Fond funciar. Decizia nr. 1029/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1029/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 392/286/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 20 Iunie 2014

PREȘEDINTE – A. C.

JUDECĂTOR – T. P.

JUDECĂTOR – M. M.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1029/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către Ș. I. împotriva sentinței civile nr. 447 din 25.10.2013 pronunțată de Judecătoria Răducăneni în contradictoriu cu intimații D. V., H. M., T. I., C. L. De Fond Funciar Răducăneni, C. Județeană De Fond Funciar Iași, F. I., având ca obiect fond funciar rectificare titlu proprietate.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 23 mai 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 30 mai 2014, 06 iunie 2014, 13 iunie 2014, 19 iunie 2014 și apoi pentru azi când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 447/25.10.2013, Judecătoria Răducăneni a hotărât următoarele:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost modificată de reclamantul Ș. I., în contradictoriu cu pârâții F. I., H. M., T. I., C. L. DE FOND FUNCIAR RĂDUCĂNENI, și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 27.06.1995 pe numele beneficiarilor D. V., H. M. și T. I. a fost eliberat de către C. Județeană de fond funciar Iași titlul de proprietate nr._ prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 1,2600 ha teren pe raza comunei Răducăneni, jud.Iași, din care suprafața de 5.000 m.p.( și nu 3.400 m.p. cum scrie reclamantul în cererea de chemare în judecată) în extravilan Răducăneni, T.6, P.276/32.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.146/26.04.1996, beneficiarii titlului de proprietate înstrăinează către reclamantul din prezenta cauză suprafața de 5.000 m.p. înscrisă în T.6, P.276/32.

A mai reținut instanța că, la data de 04.12.2005, numita D. V. a decedat, lăsând în calitate de moștenitoare pe pârâta F. I., conform certificatului de moștenitor nr.55/2006.

Prin prezenta acțiune astfel cum a fost modificată și precizată, reclamantul a solicitat rectificarea titlului de proprietate conform primului raport de expertiză întocmit de expertul O. B. din care rezultă că suprafața de suprafața de 5.000 m.p. (și nu 3.400 m.p. cum a susținut inițial reclamantul prin cererea de chemare în judecată) înscrisă în titlul de proprietate nr._/27.06.1995 în T.6, P.276/32 ar fi în realitate formată din 4 corpuri de proprietate: suprafața de 1698 m.p. (categoria vii) amplasată în extravilan Răducăneni în T.7, P.276/32, suprafața de 1067 m.p. (categoria arabil) amplasată în extravilan Răducăneni în T.7, P.276/32/1, suprafața de 542 m.p. (categoria vii) amplasată în intravilanul extins Răducăneni în T.7, P.300/1 și 1693 m.p. (categoria arabil) pe care se află și o construcție amplasată în intravilanul extins Răducăneni în T.7, P.301.

Deși configurația actuală a terenului astfel cum redată de expert a fost însușită de Primăria Răducăneni, raportul de expertiză inițial a primit aviz nefavorabil din partea O.C.P.I pe motiv că limita intravilanului extins identificată de expert nu corespunde cu limita din baza grafică de date a instituției. În aceste condiții, expertul a refăcut raportul de expertiză, noul raport (care ulterior a fost avizat favorabil de O.C.P.I.) redând configurația suprafeței de 5.000 m.p. astfel: suprafața de 1903 m.p. (categoria vii) amplasată în extravilan Răducăneni în T.7, P.276/32, suprafața de 1468 m.p. (categoria arabil) pe care se află și o construcție amplasată în extravilan Răducăneni în T.7, P.276/32/1, suprafața de 336 m.p. (categoria vii) amplasată în intravilanul extins Răducăneni în T.7, P.300/1 și suprafața de 1293 amplasată în intravilanul extins Răducăneni în T.7,P.301.

Din cele două rapoarte de expertiză întocmite de expert rezultă că Primăria Răducăneni și O.C.P.I. Iași au o poziție diferită în ce privește lotul de teren din totalul de 5.000 m.p. pe care se află ridicată construcția redată de expert sub C1 și care a fost ridicată pe limita care desparte extravilanul de intravilanul extins al comunei Răducăneni. Astfel, Primăria Răducăneni și reclamantul susțin că terenul aferent construcției se află în intravilanul extins, în timp de O.C.P.I. Iași susține că se află în extravilan.

