Contestaţie la executare. Decizia nr. 1209/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1209/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 2738/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Iulie 2014
Președinte - I. D.
Judecător C. E. C.
Judecător Doinița T.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1209/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenta A.N.A.F. - D.G.F.P. IAȘI și pe intimații B. I. D., C.A.S. IAȘI, C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IAȘI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Fiind primul termen de judecată, instanța, în temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată recursul formulat și motivat în termen, semnat, scutit de taxa de timbru.
Instanța constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă și că nu s-a formulat întâmpinare, după care reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 24.09.2013 a Judecătoriei Iași,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei de Asigurări de Sănătate Iași și excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iași, invocate de intimate, prin întâmpinări și, în consecință, a respins contestația la executare formulată de contestatorul B. I.-D., în contradictoriu cu C. Națională de Asigurări de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Iași și C. Teritorială de Pensii Iași, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
S-a admis contestația la executare formulată de contestatorul B. I.-D. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor publice a Municipiului Iași și s-au anulat actele de executare efectuate în dosarul de executare nr._/22/_ /_ al intimatei cu privire la creanța în valoare de 779 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Calitatea procesuală este, alături de afirmarea unui drept, justificarea unui interes și capacitatea procesuală o condiție generală de exercițiu a acțiunii civile, care atrage prin neîndeplinirea sa admiterea excepției cu același nume și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, făcând de prisos cercetarea în tot sau în parte a fondului cauzei.
Prin calitate procesuală pasivă se desemnează îndreptățirea unei persoane de a sta în proces în calitate de pârât, îndreptățire pe care o dobândește persoana obligată în raportul juridic civil dedus judecății.
Astfel, în prezenta contestație la executare în materie fiscală, calitatea procesuală pasivă nu poate reveni decât organului de executare, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași care, prin modificarea și completarea Lg. 571/2003 în cadrul cap.II și III din titlul IX2, potrivit OUG nr. 125/2011, a dobândit competența de administrare a contribuției de asigurări sociale datorată de asigurații cu declarație individuală de asigurare și care, a preluat prin Ordinul comun nr. 8906/06.06.2012 și prin protocolul cadru de predare primire de la C. Națională de Asigurări de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Iași și de la C. Teritorială de Pensii Iași, deciziile de impunere și celelalte acte administrative ce cuprind obligațiile de plată ale contribuabililor.
Cum obiectul prezentei contestații nu se extinde și asupra legalității deciziilor de impunere și a celorlalte documente administrativ fiscale ce conțin obligații de plată (în raport cu care instanța de față nici nu ar avea competență jurisdicțională), nu există cuvenita indentitate între persoana care ar fi ținută de soluția din prezenta cauză și cele două intimate față de care a fost invocată excepția; așadar excepția lipsei calității procesuale pasive apare ca întemeiată fiind admisă, cu consecința respingerii contestației formulate în contradictoriu cu C. Națională de Asigurări de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Iași și cu C. Teritorială de Pensii Iași
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele: C. de asigurări de Sănătate Iași a emis pe numele contestatorului o . acte administrative fiscale, menționate în titlul executoriu nr._, respectiv document nr._/19.03.2012, reprezentând C. și declarația nr. 1247/07.09.2010, împreună cu deciziile privind calculul accesoriilor asupra sumei înscrise în această declarație pentru o sumă totală de 779 lei.
Deși intimata depune la dosar în mod consecutiv înscrisuri probatorii, aceste acte administrativ fiscale nu se regăsesc în cuprinsul actelor înaintate la instanță, decizia de impunere nr. 606/11.10.2010 neavând legătură cu actele contestate în prezentul litigiu.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că intimata nu a făcut dovada existenței și comunicării actelor administrativ fiscale indicate de în cuprinsul titlului executoriu, precum și a deciziei de impunere - act susceptibil de a fi pus în executare prin emiterea titlului executoriu.
Potrivit art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Instanța de fond, învestită cu prezenta contestație la executare, a reținut că nu poate analiza aspectele invocate de contestator privind existența și întinderea obligației de plată pentru că, în acest scop, contestatorul ar avea deschisă calea contestației împotriva deciziei de impunere ca și act administrativ fiscal (în măsura în care se va dovedi existența acestuia) potrivit art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, la organul administrativ fiscal și ulterior la instanța de contencios administrativ.
Instanța este chemată să verifice exclusiv dacă executarea silită a fost declanșată și derulată cu respectarea prevederilor legale.
Instanța de fond apreciază că este întemeiată critica actelor de executare din perspectiva lipsei comunicării oricărui titlu de creanță către contestator.
Potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: „actul administrativ fiscal se comunicã prin poștã, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire; în cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilã prin modalitatea prevãzutã la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunicã utilizând cel puțin unul dintre urmãtoarele mijloace:
a) prin remiterea acestuia de cãtre persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/ împuternicitului la sediul organului fiscal, dacã se asigurã primirea, sub semnãturã, a actului administrativ fiscal;
b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanțã, dacã se asigurã transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia.
