Pretenţii. Decizia nr. 1070/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1070/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 22136/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Iunie 2014
Instanța constituită din:
Președinte - C. R.
Judecător - M. C.
Judecător - S. F.
Grefier - N. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1070/2014
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către ASOCIAȚIA DE proprietari . 13 împotriva Sentinței civile nr. 9696 din data de 25.06.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimata P. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 11.06.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.06.2014, când instanța, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.06.2014, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civile de față Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9696 din 25.06.2013 Judecătoria Iași a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . 13, în contradictoriu cu pârâta P. S. A admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă P. Slvia. A Constatat prescripția dreptului la acțiune privind cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere pentru perioada aprilie 2009 – mai 2012. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 16.07.2012, sub nr. de dosar_, reclamanta Asociația de Proprietari D., PT 13, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pârâta P. S., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2264,73 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru 04._ și suma de 2472,56 lei, cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 04.2009 – 05.2012.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca pârâta este proprietara apartamentului nr.15 din Iași, ., .. B, și face parte din Asociația de Proprietari D. PT 13, iar în conformitate cu statutul asociației și cu art. 46 din Legea nr. 230/2007, erau obligate la plata cotei parți din cheltuielile asociației. Deoarece pârâtele nu au achitat la termenele de scadență cotele de întreținere au fost calculate penalități de întârziere în procent de 0,2 % pe zi de întârziere.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, în temeiul art. 31 din Regulamentul - Cadru al Asociației de P. – Anexa 2 din Legea nr.114/1996 și art. 50 alin.2 din Legea nr. 230/2007.
În susținerea acțiunii s-au depus următoarele înscrisuri, în copie: sentința civilă nr. 271/07.07.1997, fișa individuală la solduri pentru P. S., fișa penalități la cheltuieli de întreținere pentru P. S. pentru perioada 01.04._12; decizia nr. 92/29.05.2008, decizia nr. 72/28.05.2009, decizia nr. 65/27.05.2010.
Cererea a fost motivata în drept pe dispozițiile art. 46, art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 art. 25, alin. 1, 2 și 3.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civil, s-a solicitat judecarea cauzei și în absența reprezentanților reclamantei.
Pârâta legal citată, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (fila 73 dosar) și a consemnat următoarele:
Solicită respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, constatarea intervenirii prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru sumele înscrise în listele de plată mai vechi de trei ani și radierea acestora din listele de plată ca efect al intervenirii prescripției extinctive cu aplicarea art. 274 Cod procedură civilă și excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind cheltuielile de întreținere și a penalizărilor de întârziere pretinse de reclamantă pentru perioada aprilie 2009 – iunie 2009, avându-se în vedere că acțiunea a fost introdusă în luna iulie 2012, după trei ani de la scadența datoriilor menționate mai sus.
Cheltuielile de întreținere restante și penalitățile de întârziere nu sunt calculate în mod corect de reclamantă.
Reclamanta a efectuat imputația plăților încât ceea ce plătea pentru stingerea debitului principal era trecut la penalizări de întârziere, astfel încât a început să figureze în listele de plată cu datorii din ce în ce mai mari, deși achita lunar cheltuielile de întreținere curente, ca atare plata cheltuielilor de întreținere curente făcând-o prin virament bancar.
Reclamanta nu a calculat corect nici cheltuielile cu încălzirea, înscriind în listele de plată sume foarte mari, pe care nu le datorează.
În adresa nr._/24.11.2006 adresată Președintele A.N.R.S.C. către C.E.T. Iași se menționează explicit că apartamentele care au izolat coloanele „vor plăti cota parte ce le revine din cantitatea de energie termică pentru încălzire, aferentă instalațiilor de încălzire din spațiile comune ale imobilului de tip condominiu – casa scării, culoare, spălătorii, uscătorii, holuri și alte asemenea.”
În scara blocului unde locuiește pârâta, nu mai există instalații de încălzire în spațiile comune de mai bine de 25 ani, astfel încât trebuia să fie înscrisă în listele de plată nici o cheltuială cu încălzirea comună.
Cu toate acestea, sumele care erau trecute în listele de plată cu titlu de încălzire la apartamentul său erau din ce în ce mai mari, culminând cu iarna 2011-2012, când în luna februarie 2012, a ajuns la suma de 185 lei, în condițiile în care vecina sa de la apartamentul 18, care are un apartament identic cu al său și nu are centrală de apartament, fiind branșată la sistemul centralizat de încălzire, a plătit doar suma de 160 lei.
