Pretenţii. Sentința nr. 239/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 239/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 239/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Ianuarie 2015
Președinte - Doinița T.
Grefier D. C.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 239/2015
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – Z. L.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de către reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții DAUNE MATERIALE ȘI MORALE.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință când, pentru a se depune la dosar concluzii scrise la cererea apărătorului reclamantului, instanța a amânat pronunțarea la data de 26.01.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față constată:
Cu cererea înregistrată sub nr._ reclamantul C. V. a chemat in judecată S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale si morale ca urmare a prejudiciului creat prin privarea nelegală de libertate și trimiterea in judecată pe nedrept in dosarul nr._ .
In fapt susține reclamantul că a fost privat de libertate pe o perioadă de 9 luni . a durat 9 ani, urmare căruia a fost achitat prin hotărâre definitivă pentru inexistența faptei. Împotriva sa s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 2 din Legea nr. 143 din 2000 și pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39 din 2003 de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –DIICOT- Serviciul teritorial București.
In luna octombrie 2004 s-a dispus luarea măsurii arestării preventive împotriva sa, măsură care a durat 9 luni. A fost pus in libertate in luna iunie 2005. Prin sentința penală nr. 414 din 27.10.2011 pronunțată in ds. nr._ * Tribunalul-Cluj- Secția Penală a achitat pe reclamant. Soluția a fost menținută de instanța de apel prin Decizia nr. 73/16.04.2013, precum și prin decizia penală nr. 3713 din 26.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe durata procesului penal a fost prezentat ca lider al activității infracționale, procesul a fost intens mediatizat, s-a creat asupra sa o presiune foarte mare, fiind grav prejudiciat material și moral. I-a fost afectată viața de familie, fiind pronunțat divorțul său. Durata excesivă a procesului a pricinuit cheltuieli foarte mari, fiind nevoit să vândă o casă și un teren. A cheltuit și pentru deplasări la Cluj ( unde a fost strămutat procesul), pachete cu alimente, angajarea unor avocați, etc.
Susține că i-a fost încălcat dreptul la viață privată, ocrotit de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și cel la libertate individuală, ocrotit de art. 5 CEDO și art. 23 din Constituția României.
Prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală nu trebuie dovedit, pentru că se încalcă unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane. Luarea unei măsuri privative de libertate in condițiile in care nu existau probe suficiente care să conducă la convingerea organelor de urmărire penală cu privire la existența acestei fapte.
Acest proces a avut consecințe nefaste asupra sa și a celor din jurul său.
Solicită admiterea acțiunii in temeiul disp. Art. 539 coroborat cu art. 541 Cod pr. penală, art. 5 Paragraf 1 din Convenția CEDO, art. 52 alin 3 din Constituția României.
In dovedire a depus înscrisuri.
A solicitat administrarea probei testimoniale, fiind audiat martorul G. S.-I..
Prin întâmpinare S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat respingerea acțiunii.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că acțiunea putea fi promovată in 9 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care măsura privativă de libertate a fost înlocuită, ca urmare se impune a se constata tardivitatea cererii de chemare in judecată. Pe fond susține că nu pot fi reținute nici eroarea judiciară și nici privarea nelegală de libertate. Achitarea in procesul penal nu echivalează automat cu nelegalitatea măsurii restrângerii de libertate. Durata procesului este o dovadă a atenției cu care a fost instrumentat dosarul. Nu s-a invocat împotriva procurorului care a instrumentat cauza reaua-credință ori neglijență. Reclamantul nu a formulat nicio plângere disciplinară împotriva acestuia. Nu s-au administrat probe privind prejudiciul material invocat. Nu s-a indicat suma corespunzătoare acestui tip de prejudiciu.
Arestarea preventivă a fost dispusă in acord cu disp. art. 5 din Convenția Europeană, pe baza indiciilor de la acea dată. Reclamantul nu a probat formularea căii de atac a recursului împotriva fiecărei măsuri de prelungire a stării de arest preventiv.
