arată că partea adversă încearcă să inducă în eroare instanța prin faptul că anumite evenimente sunt prezentate în ordine aleatorie și nu așa cum au avut loc.
În primul rând, dacă apelanta s-ar fi înțeles cu fostul soț nu s-ar fi judecat cu acesta și mai mult decât atât în acel dosar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Judecătoria Urziceni, a fost un conflict permanent între aceștia, conflict care s-a amplificat în momentul în care părinții apelantei P. I., respectiv P. M. și P. V., în urma expertizei ce s-a efectuat în dosarul respectiv, au fost obligați să achite acea sultă către fostul soț al apelantei P. I.. Dacă s-ar fi înțeles, nu există niciun dubiu că la acel moment dosarul s-ar fi închis printr-o tranzacție, fără ca fostul soț al apelantei să perceapă vreo sultă.
Mai mult decât atât, în urma acestei împrejurări intimatul-reclamant a constatat faptul că în familia respectivă s-a iscat un conflict de natura discuțiilor pe marginea sultei pentru că, așa cum au și recunoscut, apelanții P. M. și P. I. nu dețineau această sumă de bani și urma ca hotărârea respectivă să fie pusă în executare.
În acest context, pentru a aplana conflictul și pentru că intimatul-reclamant a avut intenții serioase de căsătorie cu apelanta P. I., a încercat să vină în sprijinul acestora și a achitat sulta pentru a stinge conflictul dintre apelantă și părinții ei.
Solicită a se observa că strategia de apărare a fost complet modificată față de cea de la fond și în niciun caz nu se poate reține sinceritatea apelanților-pârâți din prezenta cauză. Se invocă că, în virtutea faptului că intimatul-reclamant dorea să păstreze relația de concubinaj, ar fi achitat această sumă de bani. Însă plata a fost efectuată în data de 05.04.2013 când lucrurile mergeau extraordinar între apelantă și intimat și, de asemenea, o persoană suficient de diligentă cu patrimoniul personal ar veni să plătească o sumă de bani în contextul în care cunoștea faptul că această relație mai devreme sau mai târziu se va destrăma, ceea ce s-a și întâmplat, însă cu 6 luni mai târziu . În contextul acesta, intimatul-reclamant nu ar fi putut anticipa ce urma să se întâmple.
Precizează că nici la acest moment apelanta-pârâtă nu recunoaște faptul că a achiziționat împreună cu intimatul-reclamant o mașină, fapt care a fost recunoscut de tatăl ei la interogatoriu, astfel că sinceritatea apelantei-pârâte este grav pusă la îndoială .
Arată că acea plată în niciun caz nu a fost efectuată în interesul propriu, personal și exclusiv al intimatului-reclamant, motiv pentru care solicită a se observa faptul că acea plată a stins o datorie personală a familiei P., context în care nu se poate aprecia că interesul ar fi fost exclusiv al dumnealui, ci era interesul apelanților de a stinge un litigiu aflat pe rolul instanțelor.
Consideră că aceasta era singura cale de urmat pentru reclamant întrucât în niciun caz, atâta vreme cât intenția vădită a intimatului a fost aceea de a stinge o datorie personală a altor persoane, nu se putea îndrepta împotriva fostului soț al apelantei pentru a solicita restituirea sumei cu titlu de plată nedatorat, cât timp intimatul a știut că această plată era datorată de către apelanții-pârâți.
Pentru aceste considerente apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în ceea ce privește acțiunea reclamantului, sentința pronunțată de către Judecătoria Urziceni fiind temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea apelului, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată din apel, sens în care depune chitanța nr._/27.01.2015 reprezentând onorariu avocat.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1501 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni, s-a admis cererea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. M..
A obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 9700 lei, achitată de reclamant numitului A. N..
A obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 2690 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că începând cu luna ianuarie a anului 2013 până în luna octombrie a aceluiași an, reclamantul B. I. a întreținut cu pârâta P. I. o relație de concubinaj, locuind împreună în domiciliul acesteia, situat în ., unde domiciliau și părinții pârâtei - P. M. și P. V..
