Pretenţii. Sentința nr. 240/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 240/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 240/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Ianuarie 2015
Președinte - Doinița T.
Grefier D. C.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 240/2015
Ministerul Public reprezentat de -
PROCUROR: Z. L.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant R. B. I. și pe pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții PREJUDICIU MATERIAL ȘI MORAL.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 26.01.2015, când, din aceleași motive, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față constată:
Cu cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ din 16 iunie 2014 reclamantul R. B.-I., cu domiciliul procesual ales la S.C.P: Av.”N. și Asociații” reprezentat prin avocat Gafon I. a solicitat obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași la plata sumelor de 355.000 Ron reprezentând prejudiciu material și 500.000 Ron prejudiciu moral suferit ca urmare a privării nelegale de libertate dispuse in perioada 18.03._12, precum și pentru încălcarea termenului rezonabil privind durata procesului penal, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt susține reclamantul că prin Rechizitoriul nr. 15/D/P/2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial din 3.12.2008 s-a dispus trimiterea sa in judecată alături de alți inculpați pentru infracțiunile de „inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat” prev. și ped. de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003, „ participație improprie la prezentarea la autoritatea vamală de documente vamale sau de transport care se referă la alte mărfuri sau bunuri sau alte cantități decât cele prezentate în vamă” prev. și ped. de art. 31 alin 2 rap. la art. 272 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. „a” Cod penal, „ participație improprie la înșelăciune” prev. și ped. de art. 31 lit.”a” Cod penal, „ nerespectarea operațiunilor de import sau export” prevăzută și ped. de art. 302 Cod penal, „ punerea in circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii inregistrate” prev. și ped. de art. 83 alin 1 lit. „b” din legea nr. 84/1998, toate cu aplicarea art. 33 lit. „a” și „b” Cod PENAL.
Primul act procesual datează din 25.02.2008. La data de 28.02.2008 a fost începută urmărirea penală, apoi nu s-a mai făcut niciun act de procedură in privința sa până la 17.07.2008. La data de 18.07.2008 s-a pus in mișcare acțiunea penală iar prin rechizitoriul din 2.12.2008 s-a dispus trimiterea sa in judecată. Datorită faptului că B. G., șeful Biroului vamal A. de la acea vreme, ar fi fost văzut în repetate rânduri in compania reclamantului, fost elev, aceste momente au fost transformate in suspiciuni la nivelul autorităților judiciare care au apreciat că cei doi sunt angrenați . comun.
Prin sentința penală nr. 375 din 27.09.2012 a fost achitat inculpatul R. B. I. in temeiul art. 11 pct. 2 lit.”a” comb. cu art. 10 lit.”b” Cod pr.penală de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de „ participație improprie la înșelăciune”, in baza art. 11 pct. 2 lit.”a” comb. cu art. 10 lit.”a” Cod pr.pen. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de „ Inițiere, constituire, aderare sau sprijin a unui grup infracțional organizat” prev. de art. 7 alin 1 din Legea 39/2003- participație improprie la prezentarea la autoritatea vamală de documente vamale sau de transport care se referă la mărfuri sau bunuri sau la alte cantități decât cele prezentate in vamă” . Prin aceeași hotărâre instanța a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților pentru infracțiunea de punere in circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază titularul mărcii înregistrate.
Prin Decizia nr. 11 din 30.01.2014 Curtea de Apel Iași a dispus schimbarea încadrării juridice, achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003 in baza art. 11 pct.2 lit.”a” rap. la art. 10 lit.”d” Cod pr.penală respectiv art. 10 lit.”a” Cod pr.penală.
Indiferent de modificările legislative intervenite in timp, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, prin nelegala privare sau restrângere de liberate din cursul procesului penal, finalizat printr-o soluție de achitare, cum este cazul de față, numai astfel legea internă fiind in concordanță cu prevederile art. 5 paragraf 5 din Convenția Europeană, in conformitate cu care trebuie interpretate și reglementările interne.
In ceea ce privește calitatea procesuală a reclamantului, invocă disp. art. 32 și 36 din cod pr.civilă dar și art. 541 alin 1 cod pr.penală conform căruia acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită.
