Contestaţie la executare. Decizia nr. 411/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 411/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 411/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 24 Martie 2015

Președinte - M. A.

Judecător - C. A.

Grefier - I. B.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 411/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI și pe intimat R. V. C., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține că prezenta cauză se judecă în temeiul Noului Cod de procedură civilă, cauza fiind la primul termen de judecată.

Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă constată că este competentă material, general și teritorial în soluționarea cauzei. Constată apelul formulat și motivat în termen, semnat, scutit de la plata taxei de timbru. Constata ca în cauza s-a solicitat judecata în lipsa părților.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 3164/30.10.2014 Judecătoria P. a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul R. V. C. în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P., a anulat în parte titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ emise de către intimată în dosarul de executare nr._/22/_ /_ precum și toate actele de executare întocmite în dosarul de executare respectiv cu privire la suma de 276 lei, menținând actele de executare respective pentru restul sumei.

Deliberând asupra cauzei de față, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /12.03.2014, contestatorul R. V. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P., contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somației nr. 22/_ /_ emise de către intimată în dosarul de executare nr._/22/_ /_, precum și împotriva tuturor actele de executare întocmite în dosarul de executare respectiv.

În motivarea în fapt a cererii contestatorul arată că la data de 3 martie 2014 a primit la domiciliu titlul executoriu și somația de plată menționate, emise de către A. - Serviciul Fiscal Municipal P., din conținutul titlului executoriu rezultând că are de achitat suma de 768 lei reprezentând contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din activități comerciale și asociere. Din conținutul aceluiași înscris rezultă că prin documentul intitulat DEC.ACC nr._ din 11.04.2013 are de achitat suma de 1 leu, prin DEC.ACC nr._ din 11.07.2013 are de achitat suma de 78 lei, prin DEC.ACC nr._ din 1.07.2012 are de achitat suma de 65 lei, ca prin DEC.ACC nr._ din 1.07.2012 are de achitat suma de 84 lei, ca prin DEC.ACC nr._ din 15.10.2013 are de achitat suma de 48 lei, ca prin Documentul nr._ din 3.03.2013 are de achitat suma de 123 lei, ca prin Documentul nr._ din 3.04.2013 are de achitat suma de 123 lei, ca prin Documentul nr._ din 3.04.2013 are de achitat suma de 123 lei și că potrivit Documentului nr._ din 03.04.2013 are de achitat suma de 123 lei, în total suma de plată fiind de 768 lei cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din activități comerciale si asociere.

Nici în conținutul titlului executoriu și nici în cel al somației de plată nu se regăsesc date cu privire la denumirea unității, numărul actului, data emiterii acestuia și denumirea actului, în baza căruia Serviciul Fiscal Municipal P. a trecut la emiterea titlului executoriu și a somației de plată. Probabil că la baza emiterii actelor de mai sus ar exista o decizie de impunere dată de Casa de Sănătate a Județului Iași, decizie care nu i-a fost comunicată de către aceasta instituție și nici de către Serviciul Fiscal Municipal P. pentru a o putea contesta, în situația în care acest document a intrat în posesia sa, comunicata de CAS Iași în baza unui protocol și a unui ordin comun, înțelegeri existente între aceste instituții la nivel național.

Cele nouă documente înscrise în conținutul titlului executoriu contestat, nu i-au fost comunicate în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală. În mod nelegal nu i s-a dat posibilitatea contestării deciziei de impunere și a actelor administrativ fiscale asimilate deciziilor de impunere, contestații pe care trebuia să le adreseze spre competentă soluționare structurilor specializate din C. Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice a județului Iași. Nu rezultă din conținutul celor nouă documente din cuprinsul titlului executoriu care este perioada de timp corespunzătoare căreia a fost obligat la plata sumei de 768 lei. Nu a obținut venituri pentru care să plătească contribuții asigurări de sănătate în suma de 768 lei, aceasta suma fiind probabil calculată la nivelul veniturilor estimate a fi realizate de către el.

