Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 966/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 966/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 966/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 01 Octombrie 2015
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – B. I. E.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 966/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de D. C. I. împotriva sentinței civile nr. 1852 din 10.02.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimata A. F., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 24 septembrie 2015 când, având în vedere imposibilitatea participării la pronunțare a unuia dintre membrii completului de judecată, s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ din 13.02.2013, reclamantul D. C. I. a chemat în judecată pe pârâta A. F., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul din Iași, .-21, . de judecată.
În motivar a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare sub nr.13/26.03.2003, prin care aceasta s-a obligat să îi vândă apartamentul menționat cu prețul de_ lei vechi, subsemnatul achitând avansul de 11.000.000 lei vechi și ulterior, restul prețului, în rate, precum și că s-au obligat să se prezinte la notariat pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Reclamantul a precizat că părțile au convenit ca în cazul nerespectării antecontractului, dânsul să piardă avansul achitat iar pârâta, să plătească dublul avansului primit, precum și că de la data semnării convenției, s-a mutat în apartament, unde locuiește și în prezent. Pârâta nu a mai dorit să încheie contractul de vânzare-cumpărare și nici să restituie dublul avansului primit. Prin decizia nr.464/11.02.2011, acțiunea formulată de pârâtă privind anularea antecontractului a fost respinsă irevocabil.
În drept, au fost invocate disp. 1669 NCC.
Prin sentința civilă nr. 1852 din 10.02.2015 Judecătoria Iași a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.
A respins cererea formulată de reclamantul D. C. I., cu domiciliul procedural ales în Iași, la sediul Societății Civile Profesionale de Avocați „D. S. & Asociații”, ., nr. 12, județul Iași, împotriva pârâtei A. F., cu domiciliul ales în Iași, .. 42, județul Iași, ca neîntemeiată.
A respins ca neîntemeiate cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.
A reținut instanța de fond următoarele considerente:
La data de 26.03.2003, între părți a intervenit antecontractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr.13 la . SRL, prin care pârâta s-a obligat să vândă iar reclamantul s-a obligat să cumpere imobilul constând în apartamentul situat în Iași, .-21, ..A, . de_ lei vechi. Potrivit art. 2 din contract, părțile au convenit să se prezinte la notar pentru perfectarea vânzării-cumpărării la data de 11.04.2003.
Potrivit art. 3, partea care nu respectă prezentul antecontract de vânzare-cumpărare atrage obligația părții în cauză la plata sumei de 20.000.000 lei vechi reprezentând daune datorate firmei și cumpărătorul pierde avansul dat vânzătorului și în cazul în care lipsește, suma de 20.000.000 lei vechi, iar vânzătorul plătește cumpărătorului dublul avansului primit iar dacă avansul lipsește, suma de 20.000.000 lei vechi (f.4).
Părțile au convenit să nu mai caute alt cumpărător, respectiv, cumpărător, precum și ca predarea cheilor apartamentului să aibă loc la data de 27.03.2003.
Prin înscris sub semnătură privată încheiat la 29.03.2003, în prezența martorei M. E., reclamantul a achitat avans în cuantum de 11.000.000 ROL (f.5). Până în prezent, pârâta a refuzat să se prezinte la notar în vederea perfectării vânzării, în schimb, reclamantul a intrat în posesia imobilului obiect al antecontractului, locuind împreună cu familia în tot acest timp.
Prin contractul de donație cu drept de abitație încheiat la 24.08.2007 și autentificat sub nr.3720/2007 la BNP M. C. E., pârâta și soțul acesteia au donat imobilul ce face obiectul antecontractului, în favoarea fiicei și ginerelui acestora, numiții Ș. G. și Ș. I. C..
Prin decizia civilă nr. 464/14.02.2011 a Tribunalului Iași, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de pârâta din prezenta cauză împotriva reclamantului D. C. I., având ca obiect anularea antecontractului menționat, soluția fiind irevocabilă.