In stabilirea cuantumului acestor daune instanța urmează a avea in vedere jurisprudența CEDO in materie, solicitând instanței aprecierea justă și moderată a daunelor morale, in ipoteza in care va constata ca îndeplinite condițiile acordării lor.
Prin încheierea din 8.12.2014 instanța a dispus respingerea excepției de prescripție a dreptului material la acțiune.
Au fost depuse la dosar sentința civilă nr. 9711/2011 a Judecătoriei Iași, act de adjudecare imobil nr. 71 din 23.10.2012, contract de vânzare-cumpărare din 16 iunie 2005, contract de credit bancar, nr. 1361 din 21.08.2007, sentința civilă nr. 3212 din 26.02.2013 a Judecătoriei Iași, contract de ipotecă nr. 1361 din 21.08.2007, sentința penală nr. 414/D/2011 a Tribunalului Cluj- Secția penală, decizia penală nr. 73/A/2013 a Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori, certificat de soluție pronunțată in ds. nr._ * de Înalta Curte de Casație și Justiție -secția penală, copia încheierii din 23 iunie 2005 pronunțată de tribunalul Iași in ds. nr. 3752/2005 al acestei instanțe,
Examinând cererea de chemare in judecată, probele administrate și apărările pârâtului, tribunalul constată întemeiată in parte pretențiile reclamantului in limitele și pentru considerentele ce urmează.
Legea aplicabilă cererii de față este Codul de procedură penală de la 1968 respectiv CAP. IV care reglementează „Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate in mod nelegal”, respectiv art. 504-507, sub incidența cărora a rămas definitivă soluția de achitare a reclamantului in procesul penal in cadrul căruia a fost arestat.
Cererea de despăgubire are ca temei, intre altele, privarea nelegală de libertate prin raportare la soluția de achitare dispusă in proces, prin urmare data la care s-a născut dreptul la reparație al reclamantului este data soluției definitive pronunțate in procesul penal, 26.11.2013, in raport de care se stabilește și incidența legii in temeiul căreia este îndreptățit a formula cerere in despăgubire.
Reclamantul a învestit instanța cu cererea de despăgubire motivat atât de arestarea nelegală, cât și de durata nerezonabilă a procesului penal.
Realizarea dreptului constituțional la repararea pagubei cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale are loc în condițiile legii.
Limitele și condițiile răspunderii statului ca urmare a unui proces penal sunt reglementate cu caracter expres și limitativ de disp. Art. 504-507 Cod pr. penală.
Acestea includ reglementarea a două cazuri care atrag obligația de despăgubire: eroarea judiciară și privarea nelegală de libertate.
Sunt întrunite in persoana reclamantului condițiile angajării statului pentru privarea nelegală de libertate.
Potrivit ART. 504 alin 2-4 Cod pr.penală din 1968 „(2) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.
(3) Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j).
(4) Are drept la repararea pagubei suferite si persoana care a fost privata de libertate dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei.”
Tribunalul reține că reclamantul, cercetat fiind pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, a fost supus măsurii arestării preventive pe durata a 8 luni, din octombrie 2004 până in iunie 2005. Prin sentința penală nr. 414 din 27.10.2011 a Tribunalului Cluj, astfel cum a fost reformată prin decizia penală nr. 3713/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Secția Penală, reclamantul a fost achitat pentru toate infracțiunile ce au pricinuit arestarea sa.
Reținând acestea, sunt îndeplinite condițiile art. 504 alin 2 Cod pr.penală. Reclamantul a fost arestat in procesul penal in care s-a dispus achitarea pentru toate infracțiunile, iar caracterul nelegal al privării de libertate s-a probat prin hotărârea judecătorească definitivă de achitare.