Nu i s-a comunicat decizia de impunere de către Casa de Asigurări de Sănătate Iași ori de către Serviciul Fiscal Municipal P., pentru a lua cunoștința de perioada pentru care i s-a stabilit plata de contribuții asigurări de sănătate, ce venituri au fost avute la stabilirea acestei obligații, care sunt sumele reale de plată, termenele de plată, fiind lipsit în acest fel de dreptul de a contesta în termenul legal de 30 de zile acest act administrativ potrivit dispozițiilor art. 205 - 207 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Titlul executoriu, potrivit art. 46 din Codul de procedură fiscală este nul doar pentru ,,lipsa unuia clin elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzuta la art. 43 alin. 3”.

Față de prevederea expresă a elementelor obligatorii, sub sancțiunea nulității, rezultă că lipsa oricăror alte mențiuni ar atrage nulitatea relativă în condițiile în care debitorul ar dovedi că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anulare. Executarea silită a fost pornită împotriva lui cu nerespectarea dispozițiilor art. 141 alin. 1 si 2 Cod procedură fiscală, în sensul că titlul de creanță arătat de organul de executare, respectiv acele decizii de impunere și decizii calcule accesorii, nu i-au fost comunicate în conformitate cu dispozițiile legale, ceea ce are drept consecința faptul că acest titlu de creanță nu a putut deveni titlu executoriu. Serviciul Fiscal Municipal P. comunică deciziile de impunere și cele de calcul accesorii a sumelor de plată, doar prin publicitate, potrivit dispozițiilor art. 44 din OUG nr. 92/2003, procedura de comunicare doar prin publicitate fiind urmată în mod nelegal de către organul administrativ. Intimata nu se poate prevala de faptul că a făcut comunicarea pe pagina de internet întrucât această modalitate de comunicare prin publicitate este subsidiară celorlalte forme de comunicare ale actului administrativ fiscal prevăzute de art. 44 Cod procedură fiscală, fiind permisă numai dacă identificarea domiciliului destinatarului este imposibilă, întrucât dispozițiile art. 95 alin. 1 Cod procedură civilă, privind citarea/comunicarea prin publicitate, sunt pe deplin aplicabile, complinindu-le pe cele ale Codului de procedura fiscală. Articolul 45 din Codul de procedura fiscala prevede că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Corelativ, art. 86 alin. 6 din același cod dispune că decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.

Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțata de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a - d din aceiași ordonanță. Ținând cont de faptul că deciziile de impunere și cele de calcul accesorii nu i-au fost comunicate niciodată, în conformitate cu dispozițiile legale, obligația de plata nu era exigibilă iar titlul executoriu a fost nelegal emis.

În drept au fost invocate disp. art. 711 -716 Cod proc.civ.

La aceasta au fost atașate, în xerocopie, somația și titlul executoriu contestate, dovada comunicării acestora, decizii de impunere, declarații privind obligațiile de constituire și plată la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată și nefondată.

Se arată în întâmpinare că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 persoanele care exercita profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plații contribuțiilor, rezultând, așadar, obligația oricărei persoane care desfășoară activități independente de a depune declarații nu numai la AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA D.G.R.F.P. IAȘI - Serviciul Fiscal mun. P., ci și față de CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI.

In urma verificărilor întreprinse de CAS Iași în baza de date a DGFP Iași conform Protocolului încheiat cu A., au fost identificate unele persoane care aveau declarate deschise activități independente, dar care nu au comunicat acest aspect si CAS Iași. Marea majoritate a persoanelor care desfășoară activități independente își îndeplinesc toate obligațiile corelative care decurg din autorizarea unei astfel de activități, existând doar un procent minimal al celor care nu se informează suficient cu privire la ansamblul declarațiilor si contribuțiilor care le incumba odată cu autorizarea.

In cadrul Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, legiuitorul a instituit în sarcina oricărei persoane care desfășoară activități independente obligația expresă și absolută de a depune declarații trimestriale la casele de asigurări de sănătate, precum și achitarea contribuției datorate in baza acestor declarații (art. 257 alin. 2 coroborat cu alin. 5 din Lege). Totodată, in cadrul aceluiași text normativ, legiuitorul a prevăzut faptul ca in cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate fondului casele de asigurări prin organele proprii urmează a aplica masurile de executare silita pentru încasarea sumelor datorate si majorările de întârziere (art.261 din Lege).