Sub aspectul privării nelegale de liberate invocă reclamantul următoarele:
La data de 18.07.2008 a fost reținut, la data de 19.07.2008 s-a admis propunerea D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial Iași de către Tribunalul Iași de a se dispune arestarea sa preventivă, măsură prelungită succesiv până la momentul trimiterii in judecată când, la 18.03.2009, s-a dispus înlocuirea măsurii privative de libertate cu obligarea de a nu părăsi țara. Deși au existat motive temeinice de a se constata revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, instanța a dispus menținerea măsurii pe o durată de 240 de zile.
Datorită acestui fapt reclamantul și familia sa au avut de suferit enorm: relația cu soția a fost afectată iremediabil, la data de 7.05.2013 fiind pronunțat divorțul lor, a fost nevoit să semneze un act adițional de suspendarea contractului de muncă cu societatea S.C. TELEMOBIL S.A. la care ocupa postul de șef Birou Comerț in cadrul Departamentului vânzări, Agenția Iași, ca urmare nu a mai avut posibilitatea de a-și întreține minorul rezultat din căsătorie, s-a îmbolnăvit grav datorită condițiilor de detenție, fiind diagnosticat cu „osteom osteoid” la gamba dreaptă. Mediatizarea excesivă a procesului a făcut ca societatea SERVICE GUARD SRL unde era administrator să intre in procedura de lichidare, și-a pierdut familia, prietenii, sursele de venit.
După punerea sa in libertate au urmat perioade de recuperare medicală, dar și de reintegrare socială. Nu a fost posibilă reluarea relațiilor contractuale cu societatea angajatoare . acest sens fiind sentința civilă nr. 1453 din 24.06.2010. Încercarea de mediere a acestor raporturi a rămas fără rezultat.
Imediat după arestare a împuternicit pe numitul D. Oleg să folosească in țară și străinătate autoturismul marca AUDI proprietatea societății ., împuternicire ulterior revocată, la data de 4.10.2008; pentru că nu s-a dat curs somației emisă de B. „B. G.” a constatat că D. Oleg furase autoturismul și-l vându-se în străinătate, sens in care a formulat plângere penală, nerezolvată.
Se probează astfel că privarea nelegală de libertate a condus la implicarea sa in situații dificile, greu de rezolvat.
S., prin organele sale judiciare, a încălcat flagrant și sistematic prezumția de vinovăție prevăzută in dreptul intern și in Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin lipsa totală de imparțialitate, ca reflex al influenței exercitate de climatul în care s-a desfășurat procesul penal.
Așa cum s-a decis prin Decizia nr. 45 din 1998 a Curții Constituționale principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare face inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta. Sub aspectul duratei rezonabile a procedurilor judiciare invocă reclamantul durata excesivă a procesului de cca 6 ani in condițiile in care întârzierea nu-i poate fi imputată.
În sprijinul acestei susțineri reclamanții invocă aspecte din motivarea hotărârii Tribunalului Iași, dar și măsura repunerii pe rol pentru interpelarea cu privire la existența vreunui prejudiciu, care face dovada stăruinței in a identifica un prejudiciu in măsură să justifice condamnarea, redactarea deciziei pronunțate in apel definitivă la data de 1.02.2014 la aproximativ 4 luni de la pronunțare. Criticile reclamantului referitoare la durata nerezonabilă au in vedere și statuările Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza „A. împotriva României”.
Deși a fost achitat, continuă să suporte consecințele privării nelegale de libertate, nu a fost reintegrat in muncă, nu i-au fost plătite drepturile salariale restante.
Repararea pagubei se impune întrucât statul răspunde pentru exercitarea funcțiilor sale.
Pe durata cercetării judecătorești reclamantul a fost deținut o perioadă de 244 zile, apoi a fost sub efectul măsurii obligării de a nu părăsi țara o altă perioadă de 1288 zile, în total 1472 zile privative de drepturi și libertăți.
Prejudiciul material constă in pachete de alimente trimise la locul de deținere și bunuri de uz personal, deplasări ale vizitatorilor săi, onorariile apărătorilor aleși, cheltuielile acestora pentru apărarea reclamantului, împrumuturi bănești ale reclamantului de la prieteni. Singurul întreținător al minorei a rămas soția sa, deși anterior arestării reclamantul era principalul întreținător al familiei.