Având în vedere obiectul prezentei acțiuni, instanța reține că printr-o cerere de modificare/rectificare a unui titlu de proprietate în condițiile legii fondului funciar nu se poate tinde decât la stabilirea amplasamentului real al suprafețelor reconstituite prin raportare la planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie în zonǎ și schițele terenurilor, pentru ca în final situația de fapt existentă la momentul punerii în posesie sǎ corespundǎ cu mențiunile înscrise în titlul de proprietate. Prin urmare, nu s-ar putea proceda la o corectare a titlului de proprietate pentru împrejurări care au survenit după emiterea titlului de proprietate.

Or, instanța a constatat că din verificările efectuate de expertul topometric și consemnate în cuprinsul suplimentului la raport depus la data de 15.03.2013 extinderea intravilanului satului Răducăneni ( cu consecința situării unei porțiuni din tarlaua 7 în intravilanul extins) a fost făcută în anul 1998 prin realizarea Planului Urbanistic General care a fost actualizat în anul 2011. Prin urmare, extinderea intravilanului a avut loc după întocmirea titlului de proprietate, astfel încât înscrierea în titlu la rubrica „extravilan Răducăneni” a suprafeței de 5.000 m.p. în litigiu a corespuns cu situația din teren existentă la momentul întocmirii titlului de proprietate. Împrejurarea că ulterior intravilanul a fost extins nu conduce la o modificare a titlului prin reînscrierea suprafețelor situate în intravilanul extins la rubrica „intravilan” întrucât corectitudinea datelor înscrise în titlu se apreciază raportat la situația din teren așa cum exista la data eliberării titlului de proprietate.

Este adevărat că amplasamentul ( numărul de . de 5.000 m.p. nu a fost înscris corect în titlu, dar instanța apreciază că eventuala sa corectare nu se poate face decât cu menționarea suprafeței la rubrica extravilan Răducăneni și nu parțial la rubrica intravilan Răducăneni cum solicită reclamantul.

De asemenea, instanța a constatat că acțiunea nu ar putea fi admisă nici măcar în parte în sensul menționării în titlu a amplasamentului corect a loturilor care au fost și sunt și în prezent situate în extravilan Răducăneni, întrucât rectificarea titlului de proprietate așa cum o solicită reclamantul nu corespunde situației de fapt din teren. Astfel, reclamantul solicită rectificarea titlului de proprietate conform primului raport de expertiză în care pe lângă suprafețele care în prezent se află în intravilan extins (dar care nu ar putea fi înscrise în titlu la rubrica intravilan întrucât nu se aflau în intravilan la momentul întocmirii titlului de proprietate), expertul identifică și suprafețele de 1698 m.p. (categoria vii) în extravilan Răducăneni în T.7, P.276/32 și de 1067 m.p. (categoria arabil) în extravilan Răducăneni în T.7, P.276/32/1. Or, această identificare a amplasamentelor care în prezent se află în extravilan nu a fost avizată favorabil de O.C.P.I.

Instanța a apreciat că cel de-al doilea raport de expertiză în care expertul redă suprafața care în prezent se află în extravilan ca fiind compusă din suprafața de 1903 m.p. (categoria vii) amplasată în T.7, P.276/32 și suprafața de 1468 m.p. (categoria arabil) pe care se află și o construcție amplasată în T.7, P.276/32/1 este cel care corespunde situației de fapt nu numai din punct de vedere al indicatorilor cadastrali, dar și din punctul de vedere al întinderii parcelelor care ar trebui menționate în titlu. Astfel, această apreciere este justificată nu numai de faptul că acest raport a primit un aviz favorabil din partea O.C.P.I., dar și din aceea că imobilul construcție care este traversat de linia care marchează limita din extravilan și intravilanul extins al comunei Răducăneni este poziționat în proporție de 99% în extravilan ( aspect recunoscut de expertul topo cu ocazia ascultării sale de instanță). Prin urmare, este firesc ca . din extravilan să includă și terenul aferent acestui imobil și să aibă o întindere de 1468 m.p., și nu de 1067 m.p. cum rezultă din primul raport de expertiză pe care își întemeiază cererea și reclamantul.

Instanța a constatat că potrivit art.2 alin.4 din Legea nr.7/1996, dacă un imobil este traversat de limita de demarcare între intravilanul și extravilanul unei localități (cum este cazul și construcției ridicată de reclamant) din cadrul unei unități administrativ-teritoriale, acel imobil va fi despărțit în două imobile, pentru care se vor acorda numere cadastrale distincte, unul pentru porțiunea din intravilan și altul pentru cea din extravilan. În cauză, construcția se află în extravilan în proporție de 99%, astfel încât terenul aferent acesteia nu poate figura decât în . și nu în . reclamantul.

