Exercitarea autorităţii părinteşti. Hotărâre din 15-05-2013, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 4195/866/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Mai 2013
Președinte - A. M. C.
Judecător Doinița T.
Grefier D. N.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 270/2013
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către G. A.-V. împotriva sentinței civile nr. 331 din 31.01.2013 pronunțată de Judecătoria P., intimat fiind I. M., autoritate tutelară P. M. P., având ca obiect exercitarea autorității părintești .
Componența nominală a completului de judecată A6, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii judecătorului C. M., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu judecătorul planificat pe lista de permanență, respectiv judecător T. Doinița, conform procesului verbal nr. 412 din data de 13.05.2013 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. S. V., reprezentantul convențional al apelantei G. A. V., intimatul I. M., lipsă fiind reprezentantul legal al autorității tutelare.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentantul convențional al apelantei depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr. 81.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul convențional al apelantei arată faptul că nu are alte probe de administrat în cauză, dar față de excepția tardivității declarării căii de atac arată faptul că apelantei i s-a comunicat o altă sentință care se referă la o minoră născută în anul 2004, minora părților fiind născută în anul 2006. de altfel agentul procedural nu a consemnat nicăieri faptul că a fost primită sentința civilă, aceasta fiind comunicată greșit, în sensul că are în conținut un număr de 4 file de la o altă sentință, dispozitivul acestei sentințe comunicate fiind corect, considerentele fiind diferite, de la o altă sentință civilă.
Instanța reține faptul că față de dovada de comunicare a sentinței civile dată de Judecătoria P., cu conținutul sentinței civile din dosarul cauzei, au fost luate la cunoștință din data de 20.02.2013, dată de la care partea se putea adresa Judecătoriei P. pentru corectarea erorii.
Reprezentantul convențional al apelantei prezintă instanței comunicarea primită.
Instanța reține faptul că este prima dată când apelanta invocă acest aspect, putând fi complinită această lipsă, sentința civilă aflată la dosarul instanței de fond privind minora părților și restituie reprezentantului convențional al apelantei copia comunicării prezentate de către acesta.
Av. S. V., reprezentantul convențional al apelantei G. A. V. solicită respingerea excepției tardivității declarării apelului, constatarea de către instanță a apelului declarat în termen, fiind vorba despre o disfuncționalitate în comunicarea hotărârii.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cerea de apel formulată.
Av. S. V., reprezentantul convențional al apelantei G. A. V. solicită admiterea apelului față de motivele invocate, stabilirea unui program mai flexibil și redus de vizitare și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul I. M. precizează faptul că a observat greșeala din cuprinsul sentinței civile date de instanța de fond și a rectificat această eroare, fiind în posesia unei sentințe irevocabile pe care o prezintă instanței .
Solicită admiterea excepției tardivității declarării apelului și respingerea apelului ca tardiv introdus. Arată faptul că nu este de acord cu apelul formulate, solicitând respingerea căii de atac, fosta soție luând copilul în Anglia și nemaiavând alte indicii despre copil. Solicită menținerea sentinței civile date de către instanța de fond.
Instanța reține cauza spre a se pronunța asupra excepției tardivității declarării căii de atac și asupra apelului formulat în cauză.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ /27.09.2012, reclamantul I. M. a chemat în judecată pe pârâta G. A.-V., solicitând ca, în contradictoriu cu aceasta, să se dispună exercitarea comună a autorității părintești cu privire la minora I. ELYA-I., născută la data de 23 martie 2006, și să i se stabilească următorul program de legături personale cu aceasta:
- în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, începând cu ziua de vineri, ora 16.00, până duminică, ora 14.00, la domiciliul lui;
-a doua și a patra săptămână a fiecărei luni, în ziua de sâmbătă, de la ora 15.00 până la ora 18.00, în municipiul P., la domiciliul lui;
-în vacanța de iarnă, trei zile consecutiv, la sărbătorile de C. în anii impari și trei zile consecutiv la sărbătoarea de Anul Nou, în anii pari;
-trei zile în vacanța de Paști, din care cel puțin o zi (prima sau a doua zi de Paști), la domiciliul lui;
-în vacanța de vară, întreaga lună iulie a fiecărui an, la domiciliul lui, cu dreptul de a se deplasa și în străinătate cu minora.
