Obligaţie de a face. Decizia nr. 819/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 819/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 5021/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Octombrie 2014
Președinte - D. M.
Judecător - A. M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 819/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuentul D. N. și pe intimații T. N., B. G. și C. A., având ca obiect obligație de a face .
Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 07.10.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 15.10.2014, pentru data de 22.10.2014 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civila înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamanții Timisescu N., Baesu G. si C. A., in contradictoriu cu paratul D. N. au solicitat obligarea acestuia din urma la demolarea gardului construit din scândura, țevi de fier pe temelie de beton construit pe latura de sud a proprietății reclamanților.
In motivarea acțiunii se arata ca prin sentințele civile nr. 301/12.02.2004 si nr. 2091/05.11.2004 ale Judecătoriei P. paratul a fost obligat sa lase in liniștita posesie reclamantului suprafața totala de 1000 mp teren, sentințe puse in executare. Se mai arata ca de la data punerii in executare, paratul refuza sa elibereze terenul si sa respecte sentințele civile arătate, motivat de faptul ca pe latura de sud are construit un gard din scândura pe temelie de beton.
Prin sentința civilă nr. 2646 din 16.12.2008 Judecătoria P. a respins ca neîntemeiata acțiunea civila reținând următoarele considerente:
,,Prin sentința civila nr. 2091/05.11.2004 a Judecătoriei P., paratul din prezenta cauza a fost obligat sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie reclamanților suprafața totala de 750 mp teren intravilan. De asemenea, prin sentința civila nr. 301/12.02.2004 a Judecătoriei P., rămasa irevocabila prin decizia civila nr. 783/2004 a Curții de Apel Iași, s-a dispus obligarea paratului din prezenta cauza la lăsarea in liniștita posesie a suprafeței de 250 mp teren reclamantului Timisescu N..
Prin procesul verbal încheiat la data de 11.04.2006 de către B. P. F., s-a procedat la punerea in executare a acestei din urma sentințe, reclamantul Timisescu N. fiind pus in posesie cu privire la suprafața de 250 mp teren intravilan gradina. De asemenea, prin procesul verbal din data de 16.08.2005 întocmit de B. P. F. au fost puse in posesie reclamantele Baesu G. si C. A. cu suprafețele de 500, respectiv 250 mp teren potrivit sentinței civile nr. 2091/2004 a Judecătoriei P..
Din ambele procese verbale de punere in executare a sentințelor civile reiese ca reclamanții au intrat in posesia deplina a suprafețelor de teren recunoscute ca fiind proprietatea acestora.
Din declarațiile coroborate ale martorilor audiați in cauza, văzând si cuprinsul celor doua procese verbale despre care s-a făcut vorbire, acțiunea reclamanților este apreciata de către instanță ca fiind neîntemeiata.
Nici in sentințele civile, nici cu ocazia punerii in executare a acestora nu se face vreun moment vorbire despre existenta vreunui gard aparținând paratului si care ar fi construit pe terenul reclamanților. Gardul despre care se face vorbire in acțiune este construit din scândura, pe temelie de beton, gard care insa se afla, potrivit declarațiilor martorilor T. I. si S. V. pe latura proprietății paratului dinspre calea publica. Martorul A. M. arata ca a fost prezent la momentul punerii in executare a sentinței civile si ca a perceput ca executorul judecătoresc ar fi solicitat paratului sa demoleze gardul, aspect insa neconfirmat, având in vedere ca nici unul dintre cele doua procese verbale nu face referire la o asemenea obligație.
Astfel, coroborând cele arătate, apreciind ca reclamanții nu au făcut dovada faptului ca zidul despre care fac vorbire se afla pe terenurile proprietatea lor, instanța a respins acțiunea ca fiind neîntemeiata’’.
Împotriva acestei sentințe in termen legal au declarat apel reclamanții T. N., C. A., și B. G. arătând că in mod greșit s-a stabilit în primă instanță că pârâtul nu a edificat gard pe terenul lor, gardul există la calea publică, împiedicând accesul la teren pentru reclamanți.,așa cum rezultă din schița terenului depusă la dosar, anexat cererii de apel.
