Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 843/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 843/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 7806/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 12 Martie 2014

Președinte – C. M.

Grefier –M. Getuța

Sentința civilă Nr. 843

Ministerul public prin procuror Z. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.03.2014, când

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta S. V. M. a chemat în judecată pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru a se dispune obligarea acestuia la plata despăgubirilor prevăzute de Legea 221/2009.

În motivarea cererii, reclamanta S. V. M. arată că tatăl său M. I. V. a fost condamnat prin sentința nr. 941/10.12.1953 a Tribunalului M. Teritorial Iași la 7 ani închisoare corecțională pentru delictul de furt din avutul obștesc. La data arestării 23.09.1953, au fost confiscate din averea familiei S. utilaje agricole, animale de povară și producția agricolă de pe suprafața de 9,69 ha teren agricol, precum și utilaje și ustensilele din atelierul de fierărie. La momentul arestării mama sa era însărcinată și a rămas cu 6 copii minori, fără nici o sursă de venit, fiind condamnați la înfometare și suferință psihică.

Solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral în cuantum de 5.000 euro în calitate de descendent de gradul I al condamnatului politic M. I. V..

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DGRFP Iași a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune față de disp. art. 5 din Legea 221/2009 și data intrării în vigoare a legii, respectiv 5.06.2009.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată raportat deciziilor nr. 1358 și 1360 din 21.10.2010 pronunțate de Curtea Constituțională.

În răspunsul la întâmpinare, reclamanta S. V. M. a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât acesta nu putea lua naștere la data intrării în vigoare a Legii 221/2009, ci la expirarea celor 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.

S-au administrat în cauză probe constând în înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii formulate și a excepției invocate, în puterea art. 248 din codul de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este motivată în drept pe dispozițiile Legii 221/2009. Potrivit art. 5 alin. 7 din acest act normativ „ Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendentul acestuia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4 în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la …”

În puterea acestei prescripții legale, termenul de 3 ani reglementat se calculează începând cu data de 14.06.2009, data publicării Legii 221/2009 în Monitorul Oficial al României. În nici o măsură acest termen de 3 ani nu poate începe a curge, astfel cum susține reclamanta S. M., de la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care au fost declarate neconstituționale disp. art. 5 alin. 7 lit. a din Legea 221/2009. Aceasta întrucât norma ce reglementează începutul cursului prescripției extinctive este dincolo de orice echivoc art.7 alin. 1 din D167/1958( aplicabil în speță potrivit art. 6 alin. 4 din noul cod civil și art. 208 din Legea 71/2011). Textul de lege dispune că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Or, acest drept s-a născut în momentul intrării în vigoare a Legii 221/2009, moment începând cu care reclamanta avea posibilitatea de a se adresa instanței spre a obține în puterea acesteia acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui său.

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată de reclamanta S. M. la data de 27.06.2013, deci cu transgresarea termenului de 3 ani reglementat legislativ, termen care s-a împlinit la data de 14.06.2012.

În considerarea celor mai sus expuse și făcând aplicarea art. 3, art. 7 alin.2 și art. 8 din D167/1958, tribunalul urmează a dispune conform celor dispuse în prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V. M., CNP_, domiciliată în ., jud. Iași, reprezentată de mandatar M. T., domiciliat în sat L. Cetățuii, ., ., ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2014.

Președinte Grefier

C. M. T. Getuța

red/tehnored C.M. /N. C.

20 .10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 843/2014. Tribunalul IAŞI