Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 502/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 502/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 20311/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Aprilie 2015
Președinte - E.-C. P.
Judecător - L. H.
Judecător - M. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 502/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent B. T., recurent B. T., intimat P. N. C., intimat B. M. G., intimat E. C., având ca obiect constatare nulitate act juridic absolută contract; repunerea părților în situația anterioară; evacuare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 01.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 08.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.04.2015, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 7548 din 26.05.2014 a Judecătoriei Iași, s-au dispus următoarele:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul B. T., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat Moșuți C. N., Iași, ., nr.3, în contradictoriu cu pârâtul E. Longinus C. și continuată, prin transmiterea calității procesuale pasive, în contradictoriu cu pârâții P. N. C., cu domiciliul în Iași, ..24, ., B. M. G., cu domiciliul în B., . și E. C. cu domiciliul în ..
Constată nulitatea absolută parțială a contractului de împrumut garantat prin ipotecă autentificat sub nr.2129/31.05.1999 la Biroul Notarial Public Iași, respectiv nulitatea parțială a clauzei referitoare la penalizare în sensul că menține obligația împrumutatului de a achita o penalizare de 0,_ % pe zi la sumele rămase neachitate.
Respinge cererea reclamantului privind întoarcerea executării silite.
Dispune compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Stabilește că suma totală care reprezintă onorariu de avocat suportat de stat ca ajutor public judiciar pentru reclamant este de 500 lei.
Suma de 500 lei reprezentând ajutor public judiciar sub forma plății onorariului de avocat de care a beneficiat reclamantul rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La 31.05.1999 a fost autentificat la Biroul Notarial Public din Iași contractul de împrumut garantat prin ipotecă nr. 2129 potrivit căreia defunctul E. Longinus C., pârâtul inițial, a împrumutat reclamantului suma de 72.000.000 ROL cu termen de restituire la 31.07.1999. S-a menționat că în caz de întârziere se va percepe o penalizare de 10% /zi la sumele rămase neachitate . Reclamantul a garantat restituirea împrumutului cu un apartament situat în Iași, ..
Instanța reține următoarele prevederi legale aplicabile:
Art. 1088 din Codul civil de la 1864:
La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decît dobînda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sînt debite decît din
ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobînda curge de drept.
Clauza privind penalitățile de întârziere din contractul analizat reprezintă o convenție accesorie privind evaluarea anticipată a prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea întocmai a contractului de împrumut respectiv prin întârzierea în restituire, denumită în doctrina juridică clauză penală. Într-adevăr a fost vorba despre un împrumut fără dobândă în sensul unui împrumut cu titlu gratuit, potrivit căruia împrumutatul trebuie numai să restituie suma împrumutată fără vreo dobândă în sensul de preț al creditului și fruct civil pentru al sumei împrumutate pentru împrumutător dacă restituirea se face la scadență iar penalitățile reprezintă numai o dobândă moratorie cu titlul de daune interese, menită să acopere prejudiciul estimat a fi suferit de creditor prin întârzierea la plată (în condițiile în care o obligație bănească este în toate cazurile executabilă în natură, în ultimă instanță prin executare silită asupra bunurilor debitorului).