Cererea a fost legal taxată și timbrată.
În motivarea acesteia reclamanta arată că prin sentința civilă nr. 2324 din 21 septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, s-a pronunțat divorțul dintre el și pârâtă, minora fiind încredințată spre creștere și educare pârâtei, așa cum și-au exprimat acordul. La momentul soluționării cererii de divorț, au căzut de comun acord asupra divorțului și s-au învoit asupra modului și modalităților de exercitare a autorității părintești, după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț, pârâta nemairespectând înțelegerea avută și i-a interzis exercitarea drepturilor părintești pe care le are asupra minorei. Potrivit legii, părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească asupra copilului lor minor. A constatat că pârâta nu se ocupă direct și nemijlocit de creșterea, îngrijirea, educarea și supravegherea minorei, fetița aflându-se în grija bunicilor materni. De fiecare dată a fost împiedicat să-și exercite drepturile părintești asupra minorei, inclusiv dreptul de a avea legături personale cu aceasta.
Mai arată reclamantul că el are domiciliul în municipiul P., la adresa indicată în prezenta cererea de chemare în judecată, apartamentul este proprietatea mamei sale, este compus din trei camere, mobilat și dotat corespunzător pentru a asigura condiții optime de a locui împreună cu minora. Deși el lucrează și locuiește în municipiul Iași, a solicitat exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minora în municipiul P., în interesul minorei, pentru a nu crea acesteia un disconfort legat de deplasarea în municipiul Iași.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 403, art. 483, art. 487, art. 503, art. 401 alin. 2 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 331 din 31.01.2013 Judecătoria P. a admis, în parte, acțiunea civilă promovată de reclamantul I. M., cu domiciliul în mun. P., .. 16, ., ., în contradictoriu cu pârâta G. A.-V., cu domiciliul în mun. P., ., ., jud. Iași.
A dispus exercitarea comună de ambii părinți a autorității părintești cu privire la minora I. ELYA-I., născută la data de 23 martie 2006.
A stabilit în favoarea reclamantului următorul program de legături personale cu minora I. ELYA-I.:
de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 19/00, până duminică ora 14/00, la domiciliul sau reședința reclamantului
două săptămâni în vacanța de vară, respectiv primele două săptămâni din luna august, la domiciliul sau reședința reclamantului,
prima și a doua zi din sărbătorile de C. în anii impari și prima și a doua zi din sărbătorile de Anul Nou în anii pari, la domiciliul sau reședința reclamantului,
3 zile consecutive în vacanța de primăvară, din care prima zi să fie a doua zi din sărbătorile pascale la domiciliul sau reședința reclamantului.
A Obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1008,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A reținut următoarele considerente:
Părțile au fost căsătorite, prin sentința civilă nr. 2324/21 septembrie 2011 dată de judecătoria P. fiind dispusă desfacerea căsătoriei dintre ele prin acord, iar minora I. ELYA-I., născută la data de 23 martie 2006, rezultată din căsătorie a fost încredințată mamei spre creștere și educare, cu obligarea tatălui la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea acesteia.
Minora se află în prezent la mamă, unde are condiții bune de locuit, copilul fiind bine îngrijit, mama fiind cea care se preocupă de creșterea și educarea lui și îi asigură întreținerea, fiind ajutată de părinții ei. Reclamantul a păstrat legătura cu minora, este atașat de aceasta și se achită de obligația de întreținere pe care o are față de minoră, însă nu în mod constant. De precizat că, așa cum rezultă din declarația martorului C. L. reclamantul întâmpină greutăți din partea pârâtei și a părinților acesteia când încearcă să ia legătura cu minora.
