Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1437/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1437/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 3464/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Octombrie 2014
Președinte – M. M.
Judecător – M. D.
Judecător - Diuță T. A. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1437
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul O. C. împotriva sentinței civile nr._/08.10.2013 a Judecătoriei Iași intimați B. I., B. M., i C. M. V., O. C., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat M. N. pentru recurent, avocat O. N. pentru intimați.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință
Avocat M. N. pentru recurent arată că recurentul nu înțelege să facă dovada achitării taxei de timbru,
Având în vedere susținerile apărătorului recurentului instanța la acest termen de judecată înțelege să invoce excepția de netimbrare și acordă cuvântul.
Avocat N. pentru recurent având cuvântul solicită ca instanța să ia act de faptul că recurentul nu înțelege să achite taxa de timbru pusă în vedere, urmează ca instanța să aprecieze asupra acesteia.
Avocat N. O. pentru intimații având cuvântul solicită ca instanța să anuleze cererea de recurs formulată. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr._/08.10.2013 Judecătoria Iași a dispus în sensul că:
„Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, ridicată de pârâtul O. C..
Admite cererea formulată de reclamanții B. I., B. M. și C. V. (cu domiciliul procesual ales în Iași, ., jud.Iași) în contradictoriu cu pârâtul O. C. (cu domiciliul în Iași, Șoseaua A. nr.61, ., etaj 3, .).
Obligă pârâtul O. C. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 68,8 mp teren situată în Iași, ., identificată între punctele 62, 63, 64, 49, 57, 48, 33’, 46, 62, în planul de situație - anexă la răspunsul la obiecțiuni aferent raportului de expertiză topocadastrală întocmit de expertul R. P. în dosarul nr._/245/2009, care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Iași (care face parte integrantă din prezenta hotărâre).”
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Reclamantul C. V. este beneficiarul contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.1907/2006, prin care G. M. i-a transmis proprietatea cu privire la suprafața de 12 mp teren, identificată cadastral în ./2/3/), precum și al contractului de vînzare-cumpărare autentificat sub nr. 1663/28.10.2011, prin care M. G. i-a transmis proprietatea cu privire la apartamentul nr.2, cota parte de 69 mp aferentă apartamentului nr.2, precum și terenul în suprafață de 40 mp reprezentînd cale de acces, cu nr.cadastral_, amplasat în ./2/2) cu categoria de folosință „drum".
M. G., persoana de la care a cumpărat teren reclamantul C., este beneficiara contractului de vânzare-cumpărare 156/2007, prin care G. M. îi transmitea dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 39,63 mp cu categoria de folosință DS, situat în Iași, .. Anterior încheierii acestui act, fusese pronunțată sentința civilă nr.7632/30.06.2003, prin care Judecătoria Iași luase act de tranzacția intervenită între G. M. și B. loan și M. și delimitase suprafețele de teren la care fiecare dintre aceștia aveau drept de proprietate.
Reclamanții B. I. și M. sînt beneficiarii titlului de proprietate nr._/07.03.2002, emis cu privire la suprafața de 176 mp teren.
*
Pârâtul O. C. are în proprietate exclusivă (ca urmare a decesului tatălui său) un apartament și mai multe suprafețe de teren în ., diferențiate după modul de dobândire.
Printre aceste suprafețe, se găsește și terenul de 175 m.p. restituit pârâtului și tatălui său prin Dispoziția nr.2330/2006 a Primarului Municipiului Iași (f.66) în aplicarea prevederilor Legii 10/2001. Acest act are ca izvor al îndreptățirii la restituire preluarea abuzivă de către stat a restului terenului ce a aparținut defuncților C. V. și A. (excluzându-se suprafețele de teren transmise pârâților prin moștenire de la O. E. și C. S. și suprafețele înstrăinate de aceștia altor persoane în timpul vieții lor), după cum se arată în considerente.
Prin această Dispoziție, s-au restituit suprafețele de 137,67 mp (S1), precum și terenul în suprafață indiviză de 37,33 mp din suprafața de 154,28 mp, notat cu S2, reprezentând calea de acces delimitată în schița aferentă – nu a fost delimitată și suprafața de 37,33 mp.