Prin decizia nr.726/14.05.2014 a Tribunalului Iași, a fost admis recursul promovat de pârâții reclamanți N. S. și D. C. I. împotriva sentinței civile nr._/13.11.2013 a Judecătoriei Iași și, în consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții pârâți Ș. G. și Ș. I. C. împotriva pârâților reclamanți N. S. și D. C. I., a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație cu drept de abitație încheiat la 24.08.2007 și autentificat sub nr.3720/2007 la BNP M. C. E., (f.21 și urm. urmă dosar) pentru fraudarea intereselor creditorului D. C. I., soluția fiind irevocabilă.
Asupra excepției unite cu fondul cauzei, instanța constată netemeinicia acesteia raportat la faptul că atât pârâta cât și martorul audiat la data de 21.01.2014, numita N. M., au arătat că, de la data semnării contractului și până în prezent, pârâtul a locuit în imobilul menționat, plătind cheltuielile aferente Asociației de Proprietari, renovând apartamentul și efectuând îmbunătățiri în ceea ce privește utilitățile. Or, din moment ce antecontractul de vânzare-cumpărare naște în patrimoniul reclamantului promitent-cumpărător un drept de creanță, acțiunea personală vizând executarea silită atipică a convenției este prescriptibilă în termen de trei ani de la data stabilită de părți pentru prezentarea la notar, în principiu. Cu toate acestea, faptul că reclamantul a intrat în posesia apartamentului, unde locuiește și acum, constituie caz de întrerupere a cursului prescripției, predarea apartamentului echivalând cu o recunoaștere a dreptului reclamantului.
Pe fond însă, instanța apreciază că apărările susținute de pârâtă sunt întemeiate, în sensul că pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic nu este posibilă în cauză.
Astfel, în temeiul art. 1073 și 1077 cod civil 1864 – aplicabil antecontractului părților față de data încheierii sale și disp. art. 6 Cod civil nou – în cazul unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, oricare din părțile contractante poate cere instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, suplinind consimțământul promitentului care refuză perfectarea actului juridic. Prin excepție, dacă antecontractul conține o clauză de dezicere în favoarea uneia sau ambelor părți, denunțarea unilaterală a contractului poate opera, nemaifiind aplicabilă executarea silită atipică.
În cauză, deși reclamantul nu a dovedit că s-ar fi prezentat la data convenită la notar, unde să se fi constatat lipsa nejustificată a pârâtei, este evident prin prisma înscrisurilor depuse la dosar, a litigiilor anterioare dintre părți, și a apărărilor formulate și răspunsurilor la interogatoriu, că pârâta s-a răzgândit în ceea ce privește vânzarea imobilului și nu a executat corespunzător obligația asumată. Cu toate acestea, contrar susținerilor pârâtei, instanța apreciază că antecontractul nu conține o clauză de dezicere, ci numai o clauză penală, deoarece prevede obligația de plată a unei sume de bani pentru ipoteza nerespectării convenției și nu expres, așa cum impune clauza de dezicere, enunțarea dreptului de a se răzgândi în favoarea uneia dintre părți.
Imposibilitatea pronunțării unei hotărâri în favoarea reclamantului derivă din situația juridică a bunului ce face obiectul contractului. Conform extrasului de informare OCPI Iași și titlului de proprietate aflat la fila 73-74, imobilul a fost dobândit de pârâtă împreună cu soțul acesteia A. J., în timpul căsătoriei, având calitatea de bun comun. Cum însă numitul A. J. nu este parte contractantă în convenția invocată de reclamant, neexistând nici o probă din care să reiasă consimțământul acestuia la înstrăinarea imobilului aflat în proprietate comună, nefiind aplicabil principiul mandatului tacit între soți, mai mult, existând consimțământul expres al acestuia la donarea bunului către fiica și ginerele acestuia, instanța concluzionează că în cauză nu sunt întrunite toate celelalte cerințe prevăzute de lege pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare (cu excepția consimțământului promitentului-vânzător, pentru a-l suplini prin darea hotărârii judecătorești). Cât timp pârâta promitentă nu este unicul proprietar al bunului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, lipsind consimțământul celuilalt coproprietar, cererea formulată de reclamant este neîntemeiată.
