Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 290/2015. Tribunalul IAŞI

Comentarii

0

Decizia nr. 290/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 24967/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 03 Martie 2015

PREȘEDINTE – T. DOINIȚA

JUDECĂTOR – D. C.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 290/2015

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul declarat de P. I.-M., S.C. I. G. Cuisine SRL și apelul declarat de Z. P., Z. M.-C., împotriva sentinței civile nr._ din 17.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, având ca obiect acțiune în constatare reziliere, evacuare, pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 05 februarie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru 12 februarie 2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru 19 februarie 2015, 26 februarie 2015 și apoi pentru azi când,

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanții: Z. P. și Z. M. C. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele: S.C. I. Grand Cuisine S.R.L. și P. I. – M.:

- să constate că a intervenit rezilierea contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011;

- să dispună evacuarea pârâtelor din spațiul închiriat prin contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011;

- să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata chiriei restante pentru imobilul închiriat prin contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011 pentru lunile iunie-august 2012 și achitarea chiriei până la data părăsirii imobilului;

- să oblige pârâtele la plata următoarelor sume de bani: 9584 lei, reprezentând reparații terasă imobil; 750,57 lei, reprezentând refacere zugrăveală degradată prin inundarea imobilului; 1750 euro reprezentând contravaloare servicii neprestate, potrivit contractului, transformate în echivalent bănesc; 6111,82 lei, reprezentând factură restantă gaze naturale; 3579,95 lei și 2983,24 lei, facturi restante apă potabilă;

- să oblige pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții arată că la data de 01.07.2011 au încheiat cu pârâta P. I. – M. contractul de închiriere autentificat sub nr. 232 la B.N.P.A. „E. Levino Frost și Andeea D.”, contract ce are ca obiect închirierea imobilului situat în Iași, . nr.69B, descris în art.1.1 din convenție. Cuantumul chiriei a fost prevăzut la capitolul 2 al contractului și este în sumă de 30.000 euro/an, plătită după cum urmează: 12.000 euro avans, 3000 euro servicii prestate de societate, 15.000 euro în tranșe lunare de câte 2500 euro, începând cu data de 01.06.2012.

În cerere se mai arată că între părți a fost încheiat un proces verbal de predare primire a imobilului, fiind descrise în amănunt dotările imobilului și un contract de comodat cu pârâta P. I. – M. prin care aceasta primea dreptul de folosință asupra bunurilor mobile din bucătărie, din sala restaurant, de pe terasă și din camerele de la etaj. Aceleiași pârâte i-a fost cedat și dreptul de folosință al suprafeței de 42 mp teren, situat în podul imobilului, format din: hol, cameră și o baie utilată.

Reclamanții solicită instanței să constate că au fost încălcate dispozițiile art. 5 din contractul de închiriere, urmând a opera pactul comisoriu de gradul III, potrivit art. 8 din același contract.

Se mai arată în motivare că modificările făcute de pârâte la terasă au condus la degradarea acoperișului acesteia, că din cauza utilizării defectuoase a instalațiilor de apă au cauzat inundarea imobilului, însă nu au remediat în totalitate distrugerile provocate; că acestea, cu rea credință, nu au plătit serviciile furnizorilor de utilități.

În dovedirea acțiunii se solicită proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtelor, cu martori și expertiza de specialitate.

Prin completarea la acțiune, reclamanții arată că solicită de la pârâți, în mod suplimentar:

- plata sumei de 5915 lei, reprezentând lipsuri din inventar, precum și distrugeri, evidențiate în procesul verbal de predare primire din 01.12.2012 și în procesul verbal de constatare întocmit de executorul judecătoresc M. I. la data de 18.01.2013.

Reclamanții arată că sunt lipsă la inventar următoarele obiecte: tablou „arta africană”, suport hârtie, suport prosop, oliviere, 65 pahare, noptieră, sistem audio, lampă veghe; este distrusă o ladă frigorifică mare și sunt uscate patru plante: două tuya, un bonsai și un palmier;

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 3461,6 lei, reprezentând reparații echipamente bucătărie,

- obligarea pârâtelor la plata devizului reparații Moldomobilă în valoare de 8469,20 lei, reprezentând recondiționare mobilier;

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 3998 euro (_,07 lei), estimată ca necesară pentru lucrările de reparații ale terasei și a zugrăvelilor imobilului, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară efectuat.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata utilităților consumate și neachitate, reclamanții precizează următoarele sume: 919,39 lei contravaloare gaze naturale, 1210 lei contravaloare energie electrică, 108,98 lei contravaolare energie electrică șib 3907,1 lei contravaloare apă-canal, la care se adaugă suma de 50 lei pentru consumul clandestin de apă al pârâților în perioada debranșării și suma de 115,38 lei taxa de branșare debranșare la rețeaua de apă.

Reclamanții își majorează la suma de 3000 euro pretenția reprezentând servicii neprestate, datorate în temeiul art. 2.1 din contract.

Reclamanții arată că ar putea renunța la capătul de cerere privind plata chiriei în măsura în care suma reprezentând chirie ar fi încasată în cadrul dosarului de executare silită.

În drept, sunt invocate dispozițiile art. 111-112 C.proc.civ.

Pârâtele S.C. I. Grand Cuisine S.R.L. și P. I. – M. au formulat cerere reconvențională, prin care solicită:

- obligarea reclamanților la restituirea sumei de 3000 euro (echivalentul a_ lei), achitată cu titlu de garanție, potrivit contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011;

- obligarea reclamanților pârâți la plata sumei de 2151 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale, sumă achitată de pârâta S.C. I. Grand Cuisine S.R.L. pentru serviciile prestate reclamanților anterior predării spațiului închiriat și contravaloare servicii de vidanjare;

- daune-interese compensatorii și moratorii în cuantum de 8500 euro (47.760 lei), reprezentând pierderi suferite de societate în perioada derulării contractului;

- obligarea reclamanților-pârâți la plata sumei de 9788,97 lei, reprezentând contravaloare reparații la imobil, ca urmare a incidentului din 08.04.2012;

- obligarea reclamanților pârâți la restituirea îmbunătățirilor aduse imobilului de către S.C. I. Grand Cuisine S.R.L., în cuantum de 6891 lei, precum și obligarea acestora la restituirea bunurilor mobile aparținând pârâtei reclamante și a panourilor de termopan detașabile, instalate pe terasa imobilului, potrivit notei cuprinse în procesul verbal de predare primire din 01.11.2011;

- obligarea reclamanților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Susțin acestea că, ulterior reluării activității, proprietarii reclamanți au continuat acțiunile de șicană, profitând de faptul că locuiesc în vecinătatea imobilului, frecventau zilnic imobilul și provocau scandal în restaurant.

La data de 09.05.2012 reclamantul Z. P. a inițiat, din nou un astfel de incident și, tot el, deși a refuzat să părăsească imobilul, a chemat organele de poliție care au intrat în incinta restaurantului și au deranjat persoanele cazate în pensiune.

Pentru toate cele de mai sus, pârâtele apreciază că solicitarea lor de daune interese este întemeiată.

Pârâta între S.C. I. Grand Cuisine S.R.L. mai arată că pentru buna desfășurare a activității restaurantului a făcut îmbunătățiri la terasa imobilului, investind în materiale suma de 6891 lei, precum și investiții în amenajarea spațiului, potrivit obiectului de activitate, în sumă de 17.196 lei, bunuri pe care nu le-a putut ridica din spațiul închiriat pentru că proprietarul Z. P. le-a împiedicat accesul în incinta imobilului, aplicând un lacăt pe poarta de acces în curte. Din acest motiv a formulat împotriva reclamantului Z. Pentru plângere penală.

Pârâtele reclamante arată, în continuare, că, începând cu sfârșitul lunii august 2012, societatea S.C. I. Grand Cuisine S.R.L. a fost împiedicată în mod efectiv să mai desfășoare activitate în imobil întrucât proprietarii au ascuns în mod voit facturile la utilitățile emise pe numele lor și au făcut o cerere de sistare a furnizării apei potabile, fapt ce s-a și produs. Deși pârâta arată că a achitat imediat utilitățile la .., proprietarii au refuzat să formuleze cerere de rebranșare, astfel încât nu au avut folosința spațiului pentru care au încheiat contractul de închiriere.

La data de 21.11.2012, pârâtelor le-a fost interzis, din nou, accesul în imobil pentru a-și ridica bunurile proprietate personală și apreciază că, dată fiind neîndeplinirea obligației corelative de către proprietari de a asigura folosința liniștită și netulburată a bunului atât în cursul lunii aprilie 2012 cât și la sfârșitul lunii august 2012, în speță este incidentă excepția de neexecutare a contractului.

Pârâtele reclamante arată că tulburarea activității în spațiul închiriat s-a produs și prin numărul mare de notificări trimis de proprietari pe parcursul derulării contractului și din imixtiunea efectivă în activitatea societății.

La solicitarea instanței, reclamanții-pârâți, prin apărător, fac următoarele precizări, apreciate ca necesare în vederea soluționării pretențiilor litigioase:

- solicită constatarea intervenirii rezilierii contractului de închiriere începând cu data de 10.06.2012, potrivit art. 8 pct. 1 din contratul de închiriere, ca urmare a neplății chiriei pentru perioada 01.06.2012 – 01.12.2012;

- suma de 3000 euro a fost stabilită prin art.2 pct.1 din contract și reprezintă servicii ce urmează a fi prestate de societatea pârâtă – respectiv servicii hoteliere și de alimentație publică (cazare și masă), servicii ce nu au fost prestate de către reclamantă;

- dosarul de executare nr. 819/2012 al B.E.J.A. „D. C. și T. B.” are ca obiect executarea creanței reprezentând chirie, datorate în baza contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011.

Cu privire la solicitările instanței, pârâtele-reclamante, prin apărător, fac următoarele precizări:

- neexecutarea contractului constă în neîndeplinirea de către reclamanți a obligației de a asigura folosința liniștită și netulburată a bunului, încălcarea de către aceștia a dispozițiilor art. 4. 3 din contract, întrucât la data preluării nu erau achitate utilitățile precum și încălcarea dispozițiilor art. 5 pct. 5 din contract, privitoare la obligația de a efectua reparații ce țin de structura imobilului.

Prin sentința civilă nr._ din 17.12.2013 Judecătoria Iași a dispus următoarele:

I.1. Respinge pretenția privind constatarea intervenirii rezilierii contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011, pretenție formulată de reclamanții: Z. P. și Z. M. C., ambii domiciliați în Iași, . nr. 69B, județul Iași, în contradictoriu cu pârâtele: S.C. I. Grand Cuisine S.R.L. și P. I. – M., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat „M. C. Kmen” în Iași, ..25, . Iași.

2. Respinge capătul de cerere formulat de reclamanți privind evacuarea pârâtelor din spațiul închiriat prin contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011, ca fiind rămas fără obiect.

3. Respinge capătul de cerere formulat de reclamanți, așa cum a fost modificat, privind obligarea pârâtelor la plata chiriei restante pentru imobilul închiriat prin contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011, în cuantum de 15.000 euro, echivalent în lei.

4. Respinge capătul de cerere, așa cum a fost modificat, formulat de reclamanți, privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 3000 euro, echivalent în lei, reprezentând contravaloare servicii diverse.

5. Admite în parte capătul de cerere formulat de reclamanți având ca obiect pretenții civile. Obligă pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților următoarele sume:

- 5915 lei, reprezentând contravaloare lipsuri inventar, confirmate în procesul verbal de constatare întocmit de executor judecătoresc M. I. la data de 18.01.2013;

- 17.452,07 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații ale terasei și a zugrăvelilor imobilului;

- 700 lei, contravaloarea factură fiscală E.On Energie nr._, plătită la 21.01.2013,

- 140,87 lei, contravaloare factură fiscală E.On Energie, plătită la data de 20.11.2012;

- 3798,61 lei, contravaloare consum apă și penalități, evidențiate în adresa nr._/09.01.2013;

- 50 lei, contravaloare chitanță nr._/12.09.2012 (consum clandestin apă).

II.1. Anulează ca netimbrată pretenția pârâtelor-reclamante S.C. I. Grand Cuisine S.R.L. și P. I. – M. formulată în contradictoriu cu reclamanții-pârâți Z. P. și Z. M. C. privind obligarea acestora la restituirea sumei de 3000 euro, echivalent în lei, indisponibilizate cu titlu de garanție contractuală.

2. Respinge capătul de cerere formulat de pârâtele reclamante privind obligarea reclamanților pârâți la plata sumei de 1488 lei, reprezentând servicii de vidanjare.

