Fond funciar. Decizia nr. 1361/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1361/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 1909/866/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31 Mai 2013
PREȘEDINTE: I. C.
JUDECĂTOR: C. C. E.
JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: T. DOINIȚA
GREFIER: I. G.
DECIZIE Nr. 1361/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către G. A., G. Anișoara, G. I. împotriva sentinței civile nr. 3501/14.12.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimați fiind G. P., G. V., C. L. De Fond Funciar Răchiteni, C. Județeană De Fond Funciar Iași, având ca obiect fond funciar, constatare nulitate abs. TP.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului civil de fata, constata:
Prin sentinta civila nr. 3501/14.12.2012 pronuntata de Judecatoria P. s-au dispus urmatoarele:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. locală Răchiteni invocată din oficiu.
Admite excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâții G. A., G. Anișoara și G. I..
Respinge acțiunea formulată de reclamanții G. P. și G. V., ambii cu domiciliul în ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta C. locală Răchiteni ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții G. P. și G. V. în contradictoriu cu pârâții C. județeană Iași, G. A., G. Anișoara și G. I., toți cu domiciliul în ., județul Iași ca fiind introdusă de persoane lipsite de interes și de calitate procesuală activă.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâților G. A., G. Anișoara și G. I. de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut:
“Prin cererea înregistrată la data de 27.04.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamanțiiGhercă petre și G. V. au chemat în judecată pe pârâții C. locală Răchiteni, C. județeană Iași, G. A., G. Anișoara și G. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/22.08.2002 pentru suprafața de 66 mp teren situat în T16 .> În motivarea cererii reclamanții arată că sunt proprietarii unei suprafețe de 2267 mp teren dobândită cu act autentic și cuprinsă în titlul nr._/06.03.2002. Din eroare sau din alte motive în titlul pârâților a fost inclusă suprafața de 66 mp teren care face parte din proprietatea reclamanților, fiind prevăzut ca atare în titlul acestora de proprietate. Acest aspect rezultă neîndoielnic din expertizele efectuate în dosarul nr._ al Judecătoriei P..
Față de aceste împrejurări, solicită admiterea acțiunii.
Pârâtele C. locală Răchiteni și C. județeană Iași, legal citate, nu au depus întâmpinare și nici nu și-au desemnat reprezentant în instanță pentru a-și preciza poziția față de cererea formulată.
Pârâții G. A., G. Anișoara și G. I. au depus întâmpinare ( f. 44-45 ) prin care au invocat excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Arată pârâții că sunt proprietarii suprafeței de 1026 mp teren intravilan situat în T 16 parcelele 593 și 592, așa cum rezultă din titlul nr._/2002, iar reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 2267,324 mp teren intravilan situat în T 16 parcelele 594, 595, 596, așa cum rezultă din titlul nr._/2002 și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1645/2003.
Întrucât au existat neînțelegeri cu privire la linia de hotar, pârâții au promovat o acțiune în revendicare și grănițuire ce a format obiectul dosarului nr._ . Prin sentința nr. 1140/2011, irevocabilă s-a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți. Din considerentele sentinței rezultă că niciuna dintre părți nu deține suprafețe în plus din terenurile pe care le stăpânește, fiind respinsă atât cererea principală, cât și cererea reconvențională privind revendicarea. Din raportul de expertiză a rezultat că reclamanții dețin o suprafață de 14 mp teren în plus față de actele de proprietate, astfel că pârâții solicită respingerea acțiunii atât pe excepțiile invocate, cât și pe fond, cu cheltuieli de judecată.
La solicitarea instanței comisia județeană și OCPI Iași au înaintat la dosar documentațiile ce au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate.
La termenul din 12.10.2012 instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. locală Răchiteni.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 22.08.2002 a fost eliberat titlul de proprietate nr._ pe numele G. I., G. D. și G. M. pentru suprafața de 1,95 ha teren, din care 1,8474 ha teren extravilan și 1026 mp teren intravilan situat în T16 parcelele 592 și 593.
Prin sentința civilă nr. 779/08.04.2008 s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la terenurile înscrise în acest titlu, întreaga suprafață fiind atribuită în indiviziune lui G. A., G. Anișoara și G. I. ( moștenitori ai defunctului G. D. ), instanța reținând că G. M. și moștenitorii lui G. I. au renunțat la cota ce le revenea din această suprafață de teren.