În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilã potrivit alin. (2^1), aceasta se realizeazã prin publicitate”.
Nici intimata și nici antecesoarea sa în drepturi nu și-a îndeplinit această obligație. Așadar, cât timp nu s-a dovedit comunicare legală a titlului de creanță, nu se poate reține că debitorul ar fi avut cunoștință despre obligația de plată și că ar fi omis să o execute astfel ca executarea silită să poată fi considerată legală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor publice a Municipiului Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Necomunicarea deciziei de impunere trebuia să fie invocată în termenul de formulare a contestației la executare raportat la primirea somației, numai pe motive ce țin de această modalitate de executare.
La momentul emiterii și comunicării deciziei de impunere art. 44 al.2 OG 92/2003 nu mai prevedea nicio enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și 304 ind.1 C.pr.civ. S-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
Recursul a fost formulat în termen, motivat, semnat, fiind scutit de la plata taxei de timbru.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare, nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul declarat de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor publice a Municipiului Iași este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Obiectul cauzei îl constituie contestația la executare silită împotriva actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită al intimatei recurente nr._/22/_ /_.
Arată recurenta faptul că, la momentul emiterii deciziei, art. 44 al.2 OG 92/2003 nu mai prevedea nicio enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale.
Reține tribunalul faptul că deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii sunt emise în data de 1.07.2012, la acel moment dispozițiile constate neconstituționale (decizia C.C. nr. 536/28.04.2011) fiind suspendate de drept conform art. 147 din Constituția României – până lla data de 05.09.2011 când, prin Ordonanța nr. 29 din 31.08.2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 626 din 2.09.2011au fost modificate.
În ceea ce privește data emiterii deciziei nr. 1247 din 07.09.2010 tribunalul reține faptul că, și la acel moment textul prevedea o enumerare a modalităților de comunicare a actelor administrative fiscale; deși nu exista o mențiunea expresă prin care să fie stabilită o anumită ordine de prioritate, procedând la o interpretare teleologică, tribunalul reține faptul că această enumerare nu este întâmplătoare, fiind necesară stabilirea ordinii de prioritate.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, tribunalul reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, apelanta - intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
Astfel, modalitatea de comunicare a deciziei de impunere a fost aleasă greșit, abuziv, cu desconsiderarea intereselor contestatorului debitor. Nu există dovada că modalitatea de comunicare nu s-ar putea realiza conform cu cerințele art. 44 din C.pr.fisc. prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor procedurale, aceasta fiind cea mai adecvată în lipsa posibilităților de comunicare arătate la lit. a) si b) - mai mult din dosar reiese faptul că apelanta intimată avea posibilitatea de a comunica acest act la domiciliul contestatoarei –intimate, astfel cum a procedat în cazul titlului executoriu atacat. Comunicarea actului nu trebuie să fie una formală, ci una care să asigure respectarea dreptului la apărare al persoanei vizate, care în caz contrar este executată silit pentru o obligație de plată despre a cărei întindere și natură nu are cunoștință.
În consecință, comunicarea actului în modalitatea în care a fost efectuată nu este una valabilă, astfel că actul administrativ fiscal ce a stat la baza emiterii somației si a titlului executoriu nu se consideră comunicat.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate ( cum s–a întâmplat în speță), fără să se încerce în prealabil comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare valabil în mod necondiționat deși nu oferă garanții minime cu privire la recepția efectivă de către destinatar. Această abordare riscă să încurajeze abuzul și nu poate fi primită nici măcar motivat de lipsa resurselor financiare.
De altfel, deși în titlu executoriu se face mențiune despre deciziile nr. 1247 din 7.09.2010 și_ din 19.03.2012, alături de deciziile privind accesoriile, intimata recurentă nu numai că nu face dovada comunicării valabile a acestora, dar nici nu le depune la dosar; astfel, la dosarul instanței de judecată s-a înaintat doar decizia 606 din 11.10.2010 ce nu este inclusă în titlul executoriu.
Cât timp nu s-a dovedit comunicare legală a deciziei de impunere, nu se poate reține că debitorul ar fi avut cunoștință despre obligația de plată și că ar fi omis să o execute astfel ca executarea silită să poată fi considerată legală – aspect invocat de acesta chiar în contestația la executare (nu se poate reține faptul că instanța de fond a avut în vedere alte motive, chiar contestatoarea fiind cea care prin acțiunea de față a invocat necomunicarea actelor administrative fiscale).
În ceea ce privește motivele invocate pe fondul contestației la executare, acestea nu pot fi analizate motivat de faptul că instanța de fond pronunțându-se pe necomunicarea actelor administrative fiscale, nu a mai analizat fondul contestației la executare.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, tribunalul va respinge recursul declarat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, urmând să mențină sentința civilă nr._ din 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr._ din 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 23.07.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, C. E. C. | Judecător, Doinița T. |
Grefier, Ș. D. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 30.07.2014
JUD. FOND – Z. L. M. O.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1208/2014. Tribunalul IAŞI | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... → |
|---|
