Revendicare imobiliară. Decizia nr. 665/2015. Tribunalul IAŞI

De asemenea, instanța va admite ca fondat capătul al treilea de cerere privind obligarea pârâților la oferirea accesului liber al reclamantei la drumul sătesc din latura de est a terenului pe aliniamentul identificat de către expertul tehnic judiciar între punctele 25-2-3-4 deoarece reprezintă o exercitare normală a atributelor dreptului de proprietate privată conform art. 480 Cod civil.

Pârâții vor fi obligați la plata către reclamantă a sumelor de bani avansate cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert tehnic și avocat deoarece au căzut în pretenții față de aceasta conform art. 274 și următoarele Cod procedură civilă.”

* * *

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții A. V. C., A. C. și A. D., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, prin admiterea acțiunii, prima instanță, fără temei legal, a diminuat suprafața pe care o dețin, deși în fizic suprafața deținută de ei este mai mică decât cea prevăzută în titlul de proprietate și în contractul de vânzare-cumpărare. Arata ca prin sentința civilă nr. 1136/2013, pronunțată în dosarul nr._, instanța a constatat că atât titlul de proprietate cât și contractul de vânzare-cumpărare sunt întocmite cu respectarea prevederilor legale.

Solicită a se avea în vedere că în suplimentul raportului de expertiză expertul a consemnat că intimata reclamantă a deținut suprafața de 1000 mp pe un alt amplasament care se învecinează cu . până în anul 2010 nu a știut exact unde se găsește terenul care i-a revenit ca urmare a partajului.

Considera apelanții ca prin stabilirea servituții de trecere se încalcă dreptul lor de proprietate deoarece ei au deținut și dețin terenul astfel cum a fost reconstituit, iar în punctele cadastrale indicate de expert pentru crearea acelei servituți de trecere se află o fântână care are o vechime de peste 100 de ani, fapt ce duce la concluzia că niciodată nu a existat o cale de acces în acel perimetru. Terenul revendicat a fost primit cu titlu de zestre de defuncta A. A. de la autorii lor A. V. și M.. Mergând pe firul logic al lucrurilor, se va constata că aceștia nu ar fi putut să fragmenteze terenul pe care îl dețineau în trup comun și să dea cu titlu de zestre terenul din imediata apropiere a casei de locuit.Proprietatea părinților lor s-a situat dintotdeauna pe laturile N și E la intersecția a două drumuri sătești care au asigurat și asigură accesul cetățenilor la proprietățile din zonă.La momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 6095/27.12.2010 a fost întocmită Cartea Funciară nr._ care are la bază măsurători topografice prin care s-a identificat în mod corect atât suprafața ocupată de curți construcții cât și terenul arabil din imediata vecinătate. Cu această ocazie s-a constatat că în fizic suprafața de curți construcții este de 922 mp în loc de 840 mp, conform titlului, iar suprafața de arabil este de 1747 mp în fizic în loc de 2016 mp conform titlului.

Arata ca nu au intenționat nici un moment să ocupe terenul reclamantei, doar au respectat amplasamentul așa cum a fost deținut dintotdeauna de cei trei defuncți, conform actelor de proprietate și a intabulării.

Intimata T. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că Judecătoria P. și-a motivat soluția, ținută fiind de considerentele deciziei civile nr. 1964/27.09.2013 a Tribunalului Iași din dosarul nr._, care prevăd că ordinea cronologică a eliberării celor două titluri de proprietate prezintă semnificație juridică, în condițiile în care organul local cu atribuții în procedura reconstituirii nu poate atribui decât teren aflat la dispoziția sa, fără a aduce atingere dreptului de proprietate deja aflat în patrimoniul unei persoane fizice.

Fiind analizat titlul de proprietate de care s-a prevalat în acțiunea prezentă sub aspectul valabilității acestuia de instanțele competente, corect instanța de fond a reținut per a contrario că recurenții și-au întemeiat titlul de proprietate pe baza unui contract de vânzare-cumpărare în baza unui titlu de proprietate emis ulterior, respectiv la data de 20.12.1993 pe numele autoarei A. M., titlul de care s-a prevalat intimata fiind emis la data de 07 aprilie 1992.

De altfel, acestea au fost argumentele Tribunalului Iași reținute în considerentele deciziei civile despre care a făcut vorbire, în sensul că nu există, așa cum a arătat, o suprapunere materială a terenurilor deținute de cele două părți litigante, acestea fiind distincte și individual determinate, diferența justificându-se ca urmare a măsurătorilor topografice.

În ceea ce privește critica recurenților cu privire la stabilirea servituții de trecere și în legătură cu care aceștia enunță că le-ar afecta dreptul lor de proprietate, menționează că instanța de judecată a și argumentat care este motivul pentru care pârâții-recurenți trebuie să ofere accesul liber al reclamantei la drumul sătesc din latura de est a terenului pe aliniamentul identificat între pct. 25-2-3-4, în contextul în care numai astfel ar avea posibilitatea să-și exercite atributele dreptului de proprietate privată, raportat la dispozițiile art. 480 Cod civil.