Trebuie precizat că reclamantul are condiții optime de locuit în municipiul P. la mama sa, cum rezultă din declarațiile martorilor audiați și referatul de anchetă socială.
Potrivit disp. art. 505, alin. 1 și 2 din noul cod civil în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Potrivit dispozițiilor Noului Cod Civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care există motive temeinice și este în interesul superior al minorului să se hotărască ca autoritatea părintească să revină unuia dintre părinți. De asemenea, după divorț, instanța trebuie să stabilească locuința minorului
Instanța constată că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă existența unor motive temeinice pentru ca autoritatea părintească să nu fie exercitată în comun de ambii părinți.
Potrivit Principiului 3:11 - Exercițiul comun din Principiile Dreptului European cu Privire la Autoritatea Părintească elaborate de Comisia Europeană privind Legislația Familiei, principiu ce este integrat în art. 483 al. 3 din noul Cod Civil părinții care au autoritatea părintească ar trebui să aibă în mod egal dreptul și obligația de a o exercita și de câte ori este posibil, ar trebui să facă acest lucru împreună, iar potrivit Principiul 3:32 - Retragerea autorității părintești, principiu ce este integrat în art. 508 și Art. 509 din noul Cod Civil, ce se referă la decăderea din drepturile părintești, autoritatea competentă ar trebui să retragă autoritatea părintească deținătorului ei, în totalitate sau parțial, atunci când comportamentul său sau neglijarea constituie un risc considerabil la adresa persoanei sau a bunurilor copilului. Totodată de reține că art. 507 din noul Cod Civil prevede limitativ situațiile în care exercitarea autorității părintești se face de către un singur părinte, respectiv când unul din părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești, sau dacă, din orice motiv se află în neputință de a-și exprima voința.
În consecință, față de dispozițiile art. 505, alin. 1 și 2, raportat la art. 397 din noul Cod Civil, instanța va admite cererea reclamantului privind exercitarea de comună a autorității părintești cu privire la minora I. ELYA-I..
În ceea ce privește cererea reclamantului privind stabilirea unui program de legături personale cu minora I. ELYA-I., instanța reține că potrivit art. 496, al. 5 din Noul Cod Civil părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, iar potrivit disp. art. 262, al 2 din Noul Cod Civil copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei, are dreptul de a avea legături personale cu aceștia. Exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.
Art. 8 al Convenției europene a drepturilor omului intitulat „Dreptul la respectarea vieții private si de familie” prevede în alin 1 că „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie...”. De asemenea, curtea a statuat în cauza Boyle c. Marea Britanie că „pentru un părinte si copilul său, a fi împreuna este un element esențial al vieții de familie....”
În relația dintre părinți si copii, exercițiul autorității părintești este un element fundamental al vieții de familie, în el incluzându-se și dreptul la vizită al părintelui care nu locuiește împreună cu minorul, în vederea menținerii contactului cu acesta. Soțul care nu mai locuiește cu copilul trebuie să beneficieze de un drept de vizită cu excepția cazului în care interesul copilului o opune. Astfel, exercitarea dreptului părintelui de a avea legături personale cu copilul minorul trebuie să se facă în condiții care să nu-l influențeze negativ, și să nu-i pună în primejdie creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională.
Prin urmare se impune stabilirea în favoarea reclamantei a unui program de legături personale cu minora I. ELYA-I., fiind imperios necesar ca un părinte să-și poată vedea copilul și să țină permanent legătura cu acesta, pentru a putea constata felul în care i se asigura îngrijirea, creșterea, sănătatea și educația, pentru că numai în acest mod poate exercita și veghea în mod permanent la dezvoltarea sa, reținând totodată că interesul copilului nu impune restricționarea dreptului reclamantului de a-și exercita dreptul de a avea legături personale cu minorul la domiciliul lui, decât în privința duratei și a posibilității, pentru pârât, de a lua minorul în străinătate.