Potrivit Legii nr. 313/1879 ( act normativ care nu a fost abrogat și nu a fost declarat neconstituțional) clauza penală aflată în contracte de împrumuturi cu date de scadență ulterioare promulgării legii este și va rămâne anulată, instanța achiesează la opiniile exprimate în doctrina juridică în sensul că interdicția respectivă se impune a fi interpretată nuanțat. Se constată în primul rând că legiuitorul nu a înțeles să sancționeze cu nulitatea contractul de împrumut în întregul său pentru inserarea unei clauze penale ( a se vedea susținerile reclamantului privind cauza ilicită a convenției ) ci numai clauza penală. În al doilea rând, interzicerea dobânzilor moratorii convenționale mai mici decât dobânda legală ar contraveni intereselor debitorului ocrotit de lege. În cazul coincidenței, nulitatea clauzei penale nu ar produce practic nici un efect. Astfel, într-o interpretare teleologică, nulitatea trebuie să opereze numai în cazul dobânzilor moratorii mai mari decât dobânda maximă permisă de lege( a se vedea Împrumutul de consumație în Fr. D., Tratat de drept civil.Contracte speciale. Vol.III. Ediția a IV-a, Universul Juridic, București 2007, p.51, cu mențiunea că opinia a fost exprimată în considerarea reglementării privind dobânda moratorie legală introdusă prin OG nr.9/2000, însă există identitatea de rațiune în speță)
Urmând așadar să verifice în ce măsură dobânda moratorie de 10 % pe zi prevăzută în contract pentru perioada ulterioară scadenței 31.07.1999 depășește dobânda legală aplicabilă în aceeași perioadă, instanța constată că într-adevăr la momentul încheierii contractului și al scadenței nu exista un cuantum al dobânzii moratorii legale reglementat prin lege, în condițiile în care Legea nr.7/1998 a abrogat Decretul nr.7/1998 iar art. 1589 cod civil potrivit căruia „ se defige o dobândă de 5% pe an pentru afacerile civile și de 6% pe an pentru cele comerciale, în toate părțile unde nu s-a hotărât de părți cuantumul ei.” este în materia împrumutului cu dobândă. Așadar deși interdicția clauzei penale, prin care trebuie să se înțeleagă potrivit celor de mai sus o clauză penală excesivă era în vigoare, datorită unei omisiuni a legiuitorului, nu exista reglementat ca atare nivelul dincolo de care putea fi reținut un exces sancționat cu nulitatea. În aceste condiții instanța va ține cont de nivelul stabilit de art.1589 Cod civil din rațiuni, întrucât, în mod rezonabil, se poate presupune că părțile l-au avut în vedere sau trebuiau și puteau să –l aibă în vedere ca nivel maxim al dobânzii moratorii admisibile. În consecință instanța va admite în parte cererea și va nulitatea absolută parțială a contractului de împrumut garantat prin ipotecă autentificat sub nr.2129/31.05.1999 la Biroul Notarial Public Iași, respectiv nulitatea parțială a clauzei referitoare la penalizare în sensul că menține obligația împrumutatului de a achita o penalizare de 0,_ % pe zi ( 5/365) la sumele rămase neachitate.
În privința cererii de întoarcere a executării silite, potrivit art. 404 ind.2 alin.1 C.proc.civ, în situația în care a avut loc o executare silită pentru o obligație înscrisă într-un titlu executoriu iar ulterior debitorul obține anularea titlului executoriu ( în privința acelei obligații-precizarea instanței), el poate solicita întoarcerea executării.
În speță s-a derulat o procedură execuțională în baza contractului de împrumut, finalizată cu ordonanța de adjudecare sentința nr. 6224/09.04.2001 dată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2000 prin care creditorul E. Longinus C. și-a adjudecat imobilul ipotecat.
Analizând actele de executare depuse instanța reține că adjudecarea s-a făcut potrivit ordonanței pentru o creanță de_ ROL ( adjudecatarul achitând o diferență până la prețul imobilului) iar la dosarul de executare există nota privind reactualizarea creanței inițiale de 72.000.000 ROL în raport de „dobânda practicată pe piața bancară conform datelor eliberate de Banca Română de Dezvoltare rezultând un total de_ lei. În condițiile în care contestatorul nu a formulat cu prilejul executării nici o contestație la executare, instanța învestită cu prezenta cerere nu poate cenzura executarea respectivă cu privire la suma pusă în executare ( dacă exista sau nu un titlu executoriu pentru suma respectivă în întregul ei, dacă executorul avea abilitarea de a stabili o actualizare cu dobânda practicată pe piața bancară, dacă au fost corect calculate sumele considerate datorate pe lângă debitul principal de 72.000.000 ROL) sau cu privire la corectitudinea stabilirii prețului la care s-a făcut adjudecarea în sensul susținerilor din concluziile scrise ale reclamantului. În consecință instanța apreciază că nu s-a făcut dovada că s-ar fi pus în executarea obligația referitoare la penalitățile de întârziere decurgând din clauza penală respectiv că obligația executată silit prin adjudecare ar fi aceea cu privire la care s-a constat nulitatea potrivit celor de mai sus, încât să se pună problema unei întoarceri a executării silite, cererea de întoarcere a executării urmând a fi respinsă.