Prin decizia nr. 138/03.03.2010 Tribunalul Iași a admis apelul, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să demoleze gardul in lungime de 20,63 m edificat pe latura de S a proprietății reclamanților din tarlaua 6, parcela 304, intravilan .. Hărmănești, pe aliniamentul „5-6” stabilit in planul de situație –anexa 1 la raportul de expertiză .
La pronunțarea acestei decizii instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
,,Cererea de chemare in judecată a reclamanților este întemeiată pe dreptul lor de proprietate asupra suprafeței de 1005 mp teren pe care expertul desemnat in apel a efectua expertiza topometrică il individualizează in limitele coordonatelor 3,4,56,7,8,3.
Proprietatea reclamanților asupra acestui teren este configurată prin hotărârile judecătorești: sentința civilă nr. 301 din 2004, modificată prin decizia civilă 783 din 2004 a Tribunalului Iași (fila 16 dosar fond) prin care pârâtul D. N. este obligat să lase in deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 250 mp teren situat in . Todirești, jud.Iași ./3 respectiv sentința civilă nr. 2091/2004 a Judecătoriei Iași prin care același parat a fost obligat la cererea reclamantelor B. G. și C. N.A. să respecte dreptul de proprietate al acestora relativ la suprafețele de 500 mp respectiv 250 mp.
Reclamanții au dobândit aceste terenuri ca moștenitori ai defunctei T. C., in urma căreia s-a realizat ieșirea din indiviziune prin sentința civilă nr. 4482 din 1998 a Judecătoriei P.. Opozabilitatea dreptului reclamanților de proprietate față de pârâtul D. s-a analizat in cadrul acțiunilor in revendicare rezolvate irevocabil in beneficiul reclamanților. Ca urmare, in speță, Tribunalul constată nerelevante apărările intimatului privind schimbul de terenuri realizat in anul 1992, posesia sa asupra terenului dobândit prin schimb inca din anul 1962, ca și criticile relative la actele de reconstituire realizate in favoarea reclamanților pentru ca acestea sunt elemente anterioare acțiunilor in revendicare care au fost analizate in cuprinsul acestor sentințe (filele 7 și 9 verso), apărări pe care instanțele le-au respins, prin urmare, in respectul principiului securității raporturilor juridice consacrat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care implică, între altele, respectul față de principiul lucrului judecat (res judicata), Tribunalul va înlătura apărările intimatului ca nerelevante speței.
In consecință, raportat la constatările expertului tehnic desemnat in speță, potrivit căruia proprietatea reclamanților este mărginită de un gard provizoriu, din scândură, fără temelie din beton, pe latura de sud a proprietății apelanților, construit de către intimat prin care accesul apelanților la terenul proprietatea lor este blocat, gard care are o lungime de 20,63 m (fila 72,73 dosar apel).Tribunalul constată fondată pretenția acestora de obligare a intimatului la ridicare gardului, care, dată fiind configurația proprietăților părților reprezintă un impediment evident al normalei folosințe a terenului de către proprietar.
Tribunalul constată că este evident ca acest gard a fost construit cu mai mulți ani in urmă, in considerarea modalității in care era configurată posesia terenului de 1050 mp la acel moment. Însăși intimatul susține ca acest gard a fost edificat in raport de confirmările autorităților locale privind constituirea dreptului său de proprietate pentru suprafața de 1800 mp teren curți construcții in favoarea tatălui său.
Ulterior insă, litigiile purtate cu referire la suprafața de 1050 mp pe care gardul in litigiu o separă de calea publică, au de stabilit, irevocabil că proprietatea asupra acesteia nu aparține pârâtului intimat D., prin urmare reclamanții, actuali proprietari ai acestui teren sunt îndreptățiți să obțină ridicarea gardului edificat de către parat tocmai pentru o se bucura de prerogativele dreptului lor exclusiv asupra acestui teren.
De aceea concluzia instanței de fond stabilită doar pe baza depozițiilor de martori si fără administrarea probei cu expertiză, potrivit căreia reclamanții nu au probat că gardul se află pe proprietatea reclamanților este nefondată. Acest gard desparte proprietatea reclamanților de calea publică, potrivit expertizei, este edificat de către parat, iar acest fapt împiedica pe reclamanți sa dispună de acesta iar din perspectiva paratului gardul nu mai prezintă nicio utilitate pentru că nu ingrădește proprietatea sa.