Astfel, față de vârsta minorei, de împrejurarea că reclamantul, după desfacerea căsătoriei, nu a contribuit decât sporadic la întreținerea ei, că este posibil ca aceasta să o ia la domiciliul sau reședința lui și că este suficient să aibă legături personale cu aceasta de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 19/00, până duminică ora 14/00, două săptămâni în vacanța de vară, respectiv primele două săptămâni din luna august, prima și a doua zi din sărbătorile de C. în anii impari și prima și a doua zi din sărbătorile de Anul Nou în anii pari, la domiciliul sau reședința reclamantului, 3 zile consecutive în vacanța de primăvară, din care prima zi să fie a doua zi din sărbătorile pascale, acest fapt fiind impus și de interesul minorei, considerându-se că legăturile personale dintre tată și fiica să pot să se desfășoare normal, fără a fi afectată dezvoltarea fizică a acestora și că legăturile personale trebuie să se desfășoare fără a fi stânjenite de prezența celuilalt părinte.
Se reține că stabilirea unui program de relații personale cu minora care să implice deplasarea acestei în străinătate nu este oportun în momentul de față, față de împrejurarea că reclamantul nu a dovedit că locuiește în străinătate și nu justifică o deplasare a minorului în străinătate cu caracter de continuitate, iar dacă intenționează a un moment dat să se deplaseze cu minora în străinătate în concediu sau vizitarea unei persoane are posibilitatea de a solicit acordul pârâtei pentru fiecare deplasare în parte, iar în caz de refuz se poate adresa instanței de judecată cu o cerere în acest sens în baza disp. art. 505, alin. 2 NCC. Pe cale de consecința, instanța considera că legăturile personale dintre tată și fiica sa poate să se desfășoare normal, fără a fi afectată dezvoltarea fizică a acestuia, în modalitatea prevăzuta de art. 15, lit. c din Legea 272/21 iunie 2004, respectiv la domiciliul sau reședința reclamantului din țară.
În raport de cele expuse, instanța constatând întemeiată cererea reclamantului privind stabilirea unui program de legături personale cu minora, urmează a o admite și a stabili în favoarea acestuia un program de relații personale în raport de cele specificate mai sus.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel pârâta G. A.- V., cu următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:
Apreciază întemeiată solicitarea reclamantului de stabilire a unui program de vizitare a minorei, mult mai redus, insă ,decât cel acordat de către instanța de judecată și doar la domiciliul său având in vedere vârsta minorei și alte împrejurări care fac imposibilă deplasarea minorei la domiciliul indicat de reclamant in acțiune. În încheierea din 17.01.2013 s-a consemnat greșit acordul său pentru dreptul reclamantului de vizitare al minorei. Reclamantul,deși i s-a permis mereu legătura sa cu minora, nu a mai contactat-o pe aceasta din septembrie 2012. A dovedit că reclamantul este labil psihic, consumator de băuturi alcoolice, cu tentative de suicid. Niciodată reclamantul nu a locuit la domiciliul arătat in acțiune ci la mama sa. F. a locuit mereu la domiciliul paratei in prezența sa și a bunicilor materni. B. paternă a avut o ieșire necontrolată in septembrie 2012 când fetița a fost speriată și datorită căruia a rămas cu un sentiment de repulsie. De aceea este in interesul minorei ca relația cu tatăl său să se desfășoare la domiciliul apelantei unde acesta a avut mereu acces. Din depoziția martorului audiat la solicitarea reclamantului nu rezultă că ar fi in interesul minorului ca legăturile personale ale acestuia cu tatăl să aibă loc in altă locuință ,acesta nu a dovedit că fetița ar fi in siguranță. Minora este puternic atașată de apelantă și bunicii materni, o schimbare bruscă a condițiilor de vizită a tatălui ar avea influențe negative asupra psihicului fetiței, apreciază că relaționarea cu tatăl fetiței ar trebui începută gradual, cu o perioadă de acomodare la domiciliul apelantei după care,dacă va fi depășită cu succes, să fie derulată și la domiciliul reclamantului. F. are nevoie de timp pentru recâștigarea încrederii în tatăl său.
