Acţiune în constatare. Decizia nr. 484/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 484/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 435/239/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 09 Aprilie 2015
Președinte - Doinița T.
Judecător M. S.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 484/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant F. Gh. G. la av. D. M. și pe intimat R. GH. E., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 06.04.2015 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei H. la data de 25.03.2014 sub nr. de dosar_, reclamantul F. Gh. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. Gh. E., constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3422 mp. teren situat în intravilan ., jud. Iași, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
În motivare, reclamantul a arătat că terenul în suprafață totală de 5703 mp. a aparținut bunicului părților F. G., fiind înscris în rolul agricol. După decesul bunicului, tatăl părților a stăpânit în mod continuu suprafața de 4322 mp., teren pe care l-a îngrădit și l-a cultivat, pe acesta fiind edificate casa și anexele gospodărești. Reclamantul arată că tatăl său a decedat în anul 1971 iar el a preluat, ulterior, folosința casei și a terenului aferent, plătind și impozitul aferent. Astfel, în calitate de succesor, în condițiile art. 1847 C. civ., poate recurge la joncțiunea posesiilor, fiind îndeplinită condiția termenului necesar pentru recunoașterea dreptului de proprietate, iar posesia lui întrunește toate condițiile cerute de lege.
Mai arată că, după apariția legii nr. 18/1991, o soră a tatălui său a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, obținând titlul nr._/1994 pentru întreaga suprafață de teren de 5703 mp. intravilan Buhalnița dar fără a intra efectiv în stăpânirea terenului și considerându-se îndreptățită numai la suprafața de 2281 mp. pe care i-a și vândut. Pârâta nu i-a tulburat niciodată posesia, terenul fiind stăpânit în mod public și cu bună-credință de reclamant.
În drept, au invocat disp. art. 1847 și urm. C.civ.
Prin sentința civilă nr. 1049 din 15.10.2014 Judecătoria H. a respins acțiunea formulată de reclamantul F. Gh. G., CNP_, domiciliat în ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta R. Gh. E., domiciliată în ., jud. Iași, CNP_, ca nefondată.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
A reținut instanța de fond următoarele considerente:
Uzucapiunea este una dintre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate caracterizată prin posedarea neîntreruptă a unui lucru în tot timpul fixat de lege.
Conform art. 1890 Cod civil, toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință.
Din analiza dispoziției locale invocate rezultă că, pentru uzucapiunea de 30 de ani (cunoscută în literatura juridică sub denumirea de uzucapiune de lungă durată), spre deosebire de cea scurtă de 10 până la 20 de ani, nu este necesară nici existența unui just titlu și nici buna credință a posesorului; este necesar doar ca cel ce invocă uzucapiunea să fi exercitat o posesie utilă vreme de 30 de ani (respectiv continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar), indiferent dacă posesorul a fost de bună sau de rea credință și indiferent dacă posedă în temeiul unui titlu.
Art. 1846 alin. 2 C civ. definește posesia ca „deținerea unui lucru sau folosirea unui drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru.” Rezultă, deci, că una dintre condițiile esențiale pentru existența posesiei apte de a conduce la dobândirea unui bun prin uzucapiune o reprezintă atitudinea posesorului față de bun, respectiv faptul că acesta înțelege să se comporte față de bun ca un adevărat proprietar.
Or, așa cum reiese din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză (V. I. și U. L.), terenul a fost stăpânit în mod continuu de familia reclamantului, inițial de bunicii reclamantului, apoi de părinți și, după decesul acestora din urmă, terenul a intrat în posesia reclamantului care îl deține în mod pașnic și sub nume de proprietar, fără a fi tulburat în posesie, având casă edificată și plătind impozitele aferente.
Pe de altă parte, din copia titlului de proprietate nr._/14.03.1994 (f. 13 dosar) rezultă că terenul ce face obiectul cauzei a fost supus colectivizării și, prin urmare, începând cu data la care terenul a fost colectivizat, reclamantul (și, anterior, autorii acestuia) nu a mai exercitat o posesie în nume de proprietar, ci doar una cu titlu precar, adică prin îngăduința proprietarului (respectiv a cooperativei agricole de producție, în proprietatea căreia au intrat terenurile colectivizate) și pentru acesta. Astfel, prin colectivizare, terenurile au intrat în proprietatea cooperativei agricole de producție iar, după . Legilor fondului funciar, dreptul de proprietate a fost reconstituit foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora care au depus, în termen legal, cerere de reconstituire.
Mai mult decât atât, referitor la solicitarea reclamantului în sensul de a se realiza joncțiunea posesiei sale cu cea a autorilor săi instanța are în vedere, pe de o parte, declarațiile martorilor audiați în cauză și care arată că terenul aparținea familiei reclamantului și în urmă cu 60 de ani, fiind chiar înscris în rolul agricol.
Însă, astfel cum s-a menționat și în literatura de specialitate, prin termenul de „autor” (în sensul art. 1860 C. civ.) se înțelege persoana care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului real, pentru că numai într-o asemenea situație are sens joncțiunea posesiilor, iar nu și cazul în care titularul dreptului l-ar transmite succesorului său (cum se invocă în cauza de față). Acest lucru este firesc și se justifică tocmai prin faptul că uzucapiunea operează ca o sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate ce a stat un timp îndelungat în pasivitate, timp în care bunul s-a aflat în posesia altuia. Or, dacă titularul dreptului are posesia o anumită perioadă, acest fapt pozitiv al său i-ar conserva dreptul și nu ar putea fi folosit împotriva sa de către posesorul ulterior, netitular al dreptului.
