Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1133/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1133/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 27648/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 08 Mai 2013

Președinte - E.-C. P.

Judecător G. C.

Judecător A. M. C.

Grefier I. B.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1133/2013

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta T. C. împotriva sentinței civile nr._ / 02.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. pentru recurentă, intimatul asistat de avocat S..

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; avocat D. I. depune împuternicire avocațială învederând instanței că recurenta nu dorește să timbreze cererea de recurs.

Instanța invocă excepția netimbrării cererii de recurs și acordă cuvântul pe excepție.

Avocat S. pentru intimat solicită admiterea excepției, anularea cererii de recurs ca netimbrată cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat D. pentru recurentă solicită instanței a dispune în consecință.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr._ din 2.11.2012 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:

Admite in parte actiunea formulata de reclamanta T. C. , cu domiciliul procedural ales in Iasi, .. 39, . contradictoriu cu paratul J. E. cu domic in Iasi, ., ., . Iasi.

Admite in parte cererea reconventionala.

Constata ca partile au dobandit in timpul casatoriei, cu o cota de contributie de 30% reclamanta si 70 % piritul bunul comun: apartamentul situat in Iasi, . ,., ., in valoare de 86.162 lei .

Constata ca lotul valoric cuvenit fiecarei parti este de 25.848,6 lei pentru reclamanta si 60.313,4 lei pentru pirit.

Dispune iesirea din indiviziune a partilor si atribuie piritului apartamentul din Iasi, . ., ., .

Obliga piritul sa plateasca reclamantei suma de 25.848,6 lei cu titlu de sulta.

Obliga piritul sa plateasca in contul expertului Serbanoiu I. din cadrul Biroului Local de Expertize de pe linga Tribunalul Iasi ,suma de 1291 lei reprezentind diferenta onorariu expert.

Obliga piritul sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 45,2 lei .”

Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:

„Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instante sub nr._, reclamanta T. C. a chemat in judecată pe pârâtul J. E. , solicitând să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părti in timpul căsătoriei,respectiv apartamentul situat in Iasi, .. 849, ., . retinindu-se o cota egala de contributie a fostilor soti la dobindirea bunului, cu atribuirea in natură a imobilului catre pirit.

In motivare, reclamanta a arătat că are o cota egala de contributie intrucit aceasta a realizat venituri pe perioada casatoriei fiind incadrata in munca, piritul contribuind sporadic la cheltuielile gospodariei si la dobindirea bunului.

Cererea nu a fost intemeiata in drept.

Atasat actiunii, reclamantul a depus, in copie, s.c. 1508/1996, copie carte de munca.

Prin incheierea de sedinta din 21.11.2011 instanta a admis cererea de reexaminare privind acordarea ajutorului public judiciar, in sensul scutirii reclamantei de la plata taxei de timbru de 3.890 lei si a timbrului judiciar de 4,7 lei.

Legal citat, pârâtul a formulat intâmpinare si cerere reconventională ( f.19), solicitând partajarea imobilului bun comun si retinerea unei cote de 80 % pentru pirit si de 20 % pentru reclamanta. Arata piritul ca este cel care a achitat in mare parte acest bun, pirita avind de achitat rate la un alt apartament ce-l avea din casatoria anterioara, aproape toate veniturile acesteia fiind directionate catre achitarea datoriilor reclamantei, piritul fiind cel care facea eforturi sa sustina financiar gospodaria si ratele la apartament. Arata piritul ca pe toata perioada casatoriei a fost incadrat in munca, realizind venituri.

In drept, pârâtul a invocat disp.art.115-117 C proc civ.

Cererea a fost legal timbrata.

S-au anexat contract de vinzare cumparare nr. 888/1992, proces verbal de predare primire locuinta (f. 64,65), adeverinta nr. 864/2011, . de vinzare cumparare nr. 4718/1998 ( fila 90).

Instanta a incuviintat pentru ambele părti proba cu inscrisuri, proba cu câte un martor, expertiza evaluatorie bunuri imobile.

Au fost audiati martorii C. F. G., Ilasca C., ( filele 83,84), interogatoriul reclamantei(f116), a fost intocmită expertiză evaluatorie a imobilului in cauză de către expert Serbanoiu I., părtile au depus la dosar inscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:

Părtile s-au căsătorit la data de 27.07.1991 iar prin sentinta civilă nr. 1508/12.02.1996 pronuntată de Judecătoria Iași, rămasă irevocabilă, a fost declarată desfăcută căsătoria acestora.