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 243/17.02.2011, cu privire la obligațiile instituite de art. 215 din legea nr. 95/2006, Curtea a reținut faptul ca obligativitatea contribuției pentru asigurările de sănătate trebuie analizata in legătura cu un principiu ce sta la baza acestui sistem si anume principiul solidarității. Astfel, datorita solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, acela de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane ce se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondului asigurărilor de asigurări de sănătate. Atât principiul obligativității, cât și cel al solidarității reprezintă o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății, precum și a acelor care consacra obligația statului de a asigura protecția sociala a cetățenilor.

Potrivit dispozițiilor legale sus arătate obligația de a-si declara veniturile și de a face dovada plații contribuțiilor îi reveneau în primul rând contestatorului. CAS Iași nu a avut cunoștință despre desfășurarea unei activități independente în calitate de persoană fizică de către R. C. până la momentul comunicării în format electronic a bazei de date deținute de către A.- DGFP Iași (in prezent Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași) pe baza de Protocol. Prin nedepunerea declarațiilor la termenele stipulate in prevederile legale in vigoare, contestatorul a încălcat prevederile art. 81 din OG nr. 92/2003 și art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății (art. 8 din OUG nr. 150/2002).

Ca urmare, potrivit dispozițiilor legale sus arătate, obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plații contribuțiilor îi reveneau contestatorului care s-a sustras însă de la aceasta îndatorire legală, iar față de aceste aspecte contestatorul nu își poate întemeia contestația pe propria turpitudine încercând să arate că vina ar aparține instituțiilor statului. Contestatorul avea obligația legală de a depune declarații la Casa de Asigurări de Sănătate Iași și de a efectua plăți la data scadentă, obligații pe care însă nu le-a îndeplinit, neputând invoca necunoașterea dispozițiilor legale. Contestatorul a fost autorizat să desfășoare activități independente și în aceasta situație avea obligația respectării prevederilor legale sus arătate.

Codul de Procedura Fiscala stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum si obligațiile accesorii (calculate pentru neplata in termen a obligațiilor fiscale principale) in intervalul de prescripție fiscala de 5 ani, calculate de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui in care a fost realizat venitul. Din cuprinsul deciziei de impunere si a anexelor la aceasta, emise de organul competent, se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare perioadă în parte. La fiecare perioada a fost aplicată legislația specifica privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere. Documentele prin care s-au stabilit obligații fiscale au fost comunicate conform art. 44 din OUG nr. 92/2003 modificată și republicată.

Se mai arată că în condițiile Ordinului Comun al Ministerului Finanțelor Publice, al Ministrului Muncii, Familiei si Protecției Sociale si al Ministerului Sănătății nr. 806/_ privind procedura de predare-primire a documentelor și informațiilor în vederea administrării de către A. a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II si III din Titlul IX al Codului Fiscal și în conformitate cu prevederile art. V alin (1) din OUG nr. 125/2011, privind modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, începând cu 1 iulie 2012, competenta de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute Ia cap. II si III din Titlul IX indice 2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscala. D. pentru care, având din vedere decizia de impunere si deciziile de calcul accesoriu s-a emis pe numele contestatorului, in mod temeinic somația însoțită de titlul executoriu contestat.

Potrivit art. 141, alin 2 din OG nr. 92/2003, republicata, privind codul de procedura fiscala, deciziile de impunere, deciziile de calcul accesorii constituie titluri de creanța si devin titluri executorii la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata. Contestatorul nu a înțeles să achite în termen legal debitul cu care figurează la bugetul consolidat al statului motiv pentru care în condițiile art. 136 si 145 din actul normativ menționat organul fiscal a procedat la acțiuni de executare, la emiterea actelor contestate în vederea recuperării creanței.

Suma datorată este o creanță bugetară la care se calculează toate accesoriile legale potrivit art. 88 lit. C, art. 119, art. 120 alin. 7 si 120^ din OG nr. 92/2003. Prin contestația la executare promovată, contestatorul invocă motive subiective și împrejurări de fapt ce nu sunt de natură a afecta legalitatea și temeinicia actului de executare contestat.

Raportat la motivele contestației formulate, invocă dispozițiile art. 172 alin. 3 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala și Decizia Curții Constituționale nr. 454/2003 prin care s-a reținut că, în esență, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat.