Suma de 355.000 lei se constituie din: 3960 lei taxă expertiză, 100 lei, 420 lei, 625 lei cheltuieli judiciare, 645 lei obligații datorate și neachitare către AFP Iași,_ obligații neachitate către AFP Iași,_ lei creanță bugetară cumulată prevăzută in titlul executoriu nr._, suma de 5000 lei onorariu avocațial,_ lei descoperire de card, 3162 lei obligații către AFP Iași,_ lei sumă restantă la RBS Bank SA ,_ lei contravaloare autoturism marca Audi, câștiguri nerealizate de pe urma societății in care avea calitatea de administrator, cheltuieli efectuate pentru tratamentul afecțiunilor medicale, drepturi salariale cuvenite, indexate, majorate, calculate din momentul suspendării contractului de muncă și până in prezent. In raport de disp. art. 540 Cod pr.penală și art. 6 alin 1 din Convenția CEDO invocă reclamantul durata nerezonabilă a procesului și consecințele acestuia asupra persoanei reclamantului.
S-a solicitat de către reclamant prin concluziile asupra fondului cauzei formulate la data de 19.01.2015 și reținerea vechimii in muncă de durata perioadei de detenție, in acord cu disp. art. 54o alin 4 Cod pr.penală.
Daunele morale in sumă de 500.000 lei sunt argumentate prin atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană (sănătate, integritate corporală, cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional). Potrivit art. 5 paragraf 5 din Convenția CEDO orice persoană victimă a unei arestări sau dețineri in condiții contrare acestui articol are dreptul la reparații. Acest articol reprezintă o parte componentă esențială a sistemului de protecție a drepturilor individuale. Pentru a nu lipsi garantarea libertății de esență, orice detenție trebuie să fie excepțională, justificată in mod obiectiv și să nu depășească strictul necesar.
Citând din hotărârea de achitare, reclamantul susține că aceasta a reținut lipsa oricărui fundament pentru acuzațiile ce i-au fost aduse. Relațiile sale sociale și familiale au fost grav afectate.
In drept invocă disp. art. 539 alin 1 și 2, art. 540 alin 1-5 Cod pr. penală, art. 5 paragraf 5 și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor omului, art. 48 alin 3 din Constituție.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinare pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat respingerea cererii pentru următoarele motive.
Invocă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune susținând că acțiunea putea fi formulată in termen de 6 lui de la data de 18.03.2009, data punerii in libertate a reclamantului, prin urmare cererea putea fi formulată cel mai târziu la 18.09.2010.
Pe fond, detaliind dispozițiile legale incidente in cauză, respectiv art. 52 alin 3 din Constituția României, art. 538 alin 1 și 539 alin 1 Cpp, susține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea îndreptățirii reclamantului la despăgubiri. Nu este victima unei erori judiciare in intelesul legii, pentru că nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, nu există o ordonanță sau încheiere a organelor judiciare prin care să se fi constatat privarea nelegală de libertate. Achitarea dispusă in procesul penal nu echivalează automat cu nelegalitatea restrângerii de libertate. Pentru aceleași motive, reclamantul nu are nici calitate procesuală activă.
Reclamantul nu a făcut dovada unei fapte ilicite a paratului, câtă vreme activitatea judiciară s-a derulat in temeiul legii. Nu sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale a paratului. Acordarea despăgubirilor trebuie să aibă efecte compensatorii, ele nu se pot constitui in amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru acestea, nu s-a probat instrumentarea cu rea-credință a dosarului, ori gravă neglijență. Reclamantul nu a formulat nicio plângere disciplinară către CSM, nu poate fi reținută comiterea cu vinovăție a vreunei fapte cauzatoare de prejudicii de către magistrații investiți cu soluționarea cauzei. Solicită respingerea cererii de acordare a daunelor materiale. Cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului, obligațiile datorate de reclamant către AFP ca și cele privind datorii față de instituții bancare, ori contravaloarea autoturismului nu pot fi puse in sarcina paratului.
In privința daunelor morale invocă criteriile de apreciere a Curții Europene a Drepturilor Omului in această materie, care adoptă o poziție moderată, detaliind daunele acordate de CEDO in mai multe cauze ( „Konolos”, „Țară L.”, „Dekany”, „D. și M.-Pidhorni”, „C. și G.”,” Stoianova și N.”). Solicită instanței adoptarea unei poziții moderate in stabilirea despăgubirilor morale.
Solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată invocând disp. art. 453 și 451 alin 2 Cod pr.civilă.
Prin încheierea din 13.10.2014 tribunalul a respins excepțiile de lipsă calitate procesuală activă și excepția de prescripție a dreptului material la acțiune.
Reclamantul a depus la dosar sentința penală nr. 375 din 27.09.2012 a Tribunalului Iași, Decizia penală nr. 11/2014 a Curții de Apel Iași-Secția Penală și pentru cauze cu minori,dovada plății onorariului de expertiză, notificare ANAF din 5.03.2009, somație din 29.09.2009, titlu executoriu nr. 8774/1999, încheiere a judecătorului delegat la Oficiul Reg. Comerțului – Iași nr._ din 2.10.2009, extrase de cont, titlu executoriu nr._ din 2.04.2010, somație din 2.10.2007, situație analitică debite plăți solduri, somație de plată din 5.12.2013, raport de examinare ecografică, raport de examinare radiologică, raport de investigație prin ecografie, IRM- coloană lombară, copia plângerii penale împotriva numitului D. Oleg, notificare din 3.10.2008, procură specială, poliță privind asigurarea autovehiculelor, chitanță poliță de asigurare, sentința civilă nr. 7082/2013 a Judecătoriei Iași, doua cereri de reluare a raporturilor de muncă, sentința civilă nr. 1453 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Iași, Secția civilă-Litigii de Muncă, dovezi ale procedurii de mediere inițiate, extrase din materiale de presă contemporane arestării reclamantului, copiile hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus asupra măsurii arestării preventive, raport de expertiză contabilă extrajudiciară privind drepturile salariale de care a fost lipsit.
La stăruința reclamantului a fost audiată martora M. I. S. E.. S-au solicitat Inspectoratului de Poliție Județean Iași- Serviciul de reținere și arestare preventivă ca și Penitenciarului Iași date privind perioada de încarcerare a reclamantului, vizitele primite, nr. de pachete primite, investigațiile medicale suportate in timpul arestării preventive, solicitări cărora li s-a răspuns cu adresele nr. 5869 din 17.11.2014, respectiv_ din 26.11.2014 cu înscrisuri doveditoare.
Examinând cererea reclamantului in relație cu apărările formulate prin întâmpinare, probatoriul administrat si dispozițiile legale aplicabile, tribunalul constată întemeiată cererea reclamantului, in parte, in limitele și pentru motivele ce urmează:
Legea aplicabilă speței de față este Codul de procedură penală din 2010, in vigoare cu începere din 1.02.2014, sub incidența căruia a rămas definitivă decizia Curții de Apel Iași –Secția penală și pentru cauze cu minori nr.11/2014. Prin urmare corect s-au invocat de către reclamant ca temei al cererii in despăgubire disp. art. 539,540 Cod pr.penală din 2010.
Reclamantul a învestit instanța cu cererea de despăgubire motivat atât de arestarea nelegală, cât și de durata nerezonabilă a procesului penal.
Realizarea dreptului constituțional la repararea pagubei cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale are loc în condițiile legii.
Limitele și condițiile răspunderii statului ca urmare a unui proces penal sunt reglementate cu caracter expres și limitativ de disp. Art. 538-542 Cod pr. penală.
Acestea includ reglementarea a două cazuri care atrag obligația de despăgubire: eroarea judiciară și privarea nelegală de libertate.
Eroarea judiciară este definită de art. 538 Cod pr.civilă, ale cărui condiții nu sunt îndeplinite in speță, așa cum corect invocă pârâtul, întrucât reclamantul nu a fost victima unei condamnări definitive la o pedeapsă ori măsură educativă privativă de liberate și ulterior achitat. Achitarea reclamantului a fost dispusă in cursul cercetării judecătorești, ca urmare a judecării cauzei in două grade de jurisdicție, prin urmare singura hotărâre definitivă pronunțată in procesul său este hotărârea de achitare.
Sunt întrunite in persoana reclamantului condițiile angajării statului pentru privarea nelegală de libertate.
Potrivit ART. 539 Cod pr.penală din 2010 „ (1)Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.
(2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.”