3. Admite pretenția constând în plata sumei de 663 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale, conform facturii fiscale nr._/27.01.2012, plătită prin O.P. din 21.02.2012.

4. Respinge capătul de cerere formulat și modificat de pârâtele reclamante privind obligarea reclamanților pârâți la plata sumei de 13.494 lei (echivalentul sumei de 3000 euro), cu titlu de daune-interese reprezentând pierderi suferite de societate în perioada de derulare a contractul de închiriere nr. 232/01.07.2011.

5. Respinge capătul de cerere formulat de pârâtele reclamante privind obligarea reclamanților pârâți la plata sumei de 9788,97 lei, reprezentând contravaloare reparații efectuate la imobil ca urmare a incidentului din data de 08.04.2012.

6. Admite în parte capătul de cerere formulat de pârâtele reclamante privind obligarea reclamanților pârâți la restituirea îmbunătățirilor și a bunurilor mobile aparținând acestora. Obligă pe reclamanții - pârâți Z. P. și Z. M. C. să restituie pârâtelor-reclamante panourile termopan detașabile instalate la terasa imobilului închiriat, conform notei cuprinse în procesul verbal de predare-primire din 01.11.2011.

III. Admite în parte cererile accesorii formulate de reclamanții-pârâți și de către pârâții-reclamanți, privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pe pârâtele-reclamante să plătească reclamanților pârâți cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1000 lei, reprezentând taxe parțiale de timbru. Obligă pe reclamanții-pârâți să plătească pârâtelor reclamante cu același titlu suma de 1000 lei, reprezentând: 500 lei taxe parțiale de timbru și 500 lei, onorariu parțial avocat. Compensează cheltuielile de judecată.

Obligă pe reclamanții pârâții, la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri să restituie Statului suma de 2814,42 lei, reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii parțiale de la plata taxei de timbru, potrivit încheierii date în camera de consiliu la 21.11.2012.

A reținut instanța de fond următoarele considerente:

La data de 01.07.2011 reclamanții Z. P. și Z. M. C. au încheiat cu pârâta P. I. – M. contractul de închiriere autentificat sub nr. 232 la B.N.P.A. „E. Levino Frost și A. D.”, contract ce are ca obiect închirierea imobilului situat în Iași, . nr.69B, descris în art.1.1 din convenție (filele 17-20 contract) în scopul desfășurării activității de restaurant pensiune.

Potrivit art. 1.2 părțile contractului au convenit ca predarea imobilului închiriat să aibă loc la data de 01.11.2011, pe bază de proces verbal de predare primire. Acest proces verbal este atașat la filele 72-74 vol III dosar.

În baza art.1.3, 1.4 dosar, părțile inițiale ale contractului au convenit ca „până la data predării imobilului, chiriașul să înființeze o societate comercială cu răspundere limitată, care va exista în mod valabil și de drept conform legilor române și va avea toate puterile și autoritatea necesară pentru a i se cesiona acest contract, având ca administrator pe chiriașul din prezentul contract, locatorii exprimându-și acordul pentru predarea cesiunii contractului de închiriere numai în aceste condiții”.

Deși pârâtele reclamante au făcut referire chiar în întâmpinare, cu ocazia susținerii excepției lipsei calității procesuale a pârâtei persoane fizice la acest contract de cesiune, copia contractului a fost depusă la dosar abia în data de 21.11.2013 (fila 31 vol III dosar). În raport de acest contract, instanța va constata, în context, că este un înscris sub semnătură privată încheiat între pârâta persoană fizică și aceeași pârâtă, în numele S.C. I. Grand Cusine SRL, și că nu conține data actului juridic. În lipsa acestei mențiuni, instanța va aprecia că acesta este supus dispozițiilor Noului cod civil întrucât, apare ca firesc să se aprecieze că înscrisul are o dată ulterioară celei de 01.10.2011. Chiar apreciind că menționarea greșită a numărului și datei contractului de închiriere la care se raportează în contractul de cesiune sunt simple erori materiale, în lipsa datei certe a înscrisului, instanța va concluziona că acesta este încheiat ulterior sau cel mult concomitent datei de 07.10.2011, dată la care a fost înființată S.C. I. Grand Cusine SRL ( a se vedea rezoluția O.R.C. nr._/07.10.2011, fila vol I 169 dosar) pentru că numai în raport cu acest moment societatea comercială își poate asuma drepturi și obligații de natura celor conținute în contactul de cesiune. Într-o ipoteză contrarie, contractul de cesiune în sine ar apărea ca nul sau ca lipsit de efecte juridice, fie pentru lipsa de capacitate civilă a persoanei fizice, fie pentru lipsa acordului locatorului la încheierea acestui contract, acord care, așa cum s-a arătat anterior, a fost dat condiționat. Cum toate părțile litigiului au acceptat ca fapt necontestat existența valabilă a contractului de cesiune, constatând că acestea este guvernat de dispozițiile Noului Cod civil, instanța va reține și aplicarea normelor înscrise în art.1833 N.C.P.C., potrivit cărora: „Chiriașul poate ceda contractul de închiriere a locuinței sau subînchiria locuința numai cu acordul scris al locatorului, caz în care, în lipsa unei stipulații contrare, cesionarul, respectiv sublocatarul, răspunde solidar cu chiriașul pentru obligațiile asumate de locator prin contractul de închiriere”.

Cuantumul chiriei a fost prevăzut la capitolul 2 al contractului și este în sumă de 30.000 euro/an, plătită după cum urmează: 12.000 euro avans, 3000 euro servicii prestate de societate, 15.000 euro în tranșe lunare de câte 2500 euro, începând cu data de 01.06.2012.

Contractul a fost încheiat pe o durată de 1 an, cu posibilitate de prelungire pe o perioadă de încă cinci ani.

Între părțile litigiului se generează un raport juridic litigios în raport cu îndeplinirea/neîndeplinirea de către pârâte a obligației de plată a chiriei, în ambele sale forme – în bani și în natură (servicii), a obligației de folosire a bunului închiriat numai potrivit destinației (art. 5.2), a obligației achitării de către chiriaș pe durata contractului a costurilor utilităților (art. 5.4) precum și cu îndeplinirea/neîndeplinirea de către reclamanții locatori a obligațiilor prevăzute în art. 4.3 din contract (plata utilităților aferente imobilului, la data predării către chiriaș), în art. 5 pct. 5 din contract, privitoare la obligația de a efectua reparații ce țin de structura imobilului și în art. 1420 Cod civil, privitoare la asigurarea folosinței netulburate a bunului închiriat.

a.3. La data de 01.11.2011, în prezența martorilor C. N.-V. și L. D. M., reclamanții au mai încheiat cu pârâta P. I. – M. două contracte de comodat: unul, pentru suprafața de 42 mp situată în podul imobilului din Iași, . și Sfânt, compusă din hol, o cameră și o baie utilată, pentru o perioadă de un an, în scop de folosință personală, pentru cea din urmă și fără drept de subînchiriere, modificare sau demolare a acestuia și unul, pentru cedarea dreptului de folosință asupra bunurilor mobile de bucătărie, bunuri mobile sală, bunuri mobile terasă și bunuri mobile aflate în camera de la etaj (ambele contracte sunt depuse de reclamanții pârâți la ultimul termen de judecată și atașate în vol.III dosar).

b. La data de 08.04.2012 în mansarda ce face obiectul contractului de comodat anterior menționat, s-a produs spargerea unei țevi ce a cauzat inundarea întregului imobil, inclusiv a părții din imobil închiriate prin contractul nr. 232, contract ulterior cesionat persoanei juridice. Acest incident a escaladat practic într-un conflict între părți, generat de poziția lor contradictorie în raport cu responsabilitatea/culpa și obligația de reparare a prejudiciului.

c. În cuprinsul procesului verbal de predare primire din data de 01.11.2011, însușit prin semnătură de reclamanți și de pârâta P. I. – M., părțile au convenit ca „pe durata contractului de închiriere, chiriașa să efectueze lucrări de investiții la terasa imobilului, constând în închiderea acesteia cu panouri termopan mobile, fără a aduce modificări care să necesite obținerea unei autorizații de construcție (...), urmând ca la finalul perioadei contractuale să-și ridice panourile termopan, astfel încât terasa să rămână la forma la care a fost în momentul încheierii contractului”. În executarea acestei înțelegeri au intervenit, de asemenea, neînțelegeri între părți, ce formează obiectul unora dintre pretențiile deduse judecății.

Față de data încheierii contractului de închiriere, respectiv 01.07.2011, instanța arată că, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Prin urmare, instanța constată că drepturile și obligațiile părților decurgând din acest contract, inclusiv pretențiile litigioase dintre acestea, sunt guvernate de dispozițiile vechiului Cod civil.

I.1. Față de pretenția din cererea de chemare în judecată privind constatarea intervenirii rezilierii contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011, instanța reține:

Prin cererea de chemare în judecată inițială, dar și prin precizările ulterioare, reclamanții solicită a se constata că au fost încălcate dispozițiile art. 5.3 din contractul de închiriere, începând cu data de 10.06.2012, urmând a opera pactul comisoriu de gradul III, potrivit art. 8 pct.1 din același contract.

În apărare, pârâtele arată că, încă de la data încheierii contractului, proprietarii imobilului le-au tulburat posesia prin acțiuni șicanatoare care au perturbat activitatea societății și că începând cu sfârșitul lunii august 2012, societatea S.C. I. Grand Cuisine S.R.L. a fost împiedicată în mod efectiv să mai desfășoare activitate în imobil întrucât proprietarii au ascuns în mod voit facturile la utilitățile emise pe numele lor, au făcut o cerere de sistare a furnizării apei potabile, iar din luna noiembrie 2011 pârâtelor le-a fost interzis accesul în imobil pentru a-și ridica bunurile proprietate personală, reclamanții încălcând obligația conținută în art. 1420 Cod civil, că nu și-au respectat obligația de plată a utilităților consumate anterior încheierii contractului, potrivit art. 4.3 din contract. Pârâtele, apreciază, astfel că, în speță, este incidentă excepția de neexecutare a contractului.

Instanța reține că, la data de 12.12.2012, ulterior înregistrării prezentei acțiunii, reclamanții au formulat cerere de executare silită a contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011, solicitând punerea în executare a creanței în sumă de 15.000 lei, reprezentând contravaloarea chiriei imobilului ce face obiectul contractului de închiriere pentru perioada 01.06.2012 – 01.12.2012 (fila 165 vol. II dosar). Cererea de executare silită a format obiectul dosarului de executare silită nr. 819./2012 al B.E.J.A. „D. C. și T. B.”, executarea fiind finalizată la data de 21.08.2013 prin procesul verbal de încetare a executării, executorul judecătoresc constatând că debitoarea P. I. M. și-a îndeplinit integral obligația conținută în titlul executoriu, potrivit OP nr. 024PUMV_/29.05.2013 pentru suma de_,50 lei și chitanței de plată nr.813/13.08.2013 (fila 3 vol. III dosar).

Instanța constată, așadar, că, pe două căi distincte, reclamanții au formulat apărări contradictorii și ireconciliante. Pe de o parte, în litigiul dedus judecății, au solicitat să se constate intervenită rezilierea contractului, prin incidența unui pact comisoriu de gradul III și, pe de altă parte, pe calea executării silite, au solicitat să fie integral executat contractul pentru plata chiriei, până la data încetării acestuia, ca urmare a lipsei acordului în vederea prelungirii sale. Această atitudine oscilantă este, de altfel, evidențiată și în notificările adresate pârâtelor. Astfel, în vreme ce prin notificarea din data de 10.04.2012 (fila 103 vol. I dosar), pârâtelor li se pune în vedere că termenul de 10 zile în vederea rezilierii a început să curgă, prin notificarea din data de 27.09.2012 (emisă la peste cinci luni de la data primeia), pârâtele sunt informate că nu se va prelugi contractul de închiriere după data de 01.12.2012 (fila 107 vol.I dosar), aceeași mențiune fiindu-le adusă la cunoștință și prin notificarea din data de 20.11.2012 (fila 108 vol. I dosar).