Prin urmare, instanța a apreciat ca fiind corecte susținerile reclamantului potrivit cărora la rubrica extravilan din titlu ar trebui menționate parcelele 276/32 și 276/32/1, în schimb din probele administrate în cauză și reținute de instanță rezultă că aceste parcele nu au întinderea indicată de reclamant (și reținută de primul raport de expertiză), ci în realitate au configurația stabilită de cel de-al doilea raport de expertiză întocmit de același expert.

Întrucât reclamantul a solicitat rectificarea titlului de proprietate conform primului raport de expertiză care nu a fost reținut de instanță, iar rectificarea titlului nu se poate face decât în sensul celui de-al doilea raport de expertiză cu menționarea întregii suprafețe în extravilan unde era poziționată la momentul întocmirii titlului de proprietate, ceea ce reclamantul nu a solicitat și instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ș. I., considerând-o nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:

Este evident că instanța de fond trebuia să ia în considerare suplimentul la raportul de expertiză depus de expertul topometrist O. M. B., supliment care a fost avizat de OCPI . Din eroare, la instanța de fond apărătorul reclamantului a solicitat ca instanța să dea eficiență primului raport de expertiză, în condițiile în care acesta nu era avizat favorabil.

Instanța de fond a susținut în cuprinsul sentinței civile că este adevărat că amplasamentul ( numărul de . terenului în suprafață de 5000 mp nu a fost înscrisă corect în titlu, dar a apreciat că eventuala sa corectare nu se poate face decât cu menționarea suprafeței la rubrica extravilan Răducăneni.

În sprijinul demersului său a apelat la un specialist cadastru și publicitate imobiliară, care a efectuat la rândul său măsurătorile corespunzătoare, concluziile acestuia fiind identice cu ce a stabilit expertul prin ultima sa lucrare.

C. L. Răducăneni a formulat întâmpinare și a solicitat rectificarea titlului de proprietate cu privire la suprafața de 5000 m.p.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul Ș. I. a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr._/09.08.2002, în sensul de a se trece la poziția vii T6P276/32 în suprafață de 3400mp, pozițiile T7P276/32 arabil în suprafață de 3559 mp, T7p300/1 vie nobilă în suprafață de 446 mp și T7P301 fânețe în suprafață de 955 mp situate în intravilan .> Conform raportului de expertiză efectuat de domnul expert B. O. M., terenul proprietatea reclamantului ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 146/26.04.1996 a fost identificat ca fiind situat parțial în intravilanul extins conform PUG al satului Răducăneni. Extinderea intravilanului s-a realizat în anul 1998, după emiterea titlului de proprietate a cărui rectificare se solicită.

În ceea ce privește categoria de folosință a terenului în suprafață de 5000 mp din T6, domnul expert consideră că în momentul punerii în posesie și a emiterii titlului de proprietate s-a luat în calcul doar ..u 276 – vii.

Faptul că ulterior emiterii titlului au intervenit modificări în planul de urbanism sau în parcelarea terenurilor, nu poate impune rectificarea titlurilor corect emise anterior. În suplimentul la raportul de expertiză întocmit la fond se face referire la unele comasări de parcele, precum și la parcelele ce nu mai există fizic, fără a se determina data la care au avut loc aceste modificări cadastrale. Având în vedere aceste aspecte, nu s-a dovedit că modificările au avut loc anterior emiterii titlului de proprietate ce se solicită a fi rectificat.

În ceea ce privește, exercițiul acțiunii în rectificare eroare titlu de proprietate, tribunalul reține că acesta este recunoscut doar titularului titlului. Dobânditorului dreptului de proprietate îi sunt opozabile actele juridice ale autorului său; el nu are însă deschisă calea unei acțiuni în justiție pentru redefinirea titlului de proprietate al acestuia, eliberat în procedură specială.

În speță, recurentul nu este titularul dreptului de proprietate a cărui rectificare se solicită, el dobândind proprietatea prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 146/1996 la Biroul Notarului Public Delegat B. A. L., ..

Pentru toate considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.312 Cod Proc. Civ., va respinge recursul și va menține sentința primei instanțe, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul Ș. I. împotriva sentinței civile nr. 447/25.10.2013 a Judecătoriei Răducăneni, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2014.

Președinte,

C. A.

Judecător,

P. T.

Judecător,

M. M.

Grefier,

G. I.

Red. T.P.

Tehnored. C.D.

2 ex. /08.09.2014

Jud. fond. G. R. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1029/2014. Tribunalul IAŞI