Tribunalul reține că reclamantul, cercetat fiind pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, a fost supus măsurii arestării preventive pe durata a 8 luni, de la 18.07.2008 la 18.03.2009. Prin sentința penală nr. 375 din 27.09.2012 a Tribunalului Iași, astfel cum a fost reformată prin decizia penală nr. 11/2014 a Curții de Apel Iași-Secția Penală, reclamantul a fost achitat pentru toate infracțiunile ce au pricinuit arestarea sa.
Reținând acestea, sunt îndeplinite condițiile art. 539 Cod pr.penală. Reclamantul a fost arestat in procesul penal in care s-a dispus achitarea pentru toate infracțiunile, iar caracterul nelegal al privării de libertate s-a probat prin hotărârea judecătorească definitivă de achitare.
Nu interesează in stabilirea acestei din urmă condiții dacă instanța învestită cu fondul cauzei ori cu judecata apelului au statuat asupra măsurii arestării preventive (aspect ce nu se reține din cuprinsul sentinței penale nr. 375 din 27.09.2012 a Tribunalului Iași, ori al deciziei penale nr. 11/2014 a Curții de Apel Iași-Secția Penală) ci dacă efectele soluției definitive pronunțate se răsfrâng și asupra legalității măsurii arestării preventive.
Ori, caracterul nelegal al măsurii privării de libertate este dat de faptul că, in acord cu dispozițiile alin. (2) al art. 539 C. proc. pen., prin hotărârea definitivă mai sus menționată, s-a dispus achitarea inculpatului, cercetându-se condițiile de reținere in sarcina sa a săvârșirii faptelor imputate, pe baza probelor administrate, situație față de care nu era necesar ca instanța penală să se pronunțe asupra legalității măsurii arestării preventive. Legalitatea măsurii preventive a făcut obiectul judecății, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, atunci când s-a dispus asupra acestei măsuri.
Reclamantul, împotriva căruia s-a luat măsura reținerii și arestării preventive, iar ulterior a fost achitat, este îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru repararea daunelor pricinuite prin arestare, urmând a fi înlăturate criticile formulate de pârâtul S. R. cu privire la caracterul legal al măsurii privative de libertate.
În cadrul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen. nu se pot repune în discuție legalitatea arestării preventive, însă simpla existență a hotărârii de achitare, indiferent în ce temei, așa cum a statuat decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale, conduce la concluzia că lipsirea de libertate a fost ilegală și face admisibilă o astfel de acțiune. Hotărârea de achitare a reclamantului lipsește de fundament in tot măsura arestării preventive, indiferent dacă aceasta a fost dispusă cu respectarea procedurii aplicabile, aspect necontestat in speță. O soluție contrară ar conduce la situația paradoxală in care deși s-a stabilit definitiv nevinovăția reclamatului, măsura arestării internă aceluiași proces să fie pe mai departe recunoscută ca legală.
Nu interesează nici dacă reclamantul a contestat prestația profesională a magistraților învestiți cu soluționarea cauzei, condițiile de angajare a răspunderii statului nu implică cu necesitate atare demersuri.
Pentru aceste motive, Tribunalul stabilește că reperul pe baza căruia se stabilește nelegalitatea măsurii arestării preventive este dat de decizia Curții de Apel Iași nr. 11/2014, motiv pentru care și calculul termenului de formulare a acțiunii in despăgubire odată cu cercetarea excepției de prescripție s-a raportat la aceeași hotărâre.
Reținându-se că reclamantul a fost victimă a arestării nelegale și că nelegalitatea arestării rezultă din hotărârea definită de achitare a instanței penale, Tribunalul constată întrunite condițiile angajării răspunderii paratului pentru despăgubiri.
Se va reține insă in acest sens ca relevantă in aprecierea despăgubirilor numai durata arestării preventive, nu și durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, măsura care nu intră sub aria de incidență a disp. art. 539 Cod pr.penală, pentru că nu se circumscrie noțiunii de „privare de libertate”.
