Acţiune în constatare. Decizia nr. 1328/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1328/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 1328/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Octombrie 2015
Președinte - G. C.
Judecător - I. E. B.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1328/2015
Pe rol fiind pronunțarea apelului formulat de reclamantul I. N. împotriva sentinței civile nr. 4924 din 08.04.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Asociația de L. PT 6, . E., N. M., G. T., B. L., G. Grațyela și S.C. C. C. audit S.R.L., având ca obiect acțiune în constatare restituire sumă.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 05.10.2015 susținerile și concluziilor părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi,care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 19.10.2015, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 4924 din 08.04.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul I. N. în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari PT 6 ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare formulată de către reclamantul I. N. în contradictoriu cu pârâții M. E., N. M., G. T., B. L., G. Gratyela, și S.C. C. C. Audit S.R.L ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
„Prin cererea înregistrată sub nr._ /03.02.2014, reclamantul I. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții obligarea pârâților M. E., N. M., G. T., B. L., G. Gratyela și S.C. C. C. Audit S.R.L. și Asociația de Proprietari PT 6 obligarea la restituirea sumei de 640 lei, cu constatarea caracterului ilegal al penalităților.
În motivare, reclamantul a arătat că s-a hotărât prin proces-verbal achitarea sumei de 640 lei de câte 70 lei lunar de către proprietarii de pe același tronson pentru lucrările de reparație efectuate de către familia S.. Reclamantul a arătat că pe listele de plată au fost incluse aceste sume și calculate penalități în mod nelegal, nefiind respectate dispozițiile HG nr. 1588/2007.
În drept, au fost invocate dispozițiile art1341, art. 1345, art. 1349, art. 1639 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, art. 194 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 și HG nr. 1588/2007
Pârâta Asociația de Proprietari PT 6 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată, sumele fiind trecute în listele de plată în mod legal, iar penalitățile au fost calculate pentru neplata acestor obligații.
Pârâții M. E., N. M., G. T., B. L., G. Gratyela și S.C. C. C. Audit S.R.L. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de 14.01.2015 instanța a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâților M. E., N. M., G. T., B. L., G. Gratyela și S.C. C. C. Audit S.R.L.
În prezenta cauză au fost administrate probele cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Reclamantul este proprietarul imobilului situat în Iasi,., ., ..
Prin procesul-verbal al Comitetului Asociației de Proprietari PT 6 Socola s-a stabilit ca suma plătită de către familia S. pentru reparația copertinei de la blocul k 4, ScC ., să fie scăzută din debitul familiei și repartizată solidar pe celelalte apartamente, respectiv nr. 2, nr. 6, nr. 10, nr. 4 și nr. 18, conform procesului-verbal semnat de către proprietari, fila 36-38.
Procesul-verbal încheiat la data de 10.12.2012, fila 80, prin care s-a stabilit modalitatea de repartizare a costurilor de reparație suportate de familia S., respectiv 640 lei/apartament a fost semnat inclusiv de către reclamant, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 6.
Conform art. 37 din Legea nr. 230/2007, pentru lucrările privind proprietatea comună, administratorul, ținând seama de preț, durată de execuție și calitate, supune spre analiză, selecție de oferte și aprobare comitetului executiv al asociației de proprietari ofertele operatorilor economici care satisfac cerințele, în vederea executării lucrărilor, conform legislației în vigoare.
Potrivit art. 25 din HG nr. 1588/2007, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizãri de întârziere pentru suma neachitatã, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depãși suma cotei restante la care s-a aplicat. Sumele rezultate din aplicarea penalitãților de întârziere vor face obiectul fondului de penalitãți al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizãrilor impuse asociației de proprietari de cãtre terți și pentru cheltuieli de reparații ale proprietãții comune sau pentru alte cheltuieli de naturã administrativã.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 230/2007, în cazul nerespectării obligației de plată, în termenul stabilit, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată, în cuantum de maxim 0,2% pe zi de întârziere.