Așadar, instanța apreciază că prin manifestările succesive de voință și ulterioare datei de 01.06.2012, inclusiv prin punerea în executare a contractului cu privire la plata chiriei pentru perioada 01.06.2012 – 01.12.2012, reclamanții au renunțat la beneficiul acordat de dispozițiile art. 8 alin.1 din contractul de închiriere, potrivit cărora: „locatorul poate rezilia contractul, cu notificarea prealabilă a chiriașului, cu 10 zile înainte în cazul în care chiriașul nu achită chiria...” Pe de altă parte, pentru a opera rezilierea în temeiul textului de lege invocat, reclamanții aveau obligația să notifice pârâtele în raport cu această intenție, or, notificarea din data de 10.04.2012 nu are legătură cu motivul invocat în instanță în sprijinul constatării rezoluțiunii, întrucât este mult anterioară datei la care pârâții trebuiau să își îndeplinească obligația de plată a chiriei și o altă notificare privind rezoluțiunea contractului, ulterioară datei de 01.06.2012, nu a mai fost adresată de reclamanți; dimpotrivă, aceștia au informat pârâtele, succesiv despre intenția de a nu reînnoi contractul, atitudine care, denotă, implicit, că au înțeles că acesta este în ființă până la data de 01.12.2012.

Analizând, astfel, rezilierea, doar din perspectiva dispozițiilor art. 1020 C.civil, instanța constată că cererea reclamanților are caracter neîntemeiat, întrucât, la data pronunțării, obligația de plată a chiriei a fost în întregime executată, iar contractul și-a încetat efectele prin ajungerea la termen, astfel încât sancțiunea este inoperantă pentru viitor.

Față de cele de mai sus, pretenția analizată apare ca neîntemeiată și va fi respinsă.

I.2. Față de capătul de cerere formulat de reclamanți privind evacuarea pârâtelor din spațiul închiriat prin contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011, instanța reține:

La data de 01.12.2012 contractul de închiriere nr. 232/01.07.2011 a încetat. Așa cum rezultă din: procesul verbal de predare primire din data de 01.12.2012 (filele 119-124 vol. I dosar), notificarea din 03.12.2012 (fila 110 vol. I dosar), procesul verbal de constatare a executării silite (filele 114-114 vol. I dosar), procesul verbal de constatare a executării silite (filele 196-198 vol. I dosar), răspunsul la întrebările 8 și 13 din interogatoriul luat reclamantului Z. P. (filele 367-368 vol. I dosar), declarația martorului B. I. G. (filele 371-372 vol. I dosar) la data de 01.12.2012 pârâtele părăsiseră deja imobilul închiriat atât prin contractul de închiriere cât și suprafața din imobil care a făcut obiectul contractului de comodat (mansarda). Potrivit procesului verbal de predare primire în data de 25.07.2013 (filele 144-147 vol. II dosar), pârâtele, prin mandatar cu procură specială (fila 148 vol. II dosar), și-au ridicat de la imobilul în litigiu, bunurile mobile care au fost lăsate în custodia reclamantului Z. P., potrivit procesului verbal de constatare a executării silite încheiat la data de 18.01.2013 în dosarul de executare silită nr. 1769/2012 al B.E.J.A. „M. I. și M. L.”.

Așadar, această pretenție litigioasă urmează a fi respinsă ca fiind rămas fără obiect.

I.3. Față de capătul de cerere formulat de reclamanți, așa cum a fost modificat, privind obligarea pârâtelor la plata chiriei restante pentru imobilul închiriat prin contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011, în cuantum de 15.000 euro, echivalent în lei, instanța urmează a constata că s-a pronunțat implicit în cuprinsul considerentelor dezvoltate asupra pretenției privind rezilierea, în sensul respingerii sale.

Prin plata efectuată potrivit OP nr. 024PUMV_/29.05.2013 pentru suma de 55.880,50 lei, precum și prin chitanța de plată nr.813/13.08.2013 (fila 3 vol. III dosar), pentru suma de 16.708,89 lei, plăți efectuate în dosarul de executare silită nr. 819./2012 al B.E.J.A. „D. C. și T. B.”, pârâta P. I. M. face dovada că și-a îndeplinit integral obligația de plată a chiriei restante pentru imobilul închiriat prin contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011, în cuantum de 15.000 euro, solicitată pentru perioada 01.06._12.

Toate aspectele privind fondul, întinderea și existența obligației privind plata chiriei, inclusiv excepția de neexecutare și argumentele conexe, o dată declanșată executarea și stabilit caracterul de titlu executoriu al contractului de închiriere nr. 232/01.07.2011, putând fi invocate de pârâte pe calea contestației la executare. Pretenția dedusă judecății urmează a fi respinsă având în vedere aceste împrejurări, nu ca netemeinică, ci în considerarea faptului că reclamanții au urmat deja o procedură jurisdicțională (executarea silită este o fază a procesului civil, făcând parte din acesta) care, la acest moment, este epuizată; caracterul executoriu al contractului de închiriere a fost analizat, instanța pronunțându-se prin încheierea din 26.11.2012 în dosarul nr._/245/2012 în sensul învestirii cu formulă executorie a contractului și prin încheierea din data de 20.12.2012 dată în dosarul nr._/245/2012 în sensul încuviințării executării silite. Pentru desființarea actelor și formelor de executare pârâtele au avut la îndemână calea contestației la executarea silită; prin analizarea pe fond a pretenție privind plata chiriei instanța ar interveni, practic, în mod indirect, peste o procedură jurisdicțională epuizată și prin ignorarea aspectelor care se deduc din finalizarea acestei executări. Așadar, argumentul principal care stă la baza soluției de respingere este acela că pretenția a fost soluționată, în mod definitiv, într-o altă procedură.

I.4. Față de capătul de cerere, așa cum a fost modificat, formulat de reclamanți, privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 3000 euro, echivalent în lei, reprezentând contravaloare servicii diverse, instanța reține:

Potrivit dispozițiilor art. 2.1 din contractul de închiriere nr. 232/01.07.2011: „prețul închirierii este de 30.000 euro pentru primul an plătibil (...) după cum urmează: 27.000 euro în numerar, iar diferența de 3000 euro se vor achita în servicii prestate de societatea care va urma să funcționeze în spațiul respectiv”.

După cum se poate lesne observa, textul clauzei ce conține obligația care se solicită a fi executată impune chiriașului o obligației de executare în natură, prin prestarea unor servicii specifice obiectului său de activitate.

Instanța urmează a respinge ca neîntemeiată apărarea pârâtelor reclamante în raport cu care în suma de 15.000 euro executată silit, ar fi inclusă și suma de 3000 euro, contravaloare servicii neprestate.

Potrivit dispozițiilor art. 2.4 din contractul părților, chiria trebuie plătită de către chiriaș după următorul plan: 12.000 euro avans și 15.000 euro în tranșe lunare de câte 2500 euro, începând cu data de 01.06.2012. Suma de 3000 euro plătită cu titlu de garanție nu poate fi apreciată ca făcând parte din cuantumul chiriei.

Ca și temei de drept, având în vedere că reclamanții solicită contravaloarea unor servicii neprestate, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1075 C.civil potrivit cărora: „orice obligație de a face sau a nu face se preschimbă în dezdăunări în caz de neexecutare din partea debitorului”. Cu toate acestea, pentru a putea opera executarea prin echivalent a obligației de a face, instanța este chemată să verifice întrunirea cumulativă a dispozițiilor art. 1082 și următoarele din Codul civil, respectiv: existența unui prejudiciu, vinovăția debitorului și punerea în întârziere a debitorului.

Cel puțin această din urmă condiție nu este îndeplinită în situația analizată, astfel încât instanța poate constata, rezonabil, că reclamanții nu au fost păgubiți. Instanța reține că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 24.08.2012, ulterior acestui moment reclamanții procedând la executarea silită a contractului de închiriere. Este adevărat că introducerea cererii de chemare în judecată, este o modalitate specifică de punere în întârziere. Instanța va constata, însă, că, deși până la data expirării contractului de închiriere mai erau cel puțin 3 luni, reclamanții au înțeles să solicite direct executarea prin echivalent a obligației contractuale, fără a solicita, în prealabil, executarea acesteia în natură.

Reclamanții tind să dovedească faptul că au solicitat pârâtelor în mod direct îndeplinirea obligației analizate, prin declarația martorului C. N.-V. (filele 16-17 vol. III dosar). Acesta afirmă că „în luna septembrie (deci ulterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată – n.j), împreună cu reclamantul Z. P., a contactat-o pe pârâta P. I. M. și i-a solicitat să organizeze o masă festivă pentru sindicatul al cărui președinte este, dar aceasta i-a refuzat”. Martorul nu poate preciza data exactă la care a făcut această solicitare, însă arată că a organizat masa respectivă șase luni mai târziu.

În apărare, pârâta susține că declarația martorului este nesinceră, aspect care rezultă din chiar situația de fapt: dacă acesta ar fi solicitat organizarea unui eveniment care ar fi trebuit să aibă loc, respectivul eveniment nu putea fi amânat peste șase luni; mai mult decât atât, imobilul închiriat a fost deconectat de la rețeaua de apă în data de 29.08.2012 și reconectat abia în data de 12.09.2012, este evident că în perioada menționată petenta nu putea răspunde unei solicitări de natura celei pe care o invocă martorul.

Instanța reține că, la începutul lunii septembrie 2012 starea conflictuală dintre părțile litigiului era instalată, fiind formulată și înregistrată cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar. Din înscrisurile de la filele 266-277 vol I dosar, reprezentând ordinele de debranșare și rebranșare dosar, instanța reține că în perioada 28.08.2012 – 12.09.2012, imobilul închiriat a fost debranșat de la rețeaua de apă potabilă, aspect conformat și de martorii B. I. G. și Miton M. (filele 371-374 dosar). Chiar dacă ar aprecia ca sinceră declarația martorului C. N.-V. sub aspectul analizat, (deși asupra acesteia planează suficiente dubii, dat fiind că martorul nu a organizat în perioada respecivă evenimentul, întâlnirea de peste 6 luni putând a nu avea nici o legătură cu cererea sa), instanța apreciază că în condițiile existenței unui conflict deschis între părți, dat fiind momentul ales (împrejurarea că imobilul nu era alimentat cu apă potabilă), nu se poate presupune că solicitarea reclamantului de îndeplinire a obligației de prestare servicii a avut un caracter serios și, cu atât mai puțin, că ar putea valora punere în întârziere. Deși sarcina probei le revenea cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 1169 C.civ., instanța reține că reclamanții nu au dovedit, pe de altă parte, nici existența prejudiciului invocat și nici, mai ales, culpa reclamantei în executarea obligației, care invocă și dovedește o imposibilitate temporară de executare a acesteia; reclamanții nu afirmă și nu dovedesc faptul că ar mai fi adresat astfel de solicitări pârâtei nici anterior, nici ulterior începutului lunii septembrie 2012.

Față de argumentele expuse și această pretenție apare ca neîntemeiată și va fi respinsă.

I.5.1. Față de pretenția formulată de reclamanți privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 5915 lei, reprezentând contravaloare lipsuri inventar și distrugeri, confirmate în procesul verbal de constatare întocmit de executor judecătoresc M. I. la data de 18.01.2013, instanța reține:

La data predării imobilului închiriat către pârâta Plachinsci I. M., 01.11.2013, reclamanții au încheiat cu aceasta și contractul de comodat, anexat în volumul III dosar. În baza procesului verbal de predare primire și a contractului de comodat, pârâtele au primite spre folosire, pe perioada derulării contractului, bunurile menționate în conținutul celor două înscrisuri.

În procesul verbal de constatare a executării silite întocmit de către executorul judecătoresc M. I. în dosarul de executare nr. 1769/2012, sunt menționate bunurile proprietatea reclamanților lipsă la inventar, precum și distrugerile aduse unora dintre mobilele identificate (filele 149-151 vol. II dosar). Pârâtele reclamante nu formulează contraapărări sau probe în raport de acest înscris sau de valorile menționate de reclamanți în cererea lor de executare prin echivalent.

Drepturile și obligațiile cuprinse în contractul de închiriere, potrivit datei încheierii lui, așa cum s-a arătat anterior, sunt supuse dispozițiilor Codului civil de la 1865, în vreme ce drepturile și obligațiile cuprinse în contractul de comodat, sunt guvernate de dispozițiile Noului Cod Civil.

Potrivit dispozițiilor art. 1431 Cod civil: „locatarul trebuie să restituie lucrul în starea în care l-a primit, conform inventarului, dacă s-a făcut un asemenea între dânsul și locator”, iar potrivit dispozițiilor art. 2146 N.C.C.: comodatarul are obligația de a restitui bunul remis în folosință, la împlinirea termenului convenit (art. 2155 N.C.C.).

Având în vedere că bunurile menționate în cererea de la fila 185 vol.I dosar, fie lipsesc, fie au fost distruse, instanța apreciază că solicitarea de restituire a acestora prin echivalent este întemeiată și va decide în consecință, soluția pe această pretenție urmând a fi avută în vedere la aprecierea de ansamblu a pretenției totale de natură bănească.

