Pretenţii. Sentința nr. 562/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 562/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 555/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.555 A
Ședința publică din data de 6 august 2015
Completul constituit din:
Președinte - I. M. R.
Judecător – M. L. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr.562/12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. E. și intimata-fidejusor I. ANIȘOARA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul față de actele și lucrările dosarului și apreciind că nu mai sunt alte incidente de soluționat, fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul civil de față:
Prin sentința civilă nr.562 din 12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. I. S.A., cu sediul în Ploiești ., ., CUI R_, J_ în contradictoriu cu pârâtele I. E., CNP_2și I. ANIȘOARA, CNP-_ ambele domiciliate în ., . județul Ialomița.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 281,75 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății efective a debitului.
S-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 456,46 lei ca neîntemeiată.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 22,54 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut în fapt că între reclamanta .., în calitate de vânzător, și pârâta I. E., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr._ din data de 12.02.2014, pârâta I. Anișoara semnând contractul menționat în calitate de fidejusor (girant).
Prin contractul intervenit între părți, reclamanta s-a obligat să vândă în sistem de vânzare directă, iar pârâta I. E. s-a obligat să achiziționeze produsele comercializate de reclamantă și să achite contravaloarea acestora în termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturilor de către reclamantă (art. 3.1 coroborat cu art. 5.1 și art. 5.2 din Contract).
Instanța a reținut că potrivit art. 4.3 din contract, comenzile se pot transmite pe baza formularului de comandă, prin internet, fax sau telefonic, iar potrivit art. 4.4 din contract, livrarea mărfii se va face în termen de 6 zile lucrătoare de la emiterea facturii fiscale la adresa de livrare solicitată de cumpărător.
Îndeplinirea de către pârâta I. E. a obligațiilor asumate prin contract a fost garantată de către pârâta I. Anișoara, care s-a angajat să răspundă în solidar cu aceasta pentru plata tuturor sumelor datorate, conform art. 10.2 și art. 10.3 din contract, iar potrivit art. 10.5 din acordul părților, vânzătorul este în drept să urmărească pe fidejusor în cazul în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligația de plată.
Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, asigurând livrarea produselor contractate de pârâta debitoare principală, astfel cum reiese din facturile atașate la dosarul cauzei alături de documentul de transport emis de firma de curierat din care rezultă că produsele au fost livrate (fila 13).
În temeiul contractului amintit anterior, semnat de toate părțile, s-au emis facturile fiscale . nr. F068614/17.02.2014, . nr. F071999/28.03.2014, . nr. F072000/28.03.2014, în cuantum total de 281,75 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate pârâtului debitor principal.
Față de împrejurarea că nu s-a învederat îndeplinirea obligației de plată, instanța a reținut că nici pârâta debitoare principală I. E. și nici pârâta fideiusoare I. Anișoara nu au achitat, în termenul stabilit, contravaloarea produselor achiziționate.
Instanța a mai reținut că respectivul contract semnat de toate părți, alături de facturile fiscale emise de reclamantă și necontestate de pârâte fac dovada existenței raporturilor juridice dintre părți.
În drept, reținând în cauză incidența dispozițiilor art. 1270, art. 1516, art. 1548 și art. 1530 cod civil și sintetizând dispozițiile legale enunțate, instanța a arătat că în cazul în care o parte a unui contract nu își îndeplinește obligațiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.
Totodată, instanța a reținut și incidența art. 2280 din Codul civil referitor la fidejusiune și a arătat în continuare că în cazul obligațiilor bănești, astfel cum se solicită în cauza de față, acestea pot fi executate întotdeauna în natură, nefiind necesară analiza condițiilor răspunderii civile contractuale în vederea determinării prejudiciului, întrucât o creanță în bani este determinată a priori în ceea ce privește cuantumul său. În acest sens, instanța a apreciat că la analiza unei acțiuni ce are ca obiect plata unei sume de bani ce reprezintă obiectul unei obligații contractuale, instanța trebuie să analizeze dacă se deține de către creditor o creanță certă, lichidă și exigibilă față de pârât în urma neexecutării culpabile a contractului de către acesta din urmă.