În temeiul art.274 C.p.c., dată fiind soluția pe fondul cererii și lipsa dovezii achitării unor cheltuieli de judecată de către pârâtă, instanța va respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe in termen legal a declarat recurs reclamantul D. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, respectiv:
Susține că pârâta, in pofida obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, nu a mai dorit să încheie contractul in formă autentică și nici să restituie dublul avansului primit. Acțiunea pârâtei având ca obiect anularea antecontractului de vânzare-cumpărare a fost irevocabil respinsă prin decizia civilă nr. 464 din 14.02.2011 a Tribunalului Iași. S-a încercat a se proba lipsa bunului din patrimoniul vânzătorului pe temeiul unui contract de donație, pentru care, însă, s-a constatat irevocabil nulitatea absolută prin Decizia civilă nr. 726/2014 a Tribunalului Iași.
Instanța de fond își motivează soluția invocând faptul că imobilul a fost dobândit de pârâta A. F. împreună cu soțul acesteia, A. J., in timpul căsătoriei, având calitatea de bun comun, însă acesta, nefiind parte în antecontract, pârâta promitentă nu putea fi obligată să încheie actul in formă autentică, lipsind consimțământul celuilalt proprietar. Susține recurentul că nu este de acord cu acest raționament, mai ales câtă vreme instanța a respins excepția lipsei coparticipării procesuale pasive. Pârâta este unica promitentă – vânzătoare, iar cea de-a doua sa căsătorie a fost încheiată la 4 ani după semnarea antecontractului, astfel că soțul acesteia nu avea nicio legătură cu obligația deja asumată.
Faptul că A. J. nu figurează ca pârât in cauză nu face ca acțiunea să fie neîntemeiată in ceea ce o privește pe promitenta-vânzătoare A. F. și nu împiedică pronunțarea unei hotărâri împotriva acesteia . În situația respingerii irevocabile a cererii de anulare a actului și de anulare irevocabilă a actului de donație singura modalitate juridică prin care poate fi valorificat dreptul obținut prin antecontract este acțiunea de față.
Solicită admiterea recursului, admiterea acțiunii, acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare intimata A. F. a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței. Invocă, in genere, regimul juridic de bun comun al imobilului, precum și disp. art. 35 din Codul Familiei. A. J. nu a fost chemat in judecată, nu și-a dat acordul pentru înstrăinarea bunului către reclamant, convenția părților a fost desființată unilateral ca efect al clauzei de dezicere de la pct. 3 din antecontract.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut corect imposibilitatea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare motivat de situația juridică a acestuia, adică bun comun al paratei și al soțului său, A. J., care nu și-a exprimat consimțământul pentru înstrăinare. Considerentele expuse de instanța de fond sunt judicios exprimate, coerent și riguros fundamentate, având meritul de a reda esența raționamentului Înaltei Curți de Casație și Justiție expus prin Decizia nr. 12/2015 pronunțată asupra recursului in interesul legii( decizie publicată in Monitorul Oficial, partea I nr. 678 din 7.09.2015), mai înainte - însă - ca aceasta să fie pronunțată.
Prin această decizie s-a stabilit: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1073 și art. 1077 din Codul civil de la 1864, art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, art. 1.279 alin. (3) teza I și art. 1.669 alin. (1) din Codul civil, în situația în care promitentul-vânzător a promis vânzarea întregului imobil, deși nu are calitatea de proprietar exclusiv al acestuia, promisiunea de vânzare nu poate fi executată în natură sub forma pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare pentru întregul bun, în lipsa acordului celorlalți coproprietari.”
Decizia este obligatorie pentru instanța de recurs in condițiile art. 330 indice 7 Cod pr.civilă de la 1865, aplicabil in speță, având in vedere identitatea dintre aceasta și problema de drept dedusă judecății speței de față. Astfel, se solicită de către reclamant pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru un bun care a fost dobândit in proprietate comună de către pârâtă și soțul său, A. J., la data de 22.06.2007 prin contractul_/2007 (fila 13 ds. fond) în încercarea de executare in natură a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat doar cu pârâta in anul 2003(fila 4 dosar fond). Se tinde, astfel, la realizarea transferului de proprietate asupra unui imobil care are regimul juridic de bun comun, fiind dobândit in timpul căsătoriei ( încheiate in anul 2001 –fila 81, ds. fond), pe temeiul obligației asumate doar de către pârâtă și în absența consimțământului numitului A. J. la înstrăinare, consimțământ care nu a fost probat. Ca urmare, făcând aplicarea disp. art. 330 indice 7 Cod pr.civilă și reținând dezlegarea dată de Înalta Curte prin Decizia 12/2015 asupra recursului in interesul legii tribunalul stabilește că in mod corect s-a reținut de instanța de fond netemeinicia cererii de chemare in judecată. Parata nu este unic proprietar al apartamentului cu privire la care s-a încheiat antecontractul de vânzare –cumpărare în anul 2003. Dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia s-a făcut 4 ani mai târziu, in anul 2007, cumpărătorii apartamentului fiind pârâta si soțul său, A. J..