Retine instanta, cu privire la regimul matrimonial ca in cauza sint aplicabile dispozitiile Noului cod civil referitoare la regimul matrimonial al comunitatii legale de bunuri, reglementat in Cartea a II a, capitolul VI, sectiunea a 2 a din Noul Cod Civil.

Potrivit disp. art.320 Noul Cod Civil, in caz de incetare, regimul matrimonial se lichideaza potrivit legii, prin buna invoiala, sau, in caz de neintelegere, pe cale judiciara.

Potrivit art.339 Noul Cod Civil, bunurile dobândite in timpul regimului comunitatii legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune in devalmasie ale soților, iar, potrivit art. 343, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Astfel, in temeiul prezumției relative de comunitate instituite de către legiuitor la art 357 al 2 Noul Cod Civil, oricare bun dobândit in timpul căsătoriei de oricare dintre soți, se consideră comun, câtă vreme nu se face dovada că este propriu, respectiv că se incadrează într-una din categoriile prevăzute de art.340 Noul Cod Civil .

Reține astfel instanța că partile au dobindit in timpul casatoriei apartamentul situat in Iasi, .. 849, ., ., in valoare de 86.162 lei.

Valoarea de circulație a bunului imobil care va fi avută în vedere la efectuarea împărțelii este cea stabilită pe bază de expertiză tehnică.

Controversa părtilor a purtat asupra cotei de contributie la dobândirea bunului. Cu privire la acest aspect, a apreciat instanța că probatoriul administrat in cauză înlătură prezumția contributiei egale a soților la dobândirea bunurilor comune si la sustinerea sarcinilor căsătoriei, prezumtie prevazuta la art 357 al. 2 din Noul Cod Civil.

Este de principiu ca împărțeala bunurilor comune să fie făcută în părți egale doar în lipsa dovezilor certe că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare decât celălalt la dobândirea bunurilor și la susținerea sarcinilor căsătoriei.

Temeiul juridic al comunității de bunuri îl constituie nu numai existența căsătoriei, ci si participarea fiecăruia dintre soți prin munca sau prin mijloacele sale la dobândirea si conservarea bunurilor comune, stabilindu-se cota parte ce revine fiecăruia dintre soți functie de contributia la dobândirea si conservarea bunurilor comune, soluție ce se impune pentru a nu se ajunge la soluții inechitabile.

Determinarea cotei de contributie se face prin raportarea efortului financiar si material al sotilor la intreaga durată a căsătoriei si la toate obligatiile de natura căsătoriei in virtutea principiului unicității cotei de contributie. Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată intâmpinării sarcinilor comune ce revin sotilor in cadrul căsătoriei.

Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soti nu-si are temeiul principal in consideratii de ordin patrimonial, ci in comunitatea de interese ale sotilor in cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soti fiind o consecință a relatiilor lor personale si nu invers. Evaluarea intregului probatoriu in determinarea cotei de contributie se va face subsumat principiului unicității cotei de contributie.

Coroborind declaratiile martorilor cu inscrisurile depuse la dosar instanta retine urmatoarele:

Potrivit cartilor de munca depuse la dosar, reclamanta a desfasurat activitate remunerata in perioada 1976-2001 iar piritul a desfasurat activitate remunerata in perioada 1974/2005. Cu privire la modalitatea de achitare a pretului apartamentului, potrivit contractului de vinzare cumparare nr. 888/1992 la data incheierii contractului partile au achitat un avans de 19.865 lei( aproximativ 1/3 din pretul apartamentului de 67.210 lei), diferenta ramasa de achitat de 46.352 lei fiind achitata de parti prin retinere pe statul de plata al piritului in perioada 1992-1996 pina la divortul partilor. Dupa desfacerea casatoriei acestora, ratele au fost achitate de pirit pina in februarie 1997, cind pretul a fost achitat integral, asa cum rezulta din adeverinta nr. 864/2011 depusa la fila 87 dosar .Pe toata perioada casatoriei partilor, reclamanta a achitat din veniturile comune ale partilor ratele la bunul sau propriu dobindit la data de 1986 prin ., potrivit contractului de vinzare cumparare nr. 4718/1998( fila 90) bunul instrainat de reclamanta la data de 27.10.1998 a fost dobindit de aceasta prin . fiind achizitionat cu credit de la stat, credit achitat integral la data de 21.10.1998. Nu in ultimul rind retine instanta ca la cresterea si educarea copiilor reclamantei, incredintati acesteia prin ./1983 prin care s-a desfacut prima casatorie a acesteia, a contribuit si piritul cu veniturile sale.