În speță, instanța a apreciat că suma pretinsă de reclamantă reprezintă o creanță certă (existența acesteia rezultând din contractul semnat de părți și facturile fiscale emise de reclamantă și necontestate de pârâți), lichidă (fiind stabilită în bani prin facturile emise) și exigibilă (întrucât sumele facturate au ajuns la scadență la data de 19.03.2014, respectiv 27.04.2014), reținând totodată că pârâtele nu au negat raportul juridic obligațional stabilit între părți, după cum nu au contestat nici existența și întinderea creanței invocate de reclamantă și nici nu au dovedit stingerea obligațiilor prin vreunul din modurile reglementate de lege. În plus, instanța a mai reținut că pârâtele nu s-au prezentat, în mod nejustificat, în vederea administrării probei cu interogatoriul și a dat eficiență art.358 Cod Procedură Civilă, potrivit căruia această împrejurare poate fi considerată ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.
De asemenea, instanța a reținut că pârâta fideiusoare a renunțat în mod expres la beneficiul de discuțiune și la beneficiul de diviziune, potrivit art. 10.3 din contract, fiind de acord astfel să răspundă în mod solidar și indivizibil în cazul în care debitorul principal nu își îndeplinește obligația de plată.
În consecință, având în vedere raporturile juridice dintre părți privind vânzarea-cumpărarea de produse și faptul că nu s-a făcut dovada achitării facturii mai sus menționate, instanța a reținut că pârâtele datorează în mod solidar reclamantei contravaloarea produselor livrate și neachitate în cuantum de 281,75 lei în baza facturilor emise.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele inflației instanța a reținut că aceasta are caracterul unei daune compensatorii, avându-și fundamentul în repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă și urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, fiind consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare la termen a obligației de către pârâte și reclamanta are dreptul la actualizarea debitului principal cu indicele inflației de la data scadenței până la data plății efective.
În ceea ce privește penalitățile convenționale de întârziere, instanța a reținut că în cererea formulată reclamanta a pretins și calculat penalități în cuantum de 456,46 lei, conform contractului încheiat între părți, respectiv art. 7.4 din contract, care prevede că: ” în cazul depășirii termenului de plată stabilit conform art. 5.2. din contract, cumpărătorul este obligat la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere în primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere. Penalitățile vor fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata” și având în vedere dispozițiile art.1 și art.4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, a apreciat că respectiva clauză are caracter abuziv deoarece nu a fost negociată direct, ci cuprinsă într-un contract cadru stabilit unilateral de reclamantă, pârâtele având doar opțiunea acceptării în ..
Mai arată instanța că în contract au fost stipulate penalități de 1% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 365 % pe an, și de 3% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 1095% pe an – o cotă pe care instanța a apreciat-o ca fiind disproporționat de mare față de orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus.
Din analiza contractului încheiat între părți, rezultă că nu au fost stabilite compensații echivalente și pentru reclamantă în cazul neexecutării contractului, respectiv pentru cazul în care nu și-ar îndeplini obligațiile prevăzute la art. 6 din contract.
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului, astfel că instanța a apreciat clauza penală inclusă în contract ca având un caracter abuziv.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta .-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului apelanta arată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale și a interpretat greșit înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, apreciază că, în ceea ce privește clauza inserată la art.7.4 din contractul încheiat cu intimata, aceasta nu este o clauză abuzivă întrucât nu se creează un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, fiind doar o modalitate de determinare anticipată a echivalentului prejudiciului în cazul executării cu întârziere a obligației de plată sau în cazul neexecutării, obligației asumată în mod conștient de pârâtă.
Mai arată apelanta că derularea conformă a unei convenții trebuie asumată de fiecare dintre participanții la raportul juridic și trebuie să fie respectată în același mod de ambele părți, iar conform art. 4 a Directivei 93/13/CEE, în aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se ține seama de natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, de toate circumstanțele care privesc încheierea sa și, de asemenea, de toate celelalte clauze contractului, contractul dezechilibrat fiind acela căruia îi lipsește utilitatea socială și personală . Împrejurarea că pârâtului i se solicită să achite, în condițiile prezente o sumă mare cu titlu de penalități nu înseamnă că a existat un dezechilibru semnificativ între părțile contractante, ci doar o lipsă de echivalență între prestații care a fost stipulată în clauzele contractuale cu scopul de a determina partea contractuală să-și execute obligațiile contractuale la termenele stabilite, precum și pentru recuperarea sumelor cheltuite în acest scop.