Instanța constată că dispozițiile art. 37 din Legea nr. 230/2007 prevăd o anumită procedură pentru aprobarea de către comitetul executiv al asociației de proprietari a sumelor cu titlu de reparații pentru lucrările privind proprietatea comună, însă reclamantul a semnat în calitate de membru al Comitetului Asociației de Proprietari PT 6 Socola procesul-verbal din data de 19.12.2012, fila 36, fără a contesta la acel moment procedura sau soluția adoptată, modalitatea de suportare a cheltuielilor de reparații fiind aprobată în unanimitate.
Instanța constată că reclamantul își invocă propria culpă în stabilirea modalității de suportare a cheltuielilor de reparații pentru lucrările privind proprietate comună. Or, nimeni nu poate invoca in sustinerea intereselor sale propria sa culpa, având în vedere principiul latin nemo auditur propriam turpitudinem allegans potrivit căruia nimeni nu poate sa obțină foloase invocând propria sa vina, incorectitudine, necinste, si nici sa se apere valorificând un asemenea temei.
Fundamentul adagiului “nemo auditur…”rezulta chiar din formularea sa, care lasă sa i se întrevadă natura morala. Regula reprezintă de fapt un refuz la acțiune pentru cei care urmăresc sa se folosească in fata justiției de actele lor rușinoase încercând sa obțină astfel un titlu, deoarece faptele contrare moralei nu trebuie sa producă efecte juridice si sa fie ocrotite de drept. Aceasta reprezintă, deopotrivă, un fundament si o finalitate a dreptului. Referitor la aplicarea regulii, este de observat ca aplicarea acesteia reprezintă de fapt o sancțiune civila ce consta in nerecunoașterea accesului la justiție, pe calea acțiunii in restituire a părților vinovate de imoralitatea convenției lor, care astfel, sunt lipsite de protecția conferita de drept, tocmai pentru motivul insecurității ce l-ar produce recunoașterea unei astfel de protecții.
Atât timp cât reclamantul nu a contestat încheierea procesului-verbal al Comitetului Asociației de Proprietari PT 6 Socola din data de 19.12.2012, fila 36, proces-verbal pe care l-a semnat în calitate de membru al respectivului comitet fără rezerve, instanța nu poate reține apărările reclamantului.
De asemenea, instanța constată că motivele invocate de către reclamant în susținerea cererii sale nu sunt personale și directe, eventuala nerespectare a obligației Asociației de Proprietari de a scădea debitul aferent cheltuielilor în discuție de la familia S., conform celor stabilite prin procesul-verbal indicat mai sus, nu aduce atingere unui interes personal al reclamantului, ci doar al familiei în cauză, și anume S..
În ceea ce privește modalitatea de plată a sumei de 640 lei în 9 rate lunare invocată de către reclamant nu poate fi reținută de către instanță, din probatoriul administrat nu rezultă stabilirea unei astfel de eșalonări a sumei de plată.
Potrivit adeverinței emise de către Asociația de Proprietari nr.51/16.09.2013, fila 35, reclamantul a achitat suma de 640 lei în 9 rate, fără a suporta și penalitățile aferente.
Având în vedere că potrivit art. 25 din HG nr. 1588/2007 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 230/2007 calcularea penalităților nu este limitată la cheltuielile realizate de către asociația de proprietari, fiind folosite pentru acoperirea eventualelor cheltuieli administrative ale asociației sau pentru reparații ale proprietãții comune, cât și faptul că reclamantul a achitat suma de 640 lei în 9 rate, fără a exista un temei în acest sens, instanța constată că penalitățile au fost calculate în mod corect și legal de către asociația de proprietari.