Firma Techem a recunoscut că a făcut o . erori de calcul datorită grosimii izolației coloanelor și au promis o recalculare și regularizare a cheltuielilor cu încălzirea, însă doar pentru iarna 2012-2013.
Din listele de plată, sumele cu încălzirea pentru apartamentul săi au crescut de 10 ori în iarna 2011-2012 față de iarna 2009-2010 și dovedește că aceste cheltuieli nu au fost calculate corect.
În consecință, consideră că sumele pretinse de reclamantă prin prezenta acțiune nu au fost corect calculate și nici corelate cu plățile făcute de pârâtă prin virament bancar, fiind complet nereale.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta ocupă apartamentul nr.15 din Iași, . 2, . parte din Asociația de Proprietari D. PT 13. În această calitate, pârâta era obligată la achitarea sumelor aferente din cheltuielile de întreținere comune.
În cauza de față reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2264,73 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere sustinand că pârâta nu a achitat la termenele scadente cotele de intretinere și 2472,56 lei penalități.
Membrii asociației de proprietari au obligația potrivit art. 46 din Legea nr.230/2007 să plătească lunar, conform listei de plată, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației, astfel cum sunt definite în art. 47. De asemenea, potrivit art.49 din Lege, asociația poate stabili penalizări pentru sume restante afișate pe lista de plată, în condițiile art.30 alin.1 lit. j, iar în alineatul 2 al articolului 49 se prevede că termenul de plată a cotelor de contribuție afișate pe lista lunară de plată este de maxim 20 de zile calendaristice.
Din dispozițiile legale amintite rezultă, pe de o parte, faptul că titlul legal de plată al penalităților îl reprezintă listele de plată, iar pe de altă parte, obligația de plată a penalităților nu este una legală, ci convențională, trebuind să fie stabilită printr-o decizie a comitetului executiv al Asociației, în condițiile art.30 alin.1 lit. j din Legea nr.230/2007. Pentru ca decizia Comitetului executiv prin care a fost stabilit cuantumul penalităților sa producă efecte juridice este necesar potrivit art. 30 alin. 2 din legea nr. 230/2007 ca aceasta sa fie luata . comitetului executiv la care au participat jumătate plus unu din membri.
În cauza de față reclamanta a depus la dosar decizia nr. 92/29.05.2008, decizia nr. 72/28.05.2009, decizia nr. 65/27.05.2010 și decizia nr. 68/16.04.2011 (filele 23-25) și cea cu nr. 135/07.04.2012 (fila 26) ale Adunării Generale de proprietari, prin care nu se poate vizualiza cvorumul existent la adoptarea cotei de penalitate stabilită și fiind atașate la dosar procesele-verbale. În condițiile în care nu s-a făcut dovada faptului că la ședințele respective au fost prezenți jumătate plus unu din membrii comitetului si ca decizia a fost luata cu majoritatea ceruta de lege, instanța retine că respectivele decizii nu pot produce efecte juridice.
Reclamanta deși a precizat perioada pentru care au fost calculate cheltuielile de întreținere și penalitățile, nu au fost susținute cu înscrisuri în raport cu pârâta P. S., iar din acest motiv, instanța nici nu poate stabili care este legea aplicabila raportului juridic dedus judecații si cine avea competenta de a stabili care este cuantumul penalităților percepute in condițiile in care potrivit art. 25 din H.G. nr.400/2003 și art.13 din O.G. nr. 85/2001 penalități de întârziere, trebuiau sa fie stabilite printr-o hotărâre a Adunării Generale a asociației în acest sens. Deci dacă reclamanta a solicitat penalități de întârziere calculate pentru o perioada anterioara intrării in vigoare a Legii nr. 230/2007 când erau in vigoare dispozițiile art. 25 din H.G. nr. 400/2003 și art.13 din O.G. nr. 85/2001 avea obligația sa facă dovada ca a fost stabilit cuantumul penalităților prin hotărâre a Adunării Generale a Proprietarilor luata cu respectarea condițiile de cvorum și de majoritate legala, conform art.18 din H.G. nr.400/2003. Or, în cauza nu a fost făcuta o astfel de dovada de către reclamanta.
