Fond funciar. Hotărâre din 02-07-2014, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 7883/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Iulie 2014
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 598/2014
Pe rol se află judecarea apelului formulat de către apelantul I. N. împotriva sentinței civile nr._/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatele: C. L. DE FOND FUNCIAR BÎRNOVA și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect fond funciar modificare T.P..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.06..2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie când, la cererea apărătorului apelantului de a se amâna pronunțarea pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Dosar nr._
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/28.06.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul I. N., în contradictoriu cu pârâții C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Iași și C. Comunală pentru Stabilirea Dreptului de proprietate Privată Asupra TerenurilorBârnova.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut că, reclamantul I. N. a solicitat modificarea TP nr. 3629/1999, emis pe numele I. M. N. în sensul că înscrierii corecte a suprafețelor de teren pe care le deține, respectiv T4, P170/3-0,1333ha fâneață intravilan . și T65,P3592/3 0,0203ha pășuni extravilan . de 1536mp în extravilan T65 P3592/3 pășuni.
În urma măsurătorilor topografice au fost identificate următoarele corpuri de proprietate: T4 P170/3-0,1333 ha fâneață intravilan . P3592/3- 0,0203 ha pășuni extravilan .> În ceea ce privește interesul în promovarea acțiunii s-a reținut că, reclamantul își justifică prin acte de stare civilă calitatea de titular al titlului de proprietate a cărui modificare o solicită în timp ce, cu privire la dreptul material aplicabil, instanța de fond a reținut că, deși, reclamantul își motivează cererea în drept pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991 R, cererea urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor care ar putea avea incidență în cauză, respectiv: art. III Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificat succesiv (ultima modificare Titlul V, articol unic, pct.1 Lg.247/2005) aliniatul 1 lit.a (ii).
Așadar, analizând legalitatea TP nr. 3629/1999, emis pe numele reclamantului, prin prisma motivelor de nulitate invocate, instanța de fond reține că, prin cererea înregistrată la Primăria Comunei Bârnova în data de 19.09.1995 înregistrată sub nr. 8500, numitul I. M. N. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu suprafața de teren de 0,1536 ha obținând hotărâre de validare cu numărul de ordine 2468/2008(fila 23) precum și faptul că, titlul de proprietate contestat de reclamant a fost eliberat în anul2008, conform anexei de validare de la dosar, hotărârea care a stat la baza reconstituirii este emisă sub imperiul Legii nr. 18/1991, și cum terenul în suprafață de 0.1536ha este situat în extravilanul localității nu subzistă nici această condiție a nulității, așa cum este ea enunțată de art. III aliniatul 1 lit. a (ii) din Legea nr.169/1997.
În plus, instanța, în analiza motivelor de nulitate invocate, a mai avut în vedere că, pentru a opera sancțiunea nulității, condițiile enunțate de textul de lege trebuiau să fie îndeplinite cumulativ. Astfel, era necesar ca actul de reconstituire să fi fost făcut pe vechiul amplasament al fostului proprietar ca terenul să fi fost solicitat de către acesta (fostul proprietar) în termen legal și ca terenul să fi fost liber la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane (…).
În ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, instanța a reținut că este un capăt de cerere accesoriu față de cererea principală și cum s-a apreciat corect emis titlul de proprietate, va fi respins.
În consecință, față de cele reținute și văzând și dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificată prin Titlul V articol unic pct.1 din Legea nr. 247/2005, instanța de fond a constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată și pe cale de consecință a respins-o, reținând că modificările de amplasament solicitate de beneficiarii titlurilor de proprietate eliberate sub imperiul Legii 18/1991 înainte de consacrarea principiului reconstituirii pe vechiul amplasament,( cu mențiunea că în speță reprezintă o reconstituire) nu se încadrează, de principiu printre motivele de nulitate consacrate de art. III Lg.169/1997. În motivarea soluției adoptate s-a mai reținut și faptul că acțiunea este nefondată întrucât, nu există niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât, raportul de expertiză extrajudiciară, nu este însușit de C. Județeană Iași de fond funciar și O.C.P.I., nu are număr și nici nu a fost întocmit în condițiile art. 33 și urm. din H.G. nr. 890/2005 ori din H.G. 131/1991 în vigoare la data emiterii titlului, fiind o constatare unilaterală a expertului, numai prin încălcarea, în mod substanțial, a principiului stabilității raporturilor juridice civile se poate dispune altfel..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I. N. (recalificat, ulterior, de instanță drept apel), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea căii de atac formulate, după expunerea situației de fapt, reclamantul a arătat că, sentința este nelegală în condițiile în care, instanța de fond și-a depășit rolul activ, recalificând acțiunea ca fiind una în nulitatea absolută a titlului de proprietate reținând totodată, în mod greșit că, ar fi solicitat schimbarea destinației terenului.
Reclamantul susține că, deși instanța de fond și-a constatat competența, invocă o inadmisibilitate a acțiunii întemeiată pe necompetența generală a instanțelor de judecată, apreciind că ar fi vorba de o procedură administrativă, aflată în competența comisiei județene de fond funciar deși, prin circula din 7 iunie 2013, ANRP interpretează art. 7 din Legea nr. 165/2013 în sensul că, sunt de competența comisiei numai modificări cu privire la numele și prenumele solicitanților sau ale autorului nu și cu privire la datele de identificare ale terenului.
Reclamantul a susținut că, în mod greșit prima instanță aduce critici expertizei extrajudiciare în condițiile în care, pe de o parte, legea nr. 247/2005 îi conferă acesteia aceeași valoare probatorie ca și expertizei judiciare iar pe de altă parte că, în virtutea rolului activ, instanța putea dispune efectuarea unei expertize.