I.5. Considerații de ansamblu

Prin cererea dedusă judecății, reclamanții au solicitat, totodată, obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani, cu natură și destinație diferită. Astfel, reclamanții-pârâți au solicitat obligarea pârâtelor– reclamante la plata unor sume de bani cu titlu de contravaloare bunuri mobile lipsă la inventar, cu titlu de contravaloare utilități, precum și a unor sume de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații ale terasei și a zugrăvelilor imobilului.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâtele au solicitat, de asemenea, obligarea reclamanților pârâți la plata unor sume de bani reprezentând contravaloare utilități, a unor sume de bani reprezentând contravaloare reparații efectuate la imobil ca urmare a incidentului din data de 08.04.2012 precum și a unor sume de bani cu titlu de daune-interese reprezentând pierderi suferite de societate în perioada de derulare a contractul de închiriere nr. 232/01.07.2011.

D. fiind legătura de fapt și de drept între pretențiile reciproce ale părților, în cele ce urmează instanța va analiza în mod corelativ unele dintre pretențiile părților.

I.5.3. Asupra pretenției reclamanților privind obligarea pârâților la plata următoarelor sume: 919,39 lei contravaloare gaze naturale, 1210 lei contravaloare energie electrică, 108,98 lei contravaloare energie electrică și 3907,1 lei contravaloare apă-canal, la care se adaugă suma de 50 lei pentru consumul clandestin de apă al pârâților în perioada debranșării și suma de 115,38 lei taxa de branșare debranșare la rețeaua de apă, instanța reține:

Prin bonul de plată depus la fila 193 vol. I dosar, reclamanții fac dovada plății facturii fiscale EON nr._/10.12.2012, în cuantum de 700 lei, Din conținutul facturii aflate la fila 192 vol.I dosar, se poate observa că aceasta privește consumul de gaze înregistrat în perioada 06.07.2012 – decembrie 2012.

Prin chitanța nr._/12.09.2012, depus la fila 162 vol. I dosar, reclamanții fac dovada plății facturii fiscale EON nr._/12.09.2012, în cuantum de 50 lei, reprezentând consum clandestin de apă, conform referatului din 12.09.2012, pentru perioada

Prin bonul de plată depus la fila 164 vol. I dosar, reclamanții fac dovada plății facturii fiscale EON nr._/20.08.2012, pentru suma de 140,87 lei, Din conținutul facturii aflate la fila 163 vol.I dosar, se poate observa că aceasta privește consumul de gaze înregistrat în perioada 06.07.2012 –06.08. 2012 (factură estimare).

Prin adresa nr._/09.01.2013, reclamanții fac dovada existenței datoriei cu titlu de contravaloare consum apă și penalități, pentru perioada anterioară lunii decembrie 2012 și a obligației de plată asumate cu privire la suma de 3798,61 lei, contravaloare consum apă și penalități. De asemenea, cu chitanțele Apavital nr._/03.06.2013 și nr._/11.06.2013 (filele 377 vol.I dosar) aceștia fac dovada plății unei părți din suma indicată, așa cum a fost eșalonată obligația.

Instanța apreciază că, în fapt, aceste sume sunt dovedite de reclamanți ca achitate (sau care urmează a se achita) în contul utilităților folosite de pârâte. Chiar dacă din declarațiile tuturor celor trei martori audiați în cauză, coroborate cu răspunsul reclamantului Zotă P. la întrebările 8,13 ale interogatoriului, se poate reține împrejurarea, de fapt, că pârâtele nu au mai avut acces în imobil începând cu data de 21-22.11.2012 și că nu au mai folosit în scopul pentru care au închiriat imobilul încă înainte de această perioadă cu 1-2 luni, instanța apreciază că excepția de neexecutare invocată de acestea nu poate fi operantă în raport cu obligația de plată a utilităților dovedite ca și consumate. Pârâtele nu au formulat apărări, nu au solicitat și nu au administrat probe pentru dovedirea unei situații contrarii celei reținute de către instanță.

În drept, obligația de plată a pârâtelor este conținută în dispozițiile art. 5.4 din contract, potrivit cu care: „pe toată durata închirierii chiriașul va achita toate costurile utilităților folosite cu privire la spațiul închiriat în cursul locațiunii, cu excepția cazului în care părțile stabilesc, în scris, altfel” și se coroborează cu dispozițiile art. 969 C.civil.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de plată a sumei de 115,38 lei taxa de branșare debranșare la rețeaua de apă, instanța reține:

Potrivit înscrisurilor aflate la filele 50-52 vol. I dosar (reprezentând: adresă nr._/20.12.2012, emisă de Apavital, ordin de debranșare, ordin de rebranșare), ca urmare a neachitării unor facturi la plata energiei electrice, la punctul de consum reprezentat de imobilul închiriat a fost sistată furnizarea energiei electrice în perioada: 29.08.2012 – 12.09.2012. Ambele părți pun în sarcina părții adverse culpa pentru acest eveniment, reclamanții susținând că, potrivit art. 5.4 din contract sarcina plății utilităților revenea pârâtelor, iar pârâtele că nu au putut efectua plata din culpa reclamanților care nu le-au remis facturile la energie electrică. În dovedirea acestor împrejurări a fost administrată proba testimonială, martora Miton M. declarând (fila 374 vol. I dosar) că „pârâta i-a spus că ia scăpat acest aspect, a uitat să achite ultimele facturi, cu mențiunea că ea nu a avut restanțe și că facturile veneau la proprietar care avea obligația să i le dea”. Reclamantul Z. P., în răspunsul la întrebările nr.11,12 ale interogatoriului lua de pârâte (fila 369 vol. I dosar) arată că „facturile se puneau în poartă, în gard sau pe o măsuță în fața restaurantului, iar cele pe care le primea el le înmâna pârâtei sau angajaților acesteia”. Atât din fotografiile surprinse la imobil cât și din declarațiile martorilor, instanța reține, aspecte necontestate de părți, că imobilul închiriat și imobilul în care locuiește pârâtul Z. P. se află, practic, în aceeași proprietate și că între cele două există cale de comunicare directă, ambele imobile având același adresă poștală. Se va constata, însă, că, deși plata facturilor de utilități nu presupune cu necesitate deținerea facturii aferente, pentru operarea în contabilitatea pârâtei persoane juridice a acestei plăți era necesară atașarea facturii, pentru a justifica cheltuiala. Având în vedere atitudinea diligentă a pârâtelor, de plată a utilităților până în acel moment, dar și interesul acestora în normala desfășurare a activității lor curente (administrație publică – restaurant și pensiune), instanța va reține ca plauzibilă situația descrisă de pârâte – aceea că facturile la energia electrică nu i-au fost predate de reclamant, sens în care va aprecia ca semnificativă culpa acestuia în raport cu debranșarea imobilului de la rețeaua de energie, cu consecința faptului că cheltuielile aferente urmează să fie suportate de acesta.

II.3. Asupra pretenției pârâtelor reclamante privind obligarea reclamanților - pârâți la plata sumei de 663 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale, conform facturii fiscale nr._/27.01.2012, instanța reține:

Prin O.P. din 21.02.2012 (fila 218 vol. I dosar) pârâta reclamanta a achitat contravaloarea facturii fiscale nr._/27.01.2012 (fila 217 vol.I dosar). Sus menționata factură de regularizare conține obligații de plată pentru un consum de gaze naturale aferent unei perioade anterioare celei de la care pârâtele au intrat în folosința imobilului.

Reclamanții susțin că au discutat cu pârâtele o eventuală compensație cu sumele de bani plătite în avans pentru energia electrică; o atare susținere, însă, nu este dovedită prin probe.

Potrivit dispozițiilor art. 4.3 din contractul părților, plata efectuată de pârâte ar fi trebuit scăzută din contul chiriei. Având în vedere că la data pronunțării chiria a fost integral recuperată de reclamanți, prin executare silită, instanța va constata că dispozițiile art. 4.3 din contractul părților nu pot fi aplicate și în teza lor finală, însă obligația de plată se reține în sarcina reclamanților, sens în care va dispune.

I.5.4 Asupra pretenției reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 3461,6 lei, reprezentând reparații echipamente bucătărie și la plata devizului reparații Moldomobila în valoare de 8469,20 lei, reprezentând recondiționare mobilier, instanța reține:

Prin cererea de chemare în judecată așa cum a fost completată la data de 05.03.2013 (fila 186 vol.I dosar), reclamanții au solicitat și obligarea pârâtelor la plata sumelor de bani mai sus arătate. Reclamanții nu formulează apărări în fapt și în drept cu privire la aceste solicitări.

Reclamanții tind a dovedi situația de fapt care impune efectuarea acestor reparații, cu fotografiile din vol.I dosar, precum și cu devizul estimativ de lucrări Bilancia (fila 188 vol.I dosar) și oferta de preț Moldomobila (fila 189 dosar). Reclamanții nu fac precizări în raport cu natura raportului juridic privitor la aceste bunuri, în sensul că nu menționează dacă acestea au fost predate spre folosire în temeiul contractul de închiriere – art. 1450 Cod civil și fac parte dintre bunurile menționate în procesul verbal de predare primire întocmit la data de 01.11.2011) sau în temeiul contractului de comodat întocmit la aceeași dată. În lipsa identificării nominale și concrete, dat fiind natura lor, instanța apreciază că bunurile ce ar impune reparații/recondiționări, se găsesc printre cele enumerate în contractul de comodat.

Pârâtele nu formulează apărări în fapt și în drept în raport cu aceste pretenții litigioase.

Instanța va aprecia, așadar, că lucrările de recondiționare mobilier și de reparație, în lipsa invocării unor motive sau a indicării unor aspecte contrarii textului de lege (sarcina probei revenind reclamanților - art._ Cod civil), cad sub incidența dispozițiilor art. 2149 din Noul Cod Civil potrivit cărora: „comodatarul nu răspunde pentru pieirea sau deteriorarea bunului rezultată numai din folosința în scopul căreia bunul i-a fost împrumutat”, cheltuielile privind recondiționarea sau curățarea aparaturii de bucătărie (a se vede devizul), fiind în sarcina comodantului proprietar. Pretenția analizată apare ca neîntemeiată, considerentele enunțate urmând a fi avute în vedere la pronunțarea soluției pe capătul de cerere privind pretențiile, formulat de reclamanți.

I.5.2 și II.5. Analiză cumulată

Asupra pretenție reclamanților pârâți având ca obiect obligarea pârâtelor reclamante, în solidar, la plata sumei de 17.452,07 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații ale terasei și a zugrăvelilor imobilului, precum și asupra pretenției pârâtelor reclamante privind obligarea reclamanților pârâți la plata sumei de 9788,97 lei, reprezentând contravaloare reparații efectuate la imobil ca urmare a incidentului din data de 08.04.2012:

La data de 08.04.2012 în imobil închiriat, respectiv în mansardă (parte a imobilului ce a făcut obiectul contractului de comodat din 01.11.2011) s-a produs o spargere/fisurare a unei țevi ce a cauzat o inundarea a acestuia. Pârâtele susțin că defecțiunea a fost determinată de calitatea slabă a materialelor de construcție utilizate la edificare mansardei pentru care proprietarii nu au avut autorizație de construcție și că acest fapt a determinat căderea tavanelor de rigips din camerele utilizate ca pensiune, inundarea parchetului și deteriorarea zugrăvelii. Reclamanții susțin că defecțiunea s-ar fi produs ca urmare a înlocuirii de către pârâtele reclamante a unei piese care a cedat, fără acordul lor, fiind rezultatul unei exploatări defectuoase a spațiului.

