Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 912/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 912/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 15341/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Noiembrie 2014
Președinte - A. M. C.
Judecător - D. M.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 912/2014
Pe rol judecarea cererii de repunere pe rol a cauzei civile privind pe apelantul B. D. și pe intimat M. IAȘI, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 04.11.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.11.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la numărul de mai sus, reclamantul M. Iași l-a chemat în judecată pe pârâtul B. D. solicitând obligarea acestuia să plătească sumele de: 1640 lei reprezentând chirie, daune (echivalentul lipsei de folosință) și majorări de întârziere pentru folosința locuinței situate în Iași, ., .. 3, ..02.2011 – 31.12.202.
A depus copii după: fișa de calcul, dispozițiile nr. 8995/2004, 2970/2005, 268/8.02.2006, HCL 435/29.11.2007, includeri în contractul de închiriere, fișa de calcul întocmită în baza HCL 521/22.12.2008, proces verbal de constatare a executării silite, adrese, sentința civilă_/27.09.2011.
Prin precizări reclamantul a învederat instanței că suma solicitată reprezintă lipsă de folosință pentru spațiu pentru perioada 1.02.2011 – 30.01.2012 (82 lei/lună x 20 luni).
Penalitățile sunt în cuantum de 2% pe lună și au fost aplicate conform OUG 39/2010, art. 124.1. Penalitățile au fost calculate pentru perioada 01.02.2011 – 31.12.2012 – 830 lei.
Pârâtul a invocat Lg. 359/2009 pentru modificarea art. 20 alin. 2, lit. b din Lg. 448/2006 și faptul că nu s-a apelat la mediere.
A depus copie după certificatul de încadrare în grad de handicap nr._/2009,_/2010, 7215/2011 și 6069/2012.
Reclamantul a arătat că locuința i-a fost acordată pe o perioadă de 1 an fără posibilitatea prelungirii deoarece a deținut o locuință proprietate personală.
La expirarea perioadei de locațiune, pârâtul nu a restituit bunul, locatarul fiind nevoit să obțină sentință judecătorească pentru evacuarea acestuia.
Pârâtul a folosit abuziv spațiul locativ în perioada 1.02.2011 – 30.09.2012 fără acordul proprietarului care nu a avut posibilitatea la repartizarea locuinței, conform Lg. 114/1996, pentru a încasa chirie.
Chiriașii cu handicap accentuat sunt scutiți de la plata chiriei, astfel să fie deținătorii unui contract de închiriere valabil și să aducă la cunoștința locatorului deținerea unui certificat de handicap.
Pârâtul a fost tolerat în spațiu până la data executării de către executorul judecătoresc și nici nu a adus la cunoștință unității administrativ-teritorială existența certificatelor de handicap.
A invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Iași.
Reclamantul a arătat că lipsa de folosință spațiu are ca temei de drept răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 998 Cod civil. a invocat art. 113 N.C.pr.civ..
Prin sentința civilă nr. 1421/03.02.2014 Judecătoria Iași a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantei sumele de: 1640 lei reprezentând daune și a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata de penalități (majorări).
La pronunțarea acestei sentințe prima instanță a avut în vedere următoarele argumente:
,, Prezenta acțiune este parțial întemeiată pentru motivele ce vor fi expuse mai jos:
Pârâtul ocupă fără titlu locuința din Iași, .-C., . iar la 27.09.2011 s-a pronunțat sentința civilă_ de evacuarea a acestuia care și-a produs efectiv la 9.10.2012 conform procesului verbal din dosarul de executare 959/2012 al B. M. I. și M. L..
Prin urmare există o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție de către petent care a produs un prejudiciu reclamantei și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu (art. 998 cod civil și Noul Cod civil).
Acordarea majorărilor (penalităților) nu se justifică însă, nefiind încheiat un contract.
Aspectele invocate de pârât nu sunt în măsură să înlăture această obligație.
Față de cele reținute, instanța va admite în parte prezenta acțiune și în baza art. 998 Cod civil, 1349 Noul Cod civil, îl va obliga pe pârât să plătească reclamantei sumele de 1640 lei reprezentând daune – echivalent al lipsei de folosință. Pentru motivele arătate mai sus, instanța va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata de penalități (majorări)’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul B. D. arătând că prima instanță s-a bazat pe presupuneri, la dosar nu exista nici un înscris din care să rezulte obligația de plată. Numai un contract încheiat în condițiile prevăzute de lege ar fi putut justifica pretențiile. Or un astfel de contract nu există. Arată că pretențiile sunt legate de ocuparea spațiului după pronunțarea hotărâri de evacuare; or pârâtul părăsise spațiul.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța apreciază că apelul este fondat iar acțiunea neîntemeiată urmând a fi respinsă pentru următoarele motive:
Deși în cuprinsul acțiunii reclamantul arată să sumele pretinse reprezintă chirie și penalități, ulterior își precizează acțiunea arătând că suma solicitată reprezintă lipsă folosință spațiu pentru perioada 01.02._12, penalitățile fiind aplicate conform OUG nr. 39/2010.
Așadar reclamantul recunoaște implicit că pentru această perioadă pârâtul nu deținea un contract de închiriere și nici un alt titlu locativ, acțiunea neavând la bază un cadru contractual. În consecință temeiul acestei acțiuni nu îl poate constitui răspunderea contractuală ci faptul juridic al ocupării imobilului, așadar răspunderea civilă delictuală. De asemenea pentru penalități nu pot fi aplicabile disp. OUG nr. 39/2010 care au în vedere relațiile contractuale decurgând din contracte de închiriere.
Pentru atragerea răspunderii civile delictuale reclamantul trebuia însă să dovedească fapta ilicită, respectiv ocuparea imobilului de către pârât în perioada de referință, în condițiile în care pârâtul a contestat acest fapt susținând că părăsise imobilul. Reclamanta nu făcut nici o dovadă însă directă a ocupării imobilului de către pârât în această perioadă, susținându-și pretențiile doar pe notificări făcute pârâtului cât și pe dovada relațiilor contractuale anterioare cu acesta.
În plus bazându-se pe răspunderea civilă delictuală reclamanta avea sarcina dovedirii prejudiciului și a cuantumului acestuia (cuantumul lipsei de folosință), suma solicitată nefiind pretins datorată cu titlu de chirie.
Pentru aceste motive, nefiind probat faptul ilicit și cuantumul prejudiciului instanța va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de B. D. împotriva sentinței civile nr. 1421/03.02.2014 a Judecătoriei Iași pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. Iași în contradictoriu cu pârâtul B. D..
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravine prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.11.2014.
Președinte, A. M. C. | Judecător, D. M. | |
Grefier, O. S. |
Red. /Tehnored.: M.D. / S.O.
4 ex. / 19.12.2014
Judecător fond: P. D.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 3115/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 846/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
