Contestaţie la executare. Decizia nr. 1365/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1365/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 2261/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31 Mai 2013
PREȘEDINTE: I. C.
JUDECĂTOR: C. C. E.
JUDECĂTOR: T. DOINIȚA
GREFIER: I. G.
DECIZIE Nr. 1365/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de Casa de Asigurări de Sănătate Iași și continuat de A.N.A.F. – A.F.P. Iași împotriva sentinței civile nr. 7277/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat fiind D. M. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. C. L. pentru intimat, lipsă fiind recurenta.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. C. pentru intimatul D. M. C., depune la dosar un extras de pe portalul Tribunalului Iași din care rezultă că prin sentința pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Iași – Secția II Civilă – C. Administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de D. C. în contradictoriu cu recurenta și s-a modificat decizia nr._/28.12.2011 prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva deciziei de impunere nr. 5921/2011. Precizează că acesta nu mai insistă în suspendarea judecării recursului, nu mai are alte probe sau cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Av. C. pentru intimatul D. M. C., având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, având în vedere și înscrisul depus la dosar la termenul de astăzi, fără cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 7277/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul D. C. în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași și s-a dispus anularea actelor de executare, respectiv somația nr._/27.12.2011 și titlul executoriu nr._/27.12.2011, efectuate de către intimată în dosarul de executare nr._/2011.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că intimata a emis la data de 23.09.2011 decizia de impunere nr. 5921 prin care, pe baza comunicărilor din partea A., a calculat sumele datorate de către contestator cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate (9589 lei), dobânzi (5986 lei) și penalități de întârziere (1422 lei), calculate în anexa la decizie, pentru perioada ianuarie 2006 – septembrie 2011. Conform mențiunilor deciziei de impunere, aceasta reprezintă titlu de creanță conform disp. art. 110 din O.G. nr. 92/2003, instituindu-se obligația achitării sumelor din titlu până pe data de 5 a lunii următoare dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, respectiv până pe data de 20 a lunii dacă data comunicării este cuprinsă între 16 – 31 din lună. Intimata a susținut că a comunicat actul administrativ fiscal către contribuabil prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Instanța de fond a reținut dispozițiile art. 141 și art. 43 Cod procedură fiscală, art. 35 din Ordinul 617/2007, reținând că decizia de impunere emisă constituie titlu de creanță, conform dispozițiilor legale invocate, în cazul persoanelor fizice ce se asigură pe bază de contract de asigurare. Textul de lege invocat de către intimată în susținerea abilitării sale legale de a emite acte de creanță este explicit și clar în acest sens.
Or, în speță, intimata nu a dovedit că a încheiat un contract de asigurare cu contestatorul, ci a susținut că a emis decizia de impunere folosind declarațiile de venituri transmise de A., lucru permis de lege doar în situația existenței contractului, dar a lipsei declarațiilor anuale sau trimestriale privind veniturile realizate. Este real că în cazul neachitării contribuțiilor FNUASS și a majorărilor de întârziere, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin casele județene, procedează la măsuri de executare silită fiind organ de executare abilitat prin lege dar, conform disp. art. 372 cod procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Chiar dacă contestatorul era obligat să își asigure sănătatea potrivit art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, în lipsa unui contract de asigurare intimata nu este abilitată a emite decizie de impunere ce constituie titlu de creanță, care la scadență devine titlu executoriu, nu se poate proceda la executarea silită a acestuia.
În consecință, instanța de fond a reținut că prezenta executare silită are loc în lipsa unui titlu executoriu care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi pus în executare, motiv pentru care a admis contestația la executare formulată și a anula actele de executare, în temeiul disp. art. 174 alin. 3 cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Casa de Asigurări de Sănătate Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. În cadrul Legii nr. 95/2006, legiuitorul a instituit în sarcina oricărei persoane care desfășoară activități independente obligația expresă și absolută de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate, precum și achitarea trimestrială contribuției datorate în baza acestor declarații (art. 257 alin. 2 coroborat cu alin. 5 din lege). Totodată, legiuitorul a prevăzut faptul că în cazul neachitării integrale și la termen a contribuțiilor datorate fondului casele de asigurări prin organele proprii urmează a aplica măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere (art. 261 din Lege). Principiul liberei alegeri instituit de art. 208 alin. 3 din lege nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul nealegerii nici uneia dintre casele de asigurări de sănătate de pe teritoriul României, întrucât principiul care guvernează sistemul asigurărilor de sănătate din țara noastră este cel al asigurării obligatorii.
Mai susține recurenta că Legea nr. 95/2006 instituie și principiul obligativității și solidarității asigurărilor sociale de sănătate în România. Astfel, norma juridică indică expres categoriile care sunt asigurate fără plata contribuției, rezultând fără putință de tăgadă care sunt categoriile asigurate cu plata obligatorie a contribuției către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Asigurării sociale de sănătate nu îi poate fi aplicat regimul general al unui contract de drept comun de asigurare, fiind instituită prezumția legală a faptului că orice cetățean român este asigurat. Potrivit dispozițiilor legale arătate obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății contribuțiilor îi reveneau în primul rând contestatorului. Or, în urma verificărilor întreprinse, susține recurenta că a identificat faptul că unele persoane care aveau declarate deschise activități independente au omis să mai comunice acest aspect și să depună declarații la CAS Iași. Reglementarea legală incidentă în cauză, Legea nr. 95/2006, impune petentului să depună declarația fiscală pe propria răspundere conform art. 82 alin. 2 Cod procedură fiscală. Neîndeplinirea acestei obligații nu poate avea un caracter exonerator de la plată a contribuției legale, ci dimpotrivă are chiar un caracter sancționator, contravențional. Lipsa declarației fiscale nu înlătură obligația de plată a contribuției, după cum nu împiedică organul fiscal să stabilească din proprie inițiativă cuantumul obligației de plată. Contribuabilul ce nu și-a îndeplinit această obligație legală nu poate invoca cu succes propria culpă ca un eventual temei al considerării inexistenței unui titlu de creanță împotriva sa. Organului fiscal îi este recunoscut dreptul de a identifica cuantumul unei creanțe fiscale și de a emite titluri executorii pentru recuperarea acestei creanțe.