Instanța urmează a acorda prevalență probelor depuse în susținere de către reclamanți și a constata că, la data de 08.04.2012, în podul amenajat, predat chiriașei cu titlu gratuit, s-a constatat montarea unui teu ce făcea legătura dintre scurgerea unei mașini de spălat și instalația existentă, înfundarea voluntară, cu diverse materiale, a scurgerii din pardoseală și fisurarea unei țevi aflată în imediată vecinătate a peretelui. Situația de fapt este reținută în speță prin coroborarea declarației martorului reclamantului C. N. V. (care arată că: „a intrat în imobilul-pensiune la aproximativ o săptămână după ce a avut loc inundația împreună cu 2 ingineri specialiști în construcții și un instalator care a lucrat anterior predării spațiului la instalația sanitară, a urcat la locul unde s-a produs inundația și instalatorul, observând instalația sanitară, a afirmat că mufa de racord nu este cea pe care a pus-o el”- fila 16 vol. III dosar), cu nota de constatare întocmită la data de 11.04.2012 de către ing. Tiperdel S. și ing. L. I., specialiști în instalații (fila 153 vol. I dosar) care au făcută următoarele constatări: armătura teu de lavoar este fisurată, sifonul din pardoseală este înfundat, din punct de vedere tehnic cauzele producerii inundației putând fi: înghețarea instalației pe timpul iernii, cauze mecanice (lovire) sau folosirea necorespunzătoare a instalației sanitare, negolirea instalației în spațiul neîncălzit cât și obturarea scurgerii din pardoseală”. Susținerile de mai sus se coroborează, în parte, chiar și cu declarația martorului pârâtelor B. I. G. care arată că a montat, pentru reclamante, la instalația menționată, o mașină de spălat. Instanța reține că, așa cum arată în mod corect reclamanții, simpla neobturare a canalului de scurgere, dacă nu ar fi împiedicat inundarea imobilului, cel puțin ar fi diminuat-o semnificativ. De asemenea, instanța constată că teul de legătură cu mașina de spălat, chiar și în situația în care s-ar reține că se afla în dotarea instalației sanitare la preluarea imobilului, a fost pus în funcțiune de către pârâte, prin manoperele efectuate chiar de către martorul B. I. G., care, conform propriei declarații (fila 372 – vol.I dosar), „a scos capacul” și a montat mașina de spălat în ianuarie 2012. Declarația martorei Miton M. este neconcludentă sub aspect probatoriu, în raport cu pretențiile analizate întrucât aceasta „nu poate preciza cu exactitate dacă țeava (din care a pornit inundația) provenea din perete sau era o piesă de legătură”.

Procesul verbal de constatare a daunelor din data de 09.04.2012, întocmit de societatea de asigurare Generali România Asigurare Reasigurare, va fi înlăturat din plan probatoriu întrucât exprimarea generică și succintă care se referă la cauza inundației nu se coroborează cu nici un alt mijloc probatoriu. Acest proces verbal nu conține constatări de fapt la fața locului (chiar în mansardă) și modalitatea de enunțare a cauzei pare a fi determinată nu de realitatea faptică, ci de încadrarea acesteia în „evenimentele” care pot face obiectul asigurării, printre care unul (potrivit aceluiași înscris) - constatarea de „avarii la instalația de apă” și naște suspiciunea că are un caracter pur formal, întrucât conducta de apă rece nu se află la vedere și nici chiar pârâtele nu susțin că inundația s-ar fi produs prin și în interiorul peretelui.

Instanța, va aprecia, în consecință, că pârâtelor chiriașe le aparține în totalitate culpa pentru producerea evenimentului din data de 08.04.2012.

Din concluziile raportului de expertiză extrajudiciară ing. M. A. (filele 129-138 dosar) instanța reține că „în privința imobilului principal, P+E, se consideră că prin folosirea uneori neglijentă și întreținerea necorespunzătoare a instalațiilor sanitare s-au produs deteriorări ale zugrăvelilor la pereți și tavane atât la parter, cât și la etaj și încăperile amenajate în pod”.

Potrivit dispozițiilor art.1434 alin.1 Cod civil: „Locatarul este răspunzător de stricăciunile și pierderile întâmplate în cursul folosinței sale, întrucât nu probează că au urmat fără culpa sa”. Textul de lege este, de altfel, preluat și în contractul părților, fiind menționat la art. 5.6, printre obligațiile chiriașului. Instanța apreciază că deteriorările menționate de expert pot fi legate în cea mai mare parte de evenimentul din data de 08.04.2012 și exclud aplicarea dispozițiilor art. 1431 teza aIIa Cod civil.

Întrucât raportul de expertiză care determină contravaloarea lucrărilor de reparații, se referă în mod comun și la lucrările efectuate la terasă, se va reveni pentru concluzionare, la finalul analizei și pentru această pretenție litigioasă.

Însă, în raport cu cele prezentate și argumentate anterior, atât în fapt cât și în drept, instanța va constata că reclamanții nu sunt în culpă pentru producerea inundației din data de 08.04.2012, astfel încât nu există temei de fapt sau de drept pentru obligarea acestora la contravaloarea reparațiilor efectuate de pârâte la imobil ca urmare a acestui incident, astfel încât pretenția pârâtelor reclamante cu acest obiect urmează a fi respinsă.

În privința solicitării reclamanților de obligare a pârâtelor la contravaloarea lucrărilor și a reparațiilor necesare pentru aducerea la starea inițială a terasei imobilului, instanța mai reține în mod suplimentar:

Potrivit procesului verbal de predare-primire întocmit la data de 01.11.2011, anexat anterior ultimului termen de judecată (vol. III dosar), însușit prin semnătură de reclamanți și de pârâta P. I. – M., părțile au convenit ca „pe durata contractului de închiriere, chiriașa să efectueze lucrări de investiții la terasa imobilului, constând în închiderea acesteia cu panouri termopan mobile, fără a aduce modificări care să necesite obținerea unei autorizații de construcție (...), urmând ca la finalul perioadei contractuale să-și ridice panourile termopan, astfel încât terasa să rămână la forma la care a fost în momentul încheierii contractului”.

Potrivit dispozițiilor art. 1424 Cod civil: „locatorul nu poate în cursul locațiunii să schimbe forma lucrului închiriat”. Prin notificarea din data de 07.11.2011 (fila 234 vol. I dosar), reclamanții au pus în vedere pârâtelor să nu efectueze nici un timp de modificări „la instalația electrică și nu numai”, iar pentru orice alte investiție sau modificare să solicite acordul prealabil al reclamanților, exprimat în mod valabil în formă scrisă, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză extrajudiciară ing. M. A., dar și din fotografiile cu imagini ale terasei la data predării sale – 01.11.2012 și la data preluării acesteia – 01.12.2012, coroborate cu declarația martorului C. N. V., pârâtele au efectuat modificări semnificative la terasă, inclusiv prin schimbarea formei acoperișului. Aceste modificări au fost efectuate fără acordul proprietarilor și au constat, potrivit constatărilor raportului de expertiză extrajudiciară (fila 132 vol.I dosar), în înălțarea pereților exteriori cu consecința modificării pantei acoperișului în sens invers celei inițiale și modificarea șarpantei; expertul arată că „prin refolosirea incorectă a unora dintre materialele dezmembrate au apărut dificultăți în folosirea ulterioară a imobilului”, folosirea unor manopere greșite de îmbinare conducând la „producerea de infiltrații semnificative de ape pluviale, cu inundarea, în consecință, a spațiului acoperit”. Expertul folosește trei metode pentru a estima valoarea lucrărilor de refacere a imobilului la nivelul aspectului inițial și concluzionează în sensul că „valoarea totală a lucrărilor de construcții este de_ lei, respectiv 3998 euro”.

Instanța reține, astfel, că, prin încălcarea obligațiilor anterior menționate, pârâtele au produs reclamanților un prejudiciu echivalent cu contravaloarea lucrărilor, astfel încât pretenția reclamanților apare ca întemeiată.

În consecință, analizând în ansamblu pretențiile bănești ale reclamanților, cererea lor apare ca întemeiată în parte, în măsura celor anterior expuse, instanța urmând să oblige pârâtele la plata în favoarea lor, a următoarelor sume: 5915 lei, reprezentând contravaloare lipsuri inventar; 17.452,07 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații ale terasei și a zugrăvelilor imobilului, 700 lei, contravaloarea factură fiscală E.On Energie nr._, plătită la 21.01.2013, 140,87 lei, contravaloare factură fiscală E.On Energie, plătită la data de 20.11.2012, 3798,61 lei, contravaloare consum apă și penalități, evidențiate în adresa nr._/09.01.2013 și 50 lei, contravaloare chitanță nr._/12.09.2012 (consum clandestin apă).

II.1. Prin încheierea de ședință din data de 08.01.2013, pentru considerentele reținute în conținutul acestea, instanța a admis excepția de nulitate a capătului unu din cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamanților pârâți la restituirea sumei de 3000 euro, echivalent în lei, indisponibilizate cu titlu de garanție contractuală. În consecință, prin prezenta hotărâre pretenția menționată va fi anulată ca netimbrată, reținându-se neîndeplinirea de către pârâtele reclamanta a obligațiilor impuse de dispozițiile art. 2 alin.1 lit.e Lg. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. art. 35 al. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

II.2. Cu privire la capătul de cerere formulat de pârâtele reclamante privind obligarea reclamanților pârâți la plata sumei de 1488 lei, reprezentând servicii de vidanjare, instanța reține:

În data de 14.11.2011, la numai 14 zile după ., pârâta S.C. I. Grand Cuisine S.R.L. a încheiat cu firma P. V. I. Întreprindere Individuală un contract privind „decolmatarea și spălarea canalelor și căminelor de canalizare cu dispozitive speciale și analiză tip Fecaloid – Menajer în Stația de Epurare D. Iași”. În baza acestui contract, în data de 28.11.2011 (filele 219-220 vol. I dosar), prestatorul serviciului a procedat la vidanjarea și decolmatarea canalului colector, de la imobilul închiriat (fila 221 vol.I dosar). Pentru serviciul prestat, în baza chitanței nr,24/28.11.2011, pârâta a plătit acestuia suma de 1488 lei.

Pârâtele apreciază că operațiunea de vidanjare și decolmatare intra în sarcina locatorilor, în temeiul dispozițiilor art.4.3 din contract potrivit căruia: „la data predării imobilului, toate utilitățile vor fi achitate integral (apă, canal, electricitate, gaz, telefonie); în caz contrar acestea vor fi achitate de către chiriaș și deduse din prețul chiriei”.

În apărare, reclamanții arată că, în fapt, prestația achiziționată de pârâte depășește aria obligațiilor pe care aceștia și le-au asumat în temeiul dispozițiilor art. 4.3 din contract, operațiunea de decolmatare nefiind necesară pentru buna funcționare a imobilului; aceștia mai arată că operațiunea a avut loc la aproximativ 1 lună de la momentul predării spațiului, astfel că responsabilitatea exploatării sale în condiții optime și asigurarea igienei revenea chiriașului care a și beneficiat în perioada următoare de efectele aceleiași operațiuni.

Instanța apreciază că susținerile reclamanților sunt întemeiate; pârâtele, deși, în raport cu solicitarea de a include aceste cheltuieli în cele prevăzute de art. 4.3 din contract, aveau, raportat la dispozițiile art.1160 C.civil, sarcina probei, nu au dovedit prin nici un mijloc împrejurarea că operațiunea de decolmatare (curățare canale, bazine de materialul aluvionar depus de apele curgătoare – potrivit definiției D.E.X.) era necesară pentru normala folosire a spațiului închiriat potrivit destinației. Pârâta a ales să folosească acest serviciu pentru ca în perioada de 12 luni ce urma să beneficieze de avantajele acestuia. Operațiunea de vidanjare (golire, curățare haznale de scurgere - potrivit definiției D.E.X.) este, de asemenea, un serviciu ce se prestează periodic, la intervale de timp care, dat fiind scopul în care a fost folosit imobilul, se poate presupune în mod rezonabil că nu pot depăși 6-8 luni. Instanța va aprecia, prin urmare, că acest serviciu ca și beneficiile sale, a intrat în sarcina și a profitat chiriașului, fiind, practic, un consumabil al normalei folosințe a imobilului astfel încât nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1421 Cod civil. Este, astfel, firesc, ca, după un timp de la folosirea imobilului să se impună vidanjarea stației de epurare/fosei septice, obligația revenind chiriașului, în temeiul dispozițiilor art. 5.4 din contractul părților.

Pentru motivele anterior dezvoltate, pretenția analizată apare ca neîntemeiată și va fi respinsă.

II.4. Față de capătul de cerere formulat și modificat de pârâtele reclamante privind obligarea reclamanților pârâți la plata sumei de 13.494 lei (echivalentul sumei de 3000 euro), cu titlu de daune-interese reprezentând pierderi suferite de societate în perioada de derulare a contractul de închiriere nr. 232/01.07.2011, instanța reține:

În susținerea acestei pretenții, pârâtele reclamante invocă trei aspecte esențiale:

- că proprietarii imobilului le-au tulburat posesia prin acțiuni șicanatoare care au perturbat activitatea societății;

- că, drept consecință a defecțiunii din data de 08.04.2012, societatea pârâtă a sistat activitatea aproximativ 1 lună, pentru a efectua reparațiile;

- că, din culpa reclamanților care nu le-au înmânat facturile la apă, societatea pârâtă a suferit pierderi în perioada 29.08.2012 – 12.09.2012.

