Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 369/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 369/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 620/227/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 26 Iunie 2013
Președinte - D. M.
Judecător - M. A.
Grefier - O. T.
DECIZIE Nr. 369/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta S. M. în contradictoriu cu intimatul S. I., autoritate tutelară P. C. S., având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul S. I., personal și asistat de avocat Istov Eujan, cu împuternicire avocațială la dosar (fila 27), lipsă fiind apelanta și reprezentantul autorității tutelare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin Serviciul Registratură, la data de 20.06.2013, apelanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare și înscrisuri în două exemplare, după care:
În baza art. 96 Cod procedură civilă, instanța comunică intimatului, prin avocat, un exemplar al răspunsului la întâmpinare și al înscrisurilor depuse de către apelantă.
Intimatul, prin avocat, arată că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua la cunoștință de înscrisurile comunicate. Precizează că nu solicită administrarea altor probe decât cele aflate deja la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de apel.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului și menținerea soluției Judecătoriei P., cu posibilitatea ca intimatul să viziteze minorul conform programului stabilit de prima instanță. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.
Instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2752/2012 a Judecătoriei P., s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. I., cu domiciliul în satul Humosu, ., în contradictoriu cu pârâta S. M., cu domiciliul în orașul Dolhasca, cartierul-.. Suceava și reședința în ., la numitul H. P. I..
S-a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora S. Paola G., născută la data de 11.11.2005 și cu minorul S. D., născut la data de 30.09.2007, stabilind următorul program, cu obligația pentru acesta de a prelua și de a readuce minorii la domiciliul mamei:
- în primele două luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în a doua și a patra săptămână, în zilele de vineri între orele 17:00- 19:00 și sâmbătă între orele 17:00- 19:00;
- începând cu a treia lună de la rămânerea definitivă a prezentei, la domiciliul reclamantului, în a doua și a patra săptămână, de vineri ora 12:00 și până duminică ora 17:00;
- o săptămână în vacanța de iarnă, alternativ de sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou;
- o săptămână în vacanța de vară, respectiv perioada 13-18 august.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 208, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 906/14.05.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare formulată de către reclamantul S. I., înregistrându-se astfel pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2012. Reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâta B. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună modificarea programului de vizitare al minorilor S. Paola-G. și S. D. stabilit prin sentința civilă nr. 80/16.01.2009 a Judecătoriei Fălticeni, respectiv la domiciliul său în a doua și a patra săptămână, în ziua de sâmbătă de la ora 12:00 și până duminică la ora 17:00.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arata că din prin sentința civilă nr. 80/16.01.2009 a Judecătoriei Fălticeni s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți, minorii rezultați fiind încredințați spre creștere și educare pârâtei, stabilindu-se totodată un program de vizită în favoarea sa la domiciliul pârâtei. Se mai arată că la stabilirea respectivului program s-a avut în vedere vârsta fragedă a minorilor, ceea ce nu mai este cazul la momentul de față, impunându-se astfel schimbarea acestui program, cu posibilitatea de a lua minorii la domiciliul său.
De asemenea reclamantul are toate condițiile materiale și morale pentru a oferi minorilor un climat adecvat la domiciliul său.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 403, art. 483, art. 486 Cod civil.
Cererea a fost legal timbrată și taxată.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului.
Din actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 80/16.01.2009 a Judecătoriei Fălticeni în dosarul nr._ definitivă și irevocabilă prin nerevocare, filele 7-9 dos. decl., s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți din culpă comună, fără motivare revenirea pârâtei la numele avut înainte căsătoriei, acela de „B.”, încredințarea minorilor S. Paola G., născută la data de 11.11.2005 și S. D., născut la data de 30.09.2007 spre creștere și educare către pârâtă, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere, stabilindu-se în favoarea reclamantului următorul program de vizită a minorilor, la domiciliul pârâtei, în sta Siliștea Nouă, oraș Dolhasca, jud. Suceava: în a II-a și a IV-a duminică din lună și în sărbătorile legale între orele 13-19.