În baza art. 274-276 C.proc.civ, față de cererile reciproce ale părților privind cheltuielile de judecată, considerând plata taxei de timbru de către reclamant și plata onorariului de avocat de 3720 lei de către pârâți potrivit chitanțelor depuse la dosar și împrejurarea că fiecare parte a căzut parțial în pretenții și art.19 din OUG nr.51/2008, instanța va dispune compensarea cheltuielilor de judecată și rămânerea sumei de 500 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul în sarcina statului.
* * *
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. T., prin mandatar, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii în tot a acțiunii, respectiv să se dispună constatarea nulității absolute a contractului de împrumut garantat prin ipotecă, autentificat sub nr. 2129 din 31.05.1999, repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâților P. N. C., B. M. G. și E. C., moștenitorii defunctului E. C. Longinus să îi restituie liber de sarcini apartamentul situat în Iași, ., parter, ..
A arătat recurentul că sentința primei instanțe este nelegală fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de Procedură Civilă, sentința fiind dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 313 din 1879 privind anularea clauzei penale în contractele de împrumut și a prevederilor art. 404 al. 1 din Vechiul Cod de Procedură Civilă.
Cu referire la primul capăt al cererii, este vorba de o cauză de nulitate care afectează în întregime actul juridic contestat, respectiv cauza ilicită, care atrage nulitatea absolută totală iar nu parțială a contractului de împrumut.
Contractul de împrumut garantat cu ipotecă este un contract civil de împrumut fără dobândă aspect recunoscut de pârâți la ultimul termen, contract civil care avea inserată o clauză penală potrivit căreia în cazul în care nu se vor rambursa sumele împrumutate se percepe o penalizare de 10% pe zi la sumele rămase neachitate.
O asemenea clauză este lovită de nulitate absolută potrivit art. 1 din Legea nr. 313 din 1879 prin raportare la art. 5 și art. 986 Codul Civil privitor la caracterul nelicit al clauzei contractului precum și la prevederile Deciziei nr. XI din 2005 pronunțată de Secțiile Unite ale ICCJ potrivit căreia clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, contravine prevederilor legii.
Pârâtul s-a apărat arătând că nu a perceput penalitățile de întârziere stabilite în contract ci a realizat o actualizare a creanței sale prin raportare la dobânda bancară percepută de unitățile bancare în perioada 31.07.1999 – 2.04.2001.
Această apărare nu poate fi primită întrucât pentru contractele fără dobândă art .1586 Cod Civil prevedea posibilitatea de actualizare a creanței numai cu dobânda legală, iar nu cu cea bancară așa cum a procedat pârâtul. Dobânda legală era cea prev. de art. 1589 din Codul Civil fiind de 5 la sută pe an din ziua cererii prin judecată a împrumutului. Deosebirea dintre contractele civile de împrumut cu dobândă și contractele civile fără dobândă stă tocmai în aceea că în cazul primelor contracte se putea percepe dobândă din ziua scadenței, pe când în cazul celor fără dobândă, se puteau percepe dobânzi în vederea actualizării contractului dar numai dobânda legală calculată din ziua cererii de chemare în judecată.