Față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive în prezenta cauză, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. N. în contradictoriu cu pârâții M. E., N. M., G. T., B. L., G. Gratyela, S.C. C. C. Audit S.R.L., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari PT 6, ca neîntemeiată pentru considerentele indicate mai sus.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul I. N. care a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare a arătat apelantul în esență că reiese din înscrisurile administrate în cauză existența înțelegerii privind eșalonarea plății sumei de 640 lei în 9 rate lunare, că la data la care a semnat procesul-verbal al Comitetului Asociației de proprietari PT6 Socola din data de 19.12.2012 nu a putut să prevadă că cererea familiei S. privind imputarea cheltuielilor de reparații se va soluționa cu nerespectarea dispozițiilor legale, în sensul că se va achita în rate suma de 640 de lei de fiecare dintre cele 4 familii de la apartamentele 2, 6, 10 și 14 și nu dintr-o dată. Suma respectivă nu se putea înregistra la rubrica Reparații deoarece nu fusese executată cu banii Asociației, deci nu fusese contractată de aceasta din urmă cu un terț, astfel că în mod ilegal a fost trecută la rubrica restanță la întreținere și neplata sancționată prin calculul de penalități de întârziere.
Arată apelantul că este membru al Asociației în calitate de proprietar al apartamentului nr. 6 din ., ., astfel că, dacă Asociația acționează cu nerespectarea dispozițiilor legale și dispune de banii săi în mod eronat în sensul că stabilește în sarcina sa obligații de plată cu nesocotirea dispozițiilor legale, se aduce atingere interesului său personal.
Nu se poate reține nici propria sa culpă, în calitate de membru al comitetului executiv, astfel cum motivează instanța de fond, pentru că acest Comitet nu poate lua hotărâi care să contravină prevederilor legale în vigoare, iar înțelegerea a fost de plată lunară a sumei de 640 lei, ce trebuia scăzută de la familia S. pe măsură ce era achitată.
Instanța a dat o interpretare eronată a prevederilor Legii 230/2007 și celor din HG 1588/2007 care reglementează procedura de efectuare a reparațiilor, aspect ce a fost probat inclusiv cu adresa Primăriei municipiului Iași nr._13 pct. 6, de care instanța de fond nu a ținut seama.
Prin întâmpinare intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI P.T. 6 a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat.
În motivare a arătat intimata că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca fiind lipsită de interes, în condițiile în care acesta nu a putut justifica un interes direct și personal, că nu s-a probat convenția în sensul stabilirii unei eșalonări a plății, în sensul pretins, anume de achitare a sumei de 640 lei în 9 rate lunare a câte 70 lei și, totodată, că apelantul a semnat procesul-verbal prin care s-a stabilit modalitatea de suportare a costurilor reparației efectuate de familia S..
În drept, intimata a indicat dispozițiile art. 205, art. 478, art. 480 din C.proc.civ.
Nu s-a solicitat administrarea de probe în apel.
Prin întâmpinare intimatul G. T. a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat motivând că, în conformitate cu hotărârea Comitetului executiv al Asociației din data de 19.12.2012 suma de 640 lei reprezentând costul reparației pentru fiecare dintre apartamentele 2, 6, 10. 14, 18 a fost trecută la rubrica reparații în lista de plată și, nefiind achitată integral, după depășirea termenului de plată, suma rămasă se consideră restanță, fiind penalizată cu 0,2% conform art. 49 din Legea 230/2007.
Nu s-a solicitat administrarea de probe suplimentare în apel.
Au formulat întâmpinări în cauză pârâții . SRL, N. M. reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive și solicitând respingerea apelului ca fiind nefundat.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de apelul și la dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
în fapt, conform hotărârii Comitetului Executiv din cadrul Asociației de proprietari PT 6 Socola din data de 19.12.2012, la pct. 4 s-a decis ca suma plătită de către familia S. pentru reparația copertinei de la blocul k 4, . nr. 42, să fie scăzută din debitul familiei și repartizată solidar pe celelalte apartamente, respectiv nr. 2, nr. 6, nr. 10, nr. 4 și nr. 18, conform procesului-verbal semnat de către proprietari, fila 36-38.
Procesul-verbal încheiat la data de 10.12.2012, fila 80, prin care s-a stabilit modalitatea de repartizare a costurilor de reparație suportate de familia S., respectiv 640 lei/apartament a fost semnat inclusiv de către reclamant, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 6.
