Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 333/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 333/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 333/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Februarie 2015
Președinte - E.-C. P.
Grefier I. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 333/2015
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – A. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. G., curator C. L. și pe pârât P. C. V. IAȘI, având ca obiect declararea judecătorească a morții DECLINAT.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul B. I., lipsa fiind curatorul – desemnat în cauza – C. L. și P. comunei V..
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; reclamantul B. I. depune la dosar publicația prin care face dovada citarii defunctului B. G., prin publicitate .
Interpelat fiind reclamantul învederează instanței ca nu are alte cereri de formulat .
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii formulata de reclamantul B. I..
Reclamantul B. I., având cuvântul, solicita admiterea cererii așa cum a fost formulata .
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a acțiunii formulata de către reclamantul B. I., prin care să se dispună declararea morții lui B. G..
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2013pe rolul Judecătoriei Iași petentul B. I. a chemat în judecată pe intimații B. G. cu ultimul domiciliu cunoscut în . ,jud. Iași, reprezentat de curator C. L., și P. comunei V. ,jud. Iași solicitând instanței să dispună declararea morții lui B. G., născut la10.04.1912, fiul lui V. si A., nașterea fiind înregistrată în Registrul stării civile al localității V. sub nr.43/1912, cu ultimul domiciliu cunoscut în . ,jud. Iași.
În motivare se arată că prin certificatul nr CT 454 din 30.05.2012 emis de Unitatea Militara_ Pitești, s- a declarat dispariția tatălui său . Arata ca de la data dispariției au trecut 72 ani, că s-au făcut cercetări de către organele în drept, si nu a fost întocmit vreun act de deces.
În drept au fost invocate art. 943 și urm. Cod procedură civilă.
Prin sentința civila nr.8122 /28.05.2013 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, invocată de instanță din oficiu si s-a declinat competența de soluționare a cererii in favoarea Tribunalului Iași ,cauza fiind înregistrata sub nr._ pe rolul acestei instanțe.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța a procedat la luarea masurilor prealabile potrivit art. 944, 945 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA .
La data de 04.09.2013 s-a înregistrat dosarul_ pe rolul Tribunalului având același obiect, intre aceleași părți.
Văzând art.139 NCPC Tribunalul va dispune conexarea dosarului_ al Tribunalului Iași, având același obiect, la dosarul nr._ al Tribunalului Iași .
Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a dispozițiilor legale in vigoare și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
In fapt, Tribunalul retine din înscrisurile depuse la dosar si din cercetările efectuate de Primăria victoria si de organele politiei in a căror raza teritoriala a avut domiciliul cunoscut cel dispărut ,că numitul B. G.,, fiul lui V. si A., s-a născut la10.04.1912 nașterea sa fiind înregistrată în Registrul stării civile al localității V. sub nr.43/1912 .Ultimul domiciliu cunoscut al numitului B. G., a fost în ..
Din certificatul nr CT 454 din 30.05.2012 emis de Unitatea Militara_ Pitești, Tribunalul retine ca in arhiva Ministerului Apărării Naționale figurează ca, B. G., fiul lui V. si A., născut la10.04.1912 a fost dat dispărut, in luptele de la Petersthal, Ucreina, conform OZU 428/1941 la data de 26.08.1941.În același sens sunt si cercetările organelor de politie.
Primăria V. a comunicat, la solicitarea instanței, faptul ca in patrimoniul lui B. G., fiul lui V. si A., născut la10.04.1912 nun figurează bunuri imobile.
In drept ,potrivit art.49 din noul cod civil „(1) În cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.
(2) Dacă data primirii ultimelor informații sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socotește de la sfârșitul lunii în care s-au primit ultimele informații sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârșitul anului calendaristic.”
Din conținutul textului legal rezultă că trebuie îndeplinite, cumulativ, două condiții pentru a se putea declara moartea persoanei dispărut, respectiv: sa existe indicii ca a încetat din viața și de la data primirii ultimelor informații sau indicii (din care rezultă că era în viață )să fi trecut cel puțin doi ani.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că acțiunea este întemeiată, întrucât numitul B. G. a dispărut de la domiciliu acum aproape 74 ani, fiind dat dispărut in, luptele de la Petersthal, Ucraina, conform OZU 428/1941, la data de 26.08.1941.
In considerarea celor anterior expuse, Tribunalul, in baza art. 49, art 50 din Noul Cod Civil si art. 943 si urm. C. pr. civ . urmează a admite acțiunea formulată.
În baza art. 946 C. PR. CIV.,după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispozitivul hotărârii se va afișa timp de două luni la sediul instanței și al Primăriei precum și la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort si va fi comunicat Serviciului de stare civilă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, pentru a înregistra moartea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
HOTĂRĂȘTE
Dispune conexarea dosarului_ al Tribunalului Iași la dosarul nr._ al Tribunalului Iași
Admite acțiunea formulată de petentul B. I. , CNP_5, cu domiciliul în . jud. Iași,, în contradictoriu cu intimații B. G. cu ultimul domiciliu cunoscut în . ,jud. Iași, reprezentat de curator C. L., domiciliata in Iași, .,.. .A ,. și P. comunei V. ,jud. Iași.
Declara decedat la data de 26.08.1941 pe numitul B. G. născut la10.04.1912, fiul lui V. si A., nașterea sa fiind înregistrată în Registrul stării civile al localității V. sub nr.43/1912 ,cu ultimul domiciliu cunoscut în . .
În baza art. 946 C. PR. CIV. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispozitivul hotărârii se va afișa timp de două luni la sediul instanței și al Primăriei comunei V., jud. Iași precum și la ultimul domiciliu cunoscut ,în . si va fi comunicat Serviciului de stare civilă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat
mort, pentru a înregistra moartea.
Dispozitivul hotărârii va fi comunicat instanței de tutelă de la ultimul domiciliu cunoscut al intimatului.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică azi,03.02.2015.
Președinte, E.-C. P. | ||
Grefier, I. B. |
Red. /tehnored. Judecator PEC
6ex/ 06 Februarie 2015
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 100/2015. Tribunalul IAŞI | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|