*
Reclamanții B. I. și M. au atacat această dispoziție, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/245/2009 (cu mențiunea că M. G. a fost intervenient în interes propriu, ea fiind cea de la care a dobândit C. V.).
În fața Judecătoriei Iași, a fost administrată proba cu expertiză topocadastrală, efectuată de expertul R. P. (f.69 și urm.).
Prin răspunsul la obiecțiuni depus pentru termenul din 07.09.2011 (f.93), expertul a arătat că pârâții sunt îndreptățiți la restituirea unei suprafețe de teren de 178 mp, identificată în anexa nr.15. Totodată, expertul a indentificat o cale de acces de 68,8 mp, tot în anexa nr.15, arătând că este stăpânită de B. M. și I. în proporție de 40% - adică suprafața de 28 m.p. și de M. G. - de la care a cumpărat reclamantul C. - în proporție de 60%, adică suprafața de 40 m.p..
Această cale de acces este complet separată de suprafața la care pârâții ar fi fost îndreptățiți la restituire, conform expertului, cele două terenuri având doar linia de vecinătate în punctele 33’-46-62, dar neintersectându-se în nici un alt mod. Analizând și anexa la Dispoziția Primarului, se observă că pârâților li se restituise o altă suprafață, deoarece expertul R. P. nu a arătat că li s-ar fi cuvenit ceva din calea de acces.
Prin sentința civilă nr._/21.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă acțiunea reclamanților și a fost desființată Dispoziția respectivă, reținându-se în motivare exact acest aspect: că raportul de expertiză tehnică judiciară topo-cadastrală efectuat de către domnul expert principal R. P. a confirmat faptul că amplasamentul suprafeței preluată de stat de la autorii pârâților este altul decât cel precizat prin Dispoziția nr. 2330/2006. Totodată, a mai reținut că „includerea în decizia contestată a unei suprafețe indivize de teren de 37,33 mp cu titlu de cale acces delimitată în concret prin puncte de contur prin schița anexă la dispoziția menționată reprezintă și o aberație juridică, fiind de esența stării de indiviziune că fiecare coindivizar are o cotă-parte abstractă din drept, fără a avea în exclusivitate o porțiune determinată materialmente dintr-un anumit bun ce face obiectul indiviziunii”.
În fine, instanța a mai reținut că „verificarea documentației care a stat la baza emiterii dispoziției în discuție evidențiază că la baza acestei dispoziții a stat un plan de amplasament care evidențiază doar date privind amplasamentul construcțiilor aflate în proprietatea reclamanților și a intervenientei principale, fără a se individualiza și drepturile lor cu privire la suprafețele de teren aferente, drepturi ce rezultă cu prisosință din actele translative de proprietate ale reclamanților și intervenientei și ale autorilor acestora.”
Sentința civilă respectivă a fost însă desființată prin decizia civilă nr.1459/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași (f.95), care a apreciat că „reclamanții au invocat și instanța de fond a admis și a administrat probatoriul specific unei acțiuni în revendicare și nicidecum unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui act juridic civil”. După emiterea acestei concluzii, instanța de recurs a analizat dispoziția exclusiv prin prisma cauzelor de nulitate prevăzute de lege, reținând că niciuna nu este incidentă, dar fără a face vreo mențiune cu privire la aspectele de fapt ale speței, dezovltate în raportul de expertiză depus la dosar. Practic, a rezultat că respectiva nici nu ar fi încuviințat o asemenea probă.
IV. Analiza excepției lipsei de interes
Pârâtul a invocat această excepție la ultimul termen, prin avocat, pornind de la ideea necontestată că reclamanții stăpânesc calea de acces în discuție, iar reclamanții au arătat, tot prin avocat, că au interes chiar și în aceste condiții, în ideea că nu poate persista această situație în care mai mulți proprietari au titlu cu privire la aceeași surpafață de teren.