Recurenta mai invocă faptul că, în cazul în care veniturile realizate și declarate de către persoana fizică autorizată sunt mai mici decât salariul minim pe economie sau cuantumul lor este zero, contribuția față de FNUASS se calculează raportat la cuantumul salariului minim pe economie, conform art. 257 alin. 2, 3 și 5 din Legea nr. 95/2006. Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata integrală în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul. Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere, dobânzi sau penalități de întârziere.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 08.03.2013 s-a dispus scoaterea din cauză a recurentei Casa de Asigurări de Sănătate Iași și introducerea în cauză în calitate de recurentă a A. – A. Iași, în temeiul disp. art. V alin. 10 din O.U.G. nr. 125/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
La data de 23 septembrie 2011, recurenta a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 5921 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2006 – septembrie 2011. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că pentru perioada ianuarie 2006 – septembrie 2011 intimatul – contestator datorează suma de 9589 lei cu titlu de contribuție, suma de 5986 lei cu titlu de dobânzi și suma de 1422 lei cu titlu de penalități de întârziere.
În baza acestei decizii de impunere au fost emise titlul executoriu nr._/27.12.2011 și somația nr._/27.11.2011.
Potrivit disp. art. 110 din O.G. nr. 92/2003, decizia de impunere constituie titlu de creanță, iar potrivit art. 141 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Or, în speță, instanța de recurs constată că decizia de impunere nr. 5921/23.09.2011 a fost comunicată intimatului – contestator la data de 05.10.2011, fapt ce rezultă chiar din cuprinsul contestației formulate de către contestator împotriva deciziei nr. 180-403/28.12.2011 de respingere a contestației privind decizia de impunere nr. 5921/2011.
În condițiile în care titlul de creanță a fost comunicat în mod legal la data de 05.10.2011 (fapt recunoscut de către contestator prin contestația formulată împotriva deciziei de impunere), având în vedere disp. art. 141 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, instanța de recurs reține că în mod corect a fost începută executarea silită în temeiul titlului executoriu nr._/27.12.2011.
Potrivit disp. art. 172 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, contestația la executarea silită poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Potrivit disp. art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”.
În consecință, față de aceste prevederi legale, se reține de către instanța de recurs că decizia de impunere poate fi contestată în mod distinct, în conformitate cu prevederile art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003. Legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatorului prin decizia de impunere nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite. Instanța investită cu judecarea contestației la executare nu se poate pronunța asupra valabilității deciziei de impunere, pentru acest aspect fiind instituită de lege o cale specială de atac ( art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003).
De altfel, prin decizia nr. XIV din 05.02.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționându-se recursul în interesul legii, s-a reținut că „posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ”.
În speță, instanța de recurs reține că prin acțiunea introductivă contestatorul a susținut faptul că nu a încheiat un contract de asigurare cu recurenta, doar acest contract constituind temei pentru emiterea deciziei de impunere. De asemenea, contestatorul a susținut că bazele de impunere la care se raportează calculul accesoriilor au fost preluate în mod greșit. Or, toate aceste susțineri ale intimatului – contestator nu prezintă relevanță în cauză întrucât reprezintă apărări de fond împotriva deciziei de impunere, decizie care însă nu poate fi contestată pe calea contestației la executare. Orice apărări de fond sau formă împotriva conținutului deciziei de impunere țin exclusiv de competența organului jurisdicțional competent să soluționeze contestația formulată în conformitate cu prevederile art. 205 și art. 207 Cod procedură fiscală.
De asemenea, instanța de recurs reține că și criticile formulate de către contestator cu privire la modalitatea de stabilire a accesoriilor nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare, ci doar în cadrul procesual stabilit ca urmare a formulării contestației administrative împotriva titlului de creanță reprezentat de decizia de impunere.
Pe cale de consecință, instanța de recurs constată că în mod greșit instanța de fond a admis contestația la executare, reținând că executarea silită are loc în lipsa unui titlu executoriu care să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi pus în executare, respectiv că în lipsa unui contract de asigurare intimata nu este abilitată a emite decizii de impunere ce constituie titluri de creanță care, la scadență, devin titluri executorii.
În ceea ce privește soluția pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de impunere, instanța de recurs reține că aceasta nu prezintă relevanță în cauză. Astfel, pe de o parte, instanța de recurs reține că nu s-a probat faptul că această sentință ar fi rămas irevocabilă, iar pe de altă parte instanța de recurs reține că potrivit disp. art. 216 Cod procedură fiscală soluția de desființare a unui act administrativ este pusă în executare de către organele fiscale, ce emit un nou act administrativ fiscal. În consecință, o eventuală modificare a actului administrativ fiscal nu constituie motiv de nulitate/anulare a titlului executoriu.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în tot sentința instanței de fond în sensul că va respinge contestația la executare formulată de contestatorul D. M. C. în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – A.F.P. Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta Casa de Asigurări de Sănătate Iași și continuat de A.N.A.F. – A.F.P. Iași împotriva sentinței civile nr. 7277/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în tot:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Damatarc M. C. în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – A.F.P. Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I.C. C.C.E. T.D. I.G.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 29.07.2013
Judecător fond: T. M. G.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1361/2013. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1366/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
