Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 458/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 458/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 563/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 563 A
Camera de consiliu din data de 6 august 2015
Completul constituit din:
Președinte - I. M. R.
Judecător – M. L. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-reclamantă S.C. RAJA S.A. C. împotriva sentinței civile nr.458/25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. E., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul față de actele și lucrările dosarului și apreciind că nu mai sunt alte incidente de soluționat, fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul civil de față:
Prin sentința civilă nr.458 din 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. RAJA S.A., cu sediul în C., .-24, județul C., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J._, C.U.I RO/_ împotriva pârâtei D. E., domiciliată în Fetești, ..14, ..A, . județul Ialomița, CNP-_.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 444,96 lei contravaloare prestații (furnizare apă; serviciu de canalizare) facturată în perioada februarie- mai 2014 și penalități de întârziere în cuantum de 46,80 lei aferente debitului principal, calculate de la data scadenței fiecărei facturi ce face obiectul debitului principal până la data introducerii acțiunii.
A obligat pârâta la plata în continuare către reclamantă a penalităților de întârziere aferente debitului principal egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului.
A admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A respins capătul de cerere privind plata sumei de 30 lei contravaloare taxă notificare, ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a furnizat pârâtului apă potabilă în baza contractului nr.9/21.03.2012 și a convenției de facturare individuală nr.349/30.03.2012, emițând facturile pentru serviciile furnizate.
Pârâta avea obligația să achite contravaloarea facturilor emise de reclamantă în termen de 30 de zile calendaristice de la emitere.
Pârâta, deși a beneficiat de serviciile reclamantei și a primit facturile privind contravaloarea serviciilor, nu și-a îndeplinit obligația de plată, figurând în evidențele reclamantei cu un debit restant în sumă totală de 444,96 lei aferent perioadei februarie – mai 2014.
Conform prevederilor art. 13 din convenție contravaloarea consumului de apă și canalizare se încasează de la utilizatorul individual pe bază de factură, iar articolele următoare conțin clauze privind modalitatea de facturare.
De asemenea, potrivit art.19, art.20 din convenție, neachitarea în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere care sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.
Prin urmare, pentru prestațiile reclamantei s-au întocmit facturile fiscale, în cuantum de 444,96 lei ce reprezintă contravaloarea apă/canal aferentă perioadei februarie - mai 2014.
Potrivit dispozițiilor art. 1270-1279 Noul Cod Civil, convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante și trebuiesc executate cu bună-credință.
În ce privește facturile emise în temeiul contractului nr. 9/21.03.2012 și a convenției individuale de facturare nr.349/30.03.2012, instanța a reținut în drept dispozițiile art.1177 cod civil potrivit cărora contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale și, în completare, dispozițiilor codului.
Așa fiind, potrivit art. 31 alin. 6 din Legea nr.241/2006, modificată a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.”
De asemenea, conform art. 31 alin. 7 din același act normativ „Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează:
a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului.
Din coroborarea textelor de lege amintite, înscrisurilor depuse de reclamantă cu atitudinea procesuală a pârâtului, care nu a contestat susținerile părții adverse, primind convocatorul la conciliere directă în care era arătată suma datorată, instanța a reținut că obligațiile asumate de către reclamantă au fost îndeplinite, iar debitul nu este achitat de pârât.
Față de dispozițiile contractuale menționate precum și de dispozițiile Legii speciale nr.241/2006 modificată, instanța a dispus obligarea pârâtei și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 46,80 lei aferente debitului principal, calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data introducerii acțiunii, precum și la plata în continuare a penalităților de întârziere până la achitarea integrală a debitului.
Văzând și dispozițiile art.453 Cod procedură civilă, instanța a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, raportat la actele justificative anexate la doar pentru plata taxei judiciare de timbru - 50 lei.
Instanța a apreciat că suma de 30 lei reprezentând contravaloare taxă notificare nu este o cheltuială aferentă soluționării prezentului litigiu, conform art.1031 alin.2 teza 1 NCPC, motiv pentru care a respins solicitarea de acordare a acestor taxe aferente notificării.