Titlul executoriu care a stat la baza demarării procedurii de executare silită prin emiterea somației contestate îl reprezintă decizia pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate în cazul contribuabililor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A., act administrativ fiscal potrivit dispozițiilor art. 41 din O.G. 92/2003. Un act administrativ fiscal poate fi contestat numai pe calea procedurii speciale reglementată de legiuitor prin dispozițiile art. 209 alin. 2 din O.G. 92/2003, procedură ce nu a fost parcursă în speță, contestatorul adresându-se direct instanței de judecată.

Motivele contestației ce privesc cuantumul obligațiilor de plată stabilite de organul fiscal in sarcina contestatoarei prin decizia de calcul accesorii sunt inadmisibile pe calea contestației la executare, instanța civilă fiind în imposibilitatea legală de a se pronunța asupra unor aspecte pentru soluționarea cărora sunt competente doar organul fiscal prin Biroul pentru soluționarea contestațiilor și, ulterior, instanța de contencios administrativ. Debitorul nu invocă nici un viciu de formă, nici o neregularitate a emiterii actului de executare de natură a conduce la anularea acestuia.

Netemeinicia contestației la executare rezultă și din faptul că debitorul nu reclamă și nu dovedește vreo neregularitate privind îndeplinirea condițiilor de formă ale somației (prevăzute de art. 145 din OG 92/2003), neregularități ce caracterizează de fapt procedura contestației la executare ca și cale de atac împotriva actelor de executare silită.

Simpla promovare a unei contestații împotriva unui act de executare ce beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie nu este suficientă pentru ca instanța să admită contestația și să dispună anularea actului de executare. Pe calea contestației la executare este obligatorie atât motivarea in fapt și în drept a cererii, cât și dovedirea celor invocate cu un material probatoriu util, concludent și pertinent, raportat la dispozițiile art. art. 1169 din Codul civil.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, intimata a depus la dosar dosarul de executare silită în care au fost emise titlul executoriu și somația contestate, precum și dovada comunicării deciziilor de impunere la care se face referire în titlul executoriu contestat.

Casa de Asigurări de Sănătate Iași, deși nu este parte în proces și nu a fost citată, a depus întâmpinare prin care și-a formulat apărări și a invocat excepții care nu vor fi analizate dat fiind că aceasta nu are calitate procesuală în cauză.

Analizând înscrisurile administrate ca probă în prezenta cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, la data de 03.03.2014 au fost comunicate contestatorului R. V. C. titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ emise de către intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P. în dosarul de executare nr._/22/_ /_ prin care i s-a pus în vedere acestuia să achite suma de 768 lei datorată cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.

Din analiza titlului executoriu nr._ din data de 24.02.2014 rezultă că suma de 768 este datorată după cum urmează:

- Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013 pentru suma de 1 leu,

- Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.07.2013 pentru suma de 78 lei,

- Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 01.07.2012 pentru suma de 65 lei,

- Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 01.07.2012 pentru suma de 84 lei,

- Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 15.10.2013 pentru suma de 48 lei,

- Decizie de impunere nr._ din 03.03.2013 pentru suma de 123 lei,

- Decizie de impunere nr._ din 03.04.2013 pentru suma de 123 lei,

- Decizie de impunere nr._ din 03.04.2013 pentru suma de 123 lei,

- Decizie de impunere nr._ din 03.04.2013 pentru suma de 123 lei.

Deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 au fost comunicate prin publicitate prin afișare la sediul intimatei și pe pagina de internet a acesteia cum rezultă din precizările depuse de intimată la dosar și procesele verbale privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr._/17.09.2013; nr._/09.12.2013; nr._/11.06.2013 și extrasele de pe portalul intimatei, iar Decizia de impunere nr._ din 03.04.2013 a fost comunicată contestatorului prin remitere directă, fiind predată pe bază de semnătură.

Cu privire la Deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titluri de creanță, se reține că au fost comunicate contestatorului prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei.

În baza deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii menționate au fost emise în sarcina contestatoarei titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ de către intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL P., pentru plata sumelor datorate cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 276 lei.

În drept, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Față de textele legale anterior redate, rezultă că deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 reprezintă titluri de creanță. Contestația împotriva titlului de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, iar în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.

Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.

Analizând modul în care intimata a comunicat contestatorului deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța de fond a observat că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a acestuia, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.

Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.

Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar în celelalte cazuri administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.

Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța de fond a reținut că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.

A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 ce constituie titluri de creanță fiscală în baza căruia au fost emise titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_.

