Obligaţie de a face. Decizia nr. 887/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 887/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 5352/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 10 Noiembrie 2014

Președinte - M. S.

Judecător Doinița T.

Grefier A. M.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 887/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuenții E. V., E. C., E. C., E. F. și pe intimat A. V., intimat A. P., având ca obiect obligație de a face .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 03.11.2014 și pentru astăzi, când,

TRIBUNALUL

Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele:

Cu cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ din 30.05.2014 E. V., E. C., E. FLORENȚA, și E. C. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 387/15.05.2014 dată de către Tribunalul Iași-Secția I civilă în ds. nr._/245/2013, solicitând casarea în totalitate a deciziei criticate cu menținerea hotărârii primei instanțe. Invocă revizuienții existența a două hotărâri definitive potrivnice, date in aceeași cauză,același obiect și între aceleași părți, respectiv cererea numitului A. P. de demolare a construcțiilor C2, C3, C4, C5, respinsă definitiv prin încheierea irevocabilă din data de 6.02.2013 in ds. nr._/245/2012 al Judecătoriei Iași și a doua hotărâre, respectiv Decizia Civilă nr. 387/15.05.2014 a Tribunalului Iași-Secția I civilă, care admite aceeași cerere de demolare a acelorași construcții, formulată în ds. nr._/245/2014.

Exista evident autoritate de lucru judecat, conform art. 431 alin .1 din Noul Cod de procedură civilă, cauza fiind judecată pe fond în ds. nr._/245/2012.

În situația in care cauza a fost judecată pe fond și a fost respinsă cererea numiților A. P. și V. de ridicare a construcțiilor C2,C3, C4 și C5 prin încheierea definitivă și irevocabilă, această încheiere nu a fost reținută de instanța de apel. Apelul declarat împotriva încheierii data de prima instanță in ds. nr._/245/2013 este vădit cu rea-credință exercitat, iar instanța în apel a încuviințat judecata lui, deși motivele de apel sunt vădit in contradicție cu adevărul elementar și legea. Atât acțiunea in ds. nr. nr._/245/2012 cât și acțiunea din dosarul nr._/245/2013 sunt identice, ambele având ca obiect autorizarea obligației de a face, ambele având ca temei titlul executoriu sentința civilă nr. 970/2010. Apelanții susțin că cererea din dosarul nr._/245/2013 are alt temei decât cererea anterioară, care înlătură identitatea de cauză. Cauza este aceeași, schimbarea Codului de procedură civilă nu constituie modificare de temei. Decizia 387/2014 s-a pronunțat in virtutea unei legi inexistente la acea dată. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției de litispendență. Instanța de apel a obligat la ridicarea construcțiilor fără a avea in vedere că ii obligă astfel la a viola domiciliul numitului C. N., posesorul construcției C2 de pe .. Se solicită, pe calea revizuirii, casarea deciziei civile nr. 387/15.05.2014 și menținerea hotărârii pronunțate in primă instanță.

Cu cererea depusă la data de 27.10.2014 revizuienții au completat cererea de revizuire invocând și Ordonanța din 30.06.2014 dată in dosarul_/3/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași prin care s-a constatat falsul sub semnătură privată comis de D. D., fals de care s-a uzat la obținerea nr. cadastral 6803/1/1 și a Cărții Funciare nr._ pentru suprafața de 171 mp teren.

In drept invocă disp. art. 509 alin 1 pct. 8 Cod pr.civilă, art. 511 alin 1 pct. 8, art. 488 alin 1 pct. 7, art. 430 alin 1 pct. 2, art. 431 alin 1 Cod pr.civilă, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare intimații A. P. și A. V. au solicitat respingerea cererii de revizuire . Susțin că nu există identitate de cauză și obiect intre cele două litigii cu privire la care se invocă existența hotărârilor potrivnice. Evocând fondul, prin hotărârea supusă revizuirii Tribunalul a reținut incidența prevederilor relative la accesiunea imobiliară artificială. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Părțile au depus la dosar înscrisuri, inclusiv încheierea pronunțată in ds. nr._/245/2012 Judecătoriei Iași pronunțată la data de 6.02.2013. A fost atașat dosarul nr._/245/2013 in care s-a pronunțat Decizia a cărei revizuire se solicită, nr. 387/2014 a Tribunalului Iași, Secția I civilă.

Cererea de revizuire este inadmisibilă.

Motivul de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 509 pct. 8 Cod pr.civilă, conform căruia revizuirea poate fi cerută dacă există două hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Revizuienții solicită revizuirea deciziei civile nr. 387 din 15.,05.2014 a Tribunalului Iași, susținând că aceasta este potrivnică încheierii irevocabile din data de 6.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași in ds. nr._/245/2012.

Motivul de revizuire invocat nu este admisibil.