Prin sentința civilă nr. 599 din 17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ *, instanța a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant A. N. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți P. V. și P. M. și cu pârâta P. (fostă A.) I. și a luat act de tranzacția încheiată între părți, care a fost redată integral în dispozitivul sentinței menționate (dosarul nr._ * fiind atașat prezentei cauze).
La data de 05.04.2013, reclamantul B. I. a achitat numitului A. N. (fostul soț al pârâtei P. I.) suma de 9700 lei, conform ordinului de plată nr. 1, anexat la fila 8 din dosar, reprezentând suma datorată în dosarul nr._ *.
Având în vedere că reclamantul nu a fost parte în acel dosar, plata s-a efectuat pentru pârâții din prezenta cauză, în virtutea relației de concubinaj dintre reclamant și pârâtă.
Așadar, primul aspect important care trebuie menționat este acela că între reclamantul B. I. (fostul concubin al pârâtei P. I.) și numitul A. N. (fostul soț al acesteia) nu a existat niciun raport juridic, reclamantul neavând calitatea de parte în dosarul nr._ * și nici obligația de a efectua această plată.
Dovada plății sumei de 9700 lei de către reclamant numitului A. N. reiese din ordinul de plată nr. 1 din 05.04.2013 (fila 8), suma rezultând din tranzacția încheiată între numitul A. N., numita P. V. și pârâții din prezenta cauză P. M. și P. (fostă A.) I..
În speța dedusă judecății, având ca obiect acțiune în restituire – îmbogățire fără justă cauză (actio de in rem verso), reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 9700 lei, achitată numitului A. N..
Instanța de fond a apreciat că cererea formulată de reclamant este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Îmbogățirea fără justă cauză reprezintă faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să există o cauză justă sau un temei juridic.
Potrivit art. 1345 Cod civil, cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.
Așadar, art. 1345 Cod civil enumeră condițiile îmbogățirii fără justă cauză. Acest fapt juridic generează un raport juridic în conținutul căruia se regăsește obligația celui ce și-a sporit patrimoniul de a restitui valoarea cu care s-a îmbogățit.
Condițiile îmbogățirii fără justă cauză sunt de două feluri: materiale și juridice.
Condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire (actio de in rem verso) sunt:
- Să existe o îmbogățire a pârâtului;
- Să existe o însărăcire a reclamantului;
- Între îmbogățirea pârâtului și însărăcirea reclamantului să fie o legătură sau corelație directă.
Condițiile juridice ale acțiunii în restituire sunt:
1. Îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice;
2. Pârâtul să fie de bună-credință;
3. Reclamantul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului.
Instanța a apreciat că în speța dedusă judecății sunt îndeplinite atât condițiile materiale, cât și cele juridice ale acțiunii în restituire, astfel:
În primul rând, s-a constatat că există o îmbogățire a pârâților, care a avut loc prin plata de către reclamant a unei datorii a acestora față de numitul A. N., care izvora din tranzacția încheiată în dosarul nr._ *.
Instanța de fond a subliniat că se poate spune că există o îmbogățire de fiecare dată când în patrimoniul îmbogățitului (pârâților) se poate înregistra orice avantaj care poate fi evaluat în bani, fără să fie necesară o creștere a activului patrimonial, fiind suficientă și o diminuare a pasivului, cum este cazul în speță.
Ca atare, patrimoniul reclamantului a fost diminuat în favoarea celui al pârâților cu suma de 9700 lei, achitată conform ordinului de plată nr. 1 din 05.04.2013, iar îmbogățirea pârâților și însărăcirea reclamantului au aceeași origine.
În ceea ce privește condiția potrivit căreia îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare trebuie să fie lipsite de o cauză justă, instanța a subliniat că art. 1345 C.civ. vorbește de ,,îmbogățit fără justă cauză” cu sensul de îmbogățit fără temei juridic, pentru că, un temei de fapt, cauzal, există întotdeauna.