Instanța reține că este adevărat faptul că doctrina și practica au condus la cristalizarea definiției potrivit căreia revendicarea este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, precum și faptul că prin reglementarea art.563 și urm. din Codul Civil se pornește de la premisa că proprietarul nu are posesia. În mod evident, conform acestor definiții și condiții, prezenta acțiune nu ar trebui luată în discuție, atât timp cât reclamanții stăpânesc suprafața de teren pe care o revendică. Tot în mod evident, este și logic că nu ar putea fi luată în discuție o asemenea acțiune numai în ideea că s-ar putea ca la un moment dat ca pârâții să ridice pretenții asupra bunului.
Cu toate acestea, toate părțile din prezenta cauză au cuprinsă suprafața menționată în titlurile lor, iar o asemenea situație reprezintă o anomalie din punct de vedere juridic, chiar dacă din punct de vedere practic lucrurile ar fi lămurite, în sensul în care bunul ar fi stăpânit în mod necontestat doar de una dintre persoanele în discuție.
Or, instanța observă că lucrurile nu sunt lămurite nici din punct de vedere practic. Chiar dacă apărarea pârâtului din speță este în cea mai mare parte specifică unei acțiuni care ar avea ca obiect un drept de servitute, dat fiind că insistențele sale privesc în esență statutul suprafeței de cale de acces, el nu omite să adauge la finalul acțiunii (după ce afirmase și la începutul motivării acest lucru) că el este proprietarul de drept, deoarece titlul său este fără îndoială preferabil.
Prin urmare, ocuparea terenului de către pârât, fie în temeiul dreptului de servitute (pe care pretinde că îl au toți proprietarii din zonă, aspect care face obiectul unei alte judecăți), fie în temeiul dreptului de proprietate, nu este numai o eventualitate mai mult sau mai puțin posibilă, ci una foarte probabilă.
Simplul fapt că el se apără ca proprietar este suficient în speță pentru ca instanța să concluzioneze că reclamanții au interes în introducerea acțiunii și în lămurirea situației juridice și de fapt.
Pentru aceste considerente, va respinge excepția lipsei de interes.
V. Analiza fondului
Conform art.563 din Noul cod civil proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
Tot după cum s-a reținut mai sus, în speță toate părțile au dovedit că dețin titlu pentru aceeași suprafață de teren, astfel încât prezenta acțiune nu poate fi decât o specie aparte a acțiunii în revendicare, denumită după metoda folosită, adică prin comparare de titluri.
Momentele la care au fost obținute titlurile părților sunt cuprinse în cererile acestora și în situația de fapt. Astfel, cele ale reclamanților au fost emise mai devreme decât al pârâtului, nefăcându-se însă vreo mențiune cu privire la titlurile autorilor acestora (în cazul lui C. V., care a cumpărat), respectiv cu privire la situația terenului cu privire s-a reconstituit proprietatea înainte de deposedare. Cel al pârâtului a fost emis ulterior, însă tot ca efect al dreptului acestuia la restituire.
Prin urmare, nu se poate concluziona în mod clar cu privire la vechimea titlurilor, deoarece chiar dacă al pârâtului a fost emis ulterior, este posibil ca titlul său anterior deposedării abuzive din timpul regimului comunist să fi fost mai vechi decât în cazul reclamanților. Din nou, trebuie afirmat că, sub acest aspect, nu au fost administrate probe, existând un consens al părților că sunt suficiente cele de la dosar.
În aceste condiții, instanța trebuie să analizeze care dintre cele două titluri este mai caracterizat din alte puncte de vedere.
Sub acest aspect, apare ca decisivă concluzia expertului R. P., exprimată în dosarul nr._/245/2009 și preluată de prima instanță, în sensul că pârâtului i s-a restituit o suprafață cu un alt amplasament decât cel care i s-ar fi cuvenit.
Or, pârâtul nici măcar nu a contrazis această concluzie a expertului și a instanței, fiind de acord ca prezenta acțiune să se judece exclusiv pe baza expertizei administrate în acel dosar. Mai mult, în recursul formulat, pârâtul a afirmat că acest motiv nu poate duce la anularea dispoziției în ceea ce privește restituirea în natură a terenului, ci doar la modificarea amplasamentului acestui teren.
