Pretenţii. Decizia nr. 680/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 680/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 15338/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 07 Mai 2014

Președinte - S. F.

Judecător - C. R.

Judecător - M. C.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 680/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul E. P. și pe intimatele L. JANIȚA și P. A. C. (FOSTĂ L. ), având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- prin Serviciul Registratură, la data de 06.05.2014, intimatele au depus la dosarul cauzei o cerere de amânare pentru angajare apărător;

- recurentul nu a adus la îndeplinire obligațiile puse în vedere de către instanță prin rezoluție, fiind citat cu aceste mențiuni;

- nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă; după care:

Instanța constată că cererea de recurs a fost formulată de către recurent, prin apărător, avocat B. R., aceasta nefiind semnată, iar lipsa semnăturii nefiind complinită. Instanța invocă excepția nulității cererii de recurs pentru nesemnare.

Față de lipsa părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, nu s-au prezentat părțile.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției nulității recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr._/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, s-a respins cererea, acțiunea formulată de reclamantul E. P. în contradictoriu cu pârâții L. JANIȚA și P. (fostă L.) A. C. .

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul E. P. le-a chemat în judecată pe pârâtele L. JANIȚA, P. A. C. (FOSTĂ L. ) pentru a fi obligate să plătească sumele de 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente în dosarul nr._, motivat de faptul că prin decizia civilă 2235/19.09.2011 Tribunalul Iași a admis recursul său și a respins acțiunea.

S-a mai reținut că prin sentința civilă nr._/15.09.2010 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de L. Jănița și Pârghie L. A. C..

Prin decizia civilă nr. 2235/19.09.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ a fost modificată în tot sentința civilă_/2010 a Judecătoriei Iași și respinsă acțiunea formulată de L. Jănița și Pârghie L. A. C. în contradictoriu cu E. P..

Intimatele au fost obligate să plătească către recurent suma de 156,5 lei cheltuieli de judecată.

La termenul din 12.09.2011 avocatul recurentului a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

La fila 58 există chitanța_ din 23.10.2010 . în valoare de 1400 lei – onorariile de avocat pentru pârât (E. P.).

Rezultă deci că E. P. a investit instanța de fond și implicit tribunalul pentru cheltuielile de judecată (la fond și în recurs).

Neacordarea acestora este rezultatul unei erori materiale sau a unei omisiuni de pronunțare, cu referire la art. 281 ind. 2 și 281 C.pr.civ.

Instanța de fond a reținut că solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată se putea face numai în condițiile în care instanțele care au solicitat cauza pe fond și în recurs care au făcut aplicarea art. 274 C.pr.civ. invocat de reclamanta, nu au fost investite și cu această cerere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul E. P., prin avocat, motivând că în mod greșit a fost respinsă cererea de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată deoarece în baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar prin Decizia 2235/2011 a Tribunalului Iași s-a admis recursul, s-a modificat sentința instanței de fond și s-a respins acțiunea formulată de către pârâte care aveau calitate de reclamante – intimate în acel dosar.

Tribunalul, la termenul de judecată din 07.05.2014 a invocat din oficiu excepția nulității cererii de recurs pentru nesemnare, întrucât cererea de recurs a fost formulată pentru recurent de către avocatul R. B., cerere care nu poartă semnătura recurentului și nici a avocatului.

Având în vedere că recurentul a fost citat pentru termenul din 07.05.2014 cu mențiunea de a semna cererea de recurs, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare existând semnătura și ștampila avocatului R. B., neîndeplinindu-se obligația impusă de instanță de semnare a cererii de recurs conform art. 133 Cod procedură civilă, sancțiunea ce se aplică va fi de anulare a cererii.

Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția nulității recursului și va anula ca nesemnată cererea de recurs, urmând a se menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția nulitatii recursului.

Anuleaza ca nesemnat recursul declarat de reclamantul E. P. împotriva sentinței civile nr._/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 07.05.2014.

Președinte,

S. F.

Judecător,

C. R.

Judecător,

M. C.

Grefier,

O. S.

Pentru grefier aflat în C.O. semnează grefier șef Secția I Civilă

Red.S.F.

Tehnored. M.M.D.

2 ex./04.09.2014

Judecător fond D. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 680/2014. Tribunalul IAŞI