Articolul 1346 Cod civil statuează că îmbogățirea este justificată atunci când rezultă din executarea unei obligații valabile, din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit, dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a gratifica.
Așadar, acest text de lege prevede trei cazuri în care îmbogățirea trebuie considerată justificată.
Prima instanță nu a împărtășit opinia pârâților potrivit căreia cauza ar fi fost justă, îmbogățirea pârâților rezultând din obligația valabilă pe care ar fi avut-o reclamantul de a contribui la cheltuielile de întreținere care s-au efectuat în perioada în care a întreținut relația de concubinaj cu pârâta, locuind împreună în domiciliul părinților săi.
În primul rând, pârâții nu au formulat în cauză o cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamantului la plata unei sume de bani, cu titlu de cheltuieli efectuate de aceștia pentru întreținerea reclamantului.
În plus, chiar dacă reclamantul nu avea un loc de muncă în perioada în care a locuit împreună cu pârâta, în data de 05.12.2012 avea disponibil în conturi sub formă de depozit suma de 16.014,81 Euro, conform înscrisului anexat la fila 42 din dosar de fond, având astfel posibilități materiale pentru a se întreține.
Din extrasele de cont depuse la dosar, s-a reținut că reclamantul, în perioada în care a locuit în imobilul pârâților, mergea frecvent la magazinul Penny din municipiul Urziceni, unde făcea cumpărături.
De asemenea, martora M. N. a relatat că în perioada în care părțile locuiau împreună acesta contribuia la plata contravalorii utilităților.
Din sumele de bani pe care le deținea, reclamantul a achiziționat inclusiv un autoturism marca Opel pe numele pârâtei P. I. (conform declarației martorei M. N. coroborată cu răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriul luat pârâtului P. M.).
Câtă vreme pârâții nu au formulat o cerere reconvențională, cuantumul exact al cheltuielilor efectuate de fiecare parte nu prezintă relevanță, motiv pentru care nu a fost analizat.
În speță,a reținut prima instanță că nu s-a făcut dovada că ar fi existat o înțelegere prealabilă între părți potrivit căreia suma de 9700 lei ar reprezenta contravaloarea serviciilor de cazare și masă oferite de pârâți reclamantului.
Astfel cum s-a arătat mai sus, instanța nu a împărtășit opinia pârâților potrivit căreia îmbogățirea este justificată deoarece rezultă din executarea unei obligații valabile, având o justă cauză, pentru următoarele motive:
Articolul 1345 C.civ. vorbește de ,,îmbogățit fără justă cauză” cu sensul de îmbogățit fără temei juridic, pentru că, un temei de fapt, cauzal, există întotdeauna.
Îmbogățirea unei persoane are justă cauză atunci când a avut loc în temeiul unui act juridic (de exemplu, un contract de vânzare executat), al unei hotărâri judecătorești sau al legii, prin uzucapiune sau posesie de bună-credință etc.
În cauză, nu s-a făcut dovada că ar fi existat o înțelegere potrivit căreia reclamantului i-ar incumba obligația de a achita contravaloarea serviciilor de cazare și masă oferite de pârâți și că și-ar fi îndeplinit-o prin achitarea sumei de 9700 lei către numitul A. N..
S-a avut în vedere și răspunsul pârâtei P. I. la întrebarea nr. 6 din interogatoriu în care aceasta a recunoscut că reclamantul a achitat suma de 9700 lei fără a avea o obligație în acest sens.
Cât despre buna-credință a pârâților, aceasta se prezumă. Fundamentul acțiunii de in rem verso nu constă într-o conduită culpabilă a debitorilor pârâți, ci rezidă în îndatorirea generală de a nu ne îmbogăți în dauna altuia.
Legat de condiția ca reclamantul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului, instanța de fond a menționat că, într-adevăr, acțiunea în restituire are caracter subsidiar și se poate exercita numai în absența oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite. Această condiție este astăzi prevăzută expres de art. 1348 C.civ., conform căruia: ,,Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat”.
Dacă reclamantul ar avea la dispoziție o acțiune bazată pe un contract, delict sau alt izvor de obligații, nu s-ar putea intenta acțiunea bazată pe îmbogățirea fără justă cauză.