Greșit s-a limita instanța la a stabilit doar ca reclamanții au fost puși in posesie. Prezenta gradului limitrof unui teren cu privire la care s-a stabilit judecatoreste ca paratul nu mai are niciun drept constituie un impediment pentru cei dintâi in exercitarea liberă și nestingherită a dreptului lor de proprietate, și de a –și îngrădi proprietatea.
Nu se aplică speței disp. art. 494 alin 3 cod civil respectiv nu interesează cauza buna-credință a intimatului D. pe care nu o analizează câtă vreme expertul stabilește ca acest gard reprezintă un gard provizoriu, așadar nu poate fi inserat in categoria juridică a bunurilor la care face referire art. 494 alin 3 cod civil (construcții, plantații).
Tribunalul va înlătura susținerile intimatului potrivit cărora gardul este edificat pe temelie din beton, contrar constatărilor expertului.
În ceea ce privește valoarea probatorie a constatărilor expertului, Tribunalul subliniază faptul ca aceste constatări sunt cenzurabile in măsura in care probe cu o forța probatorie similară sunt de natura sa denote contrariul. Ori, calitatea profesionala a expertului desemnat, procedura efectuării expertizei care implica culegerea de date cu încunoștințarea părților despre data, locul si ora efectuării constatărilor, prelucrarea științifică a datelor culese in condiții de contradictorialitate prin prisma cunoștințelor de specialitate conferă acestora valoare probatorie concretă.
Decizia a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de D. N..
Împotriva deciziei nr.138/03.03.2010 a formulat cerere de revizuire D. N. invocând că după pronunțarea acestei decizii a intervenit un înscris nou, respectiv procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 09.04.2014 în dosarul de executare silită îndreptat împotriva revizuentului, proces verbal în care se menționează că ,,gardul edificat pe aliniamentul 5-6 în planul de situație anexa 1 la raportul de expertiză parte integrantă a titlului executoriu este construit pe fundație de beton cu stâlpi din țeavă de metal și panouri din tablă cutată vopsită la exterior în culoare roșie’’. Or această mențiune este în contradicție cu cea din raportul de expertiză parte integrantă a deciziei, în care se menționează că ,,gardul din scândură edificat de intimat pe latura de sud a proprietății apelanților este delimitat de planul de situație-anexa 1 de punctele 5-6, cu precizarea că acest gard este provizoriu, fără temelie de beton’’.
Prin întâmpinare T. N. și C. A. au solicitat respingerea cererii învederând că au demarat executarea silită împotriva revizuentului.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri. La dosar s-a depus la ultimul termen procesul verbal din 16.09.2014 al executorului judecătoresc prin care s-a constatat că revizuentul a executat hotărârea judecătorească, demolând gardul.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că cererea de revizuire nu este admisibilă urmând a fi respinsă pentru următoarele motive:
Între condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă invocat de revizuent este și aceea ca înscrisul nou să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, însă acest înscris să nu fi putut fi prezentat din cauze mai presus de voința părții.
Or, așa cum se poate observa, înscrisul nou prezentat de revizuent este un proces verbal al executorului judecătoresc întocmit la data de 09.04.2014 cu prilejul demarării actelor de executare silită împotriva sa. Așadar acest înscris este ulterior pronunțării deciziei.
În plus înscrisul nu este relevant sub aspectul constatărilor făcute de instanță în decizie. Faptul că gardul, a cărui demolare s-a dispus de instanță este cu fundație de beton și nu fără fundație de beton, nu interesează sub aspectul dreptului de acces la proprietatea oponentului revizuentului.
De asemenea instanța mai constată că în prezent obligația a fost executată în cele din urmă de revizuent ca urmare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de D. N. de revizuire a deciziei nr. 138/03.03.2010 a Tribunalului Iași.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2014.
Președinte, D. M. | Judecător, A. M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red./ Tehnored.: M.D. / S.O.
6 ex. / 15.12.2014
Judecători decizie supusă revizuirii: T. Doinița
A. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1368/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1441/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