Lipsa consimțământului soțului pârâtei (necontestată, de altfel), coproprietar, cu privire la înstrăinare împiedică pronunțarea hotărârii care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Pronunțând o atare hotărâre instanța nu încheie contractul în locul părților, ci verifică existența elementelor acestuia în înțelegerea lor și, numai în măsura în care acestea se regăsesc, iar refuzul uneia dintre părți era nejustificat, atunci instanța pronunță hotărârea care să suplinească această cerință. Prin hotărârea pronunțată de instanță se valorifică dreptul creditorului (promitent- cumpărător) de a obține în natură executarea obligației de a încheia contractul apt să transmită dreptul de proprietate, asumată de debitor (promitent-vânzător), hotărârea judecătorească neputând fi confundată cu însuși contractul de vânzare, în sens de negotium.
În speță, insă, în absența calității paratei de proprietar exclusiv asupra bunului, instanța nu poate pronunța hotărârea care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pentru că dovada dreptului de proprietate la transmiterea căreia s-a obligat nu este realizată. Convenția părților încheiată in anul 2003 nu este, astfel, aptă să se finalizeze cu transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.1 din Iași, .-21, .. A, pentru că, fiind coproprietar și nu proprietar exclusiv asupra acestuia, pârâta nu poate transmite mai mult decât are in proprietate. Este inutil a se analiza conduita adoptată de pârâtă in raport de clauzele antecontractului, date fiind considerațiile expuse privind raportul dintre obligația asumată și limitele dreptului său de proprietate. Rămân, astfel, irelevante aspectele invocate de către recurent privind calificarea clauzei înscrise in antecontract, pct. 3, respectiv dacă este una de dezicere, ori o clauză penală. Calificarea acestei clauze nu condiționează soluția asupra cererii de chemare in judecată, in cercetarea căreia analiza dovezilor privind dreptul de proprietate asupra căruia s-a convenit a fi transmis este prioritară.
Tot astfel nu interesează litigiul de față care sunt posibilitățile recurentului de a pune in valoarea convenția încheiată cu parata in urmă cu cca 12 ani. Limitele învestirii instanței obligă Tribunalul la a stabili dacă erau ori nu îndeplinite condițiile de pronunțare a unei hotărâri ce tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În fine, nu există o contradicție logică intre respingerea excepției de lipsă coparticipare procesuală pasivă și argumentul principal de respingere a acțiunii. C. procesual al litigiului a fost corect limitat de instanța de fond la partile antecontractului de vânzare-cumpărare, convenție care constituie fundamentul acțiunii promovate, la a cărei executare in natură se tinde. Analiza condițiilor de fond pentru transmiterea dreptului de proprietate, între care și dovada calității de proprietar exclusiv a paratei, a evidențiat regimul de bun comun pentru imobil. Această analiză nu este incompatibilă cu absența din proces a numitului A. J., pentru care se reține calitatea de coproprietar ca argument.
Pentru motivele expuse Tribunalul stabilește că recursul este nefondat, va fi respins in temeiul art. 312 alin 1 Cod pr.civilă, cu menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamantul D. C. împotriva sentinței civile nr. 1852 din 10.02.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, 1.10.2015.
Președinte, Doinița T. | Judecător, C. D. | Judecător, I. E. B. |
Grefier, G. I. |
Red. și tehn./T.D./3.11.2015/2 ex
Judecătoria Iași: R. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 964/2015. Tribunalul IAŞI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1328/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