La data de 06.03.2002 a fost eliberat titlul de proprietate nr._ pe numele G. Aguda, G. P., G. I., G. I., G. M., Barat T., G. V., G. B. pentru suprafața de 1,38 ha teren, din care 1,0727 ha teren extravilan și 3073 mp teren intravilan, din care 2333 situat în T16 parcelele 594, 595 și 596.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1645/03.05.2003 reclamanții G. P. și G. V. au cumpărat de la numiții Barat T., G. I., G. I., M. M., V. V. V., G. B., Tiba G., printre altele, cotele acestora indivize ce li se cuveneau din imobilul teren în suprafață de 2267,324 mp teren situat în T 16 parcelele 594, 595 și 596. S-a specificat în contract că restul cotei indivize din imobil până la întreg nu formează obiectul contractului, fiind proprietatea cumpărătorilor.
Prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului_ G. A., G. Anișoara și G. I. au chemat în judecată pe G. P. și G. V. solicitând ca aceștia să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 20 mp teren situat în T16 parcelele 592 și 593 și să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile părților.
Pe cale de cerere reconvențională, pârâții G. P. și G. V. solicitând ca reclamanții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 66 mp teren situat în T16 parcelele 594, 595 și 596 înscris în titlul de proprietate nr._/2002.
Prin sentința civilă nr. 1140/28.04.2011, irevocabilă, a fost stabilită linia de hotar dintre proprietățile părților și au fost respinse ambele acțiuni în revendicare. A reținut instanța că din cele două expertize topografice a rezultat că niciuna dintre părți nu deține teren de la cealaltă, ba, mai mult, ambele părți dețin teren în plus față de cel trecut în actele de proprietate.
Pe de altă parte, numiților G. Aguda, G. P., G. I., G. I., G. M., Barat T., G. V., G. B., în calitate de moștenitori ai autorului G. V. li s-a reconstituit dreptul de proprietate conform anexei 3 ( f. 103 ) pentru suprafața de 1,31 ha teren, din care suprafața de 1,26 ha în extravilan și suprafața de 0,05 ha în intravilan. Cu toate acestea, acestor moștenitori le-a fost emis titlul nr._ pentru suprafața de 1,38 ha teren, din care 1,0727 ha teren extravilan și 3073 mp teren intravilan, deci pentru o suprafață totală mai mare, iar în intravilan li s-a trecut o suprafață mai mare decât cea reconstituită.
În schimb, numiților G. I., G. D. și G. M., în calitate de moștenitori ai defunctului G. I. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,91 ha teren, din care 1,77 ha în extravilan și 0,14 ha în intravilan. Acestora le-a fost emis titlul de proprietate nr._/2002 pentru suprafața totală de 1,95 ha teren, din care 1,8474 ha în extravilan și 1026 ha în intravilan.
Prin urmare, instanța constată că titlul reclamanților cuprinde în intravilan suprafața de 3073 mp teren, deși acestora li s-a reconstituit dreptul doar pentru suprafața de 500 mp teren intravilan, în timp ce titlul pârâților cuprinde în intravilan suprafața de 1026 mp teren, deși acestora li s-a reconstituit dreptul pentru suprafața de 1400 mp teren intravilan. Rezultă, deci, că reclamanții au în titlu o suprafață de teren intravilan mai mare decât cea reconstituită, în timp ce pârâții au în titlu o suprafață de teren mai mică decât cea reconstituită. Mai mult, reclamanții au obținut reconstituirea pentru suprafața de 1,31 ha teren, deși cererea ( f. 95 ) a fost formulată pentru suprafața de 0,90 ha.
Analizând excepția invocată din oficiu, instanța constată că aceasta este întemeiată, astfel că o va admite.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 2 din Legea 18/1991 raportate la art. 6 lit. f din HG 890/2005, atribuțiile legate de emiterea titlurilor de proprietate (si, implicit, cele legate de rectificarea, modificarea sau anularea acestora) revin exclusiv comisiilor județene de fond funciar.
Conform dispozițiilor art. 52 din Legea fondului funciar, comisiile de fond funciar au calitate procesuală pasivă numai în limitele competenței lor, prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă.
Calitatea procesuală pasivă, condiție pentru a fi parte în procesul civil, presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel care este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.