Cât privește negocierea prevederilor din contract, invocă dispozițiile art.10.1 din acesta, conform cărora părțile au declarat că au negociat prevederile contractului și sunt de acord cu acestea, inclusiv în ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere. Astfel, și în ce privește clauza prevăzută în acest articol sarcina probei aparține celui care afirmă ceva nu celui care neagă. Or, în speță, apelanta a dovedit prin înscrisul semnat de părți că a avut loc negocierea cu intimata a clauzelor contractuale.
Față de aspectele arătate apreciază că prevederile art.7.4 din contract nu constituie clauza abuzivă și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., art.1516, 1530 și 1638 Cod civil iar în susținere solicită proba cu înscrisuri.
Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare.
Tribunalul, analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și de dispozițiile art.476 cod procedură civilă, având în vedere probele administrate în cauză, apreciază apelul ca fiind fondat, reținând următoarele:
Între reclamanta .., în calitate de vânzător, și pârâta I. E., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr._ din data de 12.02.2014, pârâta I. Anișoara semnând contractul menționat în calitate de fidejusor (girant).
Prin contractul intervenit între părți, reclamanta s-a obligat să vândă în sistem de vânzare directă, iar pârâta I. E. s-a obligat să achiziționeze produsele comercializate de reclamantă și să achite contravaloarea acestora în termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturilor de către reclamantă (art. 3.1 coroborat cu art. 5.1 și art. 5.2 din Contract).
Potrivit art. 7.4 din contract: ” în cazul depășirii termenului de plată stabilit conform art. 5.2. din contract, cumpărătorul este obligat la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere în primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere. Penalitățile vor fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata.”
Referitor la penalitățile de întârziere solicitate de apelanta reclamantă tribunalul apreciază că în mod greșit prima instanță nu a admis și acest capăt de cerere, apreciind ca abuzivă clauza în baza căreia au fost solicitate aceste penalități.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.4 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.193/2000 „(1) o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerate abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă acesta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului activ.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
Pentru a reține existența unei clauze abuzive, trebuie verificat dacă: clauza contractuală nu a fost negociată, clauza prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Față de dispozițiile citate, tribunalul constată că în contractul care face obiectul prezentei cauzei, semnat de toate părțile, se prevede în mod expres la art.10.1 faptul că părțile au negociat inclusiv cuantumul penalităților de întârziere prevăzute la art.7.4.
Totodată se reține faptul că pe tot parcursul judecării prezentei cauze, pârâtele nu au contestat împrejurarea negocierii directe a clauzelor contractuale, inclusiv a celei privind penalitățile dar și împrejurarea că raportând cuantumul penalităților la debitul datorat, nu se poate reține o disproporție, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe.
Așa fiind și reținând dispozițiile art.1270 cod civil conform cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante dar și faptul că din probele administrate rezultă că intimata pârâtă I. E. nu și-a îndeplinit obligația contractuală de plată a prețului, la termenele stabilite în contract, tribunalul apreciază ca fiind fondată și cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata penalităților de întârziere.
Pentru considerentele reținute tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, urmând ca în baza art. 480 Cod procedură civilă să admită apelul și să schimbe în parte sentința apelată, în ceea ce privește penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată.
Pe cale de consecință le va obliga pe pârâtele I. E. și I. Anișoara către reclamanta .. Ploiești și la 456,46 lei penalități de întârziere și 58,96 lei cheltuieli de judecată.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 Cod procedură civilă admite apelul declarat de .. PLOIEȘTI, cu sediul în mun. Ploiești, ., etaj II, județul Prahova CUI R_, J_ împotriva sentinței civile nr. 562/12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dos. nr._, pe care o schimbă în parte, în ceea ce privește penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată și, în consecință:
Obligă pe pârâții I. E., CNP_2și I. ANIȘOARA, CNP-_ ambele domiciliate în ., . județul Ialomița.către reclamanta .. Ploiești și la plata sumei de 456,46 lei penalități de întârziere și 58,96 lei cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.08.2015.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, GREFIER,
I. M. RalucaMunteanu L. I. B. C.
Semnează Președintele
Completului.
Red.tehnored. IMR
5 ex/20.08.2015
Judec.fond O. A.
..08.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 983/2015. Tribunalul... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 458/2015. Tribunalul... → |
|---|