Caracterul nelegal al măsurii privării de libertate este dat de faptul că, in acord cu dispozițiile alin. (2) al art. 504 C. proc. pen., prin hotărârea definitivă mai sus menționată, s-a dispus achitarea inculpatului, cercetându-se condițiile de reținere in sarcina sa a săvârșirii faptelor imputate, pe baza probelor administrate. Reclamantul, împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive, iar ulterior a fost achitat, este îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru repararea daunelor pricinuite prin arestare, urmând a fi înlăturate criticile formulate de pârâtul S. R. cu privire la caracterul legal al măsurii privative de libertate.
În cadrul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. nu se poate repune în discuție legalitatea arestării preventive, însă simpla existență a hotărârii de achitare, indiferent în ce temei, așa cum a statuat decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale, conduce la concluzia că lipsirea de libertate a fost ilegală și face admisibilă o astfel de acțiune.
Hotărârea de achitare a reclamantului lipsește de fundament in tot măsura arestării preventive, indiferent dacă aceasta a fost dispusă cu respectarea procedurii aplicabile, aspect necontestat in speță. O soluție contrară ar conduce la situația paradoxală in care deși s-a stabilit definitiv nevinovăția reclamatului, măsura arestării internă aceluiași proces să fie pe mai departe recunoscută ca legală.
Nu interesează nici dacă reclamantul a contestat prestația profesională a magistraților învestiți cu soluționarea cauzei, condițiile de angajare a răspunderii statului nu implică cu necesitate atare demersuri.
Pentru aceste motive, Tribunalul stabilește că reperul pe baza căruia se stabilește nelegalitatea măsurii arestării preventive este dat de soluția definitivă de achitare a reclamantului, motiv pentru care și calculul termenului de formulare a acțiunii in despăgubire odată cu cercetarea excepției de prescripție s-a raportat la aceeași hotărâre.
Reținându-se că reclamantul a fost victimă a arestării nelegale și că nelegalitatea arestării rezultă din hotărârea definită de achitare a instanței penale, Tribunalul constată întrunite condițiile angajării răspunderii paratului pentru despăgubiri.
Se va reține, insă, in acest sens ca relevantă in aprecierea despăgubirilor numai durata arestării preventive, nu și critica reclamantului privind durata nerezonabilă a procesului penal, pe care nu o cercetează. Acest aspect nu intră sub incidența criteriilor de referință stabilite de art. 504 Cod pr.penală. Aprecierile asupra consecințelor privării nelegale de liberate nu pot fi realizate pe considerente ce țin de procesul penal in întregul său, pentru că, judecând in limitele instituției reglementate de art. 504 cod pr.penală instanța civilă este ținută să aprecieze nu asupra procesului penal in sine, ci asupra consecințelor măsurii privative de libertate interne acestuia. Instanța civilă este ținută să stabilească răspunderea statului pornind de la statuările instanței penale ( arestarea și caracterul său nelegal) in raport de care va evalua consecințele de natură civilă produse asupra reclamantului. Judecata cererii de despăgubire nu permite instanței civile nicio apreciere asupra procesului penal, asupra legalității derulării acestuia (in sfera căreia intră și conceptul de durată rezonabilă), pentru că procedura reparării pagubei in caz de privare nelegală de liberate nu are rolul de a permite un control indirect al judecății realizate in materie penală. Delimitarea celor două materii este categoric realizată prin art. 504 alin 3 Cod pr.penală, iar competența instanței civile in materia procedurii de reparare a pagubei este justificată tocmai de excluderea – in această procedură - a oricărui element de apreciere ce ține de legea penală.
Reținând aspectele expuse tribunalul constată că reclamantului i-a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane, dreptul la libertate, privit ca drept inalienabil al ființei umane și ca valoare primordială într-o societate democratică.
În acest sens, art. 23 alin. (1) din Constituția României statuează că „libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile", iar art. 5 C.E.D.O. că „orice persoană are dreptul la libertate și siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât în cazurile și potrivit căilor prevăzute de lege".