Ansamblul operatiunilor juridice anterior retinute, precum si probatoriul administrat in cauza au dovedit in mod indubitabil, o contributie superioara a piritului la dobindirea bunurilor comune.

Prin urmare, intrucât aportul soților și, corelativ, întinderea drepturilor lor în procesul de împărțeală, nu pot fi analizate trunchiat, ci numai în ansamblul tuturor elementelor care pun în evidență contribuția efectivă la dobândirea bunurilor și la susținerea sarcinilor căsătoriei, instanța apreciază pe baza împrejurărilor de fapt analizate mai sus, că piritul și-a dovedit, potrivit disp.art.1169 C.civ., contribuția majorată de 70% .

In aceste conditii,rezultă că reclamantei ii revine o cota de 25.848,6 lei iar piritului o cota de 60.313,4 lei .

In raport de cele expuse, instanta constată ca pretentiile partilor asupra cotei la dobândirea bunurilor comune sint partial justificate.

Lichidarea comunității de bunuri urmează a se dispune in conformitate cu prevederile art.736, 741 C.civil, art.673 indice 5, 673 indice 9 C.pr.civ., prin atribuirea catre pirit a imobilul supus partajului, avind in vedere solicitarea acestuia. In acest sens, instanta a avut in vedere si faptul că imobilul in mod firesc nu poate fi partajat in natură.

Ca urmare a modalității de iesire din indiviziune aleasă de instanță, urmează a fi obligat paratul la plata catre reclamanta a sumei de 25.848,6 lei cu titlu de sulta.

Raportat considerentelor de fapt și de drept expuse, instanța va admite in parte acțiunea principală și va admite in parte cererea reconvențională, în temeiul disp.art.1143 C.civ. și art.320 Noul Cod Civil.

Văzând si dispozitiile art.276 C pr.civ., instanta urmează a obliga piritul sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 45,2 lei .

Obliga piritul sa plateasca in contul expertului Serbanoiu I. din cadrul Biroului Local de Expertize de pe linga Tribunalul Iasi ,suma de 1.291 lei reprezentind diferenta onorariu expert.”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta criticând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de recurs și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține considerentele ce succed:

Prin rezoluția președintelui completului de judecată a fost stabilită taxa de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de recurs, respectiv 1848 lei taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 4,85 lei, iar reclamanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei sub sancțiunea anulării cererii.

Deoarece la termenul de judecată din 08.05.2013 reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere, instanța a rămas în pronunțare pe excepția de netimbrare a cererii de recurs, excepție pe care urmează să o admită, aplicând sancțiunea anulării cererii.

Legea 146 din 1997 prevede la art.1 aspectul că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru. Articolul 20 statuează că taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată pâna la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

În ceea ce privește achitarea timbrului judiciar dispozițiile legii sunt imperative,O.G.32 din 1995, art.3, al.1,al.2, art.9al.2 prevăzând că cererile de chemare în judecată adresate instanțelor de judecată se timbrează cu timbru judiciar, nerespectarea acestor dispoziții fiind sancționate conform legii 146 din 1997.

Cu toate că instanța a învederat reclamantei să facă dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar conform actelor normative menționate, aceasta nu s-a conformat, motiv pentru care se va dispune anularea cererii de recurs.

Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei către intimatul J. E., această sumă fiind stabilită de instanța de recurs având în vedere chitanța din 13.03.2013 și data menționată în împuternicirea avocațială în sensul că între părți a fost încheiat contractul din 25.02.2013, celelalte chitanțe având date anterioare acestui contract, aspect care conduce la concluzia că nu au legătură cu prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de reclamanta T. C. împotriva sentinței civile nr._/02.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Admite in parte cererea intimatului J. E. privind acordarea cheltuielilor de judecata .Obliga recurenta sa plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecata in recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2013.

Președinte,

E.-C. P.

Judecător,

G. C.

Judecător,

A. M. C.

Grefier,

I. B.

Red. G.C.

Tehnored. G.C./M.M.D

2 ex./14.05.2013

Judecător fond A. F. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1133/2013. Tribunalul IAŞI