Nu s-au administrat probe noi în calea de atac.

La termenul din 24.02.2015, instanța a supus dezbaterilor contradictorii și a recalificat calea de atac, ca fiind apel, față de ansamblul cererilor deduse judecății,, având în vedere principiul unicității căii de atac (prin hotărârea apelată fiind soluționată și cererea principală avand ca obiect de servitute de trecere, ce este supusa dublului grad de jurididictie ,potrivit Codului de procedura civila de la1865).

* * *

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, motivat de considerentele ce succed.

În prezenta cauză, reclamanta T. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. V C., A. C C. și A. I D., obligarea acestora la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de teren de 0,10 ha situată în intravilanul satului Hărmăneștii Noi, tarlaua 13, . la plata sumei de 800 lei reprezentând lipsa de folosință pentru terenul ocupat din anul 2010 și până în prezent, obligarea pârâților la permiterea exercitării folosinței căii de acces. La 01.03.2012 s-a disjuns, la instanța de fond cererea privind lipsa de folosința ,înregistrata separat in ds ._ .

Tribunalul constată că instanța de fond a realizat o analiză atenta si completă a ansamblului probator administrat și a dezlegat în mod corect raportul juridic litigios,printr-o aplicare riguroasa a prevederilor legale in materie.

In fapt ,Tribunalul retine ca prin certificatul de moștenitor nr. 19/03.05.2010 și actul de partaj succesoral eliberat de către BNP C. E. C. s-a dezbătut succesiunea rămasă de pe urma defuncților A. V. decedat la data de 17.04.1967 și A. M. decedată la data de 02.10.2002 în calitate de părinți ai reclamantei și A. A. decedată la data de 21.03.2005 în calitatea de soră a părților. Din masa bunurilor succesorale rămase de pe urma autorilor părților, A. V. și A. M. au făcut parte terenurile menționate în Titlul de proprietate nr._/20.12.1993 eliberat pe numele lui A. M. cu privire la 4 ha și 0256 mp situați în satul Hărmăneștii Noi, . care includea și parcelele de teren intravilan de 2016 mp arabil situat în tarlaua 13, . de 840 mp situați in tarlaua 13, . masa bunurilor succesorale rămase de pe urma numitei A. A. a rămas terenul de 1 ha și 700 mp din Titlul de proprietate nr. 147.324/07.04.1992 în care este cuprins și terenul arabil intravilan de 1.000 mp situat în tarlaua 13, . ., A. V M., extravilan.Ca urmare a acordului de voință a tuturor moștenitorilor legali, au fost formate 4 loturi, reclamantei T. F. fiindu-i atribuit lotul cu nr. 4 care cuprindea suprafața de 1.000 mp prevăzută în Titlul de proprietate nr. 147.324/07.04.1992 situat în tarlaua 13, . ., A. V M., extravilan.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6095/27.12.2010 la BNP I. M., paratul A. C. a instrăinat către ceilalți doi pârâți A. C. și A. D. suprafața de 1747 mp teren arabil intravilan dobândit prin actul de partaj voluntar și Titlul de proprietate nr._/20.12.1993 eliberat pe numele lui A. M..

Reclamanta a invocat ,in prezenta cauza că suprafața de teren de 1.000 mp atribuită prin acordul de partaj voluntar, este ocupată în prezent fără drept de către reclamanți, al căror teren din intravilan deținut conform Titlului de proprietate nr._/20.12.1993 s-ar suprapune în fapt cu cel din Titlul de proprietate nr. 147.324/07.04.1992.

Tribunalul constată ,in mod prioritar ,că cele statuate prin decizia civilă 1964/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Iași, se impun în prezenta cauză cu putere de lucru judecat .

Tribunalul reține că prin decizia civilă nr. 1964/2013 a Tribunalului Iași s-a statuat in mod irevocabil, că cele două suprafețe de teren reconstituite prin titlurile de proprietate nr._/07.04.1992 și nr._/20.12.1993 sunt distincte, ca nu există o suprapunere materială a terenurilor deținute de către cele două părți, acestea fiind distincte și individual determinate, iar diferența dintre acestea apare ca efect al măsurătorilor topografice.

De asemenea ,cu putere de lucru judecat in decizia nr. 1964/27.09.2013 a Tribunalului Iasi ,in dosarul nr._ , s-a statuat că „ ordinea cronologică a eliberării celor două titluri de proprietate prezintă semnificație juridică în condițiile în care organul local cu atribuții în procedura reconstituirii nu poate atribui decât teren aflat la dispoziția sa fără a aduce atingere dreptului de proprietate deja aflat în patrimoniul unei persoane fizice”

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Așadar, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat și, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanța sesizată ulterior.Cu alte cuvinte, atât prezumția cât și excepția puterii lucrului judecat reprezintă instrumente juridice menite să servească instituția puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al hotărârilor judecătorești, ce are la bază două reguli fundamentale, și anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre fiind prezumată a exprima adevărul, nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre.