În speță, dispoziția constituțională enunțată anterior, precum și reglementarea internațională, au fost grav încălcate și prin aceea că atingerea adusă dreptului fundamental al reclamantului s-a perpetuat în timp, atât prin reținerea, cât și prin arestarea sa preventivă pe o perioadă de 8 luni.
Aprecierea daunelor materiale se va face numai pe baza duratei arestării preventive, in raport de care tribunalul stabilește că simpla dovadă a măsurii arestării preventive pe o durată de 8 luni constituie prin ea însăși dovada suficientă a afectării in substanța sa a dreptului la libertate și a valorilor morale de esența demnității oricărei persoane.
In acord cu criteriile de determinare a reparației stabilite in art. 505 Cod pr.civilă, prin raportare la durata privării nelegale de libertate, consecințele produse asupra reclamantului probate cu depoziția martorului G., Tribunalul apreciază ca echitabilă acordarea sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suportat de către reclamant prin privarea nelegală de libertate.
Suma stabilită este apreciată de instanță ca necesară pentru asigurarea compensării suferințelor morale pricinuite reclamantului prin măsura privativă de libertate.
Tribunalul reține ca reper in determinarea cuantumului despăgubirilor acordate soluțiile pronunțate de CEDO in materia despăgubirilor morale. Instanțele naționale, ca și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei relative la tratamentul la care persoana a fost supusă de autoritățile penale și a consecințelor nefaste pe care acesta l-a avut cu privire la viața sa particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probatoriile administrate.
Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile C.E.D.O. pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.
Or, judecând în echitate, se constată că suma acordată de instanță reclamantului cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparație pentru atingerea adusă onoarei, sănătății și reputației sale prin declanșarea procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus măsurile restrictive și, în final, achitarea sa.
Nu vor fi reținute in aprecierea daunelor morale prejudiciul moral determinat de desfacerea căsătoriei (pronunțată in 2013, pe baza acordului părților) câtă vreme aceasta privește căsătoria încheiată la 11.02.2011, adică ulterior punerii in libertate a reclamantului. Dacă se reține ca fondată doar cererea de despăgubire întemeiată pe privarea nelegală de libertate, nu și pe eroarea judiciară, atunci nu sunt reținute ca relevante decât aspectele rezultate din probatoriu aflate in conexiune cu durata arestării preventive și împrejurările sale.
Pentru aceleași motive nu va fi reținut ca dovedit prejudiciul material. Susținerea potrivit căreia reclamantul a înstrăinat doua imobile pentru a suporta cheltuielile impuse de proces nu a fost probată. Sentința civilă nr. 9711/2011 privește un debit din perioada 2008- 2010, deci ulterioară duratei arestării preventive, înstrăinarea imobilului suspus executării silite s-a făcut in temeiul acestei sentințe, prin urmare nu are legătură cu privarea de libertate. Nu a fost probată înstrăinarea celui de-al doilea imobil.
Depoziția martorului nu este relevantă in sensul reținerii efectelor stării de arest asupra raporturilor de muncă ale reclamantului în lipsa unui înscris doveditor in sensul existenței și duratei acestora. Ca atare nici dificultățile de reintegrare in muncă a reclamantului nu vor fi reținute câtă vreme acestea sunt in relație nemijlocită cu raporturi de muncă a căror existență nu a fost dovedită. Cheltuielile constând in pachete cu alimente, onorarii plătite avocaților corelative duratei arestării preventive nu au fost dovedite.
In consecință, cererea reclamantului va fi admisă in parte, paratul urmând a fi obligat la plata sumei de 30 000 lei daune morale. Va fi respinsă cererea de acordare a daunelor materiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul C. V., domiciliat in Ișai, . ., etaj 1, ., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 30.000 (treizeci mii) lei cu titlu de daune morale.
Respinge cererea de acordare a daunelor materiale.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se va depune la sediul Tribunalului Iași.
Pronunțată azi, 29.01.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Doinița T. | ||
Grefier, D. C. |
RED. ȘI TEHN./T.D./20.04.2015/4 ex
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 110/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 240/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