Deoarece obligația de plată a penalităților nu este una legală, ci consensuală și ia naștere numai în măsura în care membrii asociației își exprimă acordul de voință în această privință, iar in cauza nu s-a făcut dovada existentei unui astfel de acord, deciziile cu nr. 78/65/68/135/28.06.2009 și respectiv 27.05.2010, 16.04.2011 și 06.04.2012, neputând pentru motivele menționate anterior, produce efecte juridice, instanța reține caracterul nelegal al calculării cheltuielilor de întreținere și lipsa calculului aferent, respectiv listele de plată pentru a da posibilitatea instanței de a verifica veridicitatea calculului datorat și de pârâta P. S., inclusiv a penalităților de întârziere în valoare de 2472,56 lei, ce vizează și alte creanțe (567,59 lei,_ lei și 756,86 lei reprezentând restanțe acumulate anterior anului 2009 pentru care nu a fost investită instanța și totodată precare conform înscrisului de la fila 27 dosar, precum și netemeinicia solicitării acestei sume prin prezenta acțiune.
Un alt argument in sprijinul faptului ca acțiunea promovată de către reclamanta este netemeinica este reprezentat și de faptul că reclamanta care avea sarcina probei potrivit art. 1169 Cod civil, nici nu a făcut dovada faptului că pârâta a achitat cu întârziere cotele de întreținere restante depunând la dosar listele de plata pentru perioada pentru care a calculat cheltuielile de întreținere, fiind atașată doar fișa individuală proprietari (filele 18-22 dosar), cu alte calcule, și totodată conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 penalitățile exced cheltuielilor de întreținere aferente aceleași perioade solicitate și nici nu s-au depus copii de pe chitanțele de plată (plățile făcute prin virament bancar filele 78-89 dosar), pentru ca instanța sa aibă posibilitatea de a verifica dacă într-adevăr pârâta a achitat cotele de întreținere după expirarea termenelor legale și dacă penalitățile au fost corect calculate.
Faptul că reclamanta a depus la dosar înscrisul denumit „fișa penalizări la cheltuieli de întreținere” (filele 6-10), care vizează calculul penalităților, acest înscris este fără valoare probatorie, emanând exclusiv de la ea, și nefăcând proba conform art. 46 și art. 49 din Legea 230/2007 a sumelor pretinse și cu titlul penalități de întârziere nu este suficient pentru a se considera că în cauza s-a făcut dovada de către reclamanta a pretențiilor care exced așa cum s-a menționat mai sus, cheltuielilor de întreținere asupra cărora au fost calculate, iar prin listele de plată atașate la dosar (filele 27-63) se fac calculul cheltuielilor de întreținere și a penalităților – la restanța acumulată și nu la cea lunară.
Pentru considerentele arătate și în cererea reconvențională și lipsa unui punct de vedere al reclamantei față de cererea reconvențională, instanța urmează să admită cererea reconvențională vizând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cheltuielile de întreținere vizând perioada 04.2009 – 05.2012, cu următoarea motivare:
Prescripția extinctivă este o sancțiune care constă în stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție care se aplică în cazul acțiunilor prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță este de 3 ani. Deoarece în cauza de față se urmărește valorificarea unui drept de creanță ce a luat naștere ca urmare a neplății de către pârâtă a cheltuielilor de întreținere în termenul reglementat de Legea nr. 230/2007, calcularea termenului de prescripție se face pe baza art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia ori putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
Din înscrisurile depuse la dosar și anume din listele de plată (aflate la dosar la filele 27-63) nu reiese faptul că reclamanta a formulat acțiunea în termen și că a operat în listele de plată plățile făcute prin viramente bancare, de la filele 78-89, la data de 16.07.2012, când cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței.
Deoarece cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rol ulterior expirării termenului de prescripție de trei ani, iar pârâta a făcut dovada prescripției, instanța va admite excepția de prescripție a dreptului la acțiune și cu următoarea motivare: așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și din tabelul privind calculul cheltuielilor de întreținere aferente lunii aprilie 2009 încep să curgă de la data de 11.05.2009.
Lista de plată aferentă lunii aprilie 2009 a devenit scadentă la 01.08.2009 - prima zi de calcul al penalităților 01.08.2009.
În consecință, se impune admiterea excepției ca fiind întemeiată, iar pe fondul cauzei se va dispune conform dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta
Arată aceasta că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: Instanța de fond a soluționat cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă, în lipsa achitării taxei de timbru datorată de aceasta. Susține recurenta că cererea având ca obiect constarea prescripției dreptului la acțiune pentru penalități mai vechi de 3 ani este supusă timbrajului, timbraj neachitat în speță.
