Contestaţie la executare. Decizia nr. 1465/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1465/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 21049/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Noiembrie 2014
Președinte - G. C.
Judecător O. L.
Judecător M. S.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1465/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C. DE A. DE SĂNĂTATE IAȘI, recurent A.N.A.F IAȘI - A.F.P și pe intimat C. D., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată înaintate la dosar, prin Serviciul Registratură, precizări din partea intimatului C. D..
Având în vedere lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare pe excepția inadmisibilității recursului și pe fond .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași au fost respinse excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației precum și excepția lipsei calității procesuale pasive.
S-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul C. D. în contradictoriu cu intimatele Casa de Asigurări de Sănătate Iași și A. – AFP Iași, .. 26.
Anulează în parte titlul executoriu nr. 5775/21.12.2010 și somația_/21.12.2010 (pentru dobânzi și penalități – conform considerentelor).
Menține actele de executare menționate pentru contribuția de asigurări de sănătate.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că:
1.Excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației și cea a lipsei calității procesuale pasive sunt nefondate și instanța le va respinge.
Astfel, contestatorul are calea unei contestații la executare, în baza art. 399 și urm. C.pr.civ. și 172 C.pr.civ., a legii fundamentale și normelor europene.
Față de lipsa dovezii de comunicare rezultă că somația și titlul au fost comunicate în termen.
La fila 58 dosar există copia unei confirmări de primire, însă nu se precizează ce acte au fost comunicate.
CAS Iași are calitate procesuală pasivă, ca emitentă a titlului executoriu și somației contestate. Participarea sa în proces ca intimată este necesară și pentru opozabilitatea hotărârii.
2.Prezenta contestație este parțial întemeiată. Astfel nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de impunere prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, titlul de creanță nedevenind practic titlul executoriu și neputând fi executat.
Faptul că petiționarul-contestator este de acord cu plata debitului, nu conferă automat – prin necomunicarea deciziei dreptul intimatei de a percepe dobânzi și penalități, chiar dacă este vorba de o creanță bugetară.
Față de cele reținute, rezultă că titlul și somația sunt anulabile pentru sumele de 4437 lei dobânzi și 684 lei penalități, acestea fiind în măsură să îl prejudicieze pe contestator.
În consecință în baza art. 399 și urm C.pr.civ., 172 C.pr. fiscală și art. 44 C. pr. fiscală să admită în parte prezenta contestație, să anuleze titlul executoriu nr. 5725/21.12.2010 și somația de plată nr._/21.12.2010 emise de CAS Iasi pentru suma de 4437 lei dobânzi și pentru 684 lei penalități și să anuleze actele de executare menționate pentru suma de 4410 lei reprezentând contribuție la asigurări de sănătate, datorate conform Lg. 95/2006.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a invocat prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2003 în forma inițială și în forma republicată în anul 2004 și a susținut că, raportat la fostul art. 39 și la actualul art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, inserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai susține faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
CAS Iași a comunicat actul prin publicitate în conformitate cu cu reglementările legale.
Necomunicarea deciziei de impunere putea și trebuia să fie invocată în termenul de contestare raportat la data primirii somației și nu la data primirii adresei de poprire. .
Pe fond, recurenta a susținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin și dovada plății contribuțiilor. Or, în urma verificărilor efectuate în baza de date a A. – Administrația Finanțelor Publice Iași, conform protocolului încheiat cu ANFP, au fost identificate persoane care avea declarate deschise activități independente, dar care nu au comunicat acest aspect și CAS Iași. Mai arată recurenta că prima instanță în mod greșit a reținut faptul că intimata nu a făcut dovada încheierii unui contract de asigurare cu contestatoare. Conform legii privind reforma în domeniul sanitar nr.95/2006 sunt asigurați cetățenii români cu domiciliul în țară.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin titlul executoriu nr. 5775 emis la data de 21.12.2010, precum și somația aferentă acestuia, emisă la data de 21.10.2010 de CNAS – CAS Iași contestatorului i s-a pus în vedere obligația achitării sumei de 4410 lei cu titlul de contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate persoanelor care realizează venituri din activități independente, suma de 4437 lei dobânzi și 684 lei penalități de întârziere. În cadrul titlului executoriu figurează decizia nr.1335 din 11.10.2010.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
Decizia de impunere nu a fost comunicată contestatoarei, neexistând probe concludente în acest sens, deși au fost efectuate numeroase demersuri către intimată.
La dosarul cauzei nu s-a depus nici un act din care să rezulte comunicarea către contestator a titlului executoriu și a somației de plată, contestatorul luând cunoștință de existența acestora abia la data comunicării adresei de poprire.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut că către instanța de fond faptul că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatei, în mod corect instanța de fond a dispus anularea executării silite în limitele investirii.
Excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu de instanță urmează a fi respinsă având în vedere că față de data începerii executării silite este aplicabil codul de procedură civilă vechi, iar potrivit dispozițiilor art. 402 alin.2 din acest act normativ, hotărârea dată în contestația la executare este supusă numai recursului.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge exceptia inadmisibilitatii recursului.
Respinge recursul formulat de recurenta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi-Administratia Judeteana a Finantelor Publice Iasi impotriva sentintei civile nr._ din 18.11.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o mentine.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 03.11.2014.
Președinte, G. C. | Judecător, O. L. | Judecător, M. S. |
Grefier, A. M. |
Red./tehn.S.M.-04.03.2015-2 ex
Jud. fond D. P.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1479/2014. Tribunalul IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1471/2014.... → |
|---|