Conform dispozițiilor art. 37 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, administratorul supune spre aprobare comitetului executiv ofertele operatorilor economici pentru realizarea lucrărilor privind proprietatea comună, dispozițiile art. 22 alin. 5 din HG 1588/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007 dispunând în sensul că, în caz contrar, însemnând în lipsa aprobării comitetului executiv, cheltuielile nu vor fi acceptate la plată.
Este real că lucrările de reparații nu au fost efectuate de un agent economic terț care să fi contractat direct cu Asociația, Asociație care să fi decis cu privire la cocontractant in Comitetul executiv.
Cu toate acestea nu se poate reține nelegalitatea procedurii urmate de Asociație în condițiile în care cuantumul cheltuielilor cu reparațiile efectuate de fam. S. au fost aprobate în cadrul comitetului executiv al Asociației, nu s-a contestat nici necesitatea, realitatea cheltuielilor și a reparațiilor efectuate și nici caracterul rezonabil al sumelor avansate de fam S., toți coproprietarii implicați in rambursarea sumei fiind de acord cu reparațiile anterior demarării procedurii, convenind asupra împărțirii sumei în mod egal și, totodată, asupra imputării costului reparațiilor asupra debitului familiei S. în cadrul cotei de contribuție la cheltuielile condominiului.
În calitate de membru al Comitetului executiv din cadrul Asociației reclamantul a semnat procesul-verbal din dat de 19.12.2012.
În consecință, nu se identifică niciun motiv de nulitate a procedurii de stabilire a costurilor reparației și a distribuției plății între membrii condominiumului afectați, odată ce s-a probat acordul unanim, expres.
Pe de altă parte, nici convenția de plată eșalonată a sumei de 640 lei cuvenite pentru fiecare dintre apartamentele nr. 2, nr. 6, nr. 10, nr. 4 și nr. 18, în 9 rate lunare, nu a fost probată în cauză.
În atare condiții, corect Asociația a stabilit și a debitat cheltuielile de reparații în cuantum de 640 lei conform listelor de plată lunare atașate la filele 9 și urm. și, de asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007, a calculat penalități de întârziere la plată în sarcina apelantului care, conform adeverinței emise de Asociație atașată în copie la fila 35 dosar fond, a achitat suma de 640 lei în 9 rate lunare, fără a achita însă și penalitățile de întârziere.
Se impun a fi respinse criticile de nelegalitate invocate în apel referitoare la lipsa unui temei juridic pentru imputarea penalităților de întârziere calculate la suma privind cheltuieli de reparații, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007 Asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, deci inclusiv în privința sumelor stabilite cu titlu de reparații.
În acest context, dată fiind calitatea sa de proprietar în cadrul condominiului și, totodată, de persoană obligată la plata cotei din cheltuielile de reparații de 640 lei apelantul a justificat folosul practic, personal și direct, legitim urmărit prin promovarea cererii.
Concluzionând, tribunalul reține că nu au fost identificate motive de nelegalitate și/sau de netemeinicie a soluției pronunțate de instanța de fond.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge, ca nefondat, apelul promovat de reclamanta I. N. împotriva sentinței civile nr. 4924/08.04.2015 a Judecătoriei Iași, pe care o va menține.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 din C.proc.civ. va fi obligat apelantul să plătească intimatei ASOCIAȚIA DE L. PT-6 cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariul de avocat achitat conform chitanței nr. 76/30.09.2015 atașate la dosar..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind nefondat, apelul promovat de reclamanta I. N. împotriva sentinței civile nr. 4924/08.04.2015 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.
Obligă apelantul să plătească intimatei ASOCIAȚIA DE L. PT-6 cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.10.2015.
Președinte, G. C. | Judecător, I. E. B. | |
Grefier, N. E. |
Red./Tehnored.B.I.E.
10ex./24.11.2015
Jud. fond: C. I.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 997/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