Deși pârâții au susținut că reclamantul ar avea la dispoziție o altă acțiune, nu au indicat care ar fi aceasta, iar instanța a apreciat că mijlocul procesual ales este cel legal.
În dezbaterile pe fondul cauzei, pârâții au invocat dispozițiile art. 1341 alin. 3 Cod civil, potrivit cărora se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie.
În primul rând, astfel cum s-a arătat anterior, temeiul juridic al cererii deduse judecății este îmbogățire fără justă cauză (secțiunea a 3-a a Capitolului III din Codul civil). Dacă reclamantul ar fi avut la dispoziție o acțiune întemeiată pe plata nedatorată, prezenta cerere nu ar fi putut fi admisă, condiție statuată de art. 1348 C.civ..
Ca atare, prima instanță a reținut că dispozițiile prevăzute de Secțiunea a 2-a a Capitolului III din Codul civil (Plata nedatorată), printre care se regăsește și articolul 1341, invocat de pârâți, nu își pot găsi aplicabilitate în cauză.
Un argument în plus este acela că plata nedatorată reprezintă un fapt juridic licit care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei prestații la care nu era obligată și fără intenția de a plăti pentru altul.
Or, în speță, reclamantul nu numai că nu a efectuat plata din eroare, însă intenția sa a fost de a plăti pentru pârâți.
Concluzionând, instanța de fond a apreciat că în speță sunt îndeplinite toate condițiile cumulative ale acțiunii în restituire.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța a admis acțiunea și, pe cale de consecință, a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 9700 lei, achitată de reclamant numitului A. N..
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Față de soluția pronunțată, în baza art. 451 și art. 453 C.proc.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâților, aceștia au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 2690 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții P. I. și P. M., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantul B. I..
În motivarea apelului aceștia au invocat dispozițiile art. 1346 pct. c Cod procedură civilă care prevăd că există îmbogățire justificată atunci când aceasta rezultă „dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său, ori, după caz, cu intenția de a gratifica.”
În cauza de față s-a dovedit fără putință de tăgadă că între apelanta P. I. și intimatul B. I. au existat relații de concubinaj, relații care, pe timpul celor 9 luni, ianuarie – octombrie 2014 au fost grav afectate, ca urmare a conduitei intimatului față de apelantă.
Intimatul a achitat suma de 9700 lei din proprie inițiativă, fără ca apelanta sau tatăl acesteia, P. M., să-i adreseze vreo rugăminte în acest sens. Această împrejurare rezultă din răspunsul dat de intimat la întrebarea nr. 8 din interogatoriul luat în fața instanței de fond.
Apelanții susțin că intimatul B. I. a avut un interes personal și exclusiv să achite această sumă de 9700 lei reclamantului A. N. din dosarul civil nr._ * al Judecătoriei Urziceni, numai în interesul său personal, urmărind, în acest sens, menținerea relației de concubinaj cu apelanta P. I., în condițiile în care era conștient că aceste relații erau grav afectate, ca urmare a conduitei total necorespunzătoare a acestuia față de apelantă.
Această împrejurare rezultă, pe de o parte, din transcrierea mesajelor telefonice date de intimat apelantei, iar pe de altă parte intimatul ar fi fost de acord oricând să renunțe să le solicite suma de 9700 lei, cu condiția ca apelanta P. I. să-l primească pe intimat iarăși în domiciliul comun și să continue relațiile de concubinaj întrerupte, edificator în acest sens fiind răspunsul dat de intimat la întrebarea nr. 11 din interogatoriul luat în fața instanței de fond.
În fața acestor dovezi, susțin apelanții, este de necontestat că intimatul a achitat suma de 9700 lei fără ca ei să îi ceară acest lucru, iar pe de altă parte a efectuat această plată în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său și numai cu intenția de a-și salva relația de concubinaj și de a o menține în continuare, în condițiile unui comportament total necorespunzător față de apelantă. Se poate susține că există chiar intenția intimatului de a o gratifica astfel pe apelantă pentru a menține relația de concubinaj cu aceasta.