În sprijinul acestor afirmații, pârâtele-reclamante depun la dosar o . înscrisuri cum ar fi: diverse contracte cu furnizori de servicii (ca, spre exemplu, cu furnizorul de servicii de reclamă și marketing), statul de plată pentru salariații săi, facturi și chitanțe de plată. De asemenea, pârâtele reclamante tind să dovedească faptele prejudiciabile prin declarațiile celor doi martori audiați la cererea lor, B. I. G. și Miton M..

Pârâtele invocă încălcarea de către reclamanții proprietari a obligației de a asigura folosința liniștită și netulburată a imobilului închiriat, prevăzută de art. 1420 pct. 3 Cod civil.

Cel de-al doilea aspect invocat de către pârâte a fost analizat la punctele cumulate I.5.2 și II.5, instanța reținând că, în raport de incidentul din 08.04.2012, reclamanții nu sunt în culpă. Prin urmare, înscrisurile probatorii depuse în susținerea potențialului prejudiciu nu mai necesită analiză, pentru că s-a constatat anterior că lipsește fapta ilicită, în sensul că reclamanții nu și-au încălcat nici o obligație contractuală.

Față de primul aspect invocat, din înscrisurile depuse la dosar, instanța constată, că, într-adevăr, în relația contractuală dintre părți, reclamanții au uzat frecvent de notificări în formă scrisă, cu conținut divers. De asemenea, ulterior incidentului din data de 08.04.2012, instanța constată că ambele părți au apelat, pe rând sau concomitent, la intervenția diverselor instituții și organe, la dosar regăsindu-se adrese și răspunsuri, reclamanții și corespondență.

De asemenea, din declarațiile martorilor pârâtelor, B. I. G. și Miton M., instanța reține că, cel puțin reclamantul Z. P. și-a exercitat, uneori, în exces și prin depășirea limitelor interne „dreptul de a controla modul în care este folosit bunul închiriat”, drept conferit de dispozițiile art. 5.7 din contractul părților.

În raport cu cel de-al treilea aspect invocat, în mod suplimentar considerațiilor dezvoltate în analiza punctului I.5.3 (ultima parte), instanța reține că, inclusiv din declarațiile martorilor audiați, coroborate cu împrejurarea că a efectuat un consum clandestin de apă, rezultă că în perioada 29.08.2012 – 12.09.2012, activitatea pârâtei persoane juridice nu a fost întreruptă.

Prin urmare, instanța reține că, deși există o încălcare a obligației specifice analizate de către reclamanți, atât în raport cu primul cât și în raport cu cel de-at treilea aspect, aceasta are o gravitate redusă, în ansamblul relației contractuale dintre părți.

In drept, instanța reține și incidența dispozițiilor de drept comun conținute de art. art. 969 alin.1 C.civ. potrivit cu care „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” și va analiza condițiile răspunderii civile contractuale, constatând că pârâtele, deși sarcina probei le revenea, nu au fost în măsură să dovedească existența unui prejudiciu cuantificabil în plan patrimonial, derivând din modul de îndeplinire de către reclamanți a obligației de a le asigura folosința pașnică și netulburată a imobilului. Este de menționat, astfel, că niciunul dintre înscrisurile depuse de reclamante nu pune în evidență un prejudiciu pecuniar sau legătura de cauzalitate necesară, mai ales pentru perioada 29.08.-12-09.2012, constituind doar probe în sensul că pârâta desfășura activitate și, în parte, probe pentru a se dovedi că în perioada menționată nu a avut acces (ce puțin nu legal) la rețeaua de apă potabilă.

Pentru motivele de fapt și de drept expuse, pretenția analizată apare ca neîntemeiată și va fi respinsă.

II.6. Prin cererea reconvențională formulată pârâtele reclamante au solicitat și obligarea reclamanților pârâți la restituirea îmbunătățirilor aduse imobilului de către S.C. I. Grand Cuisine S.R.L., în cuantum de 6891 lei, precum și obligarea acestora la restituirea bunurilor mobile aparținând pârâtei reclamante și a panourilor de termopan detașabile, instalate pe terasa imobilului, potrivit notei cuprinse în procesul verbal de predare primire din 01.11.2011.

Prin întâmpinarea formulată în raport cu cererea reconvențională și depusă la dosar la termenul din 08.01.2013, reclamanții-pârâți arată că sunt de acord cu restituirea bunurilor mobile aparținând pârâtelor, pe care le-au notificat, chiar înainte de data expirării contractului de închiriere, pentru a se prezenta la imobil și a-și ridica bunurile mobile.

În răspunsul la această întâmpinare, depus la același termen, pârâtele arată că, pe lângă bunurile identificate de reclamanți în data de 01.12.2012, în lipsa pârâtei P. I. M. și cuprinse în procesul verbal întocmit de către cei doi la acea dată (filele filele 352-364 vol I. dosar), lista bunurilor rămase în spațiul închiriat trebuie să mai cuprindă și bunurile mobile enumerate în continuare, având indicată și valoarea: televizor, pilotă pană puf, floare artificială, ambalaje plante, plafoniere, aplice, gazon sportmaster, baterie, stingătoare, încălzitoare electrice, plită și cuptor electric, baterie chiuvetă, suport prosop cu bară dublă, chiuvetă inox, banner, vase termo și vase cu capac, geamuri termopan, prosoape, vitrină, scaune, calculator, șemineu, convertoare electrice.

Pe de altă parte, instanța reține că, în baza încheierii pronunțate în dosarul nr._/245/2012 prin care s-a încuviințat cererea de asigurare dovezi, la data de 18.01.2013 a fost întocmit de către executorul judecătoresc M. I. în dosarul de executare nr. 1769/2012, procesul verbal de constatare a executării silite în cuprinsul căruia executorul a identificat toate bunurile mobile și starea lor, proprietatea pârâtelor, aflate în imobil (filele 149-151 vol II dosar). De asemenea, la data de 25.07.2013, numitul B. M. B., în calitate de reprezentant al pârâtelor, mandatat în baza procurii speciale autentificată sub nr. 1126/19.07.2013, a ridicat aceste bunuri imobile, potrivit proces verbal de predare-primire (filele 144-147 vol. II dosar). Instanța reține că, în primul rând, pârâtele aveau obligația de a dovedi existența în imobilul închiriat a altor bunuri mobile, cu excepția celor identificate de executor și predate în data de 25.07..2013, pârâte. Chitanțele, bonurile, facturile privind achiziționarea acestora nu sunt probe suficiente pentru a susține nașterea în sarcina reclamanților a unei obligații de predare. De altfel, pârâtele însele, în concluziile scrise depuse în data de 07.10.2013 (fila 43 vol. III dosar) au solicitat admiterea doar în parte a acestui capăt de cerere, în privința pretenției privind restituirea panourilor termopan detașabile instalate la terasa imobilului închiriat, conform notei cuprinse în procesul verbal de predare-primire din 01.11.2011.

Reclamanții au arătat, inițial, în întâmpinarea la cererea reconvențională, că sunt de acord cu restituirea panourilor de termopan cu condiția aducerii terasei la forma sa inițială pentru ca, în concluziile scrise depuse în data de 28.10.2013 să solicite respingerea acestei pretenții.

Instanța reține că, în cuprinsul procesului verbal de predare-primire întocmit la data de 01.11.2011, anexat anterior ultimului termen de judecată (vol. III dosar), însușit prin semnătură de reclamanți și de pârâta P. I. – M., părțile au convenit ca „pe durata contractului de închiriere, chiriașa să efectueze lucrări de investiții la terasa imobilului, constând în închiderea acesteia cu panouri termopan mobile, fără a aduce modificări care să necesite obținerea unei autorizații de construcție (...), urmând ca la finalul perioadei contractuale să-și ridice panourile termopan, astfel încât terasa să rămână la forma la care a fost în momentul încheierii contractului”. Instanța apreciază că, dat fiind însușirea prin semnătură a clauzei de către ambele părți, aceasta are valoarea unui contract sub semnătură privată valabil încheiat care naște în sarcina părților drepturi și obligații, fiind incidente dispozițiile art. 969 Cod civil. Dreptul pârâtei la ridicarea panourilor și obligația corelativă pentru reclamanți nu este supus unei condiții rezolutorii, așa cum încearcă să se apere reclamanții. Împrejurarea că pârâtele au efectuat modificări la terasă care nu erau permise de dispozițiile contractuale și nu au fost agreate de reclamanți, a fost analizată distinct, instanța pronunțându-se.

Pe de altă parte, însă, pretenția privind obligarea reclamanților la plata sumelor reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului de către S.C. I. Grand Cuisine S.R.L., în cuantum de 6891 lei, nu a fost dezvoltată în fapt, în sensul că aceste îmbunătățiri nu au fost menționate în detaliu și susținute în plan probatoriu de către pârâte care, de altfel, au solicitat, în concluziile scrise depuse în data de 07.10.2013 (fila 43 vol. III dosar) admiterea doar în parte a acestei pretenții litigioase.

Față de cele de mai sus, pretenția analizată urmează a fi admisă în parte, instanța obligând pe reclamanții - pârâți Z. P. și Z. M. C. să restituie pârâtelor-reclamante panourile termopan detașabile instalate la terasa imobilului închiriat, conform notei cuprinse în procesul verbal de predare-primire din 01.11.2011.

III. a. În ceea ce privește cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate atât de către reclamanții pârâți, cât și de pârâtele reclamante, fața de împrejurarea că ambele părți au învestit instanța cu mai multe pretenții litigioase, dintre care unele respinse, altele admise și unele admise în parte, având în vedere soluțiile date capetelor de cerere principale și incidentale, dând eficiență dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. potrivit cu care „partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată”, instanța va admite în parte cererile accesorii, privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, în raport de gradul de culpă procesuală ce se impută acestora.

Instanța va reține că reclamanții pârâți au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 3254 lei, reprezentând taxe de timbru (chitanțe filele 76,87,183,184,365 vol. I și 143 vol.II dosar), în vreme ce pârâții reclamanți au justificat prin înscrisurile de la dosar antamarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 4334 lei, reprezentând taxe de timbru și onorariu de avocat (chitanțe filele 92-95 vol I, 348-350 vol.II dosar). Prin urmare, instanța va obliga pe pârâtele-reclamante să plătească reclamanților pârâți cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1000 lei, reprezentând taxe parțiale de timbru și pe reclamanții-pârâți să plătească pârâtelor reclamante cu același titlu suma de 1000 lei, reprezentând: 500 lei taxe parțiale de timbru și 500 lei, onorariu parțial avocat. Va compensa cheltuielile de judecată datorate reciproc.

b. Prin încheierea dată în camera de consiliu la 21.11.2012 (filele 68-69 vol.I), în soluționarea cererii de reexaminare, instanța a admis în parte solicitarea reclamanților privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru și a dispus reducerea acesteia de la 5628,94 lei la 2814,42 lei și eșalonarea în 5 rate egale a câte 562,88 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 50² O.U.G. nr.51/2008: „în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”. În speță, valoarea cumulată a pretențiilor pecuniare admise, în ceea ce îi privește pe reclamanți, face incidentă aplicarea dispozițiilor enunțate, astfel încât instanța va dispune ca, la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, reclamanții pârâții să restituie Statului suma de 2814,42 lei, reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii parțiale de la plata taxei de timbru, potrivit încheierii date în camera de consiliu la 21.11.2012.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs ( recalificat apel in condițiile art. 282 indice 1 Cod pr.civilă) toate părțile:

1. Placinski I.-M. și . S.R.L. au criticat sentința pentru următoarele motive:

Primul motiv de apel privește greșita respingere a cererii de constatare a rezilierii contractului de închiriere începând cu data de 10.06.2012 și de obligare la plata chiriei aferente perioadei 1.06.2012-1.12.2012. Instanța a omis să analizeze situația de fapt care a condus la rezilierea contractului de închiriere, înlăturând chiar clauze convenite de părți din contract; a omis să verifice și momentul de la care obiectul contractului nu a mai putut fi realizat precum și suma reală eventual datorata de apelanți reclamanților si afectațiunea pretinsului debit, respectiv dacă aceasta reprezintă o chirie restantă ori o lipsă de folosință. S-a probat faptul că pe fondul unor relații tensionate dintre parți si a deteriorării unei conducte de apă care a provocat inundarea clădirii parații au notificat rezilierea contractului de închiriere cu notificarea nr. 10 din 10.04.2012 remisă prin executor judecătoresc. S-a probat ca începând cu luna august 2012 reclamanții au procedat abuziv la sistarea activității societății prin debranșarea imobilului de la rețeaua de apă potabilă.