De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 536/28.04.2011 și a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din ordonanță.

Cât privește relevanța comunicării actului administrativ fiscal sub aspectul validității titlului executoriu și al somației emise în baza acestuia, instanța de fond a reținut, pe de o parte, dispozițiile de principiu prevăzute de art. 45 Cod procedură fiscală, referitoare la opozabilitatea actului administrativ-fiscal, fiind de neconceput ca executarea silită să se deruleze în baza unui act inopozabil debitorului, potrivit legii, iar pe de altă parte, prevederile art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală, care prevăd că „titlul de creanță devine titlu executoriu prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”

Ori deciziile de impunere - referitoare la obligațiile de plată accesorii, care sunt titluri de creanță fiscală nu au devenit titlu executoriu, conform dispozițiilor precizate, întrucât termenul de plată a obligațiilor înscrise în acesta, se raportează la data comunicării actului, stipulându-se expres că, dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până în data de 5 a lunii următoare, iar dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până în data de 20 a lunii următoare.

Întrucât valabilitatea actelor de executare se apreciază prin raportare la momentul la care acestea sunt emise și cum la data de 24.02.2014 nu se realizase o comunicare valabilă a titlurilor de creanță constând în deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013, rezultă că titlul executoriu și somația au fost emise, în parte, respectiv pentru suma de 276 lei, în considerarea unui titluri de creanță nescadente, motiv pentru care instanța apreciază că actele de executare sunt lovite de nulitate în această măsură.

Din ansamblul reglementării creanțelor fiscale, rezultă că instanța nu poate avea în vedere apărările formulate de contestatoare cu privire la modul în care i-au fost impuse obligațiile de plată prin deciziile nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 sau referitor la datorarea acestora, ea având libertatea de a ataca sub acest aspect deciziile de impunere la organul emitent și, ulterior, în instanță.

Cu privire la restul sumei de 492 lei datorată cu titlu de contribuții la asigurările sociale de sănătate, stabilită prin titlul executoriu și somația contestate în baza Deciziei de impunere nr._ din 03.04.2013, care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, instanța de fond a reținut:

Împotriva deciziei de impunere nr._ din 03.04.2013 debitorul avea posibilitatea de a formula contestație la organul fiscal emitent în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, această posibilitate fiind indicată expres în decizia de impunere.

Contestatorul, cu toate că nu a urmat această procedură pusă la dispoziția sa de lege, respectiv nu a formulat contestație la organul fiscal emitent, a solicitat direct instanței să analizeze legalitatea și temeinicia titlului de creanță fiscală – decizia de impunere.

Conform Deciziei nr. XIV din 05.02.2007 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 733/30.10.2007, „posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.”

Conform art. 110 alin. 3 Cod procedură fiscală: „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii”, deci, în speță, titlul de creanță fiscală este decizia de impunere nr._ din 03.04.2013.

Potrivit art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală: „titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”, iar raportat la termenul de plată prevăzut în decizia de impunere și la data comunicării deciziei de impunere către debitor (03.04.2013), rezultă că termenul de plată în speță este 05.05.2013 („dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până în data de 5 a lunii următoare”), data de 05.05.2013 reprezentând în același timp momentul în care titlul de creanță – decizia de impunere nr._ din 03.04.2013 – a devenit titlu executoriu.

Coroborând cele două texte de lege citate mai sus cu prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că atâta timp cât decizia de impunere nu a fost contestată în termenul de 30 de zile indicat în aceasta la organul fiscal competent, și în caz de respingere a contestației respective, la instanța de judecată de contencios administrativ, în fața instanței investite cu contestație la executare nu mai pot fi invocate aspecte de fond ale acestui titlu de creanță fiscală.

Pe cale de consecință, limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță.

Față de considerentele de mai sus, instanța de fond a constatat că titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de lege.

Astfel, conform art. 141, alin. 4 Cod procedură fiscală, titlul executoriu va cuprinde „pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului”. Titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 cuprinde elementele cerute pe lângă cele vizate de art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală, iar mențiunile din art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală sunt întrunite în cadrul deciziei de impunere care face parte integrantă practic din titlul executoriu.

