Legea 10/2001. Sentința nr. 914/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 914/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 6374/99/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Aprilie 2015
Președinte - C. M.
Grefier – M. Getuța
Sentința civilă Nr. 914
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind acțiunea formulată de reclamanta O. J. în contradictoriu cu pârât P. M. IAȘI, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.03.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 30.03.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data 06.04.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14.04.2015, când
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta O. J. a chemat în judecată pe pârâtul P. mun. Iași, solicitând instanței a dispune anularea dispoziției nr. /257/08.04.2014, a dispoziției nr. 456/05.06.2014 și obligarea pârâtului să trimită cererea spre competentă soluționare Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași.
Motivând în fapt cererea formulată, reclamanta arată că a dobândit dreptul de proprietate pentru cota de 5/7 din suprafața de 596,70 mp, situată în Iași, ., în baza certificatului de moștenitor nr. 39 din 18.04.2012, motiv pentru care a formulat o cerere de emitere a titlului de proprietate pentru această suprafață de teren în temeiul art. 36 alin. 5 din Legea 18/1991.
P. M. Iași, în loc să îndrepte cererea spre analiză la Comisia Municipală de Fond Funciar Iași, a îndreptat-o în mod eronat la serviciul de aplicare a Legii 10/2001. În temeiul dispozițiilor Legii 10/2001 solicitanții formulează somații pe care le comunică prin intermediul executorului judecătoresc, ori ea a formulat o cerere de emitere a titlului de proprietate în baza Legii 18/1991.
Pârâtul, deși a admis calitatea sa de proprietară asupra terenului, motiv pentru care a obligat-o la plata impozitului pentru acest teren conform deciziei de impunere nr._/10.05.2012 și a titlului executoriu, îi respinge cererea de întocmire a titlului de proprietate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 26 alin. 3 și urm. din Legea 10/2001 coroborate cu disp. art. 148, 194 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. M. Iași a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că este evident, după modul de formulare, că solicitarea cuprinsă în cererea nr._/07.08.2012, ce i-a fost adresată de reclamantă, a fost întemeiată pe dispozițiile legilor fondului funciar, fără însă ca reclamanta să aibă în vedere modificarea competenței de soluționare a cererii prin art. 43 din Legea 165/2013. Potrivit acestui articol, cererile depuse în temeiul art. 36 alin. 5 din Legea 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și al art. 34 din Legea 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, care vizează teren cu categoria de curți, construcții, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se transmit comisiilor constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea Legii 10/2001, în vederea soluționării.
În temeiul acestei dispoziții legale, cererea reclamantei a fost direcționată către Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei mun. Iași care a constatat că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 36 alin. 51 din Legea 18/1991 coroborat cu art. 3 al Titlului IV din Legea 247/2005, art. 4 și art. 43 din Legea 165/2013.
S-au administrat în cauză probe constând în înscrisuri și s-a depus documentația care a stat la baza emiterii celor două dispoziții contestate.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._/07.08.2012, reclamanta O. J. a solicitat emiterea titlului de proprietate și punerea sa în posesie cu privire la terenul în suprafață de 426 mp, situat în incinta Bazarului N., teren pe care l-a dobândit prin moștenire legală de la defuncta S. S., conform certificatului de moștenitor nr. 39/18.04.2012. Ulterior, la data de 27.08.2012, prin cererea înregistrată sub nr._/28.08.2012, reclamanta O. J. precizează că solicitarea sa este formulată în temeiul art. 36 alin. 5 din Legea 18/1991.
Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a întocmit referatul aflat la fila 58 dosar, iar la data de 18.09.2012 a întocmit procesul-verbal nr._ prin care, în temeiul art. 43 din Legea 165/2013, a procedat la predarea către Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 a dosarului reclamantei O. J. (poziția 35 din procesul-verbal aflat la fila 57 dosar).
Prin referatul întocmit de C. de aplicare a Legilor Proprietății din cadrul Primăriei mun. Iași, la data de 10.03.2014 s-a propus respingerea cererii motivat de faptul că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 36 alin. 51 din Legea 18/1991 coroborat cu art. 4 și art. 43 din Legea 165/2013 și art. 3 din Titlul IV din Legea 247/2005. Cu motivarea cuprinsă în acest referat, la data de 08.04.2014 P. mun. Iași emite dispoziția nr. 257 prin care respinge cererea formulată de P. J.. Această dispoziție este urmată de dispoziția nr. 456/05.06.2014 prin care se îndreaptă eroarea materială strecurată în art. 1 al primei dispoziții, în sensul că numele persoanei care a formulat cererea soluționată este O. J. și nu P. J., cum eronat s-a menționat.
Articolul 36 alin. 5 din Legea 18/1991, text de lege pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, reglementează situația terenurilor fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale. Potrivit textului de lege, aceste terenuri se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere.
Ulterior, prin mijlocirea art. 34 din Legea 1/2000, legiuitorul a extins aria de acțiune a normei de restituire către foștii proprietari sau moștenitorii acestora a terenurilor aflate în intravilanul localităților. După cum se arată în art. 34, terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii sau de lucrări ce au fost deteriorate, distruse și nu mai prezintă nici o valoare de întrebuințare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donație, considerate proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și ale altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz.
Prin Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nr. 10/2001, legiuitorul a procedat în mod efectiv la o completare a Legii fondului funciar, respectiv a prevederilor art. 36 din Legea 1/2000, în ceea ce privește restituirea imobilelor terenuri intravilan, neconstruite, preluate în baza Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale.