De asemenea, in aprecierea despăgubirilor, Tribunalul nu va reține critica reclamantului privind durata nerezonabilă a procesului penal, pe care nu o cercetează. Acest aspect nu intră sub incidența criteriilor de referință stabilite de art. 539 Cod pr.penală. Aprecierile asupra consecințelor privării nelegale de liberate nu pot fi realizate pe considerente ce țin de procesul penal in întregul său, pentru că, judecând in limitele instituției reglementate de art. 539 cod pr.penală, instanța civilă este ținută să aprecieze nu asupra procesului penal in sine, ci asupra consecințelor măsurii privative de liberate interne acestuia. Instanța civilă este ținută să stabilească răspunderea statului pornind de la statuările instanței penale ( arestarea și caracterul său nelegal) in raport de care va evalua consecințele de natură civilă produse asupra reclamantului. Judecata cererii de despăgubire nu permite instanței civile nicio apreciere asupra procesului penal, asupra legalității derulării acestuia (in sfera căreia intră și conceptul de durată rezonabilă), pentru că procedura reparării pagubei in caz de privare nelegală de liberate nu are rolul de a permite un control indirect al judecății realizate in materie penală. Delimitarea celor două materii este categoric realizată prin art. 539 alin 2 Cod pr.civilă, iar competența instanței civile in materia procedurii de reparare a pagubei este justificată tocmai de excluderea – in această procedură - a oricărui element de apreciere ce ține de legea penală.
Reținând aspectele expuse tribunalul constată că reclamantului i-a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane, dreptul la libertate, privit ca drept inalienabil al ființei umane și ca valoare primordială într-o societate democratică.
În acest sens, art. 23 alin. (1) din Constituția României statuează că „libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile", iar art. 5 C.E.D.O. că „orice persoană are dreptul la libertate și siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât în cazurile și potrivit căilor prevăzute de lege".
În speță, dispoziția constituțională enunțată anterior, precum și reglementarea internațională, au fost grav încălcate și prin aceea că atingerea adusă dreptului fundamental al reclamantului s-a perpetuat în timp, atât prin reținerea, cât și prin arestarea sa preventivă pe o perioadă de 8 luni.
Consecințele asupra reclamantului și familiei sale sunt probate cu sentința civilă nr. 7082/2013 a Judecătoriei Iași de desfacere a căsătoriei reclamatului, coroborată cu depoziția martorului M. I. S. care face vorbire de impactul devastator pe care arestarea l-a produs asupra raporturilor de familie, inclusiv asupra relațiilor reclamantului cu fiica sa, de afectarea situației sale materiale. Reține instanța tot din depoziția martorului că relațiile sociale ale reclamantului au fost vădit afectate de măsura arestării, cu atât mai mult cu cât, potrivit extraselor din presa locală, mediatizarea procesului a fost una de amploare. Dincolo de limitele probatoriului, tribunalul stabilește că simpla dovadă a măsurii arestării preventive pe o durată de 8 luni constituie prin ea însăși dovada suficientă a afectării in substanța sa a dreptului la libertate și a valorilor morale de esența demnității oricărei persoane.
In acord cu criteriile de determinare a reparației stabilite in art. 540 Cod pr.civilă, prin raportare la durata privării nelegale de libertate, consecințele produse asupra reclamantului aflat . in relațiile de familie și cele sociale, Tribunalul apreciază ca echitabilă acordarea sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suportat de către reclamant prin privarea nelegală de libertate.
Suma stabilită este apreciată de instanță ca necesară pentru asigurarea compensării suferințelor morale pricinuite reclamantului prin măsura privativă de libertate.
Tribunalul reține ca reper in determinarea cuantumului despăgubirilor acordate soluțiile pronunțate de CEDO in materia despăgubirilor morale. Instanțele naționale, ca și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei relative la tratamentul la care persoana a fost supusă de autoritățile penale și a consecințelor nefaste pe care acesta l-a avut cu privire la viața sa particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probatoriile administrate.
Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile C.E.D.O. pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.
Or, judecând în echitate, se constată că suma acordată de instanță reclamantului cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparație pentru atingerea adusă onoarei, sănătății și reputației sale prin declanșarea procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus măsurile restrictive și, în final, achitarea sa.
Daunele materiale vor fi admise in parte, numai in limita sumei de 160 lei reprezentând cheltuieli judiciare la plata cărora reclamantul a fost obligat prin încheierile din 20.08.2008 ( 30 lei), 19.12.2008 (50 lei) și 6.02.2009 ( 80 lei) singurele care au legătură cu măsura privativă de liberate.