Prin Legea nr. 287/2009 republicată a fost adoptat Codul Civil, în vigoare, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare, de la data de 01.10.2011. Conform noilor dispoziții legale, în vigoare la momentul înregistrării prezentei cauze, instanța constată că instituția încredințării minorului spre creștere și educare unuia dintre părinți a fost înlocuită cu instituția stabilirii locuinței minorului și a exercitării autorității părintești.
Astfel, conform art. 397 din Codul civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Potrivit art. 398, dacă sunt motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Conform art. 400 din Codul civil, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Potrivit art. 402 din Codul civil instanța stabilește de asemenea și contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională.
Conform art. 403 din Codul civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părintești divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 citate mai sus.
Conform art. 483 din Codul civil autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.
Noțiunea de autoritate părintească este nouă în dreptul românesc. Exercițiul comun al autorității părintești atunci când părinții sunt căsătoriți presupune exercitarea tuturor drepturilor si obligațiilor părintești împreună si în mod egal de către ambii părinți, în fiecare zi. Astfel, dacă părinții conviețuiesc, ei vor exercita împreună si de comun acord toate drepturile si îndatoririle părintești, între aceștia fiind aplicabilă si prezumția mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 503 alin. (2) din Codul civil.
Dacă, însă, aceștia nu conviețuiesc, exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea si educarea copiilor, actele curente privind creșterea si educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinții sunt despărțiți, fie că sunt divorțați, fie că sunt părinți naturali care nu conviețuiesc, exercițiul autorității părintesti este prevăzut de lege ca aparținând ambilor părinți în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă față de ipoteza exercitării autorității de către părinții care locuiesc împreună, întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinți, iar acestia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de cresterea si educarea lui zilnică si pentru a coordona actele sale curente.
În cazul exercitarea autorități părintesti de către ambii părinți în comun, acestia nu trebuie să înțeleagă că vor trebui să se ocupe amândoi zi de zi de copil, ceea ce excede actelor curente de zi cu zi intră în conținutul noțiunii de „autoritate părintească exercitată în comun” (de exemplu, alegerea scolii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrascolare). Aceste decizii care vor organiza viața copilului aparțin ambilor părinți, indiferent de părintele la care copilul va locui. Cu privire la actele curente va decide părintele la care copilul locuieste.
Exercitarea autorității părintesti presupune exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligațiilor părintesti. În principiu, autoritatea părintească este exercitată de ambii părinți împreună. Exercițiul comun al autorității părintesti fundamentează prezumția mandatului tacit reciproc între părinți, reglementată de art. 503 alin. (2) din Codul civil.
Codul civil nu reglementează foarte clar situațiile în care instanța de tutelă poate dispune exercițiul autorității părintesti de unul dintre părinți, respectiv de ambii. Prin reglementarea regulii conform căreia exercițiul aparține ambilor părinți s-a urmărit alinierea reglementării românesti la majoritatea sistemelor din Europa, care prevăd că ambii părinți, indiferent că sunt sau nu împreună, trebuie să-si asume obligațiile părintesti, să înțeleagă că orice copil are nevoie să fie crescut de ambii părinți si să nu abandoneze exercițiul drepturilor si obligațiilor părintesti.
Renunțarea la noțiunea de încredințare a minorului a fost determinată de necesitatea schimbării mentalității conform căreia părintele căruia îi era încredințat copilul putea exercita discreționar autoritatea pe care i-o conferea calitatea de părinte. Diferența între încredințarea copilului spre crestere si educare si stabilirea locuinței copilului este că, în acest din urmă caz, părintele la care copilul locuieste nu mai are singur dreptul de a-l creste si educa.
Autoritatea părintească poate fi exercitată doar de unul dintre soți pentru motivele prevăzute de art. 507 sau art. 398 din Codul civil În cazul părinților divorțați, autoritatea părintească se va exercita potrivit hotărârii instanței de tutelă. Mai mult, exercițiul comun al autorității părintesti după divorț presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la cresterea si educarea copiilor, actele curente privind cresterea si educarea acestuia fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc.
Instanța constă că potrivit art. 401 din Codul Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, în cazurile prevăzute de art. 400, părintele separat de copilul lor are dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.