Mai mult, conform art. 46 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal ce constituie titlu executoriu în baza art. 141, alin. 3 Cod pr.fisc. este nul doar pentru: „lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3)”, iar în speță înscrisul denumit titlu executoriu cuprinde aceste elemente obligatorii vizate de art. 46. Față de prevederea expresă a elementelor obligatorii sub sancțiunea nulității, rezultă ca lipsa oricăror alte mențiuni ar atrage nulitatea relativă în condițiile în care debitorul ar dovedi că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anulare (art. 175, alin. 1 NCPC).

Raportat la conținutul titlului executoriu înaintat debitorului contestator instanța de fond a constatat că acesta este identic cu prevederile deciziei de impunere ce stă la baza inițierii formelor de executare silită contestate, astfel încât nu există indicii nici din acest punct de vedere asupra nelegalității și netemeiniciei întocmirii titlului executoriu nr._ din data de 24.02.2014.

Pentru valabilitatea somației, codul de procedură fiscală prevede expres mențiunile ce trebuie inserate: „numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia”, toate acestea regăsindu-se în somația contestată.

În ceea ce privește susținerea contestatorului potrivit căreia nu a fost respectată procedura de comunicare a deciziei de impunere nr._ din 03.04.2013 impusă de art. 44, alin. 2 din OG 92/2003, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, acesta a primit personal decizia de impunere respectivă semnând de primire.

În consecință, instanța de fond a apreciat că intimata a făcut dovada comunicării actului administrativ fiscal în limitele și condițiile legii, act administrativ care, odată comunicat, a devenit titlul executoriu prin expirarea termenului de plată.

Mai mult, conform art. 141 al. 2 C, proc. fisc. titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Față de aceste prevederi, instanța de fond a observat că data comunicării actului denumit decizie de impunere este relevantă exclusiv pentru stabilirea datei scadenței. Ori data scadenței este prevăzută în cadrul deciziei de impunere ca și condiție obligatorie a valabilității acesteia. În condițiile în care se contestă corecta comunicare a deciziei de impunere nr._ din 03.04.2013, efectul direct al necomunicării conform cu legea este doar stabilirea greșită a datei scadenței, aspect ce ține de valabilitatea deciziei de impunere. Pentru a considera că titlul de creanță nu a devenit titlu executoriu la scadență, trebuie mai întâi constatat de către organele competente (organul fiscal și/sau instanța de contencios administrativ-tribunalul) faptul că scadența nu a fost calculată corect. Ori scadența este prevăzută în decizia de impunere care, potrivit legii, are cale specială de atac.

Instanța investită cu judecarea contestației la executare nu are competența să se pronunțe asupra valabilității ca formă sau ca fond a deciziei de impunere nr._ din 03.04.2013, întrucât actul neanulat este considerat valabil și își produce toate efectele.

Prin urmare, instanța de fond, investită cu judecarea contestației la executare a apreciat că nu se poate pronunța asupra niciunui aspect de fond sau de formă intrinsec privitor la decizia de impunere nr._ din 03.04.2013, nu poate decât să o considere valabilă și, în consecință, poate doar să verifice dacă actele de executare concordă formal cu decizia de impunere.

Orice fel de apărări de fond sau formă împotriva conținutului deciziei de impunere nr._ din 03.04.2013, inclusiv modul de calcul al datei scadenței și modul de calcul al sumelor datorate, țin exclusiv de competența organului jurisdicțional competent să soluționeze contestația formulată conform art. 205, 207 C.proc.fisc. împotriva deciziei de impunere.

Analizând totuși aceste apărări, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond si dovada plății contribuțiilor.

Prin nedepunerea declarațiilor la termenele stipulate în prevederile legale în vigoare, contestatorul a încălcat prevederile art. 81 din OG 92/2003 și a art. 215 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 8 din OUG nr. 150/2002).

Ca urmare, potrivit dispozițiilor legale sus arătate obligația de a-și declara veniturile si a face dovada plătii contribuțiilor îi reveneau reclamantului .

C.N.A.S., precum și casele de asigurări de sănătate județene nu sunt simpli consumatori ai sumelor colectate la FNUASS, Legea asigurărilor sociale de sănătate, conferindu-le calitatea de administratori ai respectivului fond, calitate din care derivă dreptul de a verifica modul în care asigurații își îndeplinesc obligația de plată a contribuției datorate prin efectul legii.