Restul pretențiilor materiale sunt nefondate.
Astfel, in continuarea raționamentului expus cu privire la limitele in care instanța civilă este datoare să cerceteze efectele măsurii privative de liberate raportat strict la durata acesteia, fără angajarea unor raționamente privind întreg procesul penal, tribunalul stabilește că nu pot fi acordate cu titlu de despăgubiri materiale decât acele sume care se constituie in echivalent al prejudiciului suportat de către reclamant in relație cu măsura privativă de libertate și nu cu întreg procesul. De aceea nu vor fi acordate sumele avansate in timpul procesului penal pentru care nu se poate stabili o relație de determinare cu starea de arest. Sunt astfel: costul expertizei ( fila 60), taxă din 31.01.2012, cheltuielile judiciare ( 100 lei, 4200 lei, două sume a câte 645 lei) care nu privesc măsura arestării și dispozițiile instanței asupra acesteia, cheltuielile avocaților efectuate in proces ( neprobate). Nu vor fi acordate sumele probate cu titlu de datorii față de bugetul statului derivate din activitatea comercială a societății al căreia administrator a fost reclamantul . Nu s-a probat situația financiară a acestei societății anterior arestării pentru a se putea stabili in ce măsură aceasta a fost influențată de starea de arest a reclamantului. Nu s-a probat temeiul creanței bugetare consemnată in titlul executoriu nr._ însă se reține că dosarul de executare in care a fost emis datează din octombrie 2007, mult anterior arestării.
Nu va fi acordată suma solicitat cu titlu de descoperire card RBS Bank . Dovezile privind datoria reclamantului cu acest titlu sunt mult ulterioare punerii sale in liberate. Nu s-a probat momentul la care au fost utilizate sumele acordate in temeiul acestor raporturi contractuale pentru a se stabili relația de cauzalitate cercetată intre arestare și debit.
Nu are legătură cu privarea nelegală de libertate nici suma solicitată cu titlu de c/valoare autoturism. Reclamantul însuși invocă autorul faptei din culpa căruia este lipsit de această valoare. Împrejurarea că cercetările faptei care au condus la pierderea proprietății acestui bun nu s-au finalizat nu permite transferul in sarcina paratului a răspunderii pentru un atare prejudiciu numai pentru că faptele invocate s-au consumat la un moment apropiat duratei arestării preventive. Nu se poate reține cu temei împrejurarea că in absența privării de libertate pierderea folosinței autoturismului nu s-ar fi produs, ori că alta ar fi fost conduita numitului D. Oleg. De altfel împuternicirea acestuia de catre reclamant a avut loc anterior arestării, la 4.07.2008. Starea de arest permitea reclamantului exercițiul oricărei acțiuni in materie civilă ori penală împotriva împuternicitului său, fapt demonstrat și de demersul de revocare a procurii, la data de 26.09.2008.
Nu vor fi acordate cheltuielile pentru afecțiunile medicale invocate de către reclamant. Aceste cheltuieli nu au fost probate, mai mult nu s-a probat relația de cauzalitate dintre privarea de libertate și diagnosticul probat de către reclamant cu evaluări medicale din anul 2013. Faptul că reclamantul a suportat explorări medicale și in timpul stării de arest cu privire la afecțiunea reclamată prin cererea de chemare in judecată, astfel cum se indică și in adresa nr._ din 26.11.2014 a Penitenciarului Iași nu este suficientă, prin ea însăși, in a concluziona că aceasta se datorează privării de libertate ori condițiilor de arest. In absența oricăror probe care să demonstreze că afecțiunea a fost cauzată de starea de detenție ori evoluția sa a fost determinată in acest mod, Tribunalul va exclude atare relație de determinare.
In fine sumele solicitate cu titlu de despăgubiri ca urmare a incetării raporturilor de muncă cu . nu vor fi acordate. S-a reținut prin sentința civilă nr. 1453 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Iași, Secția civilă-Litigii de Muncă faptul că încetarea raporturilor de muncă dintre reclamantul din speță și . a avut loc la data de 1.06.2007, acesta fiind suspendat in temeiul art. 51 lit.a din Codul Muncii (concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani). Copilul reclamantului a împlinit vârsta de 2 ani la data de 21.11.2008, dată la care a încetat cauza suspendării. Prin actul adițional nr. 10/23.03.2009 anexa la contractul individual de muncă părțile au convenit suspendarea contractului până la clarificarea situației in dosarul penal. Instanța a reținut legalitatea actului adițional din 23.03.2009, s-a reținut ca nedovedită vicierea consimțământului invocată de către reclamant. Rezultă din înscrisurile de la filele 95 și 96 și inițierea procedurilor de mediere a reintegrării pe funcția deținută anterior arestării de către reclamant; instanța nu poate anticipa asupra rezultatului acestora.