În aceste condiții, instanța nu are motive să pună la îndoială concluziile expertului, putând reține că reconstituirea s-a făcut pe un alt amplasament.
În plus, titlul reclamanților este mai caracterizat și din perspectiva faptului că pârâtul nu are un drept clar individualizat asupra unei suprafețe bine delimitate din calea de acces de 154,28 mp. Acest aspect rezultă din chiar titlul pârâtului (din Dispoziție), în care se indică faptul că are drept la o cotă de 37,33 mp.
Astfel, chiar și în ipoteza în care restituirea s-ar fi făcut pe terenul pe care îl deținuse și anterior, această modalitate de retrocedare îl lasă în mod cert într-o poziție vulnerabilă, deoarece interpretarea în sens invers a respectivei dispoziții presupune că el nu are niciun drept cu privire la o suprafață de 116,95 din acea cale de acces. Cum aceasta este aproape dublă față de suprafața cu privire la care reclamanții au titlu de proprietate, s-ar putea afirma cu ușurință că suprafața care i s-ar cuveni pârâtului în realitate ar fi în altă parte, care nu s-ar suprapune cu cea a reclamanților.
Față de aceste motive, instanța reține că titlurile reclamanților sunt mai bine caracterizate, motiv pentru care va admite acțiunea lor în revendicare.”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul O. C., arătând că soluția dată excepției lipsei de interes este greșită câtă vreme pârâtul nu stăpânește suprafața de teren, de asemenea, soluția pe fondul cauzei este greșită. Instanța de fond trebuia să pornească de la premisa, stabilită cu autoritate de lucru judecat, că toate părțile au titluri pe calea de acces și pe suprafața revendicată, așa cum reține Tribunalul Iași și să le compare, nu să rețină că pârâtul nu are în realitate drept pe calea de acces, că dreptul său este pe un alt amplasament decât cel din dispozitia Primarului. Raportat la compararea titlurilor, instanța de fond a greșit flagrant, deoarece titlul pârâtului este fără îndoială preferabil. Dispoziția Primarului 2330/2006 reprezintă restituirea în beneficiul pârâtului a proprietății autorilor săi, pe vechiul ei amplasament, proprietate preluată abuziv de stat. De asemenea, greșit a fost respinsă cererea de suspendare.
Solicită, în consecință, admiterea recursului.
Intimații B. I. și B. M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Prin rezolutie administrativa la inregistrarea dosarului tribunalul a stabilit in sarcina recurentului obligatia platii taxei judiciare de timbru de 784,12 lei, recurentul fiind citat cu aceasta mentiune pentru termenul din data de 06.06.2014, fara a depune la dosar aceasta taxa.
La termenul din data de 28.10.2014 tribunalul a invocat exceptia netimbrarii recursului, relativ la care retine urmatoarele:
Potrivit art. 3 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile evaluabile în bani se taxează în funcție de valoarea obiectului cererii, iar potrivit disp. art. 24 din OUG 80/2013, recursul se taxeaza cu 50 % din taxa datorata la suma contestata in cazul cererilor si actiunilor evaluabile in bani.
In baza acestor norme de calcul a timbrajului, prin rezolutie la primirea cererii de recurs s-a calculat timbrajul datorat de recurent in recurs, acesta fiind citat cu mentiunea sa achite suma de 784,12 lei.
Conform art. 33 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, dacă taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar nu au fost plătite în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit sancționându-se cu anularea cererii.
Cum recurentului i s-a pus în vedere să depună dovada achitarii taxei judiciare de timbru, iar acesta nu s-a conformat obligației, tribunalul urmează să admită excepția netimbrării cererii de recurs, invocate din oficiu și, în consecință, să anuleze cererea de recurs ca netimbrata.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâtul O. C. împotriva sentinței civile nr._/08.10.2013 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. M.D. D.T.A.M. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
2 ex/07.11.2014
Jud. fond Z. L. F. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1429/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1436/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