Prind decizia civilă nr. 387/2014 a cărei revizuire se solicită Tribunalul, ca instanță de apel, a analizat excepția de autoritate de lucru judecat invocată in considerarea încheierii din 6.02.2013 a Judecătoriei Iași, in raport de care a stabilit ca nu sunt întrunite condițiile reținerii excepției. A reținut instanța de apel următoarele:

„….analiza actelor dosarului relevă, in mod vădit ,ca nu exista identitate de cauză intre acest dosar si procesul dedus judecătii in dosarul nr_/245/2012 al Judecătoriei Iasi, finalizat prin incheierea civilă pronuntata la 06.02.2013( depusă la fila 101 dosar fond), in care cererea reclamanților a fost analizată exclusiv din perspectiva dispozitiilor art 580 ind 2 din vechiul Cod de procedură civilă .

Tribunalul notează că in mod unanim in doctrina si jurisprudența in materie s-a statuat referitor la cauza acțiunii civile că nu trebuie fi confundată nici cu dreptul subiectiv, nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, fiind reprezentată de instituția sau categoria juridică, ori principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția.

Tribunalul constata ca in acest dosar reclamantul a invocat un temei de drept diferit al cererii deduse judecătii, o alta institutie juridică, accesiunea imobiliară artificială ,respectiv 577 si art. 582 alin. 1 NCC., ce implica analiza bunei credințe a constructorilor imobilelor in litigiu, aspect ce nu a fost dedus analizei instantei in dosarul nr_/245/2012 al Judecătoriei Iasi .

În dosarul nr_/245/2012 s- a verificat doar existenta unui titlu executoriu ,anterior, pentru se dispune masura desfiintarii constructiilor in baza art 580 ind 2 din vechiul cod de procedură civilă, astfel cum rezulta ,evident ,din considerentele incheierii civile pronuntata la 06.02.2013 in dosarul nr._/245/2012 al Judecătoriei Iasi .”

Stabilind că nu există autoritate de lucru judecat Tribunalul a anulat sentința și a procedat la judecarea in fond a cauzei, cu evocarea fondului.

Câtă vreme prin decizia a cărei revizuire se solicită au fost analizate in detaliu efectele încheierii din 6.02.2013 a judecătoriei Iași(ds. nr._/245/2012) in procesul soluționat prin Decizia civilă nr. 387 din 15.05.2014, tribunalul, investit cu cererea in revizuire, nu poate relua analiza aceluiași aspect din perspectiva motivului de revizuire invocat, pentru că asupra acestei împrejurări decizia civilă nr. 387/2014 a Tribunalului Iași are autoritate de lucru judecat.

Pentru aceste motive tribunalul stabilește că nu sunt întrunite condițiile reținerii motivului de revizuire prev de art. 508 pct. 8 Cod pr.civilă, astfel că cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

Nu vor fi primite criticile expuse cu privire la fondul cauzei soluționat prin decizia civilă nr. 387 din 2014 a Tribunalului Iași, întrucât revizuirea este permisă de lege numai pentru motivele limitativ enumerate in art. 508 Cod pr.civilă, fiind exclus controlul jurisdicțional asupra temeiniciei hotărârii supuse revizuirii, hotărâre definitivă.

Tot astfel, aspectul invocat prin cererea denumită completare la cererea de revizuire este nerelevant. Statuările din ordonanța parchetului dată in ds. nr._/P/2012 nu susțin motivul de revizuire invocat. Oricum, ordonanța include doar precizarea calificării in drept a faptei reclamate, nu și concluzia existenței acesteia ca infracțiune, asupra căreia nu s-au efectuat cercetări, cauza fiind clasată.

Pentru aceste motive, analizând cererea in limitele prevăzute de art. 513 alin 3 cod pr.civilă Tribunalul o constată inadmisibilă, motiv pentru care va fi respinsă.

In temeiul art. 453 alin 1 Cod pr.civilă revizuienții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimați in cauză, anume 500 lei onorariu avocat probat cu chitanța aflată la fila 33 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienții E. V. CNP_, E. C. CNP_, E. FLORENȚA CNP_, toți cu domiciliul în Iași, . și E. C. CNP_, domiciliată în Iași, ., ., . civile nr. 387/ 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în ds._/245/2013.

Obligă pe apelantii E. V. CNP_, E. C. CNP_, E. FLORENȚA CNP_, și E. C. CNP_3 să achite intimatul A. P. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iași.

Pronunțata astăzi, 10.11.2014, iar soluția va fi pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Președinte,

M. S.

Judecător,

Doinița T.

Grefier,

A. M.

RED. ȘI TEHN./T.D./2.02.2015/8 ex

Tribunalul Iași: C. M.

P. E.-C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 887/2014. Tribunalul IAŞI