Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 3594/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 3594/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 7924/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 06 Noiembrie 2014

PREȘEDINTE - D. C.

GREFIER - I. G.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3594/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta D. T., având ca obiect exequatur (recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine) .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat I. I. pentru petentă.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat I. I. pentru petentă învederează instanței că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cererii.

Avocat I. I. pentru petentă, având cuvântul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fiind îndeplinite dispozițiile legale în vigoare și în consecință să se dispună recunoașterea pe teritoriul Statului Român a hotărârii de divorț pronunțată de Judecătoria Nurnberg la data de 3.08.2009 în dosarul 104F 2626/08.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, petenta Dampc T. a solicitat pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a efectelor hotărârii de divorț pronunțată de Judecătoria Nurnberg în dosarul 104F 2626/08.

Petenta a arătat că prin hotărârea menționată s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată cu intimatul D. S.. Instanța a apreciat și asupra dreptului de stabilire a domiciliului și de reprezentare în problemele referitoare la pașaport pentru minor V. Denisse D..

A invocat disp. Regulamentului 2201/2003 al CE, O.U.G. 119/2006 și a solicitat proba cu înscrisuri.

A depus la dosar copia cărții de identitate, copia tradusă și legalizată a hotărârii pronunțată de Judecătoria Nurnberg- Secția pentru problemele familiei și adiacentelor în dosarul 104F 2626/08, copia aceleiași hotărâri în limba germană apostilată potrivit Convenției de la Haga.

Începând cu 1 ianuarie 2007, momentul aderării României la Uniunea Europeană, în România au devenit aplicabile două proceduri cu privire la recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor străine, aplicabile în funcție de locul în care aceste hotărâri au fost pronunțate, statele membre, respectiv în state ce nu sunt membre ale Uniunii Europene („UE”).

Procedura privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în state membre UE este guvernata de reglementări comunitare cu aplicabilitate directă în statele membre, și anume Regulamentului nr. 44/2001 privind competența, recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor în materie civilă și comercială și Regulamentul 2201/2003 în materie matrimonială și a răspunderii părintești.

Ținând cont că hotărârea străină a fost pronunțata . UE, Tribunalul retine că in cauza prevederile aplicabile sunt cele ale Regulamentului 2201/2003 în materie matrimonială.

Prin Regulamentul sus – menționat, s-au simplificat condițiile recunoașterii și punerii în executare a hotărârilor în spațiul comunitar european în materie matrimonială .

Tribunalul constată că potrivit art. 21 din Regulamentul comunitar2201/2003

1)hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc de celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură

2) In special si fara a aduce atingere alineatului (3), nu este necesara nici o procedura pentru actualizarea actelor de stare civila ale unui stat membru pe baza unei hotărâri pronunțate in alt stat membru in materie de divorț, separare de drept sau anulare a căsătoriei care nu mai poate fi supusa nici unei cai de atac in conformitate cu dreptul respectivului stat membru.

(3) F. a aduce atingere secțiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesata poate solicita, in conformitate cu procedurile prevăzute de secțiunea 2 din prezentul capitol, pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii.

Competenta teritoriala a instanței judecătorești indicata in lista comunicata Comisiei de fiecare stat membru in conformitate cu articolul 68 este stabilita prin dreptul intern al statului membru in care se depune cererea de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii.

Tribunalul retine in cauza ca petenta a făcut dovada condițiilor prevăzute de art. 37-39 din Regulamentul comunitar2201/2003 .

Astfel art 37 prevede:”

(1) Partea care solicita sau contesta recunoașterea unei hotărâri judecătorești ori solicita încuviințarea executării trebuie sa prezinte:

(a) o copie a hotărârii care sa întrunească toate condițiile necesare in vederea stabilirii autenticității sale si

(b) certificatul menționat la articolul 39.

(2) In afara de aceasta, in cazul in care este vorba despre o hotărâre in lipsa, partea care solicita recunoașterea sau încuviințarea executării trebuie sa prezinte:

(a) originalul sau o copie certificata pentru conformitate a documentului care stabilește ca actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat partii care nu s-a prezentat sau

(b) orice document care arata ca paratul a acceptat hotărârea in mod neechivoc.

In cauza s-a depus hotărârea de divorț pronunțată de Judecătoria Nurnberg în dosarul 104F 2626/08 din care rezultă că părțile au ajuns la un acord privind desfacerea căsătoriei ș dreptului petentei de a hotărî asupra locuinței minorei precum și de a o reprezenta în problemele legate de pașaport.

În rest instanța a hotărât că minora rămâne în îngrijirea ambilor părinți.

Ambele părți au fost reprezentate la judecarea cauzei.

Tribunalul, fiind legal investit, constată că nu există nici una dintre situațiile prevăzute de art. 22, 23 din Regulamentul 2201/2003 de refuz de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, motiv pentru care va admite cererea formulată.

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta D. T. identificată potrivit Cărții de identitate . nr._, CNP_3, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat I. I. cu sediul în Iași, .. 1-3, ..

Dispune recunoașterea pe teritoriul Statului Român a hotărârii de divorț pronunțată de Judecătoria Nurnberg la data de 3.08.2009 în dosarul 104F 2626/08.

Serviciul de Stare Civilă competent va efectua cuvenitele modificări în registrele de stare civilă.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 6.11.2014.

Președinte,

C. D.

Grefier,

G. I.

Red./Tehnored. D.C.

4 ex. – 14.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 3594/2014. Tribunalul IAŞI