Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 100/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 100/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 1552/99/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 22 Ianuarie 2014

Președinte - M. A.

Grefier - L. G. O.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 100/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. D.A.B.M. M. S.R.L., reclamant S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. PRIN ADMIN. JUD. MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. și pe pârât A. N. G., intervenient în nume propriu A. M. M. - LA SOCIETATEA PROFESIONALĂ DE AVOCAȚI "D. S.&ASOCIAȚII", având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea adresată acestei instanțe – Secția a II-a civilă și înregistrată sub nr._, reclamanta S.C. D.A.B.M. M. S.R.L., prin administrator, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. N. G. pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Iași, . în suprafață de 130mp precum și a construcțiilor aflate pe acesta, în suprafață totală de 186,67 mp, imobile înscrise în C.F. nr._, cu nr. cadastral_/1 – C1.

În fapt, arată reclamanta, în motivarea cererii, că prin încheierea din data de 24.04.2012, pronunțată de Tribunalul Iași –Secția a II-a civilă - faliment în dosarul nr._/99/2011 (651/2011), s-a declanșat procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. Ulterior, prin Încheierea din data de 24.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în același dosar, Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. Iași a fost desemnată în calitate de administrator judiciar a debitoarei.

În data de 15.11.2011 între reclamanta S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. în calitate de promitent cumpărător și pârâtul A. N. G. în calitate de promitent vânzător a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1792, având ca obiect obligația părților de a încheia, în cel mult 9 luni de la data semnării antecontractului, un contract de vânzare-cumpărare cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în C.F. nr._, cu nr. cadastral_/1-C1.

Pentru vânzarea imobilelor sus menționate, părțile au stabilit de comun acord un preț în sumă de 703.760 ron, preț care trebuia achitat până la data de 31.12.2011.

De asemenea, prin intermediul Antecontractului, promitentul vânzător s-a obligat să predea promitentului-cumpărător, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, documentația topografică și cadastrală de specialitate cu privire la imobil, precum și o documentație completă cu privire la toate construcțiile sub și supraterane amplasate pe teren, garantând pentru exactitatea acesteia.

În considerarea antecontractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, reclamanta și-a îndeplinit obligația de achitare a prețului, în condițiile convenite. Cu toate acestea, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai perfectat, astfel încât nici până la momentul prezentei, reclamantei nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, deși, astfel cum a menționat și anterior, prețul a fost plătit.

În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului din petitul acțiunii, face următoarele precizări:

Pârâtul A. N. G. a fost căsătorit cu numita A. M.-M.. În data de 05.05.2004, soții au achiziționat un teren în suprafață de 510,962 mp, situat în ., jud. Iași, identificat cu nr. cadastral_. Acest teren a fost dezmembrat în două suprafețe: o suprafață de 130 mp căreia i-a fost atribuit nr. cadastral_/1 și o altă suprafață de 381 mp identificată cu nr. cadastral_/2. Pe suprafața de 130 mp e fost edificată o clădire de birouri în suprafață totală de 187,67 mp.

Prin sentința pronunțată în data de 10.03.2011 în dosarul nr._, Judecătoria Iași a admis acțiunea formulată de numita A. M.-M. și a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între aceasta și pârât. Până la momentul prezentei, bunurile dobândire de cei doi soți nu au fost partajate.

Prin urmare, bunul care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1792/15.11.2011 este un bun proprietate comună, promitentul vânzător fiind unul dintre proprietari.

Cu toate acestea, apreciază că nu este obligatoriu ca bunul promis să se găsească în patrimoniul promitentului la data încheierii antecontractului. Atât timp cât antecontractul nu transferă dreptul de proprietate, având ca obiect doar o obligație de a face, nu este necesar ca bunul promis să existe în patrimoniul promitentului la momentul încheierii antecontractului. Aceasta deoarece chiar dacă prin antecontract se promite transmiterea unui drept real, promisiunea de contract generează doar un drept de creanță și, numai la data încheierii contractului, dreptul real va fi constituit sau transmis.

Atașează în copie: antecontract de vânzare-cumpărare nr. 1792/15.11.2011, încheierea din data de 24.04.2012, pronunțată de Tribunalul Iași –Secția a II-a civilă- faliment în dosarul nr._/99/2011 (651/2011).