Ordinul 617/2007 la art. 35 prevede: În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A., titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A..

Este adevărat că determinarea contribuției persoanelor care sunt autorizate să desfășoare activități independente se face pe baza declarațiilor pe care aceștia trebuie să la depusă la Casa de Asigurări de Sănătate, doar că în cazul de față contestatoarea nu a procedat în acest mod și în această situație s-a utilizat baza de date comunicată de A..

Contestatorul avea obligația legală de a depune declarații și de a efectua plăti la FNUASS la data de 15.03., 15.06., 15.09. și 15.12 ale fiecărui an, obligații pe care însă nu le-a îndeplinit, neputând invoca necunoașterea dispozițiilor legale.

Contestatorul a fost autorizat să desfășoare activități independente și, în această situație, avea obligația respectării prevederilor legale sus arătate.

Codul de Procedură Fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.

Din cuprinsul deciziei de impunere nr._ din 03.04.2013 se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte.

Suma de 492 lei datorată este o creanță bugetară la care se calculează toate accesoriile legale potrivit art. 88, lit. c, art. 119, art. 120, alin. 7 din O.G.92/2003.

Față de cele expuse anterior, instanța de fond a admis în parte contestația la executare și a anulat în parte titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ emise de către intimată, precum și toate actele de executare întocmite în dosarul de executare cu privire la suma de 276 lei, menținând actele de executare respective pentru restul sumei de 492 lei.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a declarat apel împotriva sentintei civile nr. 3164 din 30 octombrie 2014 pronuntata de Judecatoria P. in dosar nr.l_, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Consideră că în mod nelegal instanta de fond a admis contestatia reclamantului R. C. în contradictoriu cu Directia Generala Regionala a Finanțelor Publice Iasi (Serviciul Fiscal Municipal P.) si a retinut gresit că exista temei legal pentru a dispune anularea actelor de executare intocmite in dosarul de executare nr._, respeciv cu privire la suma dc 276,00 lei

Pentru a se pronunta astfel instanța de fond a retinut ca valabilitatea actelor de executare se apreciaza prin raportare la momentul la care acestea sunt emise, iar la data de 24.02.2014 nu se realizase o comunicare valabilă a titlurilor de creanță constând în deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._O din 11.04.2013, nr._ din 11.07.2013, nr._ din 01.07.2012,_ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013, motiv pentru care titlul executoriu și somatia emise pentru suma de 276 lei sunt lovite de nulitate.

Față de aspectele retinute în motivarea hotărârii, apelanta a solicitat să se aibă în vedere că reclamantul a luat cunoștință de deciziile de calcul accesorii și nu au fost atacate în nici un fel, nici prin formularea unei contestații față acestea la sediul institutiei și nici prin alte acțiuni formulate conform contenciosului administrativ-fiscal. Pe de altă parte, a solicitat să se aibă în vedere faptul că modalitatea de comunicare a actelor adiministrativ fiscale a fost prin publicitate pe site-ul A. în conformitate cu dispozitiile art. 44 OG 92/2003 .

Conform art. 44 al O.G. nr. 92/2003, republicata, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, aceasta fiind o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.

De asemenea, apelanta a arătat că, potrivit dispozitiilor art. 141 Codul de procedura fiscală, titlul executoriu care a stat la baza demarării procedurii de executare silită prin emiterea somației contestate îl reprezintă deciziile de calcul accesorii, acte administrativ fiscale în condițiile stabilite de dispozitiile art. 41 O.G. 92/200.3 ("actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale ").

Un act administrativ fiscal poate fi contestat numai pe calea procedurii speciale reglementată de legiuitor prin dispozițiile art. 209 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, procedură ce nu a fost parcursă în speță, contestatorul adresându-se direct instanței de judecată.

În consecință, apelanta consideră că hotărârea instanței de fond, în ceea ce privește modul în care a fost comunicat actul administrativ este inadmisibilă pe calea contestației la executare, instanța civila fiind în imposibilitatea legala de a se pronunța asupra unor aspecte pentru soluționarea cărora sunt competente doar organul fiscal - Biroul pentru soluționarea contestațiilor și, ulterior, instanța de contencios administrativ.

Consideră că nu se poate invoca necunoașterea legii în sensul că nu avea cunoștință de obligațiile fiscale datorate, în scopul de a se sustrage de la obligațiile fiscale datorate la bugetul de stat.