Sărbătorile pascale nu sunt întotdeauna in vacanța de primăvară, trei zile consecutive in această perioadă ar putea afecta programul școlar al minorei. În perioada sărbătorilor de iarnă este suficient ca relația cu tatăl să se deruleze ori in prima, ori in a doua zi de C. și de Anul Nou, la domiciliul apelantei. În acest sens solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, reducerea programului de vizitare minor.
Apelul a fost legal timbrat.
Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea apelului, cu judecata in lipsă.
Apreciază apelul tardiv declarat.
In ceea ce privește limitarea programului de vizitare minor, aceasta se poate dispune pentru motive temeinice in condițiile prevăzute de lege și luând in considerare interesul superior al copilului. Nu s-a probat in sarcina sa o purtare abuzivă ori neglijență in relațiile cu minora. Nu s-a probat labilitatea sa psihică invocată in apel ori faptul că ar fi consumator de băuturi alcoolice. Martorul G. V. este tatăl apelantei și nu a făcut vorbire de atare împrejurări.
Cercetând actele și lucrările dosarului Tribunalul constată următoarele.
Excepția de tardivitate a apelului este nefondată. In raport de data comunicării sentinței apelate( 20.02.2013) termenul de apel calculat in condițiile art. 284 alin 1 Cod pr.civilă și art.101 alin 1-5 Cod pr.civilă s-a împlinit la data de 8 martie. Cererea de apel a fots depusă la instanță la data de 1.03.2013, adică in termenul prevăzut de lege.
Apelul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Motivul de apel privind stabilirea programului de vizitare a minorei . și improprie interesului superior al acesteia este nefondat. Tribunalul reține din probatoriul administrat (interogatoriile părților, depoziția martorului G. V.) că reclamantul a locuit o perioadă ,după divorț, in casa părinților pârâtei cu fetița, in afara acestei perioade a vizitat constant minora până in luna septembrie 2012 când i s-au refuzat vizitele de către bunicii materni ai fetiței datorită unui conflict dintre mama acesteia și bunica paternă. Ulterior acestui moment reclamantul a achitat pensie de întreținere,pe care până atunci nu o achitase.
In raport de aceste date relatate instanței de catre martorul propus de catre pârâtă la instanța de fond, Tribunalul apreciază că perioada de acomodare invocată de către apelantă ca necesară pentru stabilirea unui program de vizitare nu este necesară. Minora nu are nevoie să se acomodeze cu tatăl său cu care- se probează prin cele anterior expuse- că a menținut legătura după desfacerea căsătoriei părților . ( tatăl rămânea uneori peste noapte la bunicii materni unde locuia fetița, ieșeau impreună in oraș). Acțiunea este promovată la data de 27.09.2012,adică tot in cursul lunii septembrie in care, rezultă din susținerile părților și ale martorilor, reclamantului nu i s-a mai permis vizitarea minorei pe considerente ce nu țin de culpa sa, ci, așa cum și apelanta susține in cererea sa de apel, pe considerente ce țin de implicarea bunicii paterne, pentru care, insă, reclamantul nu va fi ținut să răspundă.
Suplimentar, reține tribunalul că minora are o vârsta de 7 ani, aproape de limita de vârstă pentru care art. 496 alin 3 Noul Cod Civil permite ascultarea sa in proces, vârstă in raport de care reclamantul nu trebuie să manifeste competențe excepționale pentru a proba că are priceperea și responsabilitatea întreținerii și îngrijirii minorei pe durata in care vor locui împreună . Aceste competențe sunt intrinseci calității de părinte, legea (art. 496 alin 5 Noul Cod Civil) le prezumă până la proba contară a unor împrejurări care să contravină interesului superior al minorei. O astfel de probă nu s-a realizat. Stabilirea unui program de vizitare este recomandată și in raportul de anchetă psihosocială iar limitarea acestuia la vizite la domiciliul bunicilor materni ar constitui o cenzură nejustificată a prerogativelor legale ale reclamantului, o ingerință asupra dreptului său la respectarea vieții de familie in înțelesul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Și pentru ipoteza in care confortul casnic și emoțional pe care reclamantul l-ar asigura minorei la domiciliul său ar fi inferior celui de care beneficiază la domiciliul paratei, câtă vreme acesta nu s-a demonstrat a fi contrar intereselor minorei, el servește scopului de normalizare a relației parentale, adică la conservarea valorilor ce țin de plenitudinea conceptului de familie.
