Plângere contravenţională. Sentința nr. 138/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 138/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 138/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SLOBOZIA – JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 138
Ședința publică din data de 26.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A.-I. Z.
Grefier – Ș. P.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de petentul . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA, având că obiect plângere contravențională.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2015, încheierea de ședință de la acea dată, făcând parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 26.01.2015.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.09.2014 sub nr._, petentul . a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din data de 02.09.2014 întocmit de intimatul IPJ IALOMIȚA.
În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că, lipsește descrierea faptei contravenționale și nu au fost indicate toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității sale.
De asemenea, a mai precizat că agentul constatator nu a specificat care copie conformă a licenței de transport lipsea și nu a identificat . numărul asigurărilor pentru persoane și bagajele acestora.
A mai arătat că agentul constatator a aplicat o amendă contravențională în valoare de 3.000 lei, în condițiile în care textul legal prevede limitele acesteia între 8.000 și 12.000 lei.
În plus, a învederat că la data efectuării controlului, la bordul autovehiculului se aflau atât în original, cât și în copie, copia conformă a licenței de transport și asigurările pentru persoanele transportate și bagajele acestora, acestea fiind valabile la momentul efectuării controlului.
În drept a invocat disp. O.G. nr. 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, conform art.19 din O.U.G nr. 80/2013.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu 2 martori și a probei cu înscrisuri, sens în care depus procesul verbal contestat, copie conformă nr._, licență de traseu, asigurare de accidente a persoanelor.
Intimatul a formulat întâmpinare la data de 13.10.2014, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată si menținerea procesului verbal de contravenție ca legal si temeinic întocmit.
În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, raportul agentului constatator, procesul-verbal de contravenție.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat aspectele arătate în cerere.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul V. T. I., ca fiind concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 03.09.2014 întocmit de intimat, petentul . a fost sancționat cu amendă în cuantum de 8.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 pct. 57 din H.G. nr. 69/2012 și sancționate de art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 69/2012.
În fapt, s-a reținut că, în ziua de 03.09.2014, ora 13.20, operatorul de transport nu a respectat obligația de a asigura la bordul autovehiculului marca VDL cu nr._, care efectuează transport contra cost, a urâmătoarelor documente: copia conformă a licenței de transport, asigurarea pentru persoaneletransportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente, cea prezentată fiind expirată din data de 13.06.2014.
În drept, potrivit art. 4 pct. 57 din H.G. nr. 69/2012, “următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: nerespectarea de către operatorul de transport rutier aobligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz:
57.1.copia conformă a licenței de transport/licenței comunitare;
57.2.legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport;
57.3.contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere;
57.4.asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente care cad în sarcina operatorului de transport rutier, în copie;
57.5.certificatul de competență profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat;
57.6.documentul de transport, conform tipului de transport rutier efectuat, precum și autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare în domeniul transporturilor rutiere;
57.7.atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, după caz;
57.8.documentele din care să rezulte apartenența pasagerilor la categoria pentru care este autorizat/licențiat serviciul de transport de persoane prin servicii regulate speciale;
57.9.documentele prevăzute la art. 6 alin. (6) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
57.10.foaia de parcurs, în cazul efectuării serviciilor ocazionale prevăzute la art. 12 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009 și/sau a operațiunilor de cabotaj prevăzute la art. 17 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
57.11.contractul încheiat între operatorul de transport rutier și organizatorul transportului sau o copie conformă a acestuia, în cazul prevăzut la art. 17 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
57.12.documentele care să conțină elementele prevăzute la art. 8 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, în cazul efectuării unei operațiuni de cabotaj”.
Analizând conținutul procesului-verbal de contravenție contestat, având în vedere probele administrate în cauză, instanța constată legalitatea acestuia, procesul-verbal cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, neexistând nici un motiv de nulitate absolută a acestuia.
Astfel, în ceea ce privește motivul de nulitate invocat de către contestator cu privire la descrierea faptei, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter. Cerința este imperativă întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.
Constatările procesului-verbal atacat răspund acestei exigențe, având în vedere că cele consemnate de agentul constatator redau în concret împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, ceea ce face posibilă pentru instanță verificarea temeiniciei procesului-verbal.
De asemenea, contrar susținerilor petentului, instanța constată că agentul constatator a aplicat o amendă al cărei cuantum se încadrează în limitele prevăzute de lege, respectiv de 8.000 lei, iar nu de 3.000 lei, așa cum în mod eronat a arătat petentul în cerere.
Totodată, instanța reține că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea unei singure contravenții, respectiv cea prevăzută de art. 4 pct. 57 din H.G. nr. 69/2012, iar nu a mai multora, așa cum susține petenta, disp. legale citate mai sus pevăzând o singură faptă contravenționlă.
Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
Totodată, instanța reține că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se introduce o obligație în sarcina statelor, respectiv obligația ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală de a reveni sarcina probei organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituție, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba prin organele sale, orice acuzație în materie penală.
Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N. G. împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Totodată, în decizia H. și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materia contravențională, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
De altfel, prin decizia nr. 205/2009, pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.
De asemenea, trebuie reținută și Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Astfel, în cauza de față, instanța consideră că, întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate susține mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat.
În cauza de față, instanța reține că petentul nu reușit să invoce împrejurări credibile sau prezinte probe care să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal.
În acest sens, instanța reține că declarația martorului V. T. I. nu susține aspectele arătate de petentă, martorul arătând că nu cunoaște conținutul dosarului pe care conducătorul auto l-a prezentat agentului constatator.
Prin urmare, cu toate că petenta a precizat că la momentul controlului conducătorul auto avea la bordul autovehiculului actele solicitate de agentul constatator, instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de care se bucura procesul-verbal de contravenție contestat sub aspectul temeinicei acestuia, iar situația de fapt reținută prin acesta corespunde realității.
Pentru aceste considerente, instanța conchide că procesul verbal întocmit în cauză este temeinic.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că nivelul amenzii în cuantum de 8.000 lei, la nivelul minimului special prevăzut de dispozițiile legale arătate mai sus, corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentului.
Așadar, instanța consideră că fapta acestuia denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale. De altfel, instanța consideră că aceasta nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare a petentului, ci doar consecința unei lipse de interes vădite a acestuia față de dispozițiile legale, provocând indignare în rândul cetățenilor.
Instanța consideră că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale.
Având în vedere cele menționate, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Față de cele expuse instanța va respinge acțiunea formulată de către petent ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în comuna G. L., . nr. 17, jud. Ialomița, CUI_, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Ialomița, cu sediul în Slobozia, .. 13-15, jud. Ialomița, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Slobozia, jud. Ialomița.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-I. Z. Ș. P.
Red. Jud. A.I.Z./Dact. Ș.P./ 4 ex./20.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 442/2015. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 547/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