Prin urmare, în cazul în care părintele la care se află copilul împiedică sau interzice celuilalt părinte exercitarea drepturilor sale, se pot lua de către instanță măsuri ca acesta din urmă să-și păstreze legăturile personale cu copilul. Acest drept urmează să fie însă exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării copiilor, trebuind să fie respectate condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.
Instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce fac parte integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție. În cauza Eriksson contra Suediei, Curtea Europeanăastatuat cu valoare de principiu, că, în lumina drepturilor garantate de Convenție, contactele reciproc acceptate ale copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieții de familie. Același principiu a fost aplicat și în cauza Monory contra României și în cauza Ignaccolo-Zenide contra României, subliniindu-se că, în cazul în care copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, instanța trebuie să promoveze interesele superioare ale acestora.
Din probatoriul administrat, respectiv declarațiile martorilor audiați, instanța constată că există neînțelegeri între părți cu privire la modalitatea reclamantului de a păstra legăturile personale cu minora S. Paola G., născută la data de 11.11.2005 și cu minorul S. D., născut la data de 30.09.2007.
În stabilirea programului de vizitare, instanța va avea în vedere atitudinea pârâtei, care a manifestat reticență în ceea ce privește stabilirea unui program pentru exercitarea dreptului reclamantului de a avea relații personale cu minorii.
Față de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că în vederea desfășurării programului de vizitare în condiții corecte, clare și pentru a evita eventualele stări conflictuale ce ar putea apărea între părinți în cadrul derulării programului, se impune stabilirea acestuia cu mai mare precizie, prin indicarea zilelor, orelor și perioadelor exacte în care se derulează ținând cont în toate acestea de vârsta și interesul major al copilului.
În ceea ce privește posibilitatea de stabilire a unui program de vizitare a minorei de către pârâtul-reclamant exclusiv la locuința mamei, instanța apreciază că stabilirea unei atare modalități de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorii ar duce la o aplicare pur formală a dispozițiilor art. 401 din Codul civil, echivalând, practic cu nerecunoașterea acestui drept. Probatoriul administrat în cauză nu a relevat un eventual pericol pentru dezvoltarea fizică ori psihică a minorilor prin aproprierea de tată și nici nu s-a probat că prezența minorilor în locuința tatălui ar fi nocivă pentru aceasta.
Astfel, din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantului, fila 34 dos. decl, coroborat cu declarația martorei D. M., fila 10, și cu fotografiile depuse la filele 45-47 dos. decl, rezultă că reclamantul locuiește în casa părinților, compusă din patru camere și hol, condițiile de igienă fiind corespunzătoare, are un comportament adecvat în familie și în societate, nu consumă băuturi alcoolice, nu este o persoană agresivă, prezentând garanțiile morale necesare în exercitarea dreptului de a avea legături personale cu copii săi.
De asemenea, instanța constată că reclamantul urmează cursuri de formare profesională, conform înscrisurilor depuse la filele 48-49 dos. decl, transportarea minorilor de la locuința actuală a pârâtei la domiciliul reclamantului nu constituind un veritabil impediment în exercitarea efectivă a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minorii.
Față de cele arătate mai sus și având în vedere că minorii se află la o vârstă care permite consolidarea relațiilor cu tatăl său și că eventualele dificultăți de acomodare a minorilor trebuie analizate în raport cu importanța protejării dreptului copilului de a fi apropriat de ambii părinți și al tatălui de a veghea la creșterea și educarea acesteia, instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată este întemeiată, admițând-o ca atare.
Relațiile conflictuale dintre părinții minorului sunt de natură să îngrădească comunicarea care, în mod firesc, trebuie să existe între copil și tată, și care trebuie să decurgă în mod firesc, fără nici o restrângere.
Or, prezența mamei și eventualul său amestec, mai ales în condițiile în care relațiile sale cu tatăl sunt încordate, ar îngreuna mult menținerea unei legături normale cu tatăl.
Dimpotrivă, prin acordarea către reclamant a dreptului de a petrece timpul încuviințat cu minorii la domiciliul său se va obține efectul contrar de a evita ca aceștia să fie de față la eventuale discuții în contradictoriu dintre părinți.