Tribunalul constată că în doctrina și practica în materie, s-a statuat, unanim, că punerea în discuție într-o nouă procedură judiciară a acelorași cereri și în contradictoriu cu aceleași părți ar însemna ignorarea efectelor juridice a hotărârilor judecătorești și menținerea pe termen nelimitat a unui conflict între părți, ceea ce ar afecta grav siguranța raporturilor juridice civile și încrederea în sistemul judiciar.

De altfel, în acest sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care se reține în mod constant că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin.1, trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi rediscutate (Brumărescu c. României).

In cauza A. c. României, din data de 23.09.2008, Curtea Europeană a mers mai departe arătând că instanțele trebuie să țină cont chiar și de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, și să nu le mai repună în discuție într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcție de particularitățile cauzei, trebuie să analizeze și posibilitatea ca în anumite situații, constatările din hotărârile judecătorești să poată fi opuse chiar și terților. Ori părțile litigante din aceasta cauza au fost parti și in cauza finalizată prin decizia nr. 1964/27.09.2013 a Tribunalului Iasi ,in dosarul nr._ .

De asemenea, Tribunalul consta ca raportul de expertiză M. I. susține prin concluziile sale, științific argumentate, soluția primei instanțe.Expertul a constatat că din terenul de 870 mp la care este îndreptățită reclamanta, suprafața de 594 mp identificată prin punctele 25-2-7-27-26-25, este ocupată de către pârâți care au edificat un gard spre drumul de acces DS 791, în timp ce restul de 276 mp identificată prin punctele 7-27-29-9-8-7 este ocupată parțial de către numiții Stirbu M și D. G..

Tribunalul constata ca actele invocate de pârâti, certificatul de moștenitor si actul de partaj succesoral au fost corect analizate de instanța de fond sub aspectul efectului declarativ al partajului succesoral, în sensul că recurentul A. C. nu putea înstrăina în mod valabil dreptul de proprietate asupra terenului intravilan menționat de subdobânditorii A. C. și A. D., conform actului de partaj voluntar care nu a constituit drepturi noi în favoarea vânzătorului, ci le-a confirmat pe cele deja existente în patrimoniul acestuia.

Aceste acte au fost eliberate sub imperiul Codului Civil de la 1864, care reglementa, prin art. 786 ,efectul declarativ al partajului succesoral .

In consecinta ,Tribunalul reține că instanta de fond a aplicat corect criteriile de comparare a titlurilor opuse de partile litigante ,consacrate atât in juriprudenta cat si in doctrină in materia revendicarii . Astfel ,analiza probatoriului administrat in cauza releva ca in mod corect instanța de fond a dat prioritate dreptului de proprietate al reclamantei care se întemeiază pe un titlu de proprietate mai vechi neviciat, în timp ce titlul de proprietate al pârâților, întocmit ulterior nu poate fi opus proprietarei actuale a suprafeței de 1.000 mp din .> Instanța de apel constată că nu pot fi reținute nici criticile apelanților legate de soluționarea cererii vizând servitutea de trecere. În doctrina și jurisprudența în materie s-a statuat că aceste limitări aduse exercițiului dreptului de proprietate sunt justificate de rațiuni practice ce țin de necesitatea exercitarii prerogativelor dreptului de proprietate, dreptul de servitute de trecere acordat reclamantei fiind întemeiat pe dispozițiile art .755 Noul Cod Civil,aplicabil in cauza in baza art.6 Noul cod civil ,vazand si data promovarii cererii de chemare in judecată( 15.11.2015). Prezinta relevanta in cauza doar destinația economicã a fondului dominant, situatia actuala a imobilului, si nu istoricul modalitatii de utilizare a loturilor invecinate .

Tribunalul reține că art .755 Noul Cod civil prevede „1) Servitutea este sarcina care greveazã un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. (2) Utilitatea rezultã din destinația economicã a fondului dominant sau constã într-o sporire a confortului acestuia.”

În considerarea celor expuse anterior, Tribunalul urmează a respinge apelul și a păstra sentința apelată ca legală și temeinică.In baza art 274 C.proc.civ vor fi obligați apelantii sa plateasca intimatei T. F. suma de 1500 lei cheltuieli de judecata in apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de apel formulată de A. V. C., A. C. si A. D. împotriva sentintei civile 2862/09.10.2014 pronunțată de Judecatoria P. in dosarul_, sentintă pe care o păstrează.

Obliga apelantii sa plateasca intimatei T. F. suma de 1500 lei cheltuieli de judecata in apel.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în sedință publică azi13.05.2015.

Red. E.C.P.

Tehn. M.M.D.

6 ex./22.10.2015

Judecător fond V. B.