Potrivit reclamantului, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale, în speță nefiind incident niciunul din motivele prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997 cu atât mai mult cu cât, amplasamentul indicat în cerere este cel pe care îl stăpânește în fapt, acesta nefiind contestat de niciuna dintre comisii.
În final, reclamantul a mai precizat că, modificarea titlului de proprietate revine în competența instanței de fond în baza art. 58 din Legea nr. 18/1991, aspect ce rezultă și din hotărârile comisiei județene de fond funciar, expunând totodată și definiția rectificării titlului de proprietate, așa cum aceasta a fost reținută în practica judiciară.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991.
În dovedirea recursului, reclamantul a atașat, în copii, înscrisuri.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
La termenul din 7 februarie 2014, a reținut că, în speță, calea de atac este apelul, reținând incidența prevederilor art. 457 și ale art. 152 Cod procedură civilă și ale art. 7 din Legea nr. 76/2012.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri iar la termenul din 2 mai 2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii.
La termenul din 27 iunie 2014, în conformitate cu prevederile art. 248 alin 1 Cod procedură civilă, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale în vigoare, tribunalul reține că excepția este întemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Așa după cum a reținut și prima instanță, reclamantul I. N. a solicitat modificarea TP nr._/13.11.2008, emis pe numele I. M. N. în sensul că raportul de expertiză extrajudiciară, topo-cadastrală, refăcut și completat, cu vecinătățile fiecăreia dintre cele două suprafețe de teren, în sensul înscrierii corecte a suprafețelor de teren pe care le deține, conform concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară în specialitatea topo-cadastrală, respectiv: T4, P 170/3- 0,1333ha fâneață intravilan . P3592/3- 0,0203 ha pășuni extravilan . de 1536mp în extravilan T65 P3592/3 pășuni.
Art. 55 alin 1 și 2 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicată, modificată și completată stipulează: „ (1) Poate face obiectul plângerii modificarea sau anularea propriei hotărâri de către comisie. 2) Dispozițiile alin. (1) se aplica și în cazul în care comisia județeana a emis, după încheierea procedurii de definitivare a activității sale, acte administrative contrare propriei hotărâri, dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile. ”
Potrivit art. 591 din Legea 18/1991: „ (1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară. (2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene. (3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.”.
Așa după cum rezultă din prevederile art. 591 din Legea 18/1991 rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în temeiul hotărârii comisiei județene. Așadar, textul de lege redata anterior, prevede o competență și o procedură specială în ceea ce privește rectificarea titlurilor de proprietate, respectiv, atribuie competența Oficiului de Cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.
Corectarea altor erori decât a celor de scriere sunt de competența instanței de judecată, in absența unei reglementări speciale.
Nu este necesară realizarea in cauză a distincției dintre cele două tipuri de erori câtă vreme prin cererea de recurs se insistă asupra împrejurării că modificarea titlului se impune nu ca urmare a reaprecierii unor elemente de fond ci pe motiv de eroare materială, proprietatea recurentului fiind din eroare înscrisă in altă . decât cele in care se află in mod real.
Trimiterile apelantului la interpretarea dată de ANRP sunt nefondate pe de o parte pentru că, aceasta nu are nicio atribuție în ceea ce privește interpretarea legii ci numai în aplicarea ei iar pe de altă parte pentru că, atât timp cât alin 1 din art. 591 din Legea 18/1991 nu face nicio distincție in privința erorilor de scriere înseamnă că acestea pot viza orice element din cuprinsul titlului de proprietate, inclusiv cele ce țin de identificarea topocadastrală a terenului. Interpretarea restrictivă dată de ANRP, apelant sau orice altă persoană acestui text de lege este contrară principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, deoarece, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, indiferent că este în discuție o zonă normativă specială, cum este cea funciară.
Așadar, conform textului de lege comisiile județene sunt cele abilitate să adopte hotărâri cu privire la cererile de rectificare, cu mențiunea că în acest fel nu este îngrădit liberul acces la justiție al persoanelor nemulțumite de modul de soluționare, existând posibilitatea pentru acestea să le conteste prin intermediul plângerii reglementată de art. 53 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificări și completări, în vederea exercitării controlului jurisdicțional de către instanță.
Prin urmare, prin raportare la argumentarea cererii de chemare in judecată și in special a cererii de apel, sediul materiei pentru judecata de față este dat de art.591 din Legea 18/1991, față de care excepția inadmisibilității este fondată.
Faptul că instanța de fond nu ar fi dat dovadă de rol activ prin efectuarea unei expertize din oficiu nu se poate reține motivat de faptul că rolul activ nu înseamnă, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.
Este de necontestat că art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de fond a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil, analizând toate criticile formulate de reclamantul apelant și respectând dispozițiile legale (în acest sens invocă și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția comercială, decizia nr. 1975 din 5 iunie 2008).
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere aspectele reținute anterior, Tribunalul va admite apelul declarat de reclamantul I. N. împotriva sentinței civile nr._/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va schimba în tot, în sensul că va admite excepția inadmisibilității acțiunii și va respinge, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul I. N. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și C. Comunală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bârnova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul I. N. împotriva sentinței civile nr._/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în tot.
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată din oficiu de către instanță.
Respinge – ca inadmisibilă – acțiunea formulată de reclamantul I. N. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și C. Comunală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bîrnova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2.07.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
Red.D.C.
Tehnored. D.C. +C.D.
4 EX./07.10.2014
Jud. fond.G. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 183/2014. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1162/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