Astfel, instanța a apreciat că, în considerarea perioadei de 3 ani de la desfacerea căsătoriei încheiate între părți, timp în care minorii au locuit doar cu mama acestora, dezvoltându-se astfel o anumită dependență între aceștia, și pe fondul unor relații tensionate între reclamant, pe de o parte, și pârâtă, pe de altă parte, se impune ca în primele două luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, exercitarea dreptului tatălui de a avea relații personale cu minorii să se realizeze după următorul program în a doua și a patra săptămână, în zilele de vineri între orele 17:00- 19:00 și sâmbătă, între orele 17:00- 19:00, cu posibilitatea reclamantului de a-și exercita dreptul în alt loc decât la domiciliul reclamantei și în lipsa acesteia, însă cu respectarea intervalului orar arătat.
Însă, instanța a apreciat că, după epuizarea celor două luni de la data rămânerii definitive a sentinței, perioadă pe parcursul căreia minorii se pot obișnui cu prezența tatălui, pentru a i se da în mod efectiv reclamantului posibilitatea de a întreține legături personale cu minorii, se impune ca exercitarea în concret a acestui drept să fie după programul propus de acesta.
Față de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că stabilirea unui program de vizitare a minorului la domiciliul reclamantului, chiar și peste noapte și chiar și în perioada corespunzătoare vacanțelor de vară și de iarnă, sunt de natură să asigure realizarea unei relații afective și a unei stabilități emoționale între tată și copil, crearea unei astfel de legături de afectivitate fiind doar în interesul minorului, contribuind la echilibrul său. Instanța apreciază că o astfel de legătură se poate crea prin exercitarea dreptului de a avea relații personale cu minorii după cum urmează: începând cu a treia lună de la rămânerea definitivă a prezentei, la domiciliul reclamantului, în a doua și a patra săptămână, de vineri ora 12:00 și până duminică ora 17:00; o săptămână în vacanța de iarnă, alternativ de sărbătoarea Crăciunului sau a Anului Nou; o săptămână în vacanța de vară, respectiv perioada 13-18 august.
În aceste intervale de timp, dreptul reclamantului va putea fi exercitat la domiciliul acestuia, care nu reprezintă un pericol pentru dezvoltarea fizică și psihică a minorilor, ci dimpotrivă, permite desfășurarea firească a relației parentale în mediul de viață al tatălui.
Instanța a subliniat, totodată, că în punerea în aplicarea a acestui program, reclamantul este cel căruia îi revine obligația de a prelua și de a readuce copiii la domiciliul mamei, respectând datele și orele indicate.
În același sens, instanța a precizat că este în interesul copilului ca relațiile personale cu ambii părinți să se dezvolte în mod natural, fără a fi obstrucționate de celălalt părinte și că programul ce urmează a fi stabilit de instanță nu înlătură dreptul acestora de a conveni asupra unor modalități superioare de stabilire a legăturilor personale între tată și copil.
Această situație se impune mai ales ținând cont de vârsta minorilor, care își stabilesc relațiile de atașament cu membrii familiei, înțelegând mediul în care se trăiește și se dezvoltă, iar existența unui model parental este indispensabilă pentru dezvoltarea acestora psiho-fizică ulterioară.
Astfel, intervenția unei autorități a statului în viața de familie trebuie să fie ultima variantă posibilă, aplicabilă doar în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la modul în care fiecare dintre ei urmează să fie parte, în mod activ, în viața copilului, respectiv dacă părintele căruia i-a fost încredințat minorul, sau, după caz, la care a fost stabilită locuința minorului, refuză să-l lase pe celălalt părinte să-și exercite dreptul de a avea legături personale cu copilul.
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate, față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, ținând cont că pretențiile reclamantului au fost încuviințate și că pârâta a fost în culpă procesuală, nerecunoscând solicitările reclamantului, conform art. 276 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 208,3 de lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, pârâta S. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, arată apelanta în motivarea cererii, că instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor administrate în cauză și a stabilit pentru minori un program de vizită care nu este în interesul acestora.