Se arată de către apelanți că în dreptul civil, orice cauză a unui act sau fapt juridic, trebuie să fie licită și morală.
Acțiunea intimatului, de a achita fostului soț al apelantei, A. N., suma de 9700 lei are o cauză ilicită, imorală și s-a făcut exclusiv în interesul și pe riscul său.
În aceste condiții, apelanții susțin că îmbogățirea lor și sărăcirea intimatului are la bază un interes personal al intimatului, bazat pe o cauză ilicită și imorală, ceea ce în concepția dreptului civil este inadmisibil.
S-a susținut în fața instanței de fond că această sumă de 9700 lei reprezintă o parte din contravaloarea serviciilor puse la dispoziție atât apelantei P. I. cât și intimatului, în calitate de concubin, de către apelantul P. M., proprietarul imobilului casă de locuit. Este evident că această sumă, în raport de serviciile de care au beneficiat tinerii, pare exagerat de mare, însă întreruperea furnizării acestor servicii s-a datorat exclusiv culpei intimatului care după 9 luni a făcut imposibilă continuarea relațiilor de concubinaj.
Apelanții arată în continuare că o altă condiție juridică ce trebuie îndeplinită pentru admiterea unei acțiuni bazată pe îmbogățirea fără justă cauză, așa cum este reglementată de art. 1345 Cod civil este aceea ca „reclamantul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță”. În întâmpinarea depusă la instanța de fond au susținut că această condiție nu este îndeplinită, că reclamantul are la dispoziție o acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său, fără să sublinieze natura acestei acțiuni, având în vedere că acesta este un atribut exclusiv al reclamantului, care beneficiază de asistență juridică. Condiția inexistenței unei alte acțiuni este prevăzută expres de lege și în condițiile în care reclamantul are la dispoziție acțiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligații, nu se poate intenta acțiunea bazată pe îmbogățirea fără justă cauză.
Caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză are, de fapt, rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituției prin care să fie deturnate ale instituții ale dreptului privat.
Concluzionând, apelanții susțin că intimatul B. I. avea la îndemână o acțiune împotriva celui căruia, prin ordinul de plată nr. 1 din 05.04.2013, i-a plătit suma de 9700 lei, respectiv împotriva numitului A. N., în condițiile în care a făcut această plată din proprie inițiativă și în raport de ei, mai ales față de apelanta P. I., având în vedere cauza ilicită și imorală care a stat la baza acestei plăți.
Efectuarea acestei plăți de către intimat a închis orice cale apelantei de a negocia cu fostul soț plata creanței sau chiar de a beneficia de o renunțare la această plată din partea fostului soț.
În dovedirea cererii de apel s-a solicitat proba cu acte.
Intimatul-reclamant B. I. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând pe această cale respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta fază procesuală.
În motivare intimatul a arătat că a efectuat plata sumei de 9700 lei în data de 05.04.2013, adică la mai puțin de trei luni de la momentul debutului relației de concubinaj, la acel moment nepunându-se problema unor relații grav afectate. Dimpotrivă, în acea perioadă, relația dintre noi era una normală, ceea ce și explică de altfel încercarea sa de a le acorda ajutor apelanților. În mod logic, liant al acestei decizii a fost relația de concubinaj pe care o întreținea cu apelanta.
Astfel, fără putință de tăgadă, plata sumei de 9700 lei a avut loc în interesul apelanților, nicidecum în interesul său personal, cu precizarea că a achitat suma, fiind rugat în acest sens.
Interesul în achitarea acestei sume de bani aparținea apelanților, fapt ce rezultă cu evidență din sentința pronunțată în dosarul nr._ *, această plată profitând exclusiv apelanților, nicidecum lui.
Se arată că în situația în care s-ar admite prin absurd că o astfel de plată ar fi fost efectuată și în interesul său, un astfel de interes nu poate fi exclusiv atât timp cât a fost stinsă o obligație a apelanților, intenția sa fiind aceea de a plăti pentru pârâți, nicidecum în nume propriu.