Mai susține recurenta că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel deși pârâta reclamantă a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere aferente perioadei apr 2009 – iun 2009 instanța a respins ca prescris dreptul la acțiune în totalitate, acordând mai mult decât s-a cerut.
Mai susține recurenta că întâmpinarea și cererea reconvențională au fost făcute cu depășirea termenului prevăzut de lege, fiind tardive. Instanța a admis cererea reconvențională tardivă împrejurare ce atrage nulitatea sentinței pronunțate, vătămarea suferită de recurentă fiind aceea că i-a fost respinsă cererea în considerarea unei cereri tardiv formulate.
De asemenea mai susține recurenta că cererea reconvențională formulată este neîntemeiată și că instanța a reținut în mod greșit că nu s-a formulat un punct de vedere față de aceasta, reclamanta solicitând respingerea cererii.
În ce privește temeinica cererii de chemare în judecată susține recurenta că a făcut dovada cu listele de plată depuse la dosar a cuantumului sumelor datorate de pârâtă cu titlu de cheltuieli de întreținere. Neachitarea la termen a acestor suma a atras calcularea de penalități de întârziere în temeiul dis part 46 din legea 230/2007 și a hotărârii Adunări Generale a Asociației respectiv a deciziilor Comitetului Executiv depuse la dosar dar cu privire la care instanța a reținut că nu produc efecte juridice.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru. Legal citată intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Susține intimata că reclamanta a solicita obligarea sa la plata sumei de 2264,73 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei apr 2009 – mai 2012 și a sumei de 2472,56 lei reprezentând penalități de întârziere acumulate în aceeași perioadă.
Nici una dintre aceste sume nu au fost corect calculate astfel că în mod corect a fost respinsă acțiunea.
Apreciază că dispoziția instanței din considerente de admitere a excepție prescripție dreptului la acțiune pentru perioada aprilie 2009 – mai 2012 este rezultatul unei erori materiale, instanța admițând prescripția pentru perioada apr 2009 – iun 2009.
Calcularea penalităților s-a făcut la sold, și î lipsa unor decizii ale Comitetului Executiv, astfel că au fost corect respinse.
Arată intimata că a dovedit plata prin virament bancar a sumelor datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, debitul înscris în listele de plată fiind rezultatul modului î care administratorul asociației a înțeles să facă imputația plăților efectuate de aceasta. În ce privește cheltuielile de întreținere susține intimata că nici acestea nu au fost corect calculate. Susține că deține din anul 2002 centrală proprie și că la momentul montării a procedat la izolarea țevilor ce traversează apartamentul dar acest aspect nu a fost avut în vedere de către Asociație care a impus plata cotei parte din energia termică aferentă spațiilor comune.
A depus în recurs proces verbal de constare a debranșării, cerere către Asociație, adresă ANRSC, ordine de încasare numerar
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta – recurentă a solicitat obligarea pârâtei– intimate la plata sumei de 2264,73 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere datorate pentru perioada aprilie 2009 – mai 2012 și a sumei de 2472,56, lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada aprilie 2009 – mai 2012.
Reclamanta a depus la dosar liste de plată pentru perioada mai 2009 – mai 2012, fișă de penalități, decizii ale comitetului executiv privind stabilirea valorii de penalitate pentru anii 2009, 2010, 2011, 2012, fișă individuală solduri.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulată pârâta a solicita să se constate că a intervenit prescripția dreptului la acțiune al reclamantei pentru sumele reprezentând cheltuieli aferente perioadei aprilie 2009 – iunie 2009.
Prin sentința pronunțată instanța de fond a constatat prescripția dreptului la acțiune al reclamantei și a respins acțiunea acesteia.
Primul motiv de recurs nu apare a fi întemeiat. Astfel susținerea recurentei vizând soluționarea cererii reconvenționale în lipsa achitării taxei de timbru aspect ce atrage nulitatea sentinței nu este întemeiată. Neachitarea taxei de timbru în cuantumul legal în fața instanțelor de fond nu atrage nulitatea sentinței pronunțate ci doar recalcularea și impunerea achitării taxei datorate de către instanța de control judiciar.
Reține Tribunalul că interpelată asupra obiectului cererii reconvenționale, pârâta a arătat în fața instanței că solicită a se constata intervenirea prescripției dreptului la acțiune pentru obligațiile de plată aferente perioadei 04-06.2009. Ori sunt supuse taxelor de timbru acțiunile și cererile formulate în justiție nu și invocarea de excepții
În ce privește al doilea motiv de recurs reține Tribunalul că instanța de fond s-a pronunțat cu depășirea limitelor învestirii, asupra unui lucru care nu s-a cerut, fiind incidente dispozițiile art 304 pct 6 cpc.