Prin urmare, instanța reține că pârâta C. comunală Răchiteni de fond funciar nu are atribuții legate de anularea titlurilor de proprietate și, prin urmare, nici calitate procesuală pasivă în cauză.
În consecință, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu C. locală Răchiteni va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1645/2003 și încheierii de carte funciară nr. 943/2003 ( f. 114 ) reclamanții au în proprietate în tarlaua 16 suprafața de 2267,324 mp teren. În titlul emis reclamanților alături de alți moștenitori este înscrisă suprafața de_ mp teren intravilan, deși reconstituirea dreptului de proprietate în intravilan s-a făcut doar pentru 500 mp teren, iar în prezenta cauză nu s-a dovedit că ulterior aceștia ar fi obținut reconstituirea și pentru alte suprafețe în intravilan.
Conform titlului_/2002 și încheierii de carte funciară nr._/2012 ( f. 128 ) pârâții au în proprietate în tarlaua 16 suprafața de 1026 mp, deși dreptul de proprietate în intravilan a fost stabilit pentru suprafața de 1400 mp.
Contrar celor susținute de reclamanți în cuprinsul acțiunii, din expertizele efectuate în cadrul dosarului nr._ având ca obiect grănițuire și revendicare, nu rezultă că între cele două titluri de proprietate menționate ar exista vreo suprapunere. Dimpotrivă, instanța a reținut cu putere de lucru judecat că ambele părți dețin în fapt suprafețe în plus peste cele înscrise în actele de proprietate.
În consecință, instanța constată că reclamanții nu justifică un interes legitim în promovarea prezentei acțiuni, din probele administrate rezultând fără putință de tăgadă că aceștia posedă titlu de proprietate pentru o suprafață de teren intravilan mai mare decât cea reconstituită ( în timp ce pentru pârâții situația se prezintă invers, aceștia având titlu pentru o suprafață mai mică decât cea reconstituită ), iar expertizele invocate de reclamanți au relevat o altă situație decât cea expusă de către reclamanți, respectiv nu au relevat o suprapunere existentă între cele două titluri, ci faptul că ambele părți litigante dețin în fapt suprafețe mai mari decât cele pentru care posedă acte de proprietate.
Având în vedere considerentele expuse, instanța constată că excepțiile invocate de pârâții persoane fizice sunt întemeiate, urmând a fi admise, iar acțiunea formulată de reclamați în contradictoriu cu pârâții C. județeană Iași, G. A., G. Anișoara și G. I. urmează a fi respinsă ca fiind introdusă de persoane lipsite de interes și de calitate procesuală activă.
Instanța urmează a respinge cererea pârâților G. A., G. Anișoara și G. I. de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată întrucât în prezenta cauză aceștia nu au făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli ( la dosar nefiind depusă vreo chitanță de plată a onorariului de avocat și nici vreun înscris care să facă dovada cheltuielilor de deplasare la instanță ).”
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs paratii G. I., G. A. si G. A., care au aratat ca din eroare au avut convingerea ca au depus a dosar chitantele justificative ale onorariului avocatului ales, in cuantum de 1000 lei, insa dupa comunicarea hotararii au constatat ca acestea nu existau la dosar.
Arata ca anexeaza chitantele la cererea de recurs.
Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constata ca recursul este intemeiat.
Paratii, care au solicitat obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, nu au depus la dosarul de fond dovada acestora, insa au complinit aceasta obligatie in faza recursului.
Se constata ca aceste cheltuieli constau in onorariul avocatial in suma totala de 1000 lei, achitat cu chitantele nr.444/7.09.2012 si nr. 452/12.10.2012 emise de Cabinetul avocatial Carabus D..
Avand in vedere dispozitiile art. 274 C.p.civ. si solutia de respingere a actiunii promovate impotriva paratilor, tribunalul constata indeplinite cerintele obligarii reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, motiv pentru care, in baza art. 312 C.p.civ., va admite recursul si va modifica sentinta recurata sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâții G. I., Ghecă Anișoara și G. A. împotriva sentinței civile nr. 3501/14.12.2012 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă reclamanții G. P. și G. V. să achite pârâților G. I., Ghecă Anișoara și G. A. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.05.2013.
Președinte, C. I. | Judecător, C. E. C. | Judecător, Doinița T. |
Grefier, G. I. |
Red 2 ex, IC/IC
13.12.2013, judecator fond S. A. I.
← Fond funciar. Decizia nr. 1266/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1365/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|