Labilitatea psihică invocată de apelantă in cererea sa de apel ori consumul de alcool atribuit reclamantului nu au fost probate. Tatăl paratei, G. V., martor in fața instanței de fond face vorbire despre faptul că reclamantul nu are control, atunci când consumă alcool, însă susține că acest consum este doar ocazional. Nu sunt date care să permită instanței concluzia potrivit căreia aceste ocazii s-au suprapus vreodată cu prezența minorei pentru a reține concluzia legitimă că există acest risc și pe viitor.
Tot martorul declară că reclamantul a avut în trecut intenția de suicid. Nu se prezintă alte date, nicio probă din dosar, nici cererea de apel nu conferă instanței alte date. Numai pe baza declarației martorului, care nu precizează niciun element de fapt, de timp, din contextul intenției despre care a făcut vorbire, Tribunalul nu reține o atare conduită ca probată in sarcina reclamantului. A face vorbire despre intenția din trecut a unei persoane de a se sinucide reprezintă o declarație mult prea generală despre o conduită deviantă pentru care nu există niciun reper factual, așa încât nu are nicio relevanță juridică. Tribunalul nu identifică in declarația martorului G. nici elementele pe baza cărora acesta ar fi putut percepe intenția reclamantului de a se sinucide și nici localizarea probabilă in timp a acesteia, având in vedere exprimarea foarte generală a martorului.
Lipsa dovezii împrejurării că fetița ar fi in siguranță la reclamant ar fi trebuit atribuită unei împrejurări din care să rezulte o stare de pericol pentru aceasta. Nu s-a probat in cauză o astfel de stare de pericol deci nesiguranța invocată de apelantă pentru ipoteza in care minora ar locui cu tatăl său nu s-a probat.
Tot astfel revine reclamantului sarcina de a asigura securitatea emoțională a minorei in relație cu familia sa extinsă sau cu orice altă persoană, date fiind aspectele invocate de apelantă in privința bunicii paterne. Indiferent care ar fi locuința reclamantului, perioadele de timp in care minora se află in reședința acestuia atrag pentru tată sarcina asigurării unui climat casnic și emoțional confortabil și securizat pentru minoră, inclusiv in ceea ce privește programul școlar. Dacă in privința persoanei reclamantului nu s-au reținut- in lipsă de probe - împrejurări care să-i pună la îndoială in mod rezonabil responsabilitatea in relaționarea cu fiica sa, atunci nu există nici temeiuri care să pună la îndoiala capacitatea lui de a se îngriji de orice nevoie materială și emoțională a acesteia.Pentru aceste motive Tribunalul constată că modalitatea in care minora se raportează la bunica paternă nu constituie un impediment in stabilirea programului de vizitare al tatălui, oricare ar fi locuința acestuia.
Pentru toate aceste motive Tribunalul constată nefondat apelul, criticile aduse sentinței de fond sunt neîntemeiate, conform art.296 Cod pr.civilă apelul va fi respins ca nefondat, sentința va fi păstrată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității apelului invocată de intimatul I. M. prin întâmpinarea formulată.
Respinge apelul declarat de pârâta G. A. – V. împotriva sentinței civile nr. 331/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr. ._ ,sentință pe care o păstrează .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2013.
Președinte, A. M. C. | Judecător, Doinița T. | |
Grefier, D. N. |
Red.și tehn./T.D./6.08.2013/4 ex
Judecătoria P.:C. I.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pretentii. Sentința nr. 3327/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