Consideră apelanta că minorii trebuie să stea cu intimatul-reclamant în locuri publice pentru a-i putea supraveghea și însoți permanent.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele de apel invocate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, tribunalul constată următoarele:
În fapt, apelanta a fost căsătorită cu numitul S. I. și din conviețuirea cu acesta a dat naștere la doi copii, S. Paola G. și S. D., ambii de vârstă preșcolară.
Prin sentința civilă nr. 80/16.01.2009 a Judecătoriei Fălticeni, căsătoria încheiată între părți a fost desfăcută, minorii au fost încredințați spre creștere și educare apelantei.
Prin aceeași sentință s-a stabilit în favoarea intimatului S. I. un program de vizită a minorilor, la domiciliul acestora în . Dolhasca, județul Suceava, în a II-a și a IV-a duminică din lună și în sărbătorile legale între orele 13 și 19.
Printr-o cerere care a făcut obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei Fălticeni, reclamantul-intimat a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună modificarea programului de vizitare al minorilor S. Paola G. și S. D. stabilit prin sentința civilă nr. 80/16.01.2009 a Judecătoriei Fălticeni, respectiv la domiciliul său în a II-a și a IV-a săptămână din lună, în ziua de sâmbătă de la ora 12 și până duminică la ora 17.
Prin sentința civilă nr. 906/14.05.2012 Judecătoria Fălticeni a declinat competența de soluționare a cererii reclamantului intimat în favoarea Judecătoriei P., dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei ultime instanțe la data de 24.07.2012.
Prin sentința civilă nr. 2752/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria P. la data de 24.10.2012, în dosarul nr._, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de intimatul reclamant S. I. în contradictoriu cu apelanta - pârâtă și a stabilit următorul program, cu obligația pentru S. I. de a prelua și a readuce minorii la domiciliul mamei:
- în primele două luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în a doua și a patra săptămână, în zilele de vineri între orele 17-19 și sâmbăta între orele 17-19;
- începând cu a treia lună de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe civile, la domiciliul reclamantului intimat, în a doua și a patra săptămână, de vine ora 12 și până duminică la ora 17;
- o săptămână în vacanța de iarnă, alternative de sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou;
- o săptămână în vacanța de vară, respectiv perioada 13-18 august.
Reține tribunalul că, față de criticile formulate, instanța de fond în mod corect a stabilit că interesul celor doi copii minori este ca aceștia să aibă legături personale cu ambii părinți.
Cât privește locul și orarul stabilit, instanța de fond în mod corect a avut în vedere starea conflictuală dintre părți, raportat la vârsta și interesul major al copiilor.
Astfel, între părinți și copii trebuie să existe un climat de liniște și bună înțelegere, cu probele administrate la instanța de fond reclamantul făcând dovada că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a-și duce copii la domiciliul său, evitând astfel eventuale certuri cu pârâta-apelantă.
Programul este astfel hotărât de instanță încât să permită minorilor să stabilească cu tatăl lor o relație afectivă normală, fiind în interesul lor să se asigure o stabilitate emoțională cu părintele firesc fără a fi nevoiți să asiste la conflictele dintre foștii soți.
Susținerile apelantei referitoare la comportamentul intimatului nu sunt dovedite, fiind simple afirmații subiective determinate de neînțelegerile dintre cei doi soți.
Astfel, reține tribunalul că programul de vizită a fost stabilit de instanță în așa fel încât să permită copiilor să aibă relații personale cu ambii părinți, tocmai pentru o dezvoltare normală pe plan afectiv și de integrare socială.
Față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul pârâtei S. M., păstrând ca fiind legală și temeinică sentința Judecătoriei P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de pârâta S. M. împotriva sent.civ.nr.2752/24.10.2012 a Judecătoriei P., sentință pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimatului suma de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2013.
Președinte, D. M. | Judecător, M. A. | |
Grefier, O. T. |
Red. M.A.
Tehnored. M.M.D.
5 ex./16.10.2013
Judecător fond I. C.
| ← Reintegrare în familie. Decizia nr. 1710/2013. Tribunalul IAŞI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
