Pretenţii. Decizia nr. 1417/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1417/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 1845/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Octombrie 2014
Președinte - P. T.
Judecător - S. F.
Judecător - A. M. Diuță T.
Grefier – I. F. L.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1417/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C. G. și pe intimat B. V., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28.10.2014, când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 8785/06.06.2013, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât.
Respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâtul B. V..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 157/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Or, potrivit procesului-verbal de constatare întocmit la data de 13.08.2009 (f.15) atât prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a provocării incendiului, cât și autorul prejudiciului au fost cunoscute de reclamant cel târziu la data de 13.08.2009. În consecință, termenul general de prescripție, de 3 ani, a dreptului la acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită s-a împlinit la data de 13.08.2012. Declarația pârâtului dată în fața organelor de poliție, în care pârâtul menționa și că este dispus să-l despăgubească pe reclamant pentru prejudiciul creat este datată 20.09.2012. Întrucât această declarație a fost dată după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune în răspundere civilă delictuală ea nu are aptitudinea de a mai întrerupe termenul de prescripție extinctivă; actul întrerupător de prescripție trebuie să survină pe parcursul curgerii termenului de prescripție și nu după împlinirea acestuia.
Desigur, declarația pârâtului din 20.09.2012 nu poate fi lipsită de efecte juridice, dar ea a operat o novație a unei obligații civile devenită imperfectă ca urmare a împlinirii termenului de prescripție într-o nouă obligație, perfectă. Această nouă obligație are însă ca izvor manifestarea de voință a pârâtului de a repara prejudiciul și nu răspunderea civilă delictuală a pârâtului. Întrucât prezenta acțiune a fost întemeiată exclusiv pe instituția răspunderii civile delictuale, aspect precizat și la ultimul termen de judecată de reclamant, prin avocat, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului de a cere repararea pagubei cauzată prin săvârșirea, la 12.08.2009, a unei fapte delictuale de către fiul pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. G., considerând-o nelegală și netemeinică și a solicitat casarea acesteia și admiterea acțiunii introductive.
Susține recurentul că hotărârea instanței nu ține cont tocmai de dispozițiile aplicabile în materie, în sensul că art. 1128 reținut de instanță privind novația nu este aplicabil în cauză, aflându-ne în situația prevăzută de art. 1131 cod civil vechi combinat cu 774 din același cod, și aceasta deoarece pârâtul în calitate de succesor al lui B. V. V. a înțeles să se oblige să acopere o datorie creată urmare a unei fapte culpabile.
În consecință izvorul prejudiciului din punct de vedere juridic este o faptă ilicită delictuală a autorului său, iar pârâtul chiar dacă și-a luat obligația de acoperire a pagubei autorului său, după trecerea celor 3 ani de la producerea prejudiciului nu poate fi exonerat de răspundere pe motiv că ar fi altă sursă a obligației sale decât fapta culpabilă și ilicită a autorului său.
Pârâtul s-a obligat personal la acoperirea prejudiciului, obligația a fost luată la data de 20.09.2012, în cunoștință de cauză, iar această obligație trebuia îndeplinită.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de motivele invocate și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul C. G. a solicitat obligarea pârâtului B. V. la plata daunelor cauzate de incendiul provocat de fiul acestuia, daune evaluate la 5000 lei. Temeiul juridic invocat de reclamant a fost art. 1349 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală.
Potrivit disp. art.1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, iar termenul general de prescripție prevăzut de art. 6 este de 3 ani.
Acest termen începe să curgă, conform disp. art. 7 din Decretul nr. 167/1958, de la data când se naște dreptul la acțiune. Art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Potrivit disp. art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe: prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, prin introducerea unei cereri de judecată sau printr-un act începător de executare.
În speță, recurentul C. G. a sesizat la Primăria Comunei P. în data de 13.08.2009 faptul că intimatul B. V. a dat foc resturilor vegetale de pe proprietatea sa, iar focul s-a extins și la livada recurentului afectându-i 50 de pomi, din care 15 vișini și 35 pruni.
Urmare a sesizării, s-a încheiat un proces-verbal de constatare de către o comisie formată din primarul comunei P. și un inginer la aceeași dată, 13.08.2009.
Având în vedere acestea, tribunalul reține că termenul de prescripție a început să curgă la data de 13.08.2009, când recurentul a cunoscut existența unei pagube, cât și pe cel ce se presupune că a determinat producerea acestei pagube, și s-a împlinit la data de 13.08.2012.
Faptul că ulterior acestei date, pârâtul s-a obligat la acoperirea prejudiciului, nu întrerupe termenul de prescripție întrucât acest termen era împlinit, iar așa cum, în mod corect, a reținut prima instanță, actul întrerupător de prescripție trebuie să survină pe parcursul curgerii termenului de prescripție și nu după împlinirea acestuia.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul C. G.. Această acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile Codului civil privind răspunderea civilă delictuală, motivându-se că recunoașterea datoriei de către moștenitorul legal a întrerupt în anul 2012 cursul prescripției dreptului la acțiune.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, menținând ca legală și temeinică sentința recurată.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul Caunica G. împotriva sentinței civile nr. 8785/06.06.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului B. V. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. TimofteSilvia F. A. M. Diuță T.
Grefier,
F. L. I.
Red. / Tehnored.: T.P. / S.O.
2 ex. / 09.01.2015
Judecător fond: P. Ș. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1441/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1429/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