Împotriva acestei sentințe pe care o apreciază ca netemeinică și nelegală a formulat apel reclamanta S.C. RAJA S.A. C., solicitând admiterea apelului și completarea sentinței apelate în sensul obligării debitorului și la plata sumei de 30 lei contravaloarea taxei de notificare.
În motivarea apelului se arată de către apelantă că în mod greșit instanța de fond a apreciat că suma de 30 lei reprezentând contravaloare taxă de notificare este o cheltuială aferentă soluționării litigiului, conform art.1031 alin.2 teza I C.pr.civ. și a respins solicitarea de acordare a acestei taxe.
Invocă prevederile art.1521 C.pr.civ. care prevăd modurile de punere în întârziere ale debitorului și ale art.1523 C.pr.civ. care menționează cazurile în care este de drept în întârziere în executarea obligației precum și prevederile art.1522 C.pr.civ.
Față de faptul că prima modalitate prin care creditorul îl poate pune în întârziere pe debitor constă în comunicarea unei notificări scrise prin care îi cere acestuia executarea obligației, această modalitate a fost aleasă și de către S.C. RAJA S.A., comunicând abonaților rău platnici notificări prin intermediul poștei însă această modalitate nu a asigurat dovada comunicării din mai multe cauze ce priveau semnătura de primire, astfel că ulterior s-a optat pentru notificarea debitorilor prin intermediul birourilor de executare silită.
În această modalitate a fost notificat și debitoarea D. E., prin Biroul Executorului judecătoresc Dusu D., notificare nr.748/26.06.2014 achitată de către apelantă conform facturii emise în acest sens.
Pentru aspectele arătate apelantul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În drept, își întemeiază cererea de apel pe dispozițiile art.223 alin.3 și art.411 pct.2 C.pr.civ. iar în susținere solicită proba cu înscrisuri.
Intimatul-debitor nu a formulat întâmpinare în cauză.
Tribunalul, analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, apreciază apelul ca fiind nefondat, reținând următoarele:
Potrivit art.1031 cod procedură civilă (1) „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată.
(2) Cu toate acestea, instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproporționată în raport cu valoarea cererii.”
Așadar în cuantumul cheltuielilor de judecată pot intra orice cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului, care însă vor fi supuse condiției dovedirii și justificării legăturii de cauzalitate dintre acestea și proces.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”.
Culpa procesuală este cea care trebuia să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată. Din acest punct de vedere, instanța nu va putea obliga partea care a căzut în pretenții la suportarea cheltuielilor efectuate cu notificarea, anterior înregistrării cererii la instanță, chiar dacă cererea a fost admisă, deoarece în cauză notificarea nu era necesară pentru demararea procesului și nici pentru buna lui desfășurare.
Astfel, notificarea reprezintă modalitatea de punere în întârziere a pârâtului însă în cauză, față de dispozițiile art.13 alin.2 din convenția părților coroborat cu art.31 alin.6 din Legea nr.241/2006, invocat de reclamantă în susținerea cererii, pârâtul avea obligația de a efectua plata în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, situație față de care rezultă că la împlinirea termenului, debitorul este de drept în întârziere.
Așa fiind și având în vedere că legea nu prevede o procedură prealabilă obligatorie pentru demararea acțiunii, notificarea efectuată de reclamantă nu era necesară sau utilă pentru desfășurarea procesului motiv pentru care cheltuielile efectuate cu această notificare nu pot fi puse în sarcina pârâtului.
Pentru considerentele reținute tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, urmând ca în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă să îl respingă.
Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 alin. 1 cod procedură civilă respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. RAJA S.A. cu sediul în C., .-24, jud. C. împotriva sentinței civile nr.458 din 25.11.2014pronunțată de Judecătoria Fetești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. M. RalucaMunteanu L. I. B. C.
Red.tehnored- I.M.R.
4 ex/13.08.2015
Judec.fond B. D.
..08.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 562/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2541/2015. Tribunalul... → |
|---|