Față de aceste considerente, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței apelate și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta fază procesuală.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin. 5 rap. la art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, iar în dovedire se solicită proba cu înscrisuri.
Tribunalul, analizând motivele de apel formulate în cauză, constată următoarele :
În ceea ce privește susținerea apelanților că plata făcută de intimat a fost în interesul său personal și exclusiv, tribunalul nu o poate reține întrucât, în primul rând nu s-a demonstrat că în acea perioadă relațiile dintre părți erau grav afectate, prezumție de la care pornesc apelanții în raționamentul lor . Afirmația din apel că această împrejurare rezultă din transcrierea mesajelor telefonice și recunoașterea la interogatoriu a conținutului acestor mesaje de către intimat nu poate fi reținută întrucât mesajele respective sunt din octombrie 2014, iar plata s-a făcut în aprilie 2013.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, plata nu a fost făcută în interesul intimatului, ci în interesul apelanților, pentru stingerea datoriei acestora, chiar dacă ea a fost determinată de existența relației de concubinaj .
De asemenea, nu poate fi reținută nici intenția liberală a reclamantului ,așa cum susțin apelanții întrucât nu s-a dovedit o asemenea intenție .
Referitor la cauza imorală și ilicită a plății susținută în motivele de apel, tribunalul nu poate reține această susținere, deoarece, pe de o parte, nu s-a demonstrat că relațiile dintre părți erau grav afectate la data plății, părțile despărțindu-se abia în septembrie 2013 (iar plata s-a făcut în aprilie 2013), iar, pe de altă parte, nu este nimic ilicit și nici imoral în a-ți ajuta partenerul cu o suma de bani la nevoie.
În ceea ce privește existența unei alte acțiuni pentru realizarea dreptului, tribunalul apreciază ,ca și instanța de fond, că intimatul reclamant nu avea la dispoziție o altă acțiune pentru realizarea dreptului, respectiv o acțiune împotriva numitului A. N. pentru plata nedatorată, întrucât una din condițiile acestei acțiuni este ca plata să fie făcută din eroare . Plata nedatorată este definită în doctrină ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Or, în cazul nostru plata s-a făcut tocmai cu intenția de a plăti datoria altuia, deci în cunoștință de cauză, nu din eroare .
Referitor la afirmația apelantei că nu mai poate negocia cu fostul soț și că acesta nu o mai poate ierta de datorie, tribunalul constată că există oricând posibilitatea ca A. N. să îi restituie întreaga sumă sau o parte din aceasta dacă ar avea această intenție .
Față de considerentele de mai sus, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, analizând pe larg toate condițiile îmbogățirii fără justă cauză și răspunzând tuturor susținerilor pârâților, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ., va respinge apelul formulat de apelanții pârâți P. I. și P. M. ca neîntemeiat .
În baza art. 453 N.C.pr.civ., îi va obliga pe apelanți la plata către intimatul B. I. a sumei de 1600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar .
Văzând și dispozițiile art. 483 alin. 2 N.C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ., respinge apelul declarat de apelanții P. I., CNP_ și P. M., CNP_, ambii cu domiciliul în com. Jilavele, .. 2, jud. Ialomița și cu domiciliul ales la Cb. Av. V. A., cu sediul în Urziceni, ., nr. 5A, jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1501 din data de 20.11.2014 a Judecătoriei Urziceni, ca neîntemeiat .
În baza art. 453 C.pr.civ., obligă apelanții P. I. și P. M. la plata către intimatul B. I., CNP_, domiciliat în ., ., jud. B. și cu domiciliul ales la Cb. Av. B. A. M. din mun. B., ., ., jud. B., a sumei de 1600 lei cheltuieli de judecată .
Definitiva .
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015 .
Președinte, L. M. | Judecător, R. M. I. | |
Grefier, M. I. |
Red.M.L.I.
Tehnored.I.M.
5 ex./15.04.2015
Jud.fond. G. F. N.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 249/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 521/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