P. modul în care a acționat pârâtul în vederea recuperării pe calea executării silite a contractului de împrumut rezultă că el a perceput penalități de întârziere disimulându-le sub masca unei așa-zise reactualizări a creanței. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că împrumutătorul a cerut expres restituirea împrumutului actualizat conform prevederilor contractuale, or contractul nu prevede o formă de actualizare decât perceperea de penalități de întârziere. În somația de plată se face referire la penalități fără a se preciza cuantumul acestora. Din nota de actualizare a creanței rezultă că executorul judecătoresc a calculat dobânzi prin raportare la dobânda bancară iar nu la cea legală și prin raportare la data scadenței și nu la cea a punerii în întârziere prin transmiterea comandamentului de plată a sumei împrumutate, data care reprezintă momentul legal raportat la care începe să curgă termenul în care se poate solicita conform art. 1586 Cod Civil.
Din cele arătate rezultă evident că creditorul împrumutător nu a realizat numai o simplă operațiune de reactualizare a creanței cu ocazia executării acesteia, valoarea de 58.000.000 lei fiind evident o valoare ce nu putea reprezenta o simplă reactualizare a creanței în condițiile în care ea reprezintă mai bine de 80% din valoarea împrumutului, ci creditorul a realizat manopere dolosive cu rea credință pentru a disimula perceperea de penalități de întârziere sub masca unei pretinse dobânzi bancare.
Deoarece temeiul juridic al nulității absolute este cauza ilicită motivat de inserarea unei clauze penale în contractul de împrumut în discuție, clauză care a fost pusă și ea în executare de împrumutător, cauza nelicită este o cauză de nulitate ale cărei efecte se răsfrâng asupra întregului contract. Nu se poate considera că contractul a avut parțial o clauză nelicită și parțial licită.
În cauza de față este cert faptul că acordarea împrumutului a avut o cauză ilicită care a constat în intenția dolosivă a împrumutătorului de a profita de situația precară din punct de vedere financiar în care se afla în acea perioadă în care avea de achitat cheltuieli de judecată unei alte persoane, pentru a îi impune penalități peste dobânda legală în vederea deposedării de proprietatea imobilului pe care ulterior l-a adjudecat tot creditorul în nume propriu în contul creanței executate.
Referitor la repunerea în situația anterioară, aceasta este o consecință a admiterii primului capăt de cerere. Atât timp cât imobilul nu a fost dobândit în cadrul procedurii de adjudecare de către un terț care să poată invoca buna sa credință în relația cu debitorul, modalitatea cea mai adecvată pentru repunerea în situația anterioară o reprezintă repunerea părților în situația în care se aflau anterior contractului, situație ce impune și restituirea imobilului adjudecat.
Legea nu condiționează apelarea la procedura întoarcerii executării silite de contestarea actelor de executare ci prevede ca unică condiție de admisibilitate desființarea titlului executoriu.
Este nelegală și neîntemeiată concluzia că împrumutătorul nu a pus în executare clauza contractuală privind penalitățile din moment ce suma de_ lei stabilită de împrumutător prin raportare la dobânzile de pe piața bancară este vizibil cu mult mai mare decât cea care ar fi avut dreptul dacă ar fi aplicat procentul legal de 0,_% pentru fiecare zi de întârziere de la data solicitării executării silite și până la data efectuării vânzării.
Astfel această perioadă care nu depășește un an ar adăuga la suma de 72.000.000 lei suma de 3.600.000 lei suma datorată neputând depăși 80.000.000 lei.
Or, creditorul a pus în executare în concret o sumă cu mult mai mare sumă ce depășește 35.000.000 lei vechi. În acest sens a depus și o expertiză contabilă pe care prima instanță a ignorat-o cu desăvârșire, însă calculul se poate realiza și direct de instanță fiind evident că împrumutătorul a pus în executare cauza penală lovită de nulitate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 a din Codul de procedură Civilă.