Astfel, dacă, potrivit reglementărilor cuprinse în Legea 18/1991 și Legea 1/2000, restituirea terenurilor nu este posibilă în cazul în care acestea sunt afectate de lucrări de investiții, în schimb, în noua lege – Legea 10/2001- restituirea este posibilă inclusiv în situația existenței lucrărilor de investiții, chiar de interes public, deja aprobate, cu singura condiție ca acestea să nu fie materializate într-un supraedificiu, fie el și în faza incipientă.
Ceea ce a caracterizat contextul legislativ născut de acțiunea celor 3 acte normative anterior redate – Legea 18/1991, Legea 1/2000 și Legea 10/2001 - a fost o suprapunere de reglementare relativă la imobilele preluate în baza Decretului nr. 712/1966 în ce privește terenurile neconstruite. Astfel, cu toate că statutul juridic al acestor imobile a fost reglementat parțial prin Legea fondului funciar, ulterior, aceleași imobile au făcut obiect de reglementare al Legii10/2001.
Coexistența acestor reglementări în materia restituirii terenurilor neconstruite a fost cea care a determinat edictarea de către legiuitor a textului art. 43 din Legea 165/2013. Potrivit acestuia, cererile depuse în temeiul art. 36 alin. 5 din Legea 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 34 din Legea 1/2000 cu modificările și completările ulterioare, care vizează teren cu categoria de curți – construcții, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se transmit Comisiilor constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea Legii 10/2001 în vederea soluționării. Scopul pe care legiuitorul l-a urmărit prin reglementarea redată a fost acela de a supune exclusiv condițiilor de acțiune mai permisive stipulate de Legea 10/2001 cererile de restituire a terenurilor neconstruite formulate de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora. Aplicarea acestei norme reclamă însă imanent nu doar soluționarea cererii de către Comisiile constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea Legii 10/2001 în procedura reglementată de acest act normativ – Legea 10/2001, ci aplicarea în mod unitar și interdependent a acestui act normativ în întregul lui. Altfel spus, în cuprinsul dispoziției emise în procedura Legii 10/2001 nu se pot regăsi trimiteri la alte acte normative speciale - s.n. Legea 18/1991.
Inconsecvența emitentului dispoziției nr. 257/2014 în aplicarea actului normativ relevant ca urmare a reținerii disp. art. 43 din Legea 165/2013 conduce spre situația paradoxală existentă în speță, în care verificarea corectei aplicări a art. 36 alin. 51 din Legea 18/1991 este solicitată instanței în procedura Legii 10/2001 și cu încălcarea normelor de competență de ordine publică relative la judecata în primă instanță cuprinse în art. 54 din Legea 18/1991.
Limitele în care cei chemați a soluționa cererile de restituire a terenurilor neconstruite au a face aplicarea art. 43 din Legea 165/2013, sunt date de art. 4 din Legea 165/2013. Potrivit acestui text de lege, „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi…”.
Interpretarea coroborată a art. 4 și art. a 43 din Legea 165/2013 conduce tribunalul la concluzia că autoritatea învestită cu soluționarea cererii de restituire are a verifica prioritar formularea în termen a cererii. Pentru ipoteza în care cererea este considerată formulată în termen, soluționarea acesteia este în căderea Comisiei constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea Legii 10/2001 care are a o soluționa prin activarea în mod exclusiv a normelor legale cuprinse în Legea 10/2001, atât în ceea ce privește fondul cererii cât și procedura de soluționare a acesteia. Pentru ipoteza în care se consideră că cererea nu a fost formulată în termenul reglementat de art. 36 alin. 51 din Legea 18/1991, aceasta se soluționează de către prefect, potrivit alineatului 6 al art. 36 din Legea 18/1991. Rațiunea acestei distincții se regăsește atât în asigurarea respectării scopului urmărit de legiuitor prin edictarea art. 43 din Legea 165/2013, respectiv acela de a supune unei unice reglementări situația cererilor de restituire a terenurilor neconstruite. Pe de altă parte, această interpretare este singura în măsură a îngădui instanțelor judecătorești să asigure, în aplicarea Legii 165/2013, respectarea dispozițiilor de principiu cuprinse atât în Legea 18/1991 cât și în Legea 10/2000 în ce privește competența și granițele de analiză permise, pe de o parte, de art. 53 alin. 2 coroborat cu art. 54 din Legea 18/1991, iar, pe de altă parte, de art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001. În egală măsură, notează tribunalul că Legea 18/1991 și Legea 10/2001 sunt acte normative cu o existență de sine – stătătoare a căror aplicare este incompatibilă cu o interpătrundere a acestora și cu crearea unui hibrid în actul ce soluționează cererea de restituire formulată de persoana ce se consideră îndreptățită la restituirea terenului.
În considerarea celor mai sus expuse, tribunalul urmează a dispune conform prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta O. J., CNP_, domiciliată în Iași, . D, cu domiciliul procedural ales la CA C. A., ., ., ., Iași în contradictoriu cu pârâtul P. M. Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr. 11.
Anulează dispoziția nr. 257/08.04.2014, astfel cum a fost îndreptată prin dispoziția nr. 456/05.06.2014, ambele emise de P. M. Iași.
Dispune înaintarea cererii formulate de reclamanta O. J. în vederea soluționării sale de către Prefectul Județului Iași în procedura reglementată de art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 14.04.2015.
Președinte, Grefier,
M. C. Getuța M.
Pentru grefier aflat în C.O. semnează
Grefier-șef Secția I Civilă
Red. M.C.
Tehn. M.M.D.
9 ex./29.07.2015
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 440/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 452/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