La termenul de judecată din 07.03.2012, s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă și s-a dispus transpunerea cauzei la secția I civilă.

La termenul de judecată din data de 27.11.2013, s-a anulat ca netimbrată cererea de intervenție formulată de intervenienta A. M. M. și s-a respins cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.

Legal citat, pârâtul A. N. G. a formulat întâmpinare.

Verificând actele și lucrările dosarului, motivele cererii de chemare în judecată, tribunalul constată că cererea formulată este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, la data de 10.06.2011, instanța a pronunțat o hotărâre definitivă de divorț prin acordul părților, între intervenienta A. M. M. și pârâtul din prezentul dosar, respectiv A. N. G.. Rezultă din actele dosarului că în urma căsătoriei au rezultat mai multe bunuri comune, printre care și bunul imobil care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârât, în calitate de promitent-vânzător și reclamant, în calitate de promitent cumpărător, respectiv bun imobil care face obiectul constatării dreptului de proprietate în prezenta cauză.

Ulterior, în urma pronunțării divorțului, bunurile comune rezultate în urma căsătoriei au rămas în proprietatea devălmașă a soților, astfel încât, respectând dispozițiile legale în materie, pe calea partajului judiciar să se stabilească dreptul exclusiv de proprietate asupra acestora, inclusiv asupra bunului comun care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.

La data de 15.11.2011, pârâtul a încheiat, un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la bunul imobil obiect al prezentei cauze cu reclamantul – persoană fizică. Printre asociații care au stat la baza constituirii persoanei juridice a reclamantului se numără însuși pârâtul.

În prezenta cauză s-a făcut dovada că pe rolul Judecătoriei Iași este introdusă o acțiune având drept obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial partaj de creditor” – dosarul nr._, în care reclamant este S.C. D.A.B.M. M. S.R.L prin administrator judiciar iar pârâți sunt cei doi soți, A. M. M. și A. N. G..

Reține tribunalul că, în ceea ce privește instituția vânzării lucrului aflat în indiviziune, după cum susține reclamanta instituție cu aplicare în cauza de față, asupra acesteia se aplică un regim juridic deosebit, în sensul că nu se aplică regulile referitoare la vânzarea lucrului altuia ci regulile proprii stării de indiviziune. Chiar dacă s-ar considera că la acest moment procesual ar exista un transfer legal al dreptului de proprietate asupra imobilului de către unul dintre proprietarii aflați în devălmășie (în cauză pârâtul), deși „posibila vânzare” ar fi nulă, chiar și așa dreptul dobândit de cumpărător ar fi supus condiției ca la partaj bunul să fie atribuit în exclusivitate pârâtului. Însă acest aspect nu se poate ști decât în urma soluționării în mod definitiv a acțiunii de partaj din dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Iași. Astfel, se poate observa o prematuritate a introducerii cererii în constatare atât timp cât nu s-a stabilit, în urma partajului, care sunt proprietarii actuali ai bunului imobil respectiv.

În speță, mai reține instanța inaplicabilitatea art. 111 Cod procedură civilă a acțiunii în constatare raportată la obiectul cererii principale, atât timp cât cel interesat (reclamantul prin lichidator judiciar) a deschis deja o acțiune privind partajul judiciar prin creditor (dosarul nr._ al Judecătoriei Iași) în care i-a introdus drept pârâți-debitori pe cei doi foști soți. Astfel, în urma soluționării partajului se va decide cine dintre cei doi pârâți (proprietari în devălmășie a bunului) va obține dreptul exclusiv de proprietate.

Față de aceste considerente, tribunalul constată că reclamanta are deschisă o acțiune în realizarea dreptului său (acțiune pe care a și promovat-o) motiv pentru care va respinge prezenta cerere ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta . prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL, cu sediul în Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul A. N. G. domiciliat în Iași, ..

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2013.

Președinte, Grefier,

M. A. L. G. O.

Red. M.A.

Tehnored. M.M.D.

5 ex./25.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 100/2014. Tribunalul IAŞI