Tribunalul stabilește, in consecință, că întreruperea raporturilor de muncă cu . realizat ulterior duratei arestării, la 23.03.2009, pe baza unui acord de voință constatat legal de către instanță.
La data arestării reclamantul se afla in concediu de paternitate, ce a durat pana la 21.11.2008. Nu s-au probat raporturile dintre reclamant și angajatorul său in perioada 21.11.2008 și până la data acordului de voință consemnat in actul adițional nr. 10/23.03.2009 însă existența acestuia precum și apărările expuse de . instanței in dosarul_ fac dovada că aceste raporturi de muncă erau in derulare.
Pentru aceste motive Tribunalul stabilește că reclamantul nu a probat încetarea raporturilor de muncă cu . probat însă temeiul suspendării acestora ulterior măsurii preventive, adică acordul părților, prin urmare acesta exclude angajarea răspunderii statului in sensul invocat prin cererea de chemare in judecată. Este inutilă analiza cererii de recunoaștere a vechimii in muncă, prevăzută de art. 540 cod pr., câtă vreme aceasta reprezintă o solicitare de reparație a unui prejudiciu care nu a fost reținut. In consecință nu va fi primită nici cererea de acordare a despăgubirilor – drepturi salariale calculate prin expertiza extrajudiciară, și nicio o altă sumă ce ține de raporturile de muncă ale reclamantului.
Nu vor fi acordate reclamantului nici cheltuielile constând in pachete, vizite, împrumuturi potrivit martorului ( in ultimii 4-5 ani cca_ lei).Nu se poate reține cu temei faptul că reclamantul nu ar fi făcut astfel de cheltuieli (pentru alimente, convorbiri telefonice) in lipsa măsurii arestului preventiv.
Împrumuturile nu au fost dovedite. Martora susține că l-a împrumutat pe reclamant cu sume pe care le aproximează, raportate la o perioadă de asemenea aproximată. Împrumuturile acordate in urmă cu „cca 4-5 ani” potrivit martorului înseamnă (față de data depoziției- noiembrie 2014) acordarea lor cel mai devreme in anul 2009, noiembrie, adică după încetarea stării de arest. Martora nu cunoaște despre împrumuturi de la alte persoane.
Reținând aceste considerente Tribunalul stabilește ca dovedite pretențiile materiale numai in limita sumei de 160 lei, sumă la plata căreia va fi obligat pârâtul in temeiul art. 540 Cod pr.penală.
In consecință, cererea reclamantului va fi admisă in parte, paratul urmând a fi obligat la plata sumei de_ lei daune morale și 160 lei daune materiale.
Va fi respinsă cererea reclamantului de acordarea a cheltuielilor de judecată.S-a depus de către reclamant in dovedirea onorariului de avocat factura nr. 519 din 4.11.2014. Nu s-a depus chitanța de plată a sumei consemnate in factură. In consecință, pentru că pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată decât sumele efectiv avansate de către parte, tribunalul constată că prin nedepunerea unor chitanțe de plată a onorariului in tot sau in parte, reclamantul nu a probat avansarea efectivă a onorariului de avocat, motiv pentru care cererea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte acțiunea formulată de către reclamantul R. B.-I., cu domiciliul procesual ales la S.C.P: Av.”N. și Asociații” reprezentat prin avocat Gafon I. în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 160 lei cu titlu de daune materiale și 50.000 (cincizeci mii) lei cu titlu de daune morale.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se va depune la sediul Tribunalului Iași.
Pronunțată azi, 29.01.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Doinița T. | ||
Grefier, D. C. |
RED.ȘI TEHN./T.D./8.04.2015/4 EX.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 239/2015. Tribunalul IAŞI | Partaj judiciar. Decizia nr. 100/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