Prin urmare, instanța nu poate da efect instituției joncțiunii posesiei pentru a fi îndeplinită în persoana reclamantului condiția posesiei utile pe o perioadă de 30 de ani.
Mai mult decât atât, se impune menționat și faptul că neopunerea pârâtei cu privire la prezenta acțiune nu este un temei pentru eludarea dispozițiilor legale.
În acest context și având în vedere că nu sunt îndeplinite în cauză toate condițiile uzucapiunii de 30 de ani prevăzute de art. 1890 C. civ., instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
De asemenea, nefiind stabilită nicio culpă procesuală în sarcina pârâtei, instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul F. Gh. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, respectiv.
Susține că stăpânește suprafața de 3422 mp situată in ., tatăl său, F. G. a stăpânit suprafața de 4322 mp teren ingrădit și cultivat. S. tatălui său a formulat cerere pentru suprafața de 5703 mp și a obținut titlu de proprietate . Aceasta nu a stăpânit însă suprafața de 3422 mp, nu i-a contestat niciodată posesia, terenul a fost stăpânit public și cu bună-credință. Martorul audiat in speță a declarat că terenul este stăpânit de familia F. de peste 60 de ani. Instanța de fond argumentează că terenul a fost supus colectivizării, prin urmare nu a posedat sub nume de proprietar, posesia sa fiind una precară. Nu a invocat însă acest fapt, ci a susținut că inclusiv pe durata colectivizării familia F. l-a stăpânit și nu a fost solicitat de persoane străine. Instanța nu a avut in vedere dispozițiile Decretului-Lege 115/1938 ( abrogat), joncțiunea posesiilor este posibilă când corespund uzucapiunii și este aplicabilă în cazul transcripțiunii și inscripțiunii. Timp de 60 de ani cât a stăpânit terenul l-a cultivat, l-a îngrădit, era recunoscut in . acestui teren. Niciodată posesia nu a fost întreruptă, și, scăzând perioada colectivizării, tot rămâne o perioadă de peste 30 de ani de stăpânire continuă. Autorii reclamantului au avut o posesie de peste 30 de ani, neviciată, și pretinde joncțiunea posesiilor, iar in temeiul art. 1859, 1860 și 1861 cod civil se poate uni posesia sa cu cea a autorilor. Instanța de fond a interpretat eronat disp. art. 1860 Cod Civil.
Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței in sensul admiterii acțiunii.
Cererea de apel a fost legal timbrată.
Au fost depuse înscrisuri, respectiv: adresa nr. 3213 din 16.08.2011 și adeverința nr. 3406 din 29.08.2011 ale Primăriei comunei Ceplenița, adeverința 1325 din 1.04.2014 a Primăriei comunei Ceplenița,
Nu a fost formulată întâmpinare.
Apelul este nefondat și va fi respins pentru următoarele motive:
Prin cererea de chemare in judecată se susține că terenul pentru care se solicită constatarea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii este inclus in suprafața de 5703 mp pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr._ din 14.03.1994 in beneficiul pârâtei R. Gh. E.. Acest fapt face dovada împrejurării că regimul juridic al suprafeței de 3422 mp este stabilit prin legea 18/1991, ca lege reparatorie cu privire la dreptul de proprietate asupra terenurilor și nu dispozițiilor codului civil, care constituie dreptul comun in materia modurilor de dobândire a dreptului de proprietate in general.
Eliberarea titlului de proprietate in procedura specială a Legii 18/1991 exclude aplicabilitatea normei generale, adică a dispozițiilor Codului civil invocate de către apelant.
Cererea de chemare in judecată învestește instanța cu solicitarea de constatare a îndeplinirii condițiilor uzucapiunii in persoana reclamantului, ca efect al posesiei sale utile, unite cu posesia autorilor săi (tată, bunic). Însă, analiza istoricului drepturilor asupra terenului in suprafață de 3422 mp a fost realizată in procedura de stabilire a dreptului de proprietate, la finalul căreia s-a eliberat titlu de proprietate nr._ din 14.03.1994, ceea ce a făcut ca pentru R. Gh. E. să se elibereze titlu de proprietate in calitate de moștenitor. Stabilirea regimului juridic al suprafeței de 3422 mp in condițiile Legii 18/1991 exclude posibilitatea reluării analizei aceluiași drept, pentru aceeași perioadă, din perspectiva Codului civil, prin urmare cererea reclamantului de a se constata întrunirea condițiilor uzucapiunii pentru un teren ce a făcut obiectul legii 18/1991 nu poate fi primită. Așadar tribunalul constată nerelevante criticile reclamantului cu referire la motivele pentru care s-a stabilit că posesia sa nu a fost una utilă, iar condițiile joncțiunii posesiei nu au fost îndeplinite. Este real că instanța de fond, analizând aceste aspecte, a cercetat fondul cauzei cu ignorarea împrejurării că dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe a fost stabilit in temeiul legii speciale, realizându-se evaluarea situației juridice a acestuia cu referire inclusiv la reperele temporale date de reclamant in speță. Soluția de respingere a acțiunii este însă, corectă, iar considerentele instanței de fond vor fi substituite cu considerentele instanței de apel.
Pentru aceste motive apelul va fi respins in temeiul art. 480 Cod pr civilă și sentința va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de către reclamantul F. Gh. G. împotriva sentinței civile nr. 1049 din 15.10.2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 9.04.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței..
Președinte, Doinița T. | Judecător, M. S. | |
Grefier, A. M. |
Red. și tehn./T.D./5.05.2015/4 ex
Judecătoria H.: O. R.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 446/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 554/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