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
P. motivele de recurs recurentul a susținut neîntemeiat că prima instanță a interpretat greșit prevederile legale în materie. Or în mod corect a constatat prima instanță că la momentul încheierii contractului și al scadenței nu exista un cuantum al dobânzii moratorii legale reglementate prin lege. Nefiind reglementat un astfel de nivel legal, invocarea de către recurent a existenței unei cauze ilicite excesive a contractului nu se justifică.
Nu sunt aplicabile prevederile Deciziei în interesul legii nr. XI din 2005, această decizie fiind dată în vederea stabilirii unei practici unitare cu privire la aplicarea art.1, art. 2, art. 3 al. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9 din 2000.
Contrar celor susținute de recurent cuantumul dobânzii legale stabilit de către instanța de executare în dosarul nr._/2000 a fost calculat pe cale oficială de reprezentanții BRD și nu de către creditor și nu a reprezentat o încercare de a disimula penalitățile de întârziere sub masca unor dobânzi legale.
În niciun caz obiectul executării silite nu l-a constituit clauza privitoare la penalitățile de 10% pe zi de întârziere creditorul înțelegând să solicite executarea doar pentru un debit a cărui reactualizare a solicitat-o prin raportare la cuantumul dobânzilor practicate de bănci și nu pentru sumele care ar fi rezultat din calculul penalităților. La dosarul de executare există un calcul oficial.
Scadența împrumutului era pe 31 iulie 1999 iar demararea procedurii s-a făcut în ianuarie 2000. Un simplu calcul matematic arată că dacă împrumutătorul ar fi solicitat acele penalități de 10% rezultă că suma acestora era de 108.000 lei. Or defunctul a solicitat adjudecarea imobilului la suma de 120 milioane de lei vechi. Este evident că nu a fost valorificată clauza privind penalitățile deși aceasta era stipulată în contractul de împrumut.
Orice apărări privind nelegalitatea contractului sau a unei clauze din contract trebuiau invocate la momentul executării silite a contractului pe calea contestației la executare.
Chiar în condițiile invocării nulității unei clauze a contractului de împrumut, contractul de ipotecă rămâne valabil iar executarea silită derulată în 2000 și finalizată cu adjudecarea imobilului de către pârât nu mai poate fi modificată în nici un fel.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 308 al. 2 din C..
Recursul a fost motivat și formulat în termen, fiind legal timbrat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Au fost anexate o . acte, în copie.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Prima instanță a făcut o corectă și judicioasă aplicare a dispozițiilor legale. Astfel, nulitatea parțială a clauzei penale a fost dispusă cu luarea în considerare a principiilor răspunderii civile contractuale. Principiul libertatii contractuale, ca si cel al fortei obligatorii a contractului, arată că numai conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante (art.969 C.civ.), iar art.5 din acelasi cod arată că nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.
În cazul de față penalizarea stipulată în contract are caracterul unei clauze penale stabilită pentru întârzierea executării obligației de restituire a sumei împrumutate. Această clauză este interzisă în contractele de împrumut deoarece daunele interese pentru executarea cu întârziere sunt egale cu dobânda, care este echivalentul pentru folosința banilor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1088 Cod Civil. Într-adevăr, împrumutul fiind fără dobândă, conform dispozițiilor art. 1589 și art. 1586 Cod Civil dobânda moratorie este datorată de la data cererii de chemare în judecată și până la achitarea sumei, susținerile reclamantului fiind întemeiate sub acest aspect.
Cu toate acestea, prin raportare la interpretarea teleologică și literală a dispozițiilor art. 9 din OG nr. 9 din 2000, interpretare care este aplicabilă și din perspectiva Legii nr. 313 din 1879, rezultă că nulitatea absolută a clauzei respective este parțială și afectează clauza penală doar în măsura în care încalcă legea, adică pentru suma ce depășește limita legală admisibilă.