Deși în fața instanței s-a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru cheltuieli datorate perioada apr 2009 – iun. 2009 instanța de fond a admis excepția prescripție dreptului la acțiune și a respins în totalitate cererea. Nu se poate reține că în speță ar fi vorba de o eroare materială, atât în dispozitivul sentinței cât și în considerente instanța arătând că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris pentru întreaga perioadă solicitată și nu a analizat fondul cererii reclamantei în ce privește cheltuielile de întreținere. Cu privire la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere reține instanța de fond în motivarea faptul că reclamanta nu a făcut dovada acestora.
Tribunalul reține că la dosarul de fond s-au depus atât listele de plată cât și deciziile Comitetului Executiv prin care s-a stabilit aplicarea de penalități de întârziere la plată dar și tabel de calcul al penalităților. De asemenea, deși s-a solicitat în fața instanței de fond administrarea probei cu expertiză contabilă, cererea a fost respinsă, astfel că în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanta nu a dovedit acesta capăt de cerere.
Cu privire la modul de calcul al penalităților solicitate Asociația a depus la dosar calcul detaliat al penalităților a cărei valoare probatorie a fost infirmată de instanță pe motiv că emană de la reclamantă, fără a se analiza însă corectitudinea acestuia.
Instanța de recurs reține că instanța de fond nu a analizat cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere respingând-o ca prescrisă deși nu a stabilit cu certitudine sumele datorate și sumele achitate de către pârâtă, hotărârea pronunțată necuprinzând argumentele de fapt și de drept care au justificat adoptarea soluției. Or, această împrejurare face imposibilă exercitarea unui control judiciar efectiv.
Totodată, instanța de recurs reține că pentru justa soluționare a cauzei se impune efectuarea unei expertize contabile, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar nerezultând cu certitudine care este suma datorată de către pârâtă cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2009 – mai 2012, ce suma s-au achitat de către pârâtă în perioada solicitată și cum s-a procedat la efectuarea imputației plăților.
În ce privește suma solicitată cu titlu de penalizări de întârziere reține instanța că nici aceasta nu poate fi determinată în lipsa evidențierii clare a sumelor datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, a celor achitate cu acest titlu și a modului în care s-a procedat la imputație. De asemenea reținând că pârâta a efectuat plăți atât cu titlu de cheltuieli de întreținere cât și cu titlu de penalități de întârziere și acestea trebuie avute în vedere pentru determinarea corectă a sumelor eventual datorate de către pârâtă dar și pentru corecta soluționare a excepție prescripție dreptului la acțiune.
În consecință, instanța de recurs reține că se impune efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii cheltuielilor de întreținere datorate de pârâtă pentru perioada apr 2009 – iunie 2012, cu luarea în considerare a plăților efectuate de aceasta, a stabilirii modului de imputație a plăților, precum și în vederea stabilirii corecte a penalităților de întârziere datorate de pârâtă pentru plata cu întârziere a cheltuielilor de întreținere pentru perioada aprilie 2009 – iun 2012 .
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, fiind necesară efectuarea unei expertize contabile, probă care nu poate fi administrată în această fază procesuală potrivit disp. art. 305 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza disp. art. 312 alin. 1 – 4 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa în tot sentința instanței de fond și va reține cauza spre rejudecare, în vederea efectuării unei expertize contabile având ca obiective stabilirea cheltuielilor de întreținere datorate de pârâtă pentru perioada apr 2009 – iunie 2012, cu luarea în considerare a plăților efectuate, precum și stabilirea penalităților de întârziere aferente perioadei iunie 2009 – iuie 2012, urmând a fi avut în vedere procentul stabilit prin hotărârile Comitetului Executiv aflate la dosarul de fond precum și plățile efectuate de pârâtă cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta Asociația de Proprietari . 13 împotriva sentinței civile nr. 9696 pronunțată la 25.06.2013 de Judecătoria Iași, sentință pe care o casează în tot.
Reține cauza spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză contabilă.
Stabilește termen de judecată la 3.09.2014 cu citarea părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 25.06.2014
Președinte, C. R. | Judecător, M. C. | Judecător, S. F. |
Grefier, N. G. |
Red./Tehnored. R.C.
2 ex./07 august 2014
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1067/2014. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1074/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