Apelanta a fost, astfel, in imposibilitatea de a mai desfășura activitatea de restaurant si pensiune pentru care închiriase imobilul. Lipsa activității de restaurant din luna august 2012 rezultă si din declarațiile martorilor ca si din plângerea penala formulata împotriva reclamanților. Ca urmare rezilierea contractului s-a produs in luna august 2012. Datorita inundației din imobil societatea nu a avut activitate nici in luna aprilie 2012. Prin urmare se impunea sa se stabilească faptul că rezilierea a avut loc anterior ajungerii contractului la termen precum și să determine afectațiunea debitelor eventual datorate. Respingând cele două cereri întemeiate pe clauzele contractului instanța a săvârșit un abuz de drept, legalizând o procedură execuțională prin care li s-a luat abuziv din conturi suma de 15.000 Euro cu titlu de chirie pentru perioada 1.06.2012-1.12.2012, in care a fost in imposibilitatea de a folosi imobilul. Solicită apelanții ca in cercetarea acestui motiv de apel Tribunalul să dispună obligarea lor doar la plata chiriei aferente unei singure luni, adică suma de 2500 euro.

Al doilea motiv de apel privește sumele solicitate de catre reclamanți la data de 5.03.2013, peste prima zi de înfățișare, cu încălcarea disp. art. 312 alin 1 Cod pr.civilă deși s-au opus cererii de modificare a cererii de chemare in judecată. Pe fond susține că aceste cereri au fost admise cu nesocotirea probelor, cererile fiind neîntemeiate.

Începând cu luna august 2012 societatea apelantă a fost in imposibilitatea desfășurării oricărei activități in imobilul închiriat, începând cu luna octombrie 2012 poarta principală de acces a fost legată cu lanțuri și lacăt, motiv pentru care factura E.O.N. plătită la data de 21.01. 2013 in sumă de 700 lei și cea plătită la 20.11.2012 în sumă de 140,87 lei urmează a fi imputată exclusiv reclamanților, reprezentând consumuri efectuate exclusiv de către reclamanți.

Suma de 3.798,61 lei reprezentând consum de apă este nedatorată. Adresa nr._ din 9.01.2013 a fost remisă de către APAVITAL la solicitarea apelanților dorind să evidențieze faptul că aceasta s-a datorat culpei exclusive a reclamanților. Urmare a debranșării susțin apelanții că au achitat suma de 3000 lei, penalitățile fiind datorate de către reclamanți care au ascuns facturile, premeditând debranșarea. Originalele chitanțelor de plată au fost depuse la dosar. Prin urmare greșit au fost obligate apelantele la plata sumei de 3.798,61 lei reprezentând cost consum apă și penalități câtă vreme au probat plata costului consumului de apă iar penalitățile sunt datorate de către reclamanți.

Suma de 5915 lei reprezentând contravaloare lipsă inventar nu este datorată, greșit au fost obligate de instanță la plata acesteia.

Greșit s-a raportat instanța de fond la procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 18.01.2013, fără a face vreo referire la procesul-verbal cu dată certă nr. 248/1.12.2012 in care reclamanții nu constată lipsa vreunui bun imobil din interiorul imobilului ci doar faptul că niște arbori tuya din curtea imobilului s-au uscat. La data de 1.12.2012 reclamanții au pătruns in imobil in lipsa apelantei și refuzând accesul executorului judecătoresc au constatat starea lucrurilor fără a găsi vreun bun mobil lipsă ori degradat. Câtă vreme parte din bunurile mobile existente in imobil aparțineau unor terți este posibil ca acestea sa le fi fost restituite sau ascunse intenționat de către reclamanți anterior venirii executorului judecătoresc și încheierii procesului-verbal din data de 18.01.2013.

Cu privire la suma de 17.452,07 lei reprezentând contravaloare reparații terasă și zugrăveli soluția instanței este netemeinică.

Greșit a fost înlăturat procesul-verbal încheiat in baza relațiilor contractuale de asigurare pe care reclamanții îl aveau cu societatea de asigurări. Conform acestuia inspectorii de specialitate au constatat cauza producerii evenimentului ca fiind o fisură la conducta de apă rece, încastrată în structura construcției și care reprezintă un viciu al construcției și nu un viciu de exploatare. Acest proces verbal a fost asumat si de către reclamanți care le comunică prin notificarea 10/10.04.2012 faptul că au apelat la o firmă specializată în construcții in baza aceluiași proces verbal și a unui deviz estimativ de lucrări. Deși nu se aflau in culpă pentru producerea evenimentului cauzator de prejudicii, apelantele au procedat la remedierea acestora la un preț de cca 3 ori mai mic decât cel solicitat de reclamanți și societatea agreată de aceștia. Nu s-a probat faptul că aceste reparații au fost efectuate de către reclamanți. Martorul C. declara ca imobilul a fost integral reparat după inundația din anul 2012.

Un alt motiv de apel privește soluționarea cererii reconvenționale . Greșit a fost respins capătul de cerere privind obligarea reclamanților la plata sumei de 1488 lei reprezentată de servicii de vidanjare achitate. Din actele depuse rezultă că acest serviciu a fost efectuat imediat după preluarea imobilului și era imperios necesar pentru buna exploatare a imobilului. Reziduurile din fosa septică proveneau din exploatarea anterioară exclusivă a imobilului de către reclamanți serviciile de vidanjare trebuind să fie efectuate anual sau semestrial, societatea apelantă a achitat serviciile de vidanjare deși obligația revenea proprietarilor reclamanți, prin urmare greșit instanța de fond nu a obligat pe reclamanți la plata acestei sume.

Greșit a fost respinsă cererea privind obligarea reclamanților la plata sumei de 9788,97 lei reprezentată de reparațiile efectuate la imobil ca urmare a inundației din data de 8.04.2012. Societatea de asigurări a stabilit ca singură cauză a inundației din 8.04.2012 o fisură în conducta de apă rece, incastrată în structura construcției și care reprezintă un viciu al construcției și nu un viciu de exploatare. Remedierea daunelor a fost suportată de către societatea apelantă, acestea având caracter urgent.

Greșit a fost respinsă cererea reconvențională privind plata sumei de 3000 euro cu titlu de daune interese reprezentând pierderile suferite de societatea apelantă . Judecătorul fondului a făcut abstracție de faptul că, in condițiile in care le-a fost tulburată folosința imobilului, societatea apelanta a fost nevoită să achite salariile personalului angajat cu carte de muncă, serviciile de marketing și publicitate, a încetat colaborarea cu angajații ., și ., salariații acestora fiind in regim de demipensiune, sumele pierdute astfel cumulând un total de 3000 euro respectiv_ lei.

Solicită in consecință admiterea cererii reconvenționale, obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul a fost legal timbrat.

2. Reclamanții Z. P. și Z. M. C. au criticat sentința pentru următoarele motive:

Greșit a respins instanța cererea de obligare a paratelor la plata in solidar a sumei de 3000 euro, echivalent lei, reprezentând contravaloare servicii neprestate pe perioada contractului de închiriere. Motivarea instanței contrazice chiar clauzele contractului. Pornind de la principiul forței obligatorii a contractului instanța trebuia să verifice daca obligațiile asumate de părți au fost îndeplinite, proba ce se impunea făcută de către reclamanți era aceea a unui fapt negativ, respectiv ca paratele nu si-au îndeplinit obligația,, așadar acestora din urmă le revenea obligația probei faptului pozitiv. Faptul că pârâtele nu au fost puse in întârziere cu privire la această obligație nu le exonerează de răspunderea contractuală. Punerea in întârziere s-a făcut prin precizările depuse la dosarul cauzei după momentul expirării perioadei contractuale.

Partea adversă nu a probat ca a executat acele servicii echivalent a 3000 de euro, ci a pretins ca a încasat acea sumă ca urmare a executării silite a contractului, interpretând această atitudine procesuală, recunoscând in fapt că nu a prestat serviciile incluse in contract.

Netemeinic a respins instanța de fond cererea de obligare la plata in solidar a paratelor la plata sumei de 3461,6 lei reprezentând contravaloare reparații echipamente bucătărie si la plata devizului reparații Moldomobila in valoare de 8469,20 lei. Instanța a omis să analizeze că activitatea desfășurata de parate era de alimentație publică, activitate care nu se putea desfășura fara o dotare corespunzătoare a spațiului. Nu a negat nimeni ca spațiul a fost predat in stare buna si corespunzător utilat, ca urmare riscul pieirii sau degradării acestor bunuri revenea paratelor.

Greșit instanța a dispus obligarea reclamanților la restituirea ajutorului public judiciar in sumă de 2814,42 lei. Nu au dobândit prin hotărâre irevocabilă bunuri a căror valoare depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat. Un calcul matematic demonstrează că suma ce trebuie recuperată este sub această limită, textul ordonanței a fost greșit interpretat.

Apelul a fost legal timbrat.

Prin întâmpinare intimații Z. P. și Z. M. C. au solicitat respingerea apelului declarat de către P. I.- M. și . S.R.L. Iași. Față de soluția pronunțată de instanța de fond este lipsit de interes apelul paratelor cu privire la cererile de constatare a intervenirii rezilierii contractului de închiriere nr. 232 din 1.07.2011 respectiv obligarea la plata chiriei restante in cuantum de 15.000 euro. Motivul de apel privind modificarea acțiunii după prima zi de înfățișare este nefondat. Instanța fusese învestită cu aceste capete de cerere anterior iar la termenul din 5.03.2014 s-a precizat cuantumul acestor pretenții.

Inundarea spațiului închiriat a fost cauzată de exploatarea defectuoasă a imobilului și modificările aduse acestuia. Reaua-credința a paraților rezultă si din restanțele la plata utilităților. Sunt nefondate si pretențiile privind plata serviciilor de vidanjare respectiv cele privind consumul de gaze naturale.

Nu sunt întemeiate pretențiile paratelor reclamante formulate pe calea cererii reconvenționale. Cheltuielile de vidanjare invocate sunt exagerate pentru o atare operațiune, aceasta a avut loc la cca o lună după predarea spațiului, prin urmare sunt in sarcina chiriașului. Nu sunt de acord cu plata daunelor interese compensatorii și moratorii solicitate, inundația a fost determinată de exploatarea necorespunzătoare a spațiului. Solicită respingerea excepției de neexecutare a contractului, paratele au avut acces permanent in spațiul închiriat.

P. I. M. și . S.R.L. au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanții-pârâți. Cererea de plata a contravalorii serviciilor pretins a fi neprestate pe perioada contractului de închiriere a fost corect soluționata de instanța de fond, reținând că nu au fost puși în întârziere și nici nu li s-a solicitat prestarea unor atare servicii, aceasta prestație a fost deja preschimbată în dezdăunări, suma fiind deja executată in cadrul executării silite. Corect a fost soluționată și cererea privind costul recondiționării mobilierului de bucătărie, argumentat reține instanța de fond faptul că instanța nu a identificat concret bunurile care au fost predate la momentul preluării imobilului.

In apel au fost depuse înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului in limitele devoluțiunii determinate de cererile de apel formulate Tribunalul constată următoarele:

Motivul de apel privind soluționarea greșită a cererii de constatare a intervenirii rezilierii contractului de închiriere nr. 232 din 1.07.2011 este nefondat. Cererea de constatare a intervenirii rezilierii începând cu data de 10.06.2012 a fost formulată de către reclamanții-pârâți Z. P. și Z. M. C.. Soluția de respingere a acesteia putea fi apelată doar de către titularii cererii, nu și de către partea adversă. Chiar dacă apelantele apreciază că soluția le defavorizează, in condițiile in care acestea nu au investit instanța cu o cerere proprie in acest sens, nu justifică un interes legitim in promovarea apelului cu privire la soluția de respingere a unei cereri pe care nu au promovat-o . Pentru acest motiv instanța de apel nu primește criticile aduse sentinței instanței de fond cu privire la modalitatea in care s-a soluționat cererea de constatare intervenire reziliere contract de închiriere precum și suma datorată proprietarilor reclamanți in raport de acesta data.

Al doilea motiv de apel privind obligarea paratelor-reclamante la plata sumelor de 5915 lei contravaloare lipsuri inventar, 17.452,07 lei – contravaloare reparații terasă și zugrăveli imobil, 700 lei contravaloarea factură EON plătită la 21.01.2013, 140,87 lei – contravaloare factură E.ON energie plătită la 20.11.2012, 3798,61 lei consum apă și penalități este nefondat.

Critica potrivit cărora aceste sume au fost solicitate după prima zi de înfățișare, respectiv la 5.03.2013, cu încălcarea disp. art. 132 alin 1 Cod pr.civilă, deși paratele-reclamante s-au opus modificării cererii de chemare in judecată este nefondată.