Nulitatea parțială a clauzei referitoare la penalizările de întârziere atrage doar nulitatea parțială a actului juridic, efectele nulității atingând doar această clauză, restul efectelor contractului de împrumut menținându-se. Atât timp cât nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea lui valabilă este firesc ca desființarea actului să aibă loc în limitele încălcării produse. D. în situația în care actul nu ar mai putea avea o existență de sine stătătoare prin anularea unei clauze care să se confunde cu însuși obiectul actului juridic în cauză este posibilă anularea în totalitate a actului. În cauza de față contractul de împrumut nu este afectat în substanța lui, nulitatea afectând doar clauza referitoare la penalizări care încalcă normele legale aplicabile.
Nu pot fi primite susținerile referitoare la cauza ilicită a contractului de împrumut dedusă din inserarea clauzei referitoare la penalizări. O astfel de apărare ar fi fost pe deplin justificată, spre exemplu, în situația în care clauza penală ar fi constat în obligația de transfer către creditor a proprietății bunului imobil, in caz de neexecutare a obligației de restituire a împrumutului de către debitor. Or, în cazul de față, părțile au prevăzut o garanție imobiliară în contractul de împrumut, creditorul primind în acest fel doar asigurarea că obligația asumată de debitor va fi executată de acesta.
Mai mult decât atât, existența și valabilitatea cauzei sunt prezumate de lege, lipsa ori nevalabilitatea trebuind probate de părțile interesate. Reclamantul nu a probat cauza ilicită, aceasta neputând fi dedusă din includerea clauzei penale în contractul de împrumut și nici din modul în care s-a realizat executarea silită. De altfel, executarea garanției imobiliare s-a făcut pentru obligația principală, suma suspusă restituirii, și nicidecum pentru plata penalităților contractuale. Reclamantul nu a probat faptul că împrumutătorul creditor a întrebuințat manopere dolosive la încheierea contractului de împrumut.
În ce privește restituirea imobilului, aceasta nu se poate dispune întrucât titlul executoriu nu a fost desființat. Pe de altă parte, în cadrul executării silite s-a constatat că obligația principală nu a fost adusă de bunăvoie la îndeplinire de către împrumutat, astfel că s-a procedat la executarea garanției imobiliare. Susținerile reclamantului referitoare la executarea clauzei penale nu pot fi luate în considerare întrucât acest aspect nu rezultă din cuprinsul actelor de executare. Nici din modul de calcul și nici din denumirile uzitate în cadrul actelor de executare nu rezultă fără echivoc faptul că s-a fi pus în executare clauza penală. În condițiile în care sumele ce făceau obiectul executării silite nu aveau caracter cert și nu derivau din titlul executoriu -contract de împrumut, s-ar fi impus ca actele de executare să fie contestate potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data întocmirii lor, în această modalitate putând fi evitate și orice efecte negative ulterioare. Instanța nu poate stabili la peste 10 ani distanță de data emiterii actelor de executare nelegalitatea acestora pe cale incidentală și nici lămuri pe această cale conținutul lor, decât cu eludarea normelor legale incidente.
Prima instanță a făcut o analiză corectă și judicioasă a situației de fapt raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție temeinică și legală, expunând în mod detaliat considerentele ce o susțin și pe care instanța de control judiciar și le însușește.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Văzând dispozițiile art. 274 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere soluția pronunțată în cauză și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimați, constatând probată cererea acestora cu chitanța cu . nr._ 1078 din 6.11.2014, urmează a fi obligat recurentul să plătească intimaților suma de 3720 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul B. T., prin mandatar B. T. A., împotriva sentinței civile nr. 7548/26.05.2015 pronunțată de Judecătoria IAȘI, sentință pe care o menține.
Obliga recurentul sa plateasca intimatilor P. N. C., B. M. G. si E. C. suma de 3720 lei cheltuieli de judecata in recurs( onorariu avocat).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
E.-C. P. L. H. M. C.
Grefier,
F. L. I.
Red./tehnored.: jud. L.H.
2 ex./02.07.2015
Jud. fond: O. I. I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 554/2015. Tribunalul IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 27-04-2015,... → |
|---|