Debitorul nu invocă nici un viciu de formă, nici o neregularitate a emiterii actului de executare de natură a conduce la anularea acestuia.

Debitorul nu reclama și nu dovedește vreo neregularitate privind îndeplinirea condițiilor de formă ale somației (prevazute de art. 145 din OG 92/2003), neregularități ce caracterizează de fapt procedura contestației la executare ca și cale de atac împotriva actelor de executare silită.

Consideră că simpla promovare a unei contestații împotriva unui act de executare ce beneficiaza de prezumția de legalitate și temeinicie nu este suficientă pentru ca instanța să admita contestația și să dispună anularea actului de executare.

Față de cele expuse mai sus, Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii apelate și respingerea acțiunii promovată de reclamantul R. C. ca fiind neîntemeiată.

Analizând apelul de față, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea formulată, R. V. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - Serviciul Fiscal Municipal P., contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somației nr. 22/_ /_ emise de către intimată în dosarul de executare nr._/22/_ /_, precum și împotriva tuturor actele de executare întocmite în dosarul de executare.

Instanța de fond a admis în parte contestația la executare, a anulat în parte titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ emise de către intimată în dosarul de executare nr._/22/_ /_ precum și toate actele de executare întocmite în dosarul de executare respectiv cu privire la suma de 276 lei, menținând actele de executare respective pentru restul sumei.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat apel doar Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași vizând doar capătul de cerere care a fost admis.

Analizând aspectele referitoare la anularea în parte a titlului executoriu nr._ din data de 24.02.2014, a somației nr. 22/_ /_ emise în dosarul de executare nr._/22/_ /_ precum și toate actele de executare întocmite în dosarul de executare cu privire la suma de 276 lei, tribunalul constată că acestea sunt neîntemeiate.

Deciziile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 au fost comunicate prin publicitate, prin afișare la sediul intimatei și pe pagina de internet a acesteia.

Cu privire la Deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titluri de creanță, se reține că au fost comunicate contestatorului prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei.

În baza deciziilor de plată accesorii au fost emise în sarcina contestatorului titlul executoriu nr._ din 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_ pentru plata sumelor datorate cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 276 lei.

Potrivit art. 21 și art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii.

Potrivit art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.

Modalitatea de comunicare a deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 nu respectă prevederile legale incidente.

Potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat fie prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; fie prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; fie prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a acestuia, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea

se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.

Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.

Trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, impun ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Astfel, actul administrativ trebuie comunicat prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c și doar atunci când nu s-a realizat comunicarea actului prin niciuna dintre cele trei modalități intimata ar fi putut comunica înscrisurile prin publicitate.

În speță D. Iași a comunicat exclusiv prin publicitate deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 11.04.2013; nr._ din 11.07.2013; nr._ din 01.07.2012; nr._ din 01.07.2012 și nr._ din 15.10.2013 ce constituie titluri de creanță fiscală în baza căruia au fost emise titlul executoriu nr._ din data de 24.02.2014 și somația nr. 22/_ /_. Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 536/28.04.2011, a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din ordonanță.

Deciziile de impunere - referitoare la obligațiile de plată accesorii, care sunt titluri de creanță fiscală nu au devenit titluri executorii deoarece termenul de plată a obligațiilor înscrise în acestea, se raportează la data comunicării actului, stipulându-se expres că, dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până în data de 5 a lunii următoare, iar dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până în data de 20 a lunii următoare. Titlul executoriu și somația au fost emise pentru suma de 276 lei în considerarea unui titluri de creanță nescadente, astfel încât, în mod corect, instanța de fond a apreciat că actele de executare sunt lovite de nulitate în această măsură.

Celelalte aspecte ale sentinței instanței de fond nu au fost criticate și nu fac obiectul apelului de față.

Raportat la cele anterior expuse, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul declarat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 3164/30.10.2014 a Judecătoriei P., sentință pe care o păstrează.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 3164/30.10.2014 a Judecătoriei P., sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată la data de 24.03.2015; soluția va fi pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Președinte Judecător Grefier

A.M. A.C. B.I.

Redactat: A.C./4 ex

Judecător de fond:C. I., Judecătoria P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 411/2015. Tribunalul IAŞI