Tribunalul constată că cererile de obligare a paraților-reclamanți la plata acestor sume a fost formulată la termenul din 5.03.2013 (filele 185-199 dosar fond, vol.I), termen pentru care instanța stabilise în sarcina reclamanților obligația de a formula precizări asupra uneia dintre cererile cu care fusese învestită. In cadrul acestor precizări a fost completată cererea de chemare in judecată cu cererea de obligare a paratelor-reclamante la plata sumei de 5915 lei contravaloare lipsuri inventar, singura pretenție nouă. Celelalte sume solicitate cu cererea depusă la termenul din 5.03.2013 reprezintă precizări aduse câtimii pretențiilor formulate in cererea de chemare in judecată prin care se solicitase obligarea pârâtelor-reclamante la plata costului reparațiilor la terasă și a zugrăvelilor in imobil, contravaloare energie și consum apă. Prima zi de înfățișare a fost la data de 27.11.2012. Cu toate acestea, împrejurarea ca in cadrul cererii formulate la 5.03.2013 alături de precizările aduse pretențiilor inițial formulate a fost adăugată și cererea de plată a contravalorii bunurilor lipsă in inventar nu conduce la reformarea sentinței. Tribunalul stabilește că această cerere era derivată din raporturile juridice contractuale deduse judecății, întemeiată pe o constatare a executorului judecătoresc ulterioară inițierii procesului de față, iar formularea sa ulterior primei zile de înfățișare, alături de precizările aduse altor pretenții inițial formulate nu a adus o vătămare procesuală paratului-reclamant, derularea judecății și etapizarea acesteia nu a fost condiționată de formularea acestei cereri in mod individual. Analiza unei atare vătămări este necesară prin raportare la legalitatea sentinței pronunțate asupra unei atare cereri care, prin natura sa, și prin apartenența la un raport juridic vast generat de cursul raporturilor contractuale dintre părți nu a fost de natură a schimba in esență obiectul litigiului ori de a-i influența in mod determinant derularea. Primirea cererii astfel formulate, alăturat precizărilor aduse cererilor inițiale constituie o măsură justă, de natură a evita promovarea unui litigiu distinct și cu finalitatea unei bune administrări a justiției in privința tuturor aspectelor invocate de părți privitoare la executarea contractului lor de închiriere.

Criticile formulate cu privire la fondul pretențiilor sunt neîntemeiate.

Pentru facturile E.ON se susține că din luna august 2012 societatea apelantă a fost in imposibilitatea de a-și exercita activitatea, așadar plata acestor sume ( 700 lei și 140,87 lei) revine in sarcina reclamanților - pârâți. Facturile aflate la dosar ( filele 163 și 192 vol.I ds. fond ) indică perioada de facturare ca fiind 6.07.2012-6.08.2012, respectiv 6.07.2012- decembrie 2012. Corect reține instanța de fond in argumentarea soluției dispuse faptul că depozițiile martorilor audiați probează faptul că pârâtele nu au avut acces in imobil începând cu sfârșitul lunii noiembrie. Prin urmare acest moment este ulterior perioadei de estimare facturata cu factura aflata la fila 163 dosar fond, vol. I și la limita celei de-a doua perioade de facturare, care se încheie cu decembrie 2012. Reținând și obligația contractuală corect determinată de judecătorul fondului, de plata a utilităților pentru întreaga durata a contractului, tribunalul constată critica acestei obligații nefondate. Nu interesează tipul de activitate desfășurat in spațiul pentru care au fost facturate aceste consumuri ci doar împrejurarea că pârâtele au avut deținerea spațiului, respectiv clauzele contractului parților in această privință.

Criticile privind obligarea apelantelor la plata sumei de 3798,61 lei reprezentând consum apă și penalități evidențiate cu adresa nr._ din 9.01.2013 nu sunt fondate. Plățile invocate de către apelante in baza chitanțelor aflate la filele 53 dosar vol. II vizează consumul facturat anterior datei de 30.08.2012, dată la care a fost sistată furnizarea de apă.

Obligația stabilită in sarcina paratelor-reclamante are in vedere obligația înscrisă in adresa nr._ din 9.01.2013, prin urmare o datorie distinctă față de cea achitată cu chitanțele invocate de către apelante.

Critica privind obligarea greșită la plata sumei de 5915 lei este nefondată. Corect s-a raportat instanța de fond la procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 18.01.2013 in prezența tuturor părților, proces verbal însușit prin semnătură de acestea. Faptul că mențiunile acestui proces-verbal sunt in contradicție cu procesul verbal cu dată certă nr. 248 din 1.12.2012 este irelevant. Forța probatorie a procesului-verbal din 18.01.2013 este superioară, acesta fiind întocmit de către executorul judecătoresc . de lege și in prezența parților.

Motivul de apel privind obligarea paratelor-reclamante la plata contravalorii reparațiilor la terasă și zugrăveli imobil este nefondat. Instanța de fond a argumentat amplu și in perfectă concordanță cu probatoriul administrat concluzia potrivit căreia producerea evenimentului din 8.04.2012 este rezultatul culpei exclusive a paratelor-reclamante. Corect reține instanța ca dovedit faptul că acest eveniment nu s-a datorat unui viciu de construcție. Corect a înlăturat forța probatorie a procesului-verbal de constatare a daunelor din 9.04.2012, care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Instanța reține judicios faptul că acest proces verbal înscrie concluzia potrivit căreia inundația s-a datorat unui viciu de construcție deși nu se consemnează constatări de fapt care să justifice această concluzie. Ca urmare corect a fost înlăturat din probatoriul relevant pentru dezlegarea acestui aspect. Este nerelevant faptul că apelantele au adus reparațiile necesare imediat după săvârșirea evenimentului, câtă vreme expertiza întocmită de expert Moisanu coroborată cu celelalte probe in detaliu analizate de judecătorul fondului au condus la stabilirea culpei paratelor –reclamante nu numai in ceea ce privește efectele inundației din aprilie 2012 dar și pentru prejudiciul cauzat proprietarilor prin modificările aduse terasei si acoperișului contrar termenilor contractului părților. Pentru aceleași considerente Tribunalul constată nefondat și motivul de apel privind greșita soluționare a cererii de restituire a echivalentului reparațiilor efectuate ca urmare a inundației din 8.04.2012. Corect instanța de fond a tratat unitar cele două cereri, argumentarea in fapt a acestora întemeindu-se pe același fapt juridic. Tribunalul își însușește in totalitate considerentele instanței de fond expuse la pct. I.5.2 și II.5.

Motivul de apel privind greșita soluționare a cererii de plata a sumei de 1488 privind servicii de vidanjare achitate de către parata – reclamantă este nefondat. Corect a stabilit instanța de fond faptul că parata-reclamantă nu a probat necesitatea operațiunii de decolmatare efectuată la cca 2 săptămâni după preluarea spațiului precum și faptul că vidanjarea constituie o procedură impusă de normala folosință a imobilului și cade in sarcina chiriașului. Este nerelevantă împrejurarea că parata-reclamantă a plătit salariile personalului angajat, contravaloarea serviciilor de marketing ori colaborarea cu o alta societate comerciala, elemente in raport de care apelantele isi justifică pretenția de plata a daunelor contractuale cată vreme instanța de fond a stabilit judicios că nu s-a probat o relație de cauzalitate între fapta proprietarilor (acțiuni de șicană ori refuzul de a le înmâna facturile privind consumul de apă) și prejudiciul invocat. S-a reținut ca activitatea paratei-reclamante a continuat pe baza unui consum clandestin de apă, respectiv că excesele proprietarilor în exercitarea dreptului de a controla modul in care este folosit bunul închiriat nu a determinat prin el însuși daune societății parate. Tribunalul stabilește, de asemenea, faptul că o minimă diligență a chiriașului ar fi făcut posibilă îndeplinirea obligației de plată a consumului de apă chiar in lipsa facturilor despre care se susține că nu i-au fost înmânate. Având in vedere limita in care s-au formulat critici in apel asupra acestei cereri, vizând justificarea cuantumului prejudiciului și nu a temeiurilor sale raportat la concluziile instanței de fond, Tribunalul constată că și acest motiv de apel este nefondat.

Pentru toate aceste motive, apelul declarat de către pârâtele - reclamante P. I.-M. și S.C. I. G. Cuisine S.R.L.se dovedește nefondat și va fi respins.

2.Apelul declarat de către reclamanții Z. P. și Z. M. C. este întemeiat in parte, numai in ceea ce privește motivul de apel privind greșita obligare a acestora la restituirea sumei de 2814,42 lei către stat. In raport de disp. art. 50 indice 2 din OUG 51/2008 Tribunalul stabilește că totalul sumelor dobândite de către reclamanți prin efectul sentinței de fond este de_,55 lei, mai mic decât suma ce ar rezulta din multiplicarea de 10 ori a sumei acordate cu titlu de ajutor public judiciar(_,2 lei) așadar dispoziția de restituire este nelegală, va fi înlăturată, suma pentru care reclamanții-pârâți au beneficiat de ajutor public judiciar urmând a rămâne în sarcina statului.

Sunt nefondate celelalte motive de apel formulate de către reclamanții-pârâți. Cererea de obligare a paratelor-reclamante la plata sumei de 3000 euro reprezentând echivalent servicii neprestate pe perioada contractului de închiriere este nefondată. Specificul acestei obligații presupunea cu necesitatea concursul reclamanților, adică solicitarea lor fermă. Nu s-a probat atare solicitare, așa cum corect reține instanța de fond, sens in care judicios și argumentat a respins ca neavând acest caracter solicitarea formulata in septembrie 2012 despre care face vorbire martorul C.. Reținând acestea precum și caracterul obligației contractuale, care nu este una cu conținut alternativ, Tribunalul stabilește că nu sunt întrunite condițiile executării prin echivalent a obligației convenite de către părți pentru care nu s-a probat imposibilitatea executării sale in natură.

Nefondat este și motivul de apel privind respingerea cererii de plata a sumelor reprezentând cost reparații echipamente bucătărie și plata devizului reparații mobilier.

Instanța de fond a stabilit, argumentat, că nu s-a probat predarea acestor bunuri pe temeiul contractului de închiriere. Aspectele invocate in argumentarea cererii de apel nu sunt relevante. Chiar daca activitatea paratei era aceea de alimentație publică, nu era in mod obiectiv necesar ca desfășurarea acesteia sa se realizeze cu o dotare corespunzătoare a spațiului închiriat asigurat de proprietarii spațiului, sursa acestor dotări putând fi diferita de contractul de închiriere. Prin urmare argumentarea acestui motiv de apel nu înlătură considerentele instanței de fond, care a stabilit că raportul juridic pe care s-a întemeiat folosința acestor bunuri de către parata este specific unui contract de comodat. Nu s-a probat, de asemenea, faptul că uzura bunurilor este rezultatul culpei paratei-reclamante in exploatarea acestora și nu o uzură firească, rezultată din normala lor exploatare.

Pentru toate aceste motive, in temeiul art. 296 Cod pr.civilă Tribunalul va respinge apelul declarat de către pârâții –reclamanți P. I.-M. și S.C. I. G. Cuisine S.R.L., va admite apelul declarat de către reclamanții Z. P. și Z. M. C. pe care o va schimba in parte, înlăturând dispoziția de obligare a reclamanților pârâți la restituirea către stat a sumei de 2814,42 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat acestora, sumă care va rămâne in sarcina statului.

Va păstra restul dispozițiilor sentinței apelate.

Va respinge cererea apelanților Z. de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate in apel, pentru care nu s-au depus dovezi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de către reclamanții Z. P. și Z. M. C. împotriva sentinței civile nr._ din 17.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă in parte.

Înlătură dispoziția de obligare a reclamanților pârâți la restituirea către stat a sumei de 2814,42 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat acestora, sumă care va rămâne in sarcina statului.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate.

Respinge cererea apelanților Z. de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate in apel.

Respinge apelul declarat de către pârâții –reclamanți P. I.-M. și S.C. I. G. Cuisine S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, 3.03.2015.

Președinte, Doinița T.		Judecător, C. D.
	Grefier, G. I.

Red. și tehn./T.D./20.07.2015/6 ex

Judecătoria Iași: Z.-L. M.-O.

← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 306/2015....		Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 384/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul IAŞI Pretenţii. Sentința nr. 824/2015. Tribunalul IAŞI Autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991). Decizia nr. 437/2015. Tribunalul IAŞI Anulare act. Decizia nr. 400/2015. Tribunalul IAŞI