Evacuare. Decizia nr. 1678/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1678/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1678/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Noiembrie 2015
Președinte - M. C.
Judecător - E.-C. P.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1678/2015
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – A. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta H. M. V. în contradictoriu cu intimatul H. ( D.) V., având ca obiect ordin de protecție - evacuare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.11.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 788 din data de 28.09.2015 Judecătoria Iași dispune:
„Respinge cererea formulată de reclamanta H. M. V., CNP_, domiciliată în ., judetul Iasi în contradictoriu cu pârâtul H. V., CNP_, domiciliat în ., jud. Iasi, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
„Din căsătoria părților a rezultat minora H. M. V., născută la data de 02.10.1998.
Din probele administrate (înscrisuri, declarațiile martorilor, raport de anchetă socială, proces verbal audiere minoră) instanța reține că pe data de 25 iunie 2015, în jurul orei 21.00, a avut loc un incident între părți, ocazie cu care pârâtul a lovit-o pe reclamantă, iar fiica părților, minora H. M. V. a fost îmbrâncită de pârât și s-a lovit cu piciorul într-un cui. Părțile locuiesc în aceeași curte, dar în imobile separate, pârâtul într-o anexă. În afară de incidentul din 25 iunie 2015, nu au mai existat recent alte manifestări violente ale pârâtului. Acesta nu a lovit-o niciodată pe minoră.
Declarațiile martorei propuse de reclamantă cu privire la faptul că acesteia și mamei ei le este frică de pârât, că pârâtul le adresează amenințări și că le murdărește sârma și rufele, nu vor fi reținute de instanță, întrucât aceste aspecte sunt cunoscute de martoră de la reclamantă, nefiind împrejurări de fapt percepute personal și, prin urmare, au caracter subiectiv.
Potrivit art.3 din Legea nr.217/2003, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale sau emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Conform art.26 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu luarea unor măsuri, obligații sau interdicții.
Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protecție trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii, existența unei forme de violență exercitată de unul din membrii familiei.
În prezenta cauză instanța constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile menționate mai sus, întrucât reclamanta nu a probat urgența măsurii și necesitatea înlăturării unei stări actuale de pericol, fiind necesar ca urgența să persiste pe tot parcursul judecății, până la pronunțarea hotărârii. Între părți a avut loc un incident la data de 25 iunie 2015, iar din probatoriul cauzei nu rezultă că ulterior acestei date pârâtul ar mai fi avut manifestări violente, astfel că nu se poate reține existența unei stări de pericol.
În consecință, față de considerentele ce preced, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, republicată, pentru emiterea ordinului de protecție, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
În temeiul art.453 C.proc.civ., instanța o va obliga pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta H. M. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cererea de apel nu a fost motivată în fapt și în drept de către reclamanta H. M. V..
Prin întâmpinarea formulată, intimatul H. V. a solicitat decăderea apelantei din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, în considerarea dispozițiilor art. 470 alin. 3 coroborate cu cele ale art. 470 alin. 5 și art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că motivarea apelului trebuia făcută până la data de 05.10.2015.
Pe fond solicită intimatul respingerea cererii de apel întrucât prima instanță a făcut o justă coroborare a probatoriului, ce dovedește că nu ne aflăm în situația precizată de lege ca fiind de natură să conducă la instituirea unei astfel de măsuri față de el. Din declarațiile martorilor rezultă că există dubii chiar și cu privire la pretinsul episod violent petrecut la data de 25.06.2015.
Aprecierile reclamantei sunt vădit nereale, realitatea fiind că soția sa, cu care se află în divorț, a inițiat scandaluri de proporții, care au ca scop denigrarea sa ori punerea în posturi delicate. Scandalurile și violențele verbale despre care face vorbire în cererea adresată instanței sunt manifestări care îi aparțin și la care, din decență, nu a înteles să răspundă niciodată. Nu și-a lovit fiica niciodată, așa cum nu a insultat-o și nu a amenințat-o nici pe reclamantă, căreia i-a propus de mai multe ori să încerce să manifeste un comportament civilizat, chiar în condițiile în care se află în divorț.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului numai pe baza celor invocate la prima instanță, în condițiile art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă, și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Tribunalul reține următoarele:
Precum se arată și în expunerea de motive a judecătorului fondului, din testimoniile administrate în cauză rezultă că soțul pârât H. V. a lovit-o la data de 25.06.2015 pe soția sa, reclamanta H. M. V.. Cu ocazia incidentului ce a avut loc la acea dată a fost vătămată, drept efect al îmbrâncirii sale de către pârât, și fiica rezultată din căsătoria părților, numita H. M. V., acum în vârstă de 17 ani.
Martora R. R., audiată înaintea instanței de fond la solicitarea reclamantei, a perceput nemijlocit comportamentul pârâtului manifestat față de soția sa în data de 25.06.2015. Potrivit declarației acesteia, după ce pârâtul a încercat să o lovească pe ea cu o cărămidă în cap, atunci când s-a opus intenției acestuia de a întrerupe curentul electric, a văzut cum reclamanta a fost lovită de către pârât. Cu ocazia incidentului petrecut la data de 25.06.2015 fiica părților s-a lovit într-un cui la picior. Comportamentul violent al pârâtului față de soția sa, perceput în mod nemijlocit de martoră și relatat anterior, a fost precedat de alte manifestări violente ale pârâtului datorită cărora reclamanta era nevoită să se refugieze în locuința martorei vreme de 2-3 ore până când pârâtul se liniștea.
Instanța reține, în acest context factual, o perpetuare și escaladare în timp a situației conflictuale existente între soți, manifestată în mod preponderent prin violențele verbale exercitate de pârât asupra reclamantei ce au culminat în cele din urmă cu lovirea acesteia. Comportamentul violent al pârâtului i-a indus și mamei reclamantei, cu care aceasta locuiește, un sentiment de insecuritate, martora declarând că de câte ori reclamanta vine la Iași mama sa o însoțește întrucât îi este frică să stea acasă singură.
Martorul I. V., audiat la solicitarea pârâtului, a perceput în seara zilei de 25.06.2015 efectele produse de incidentul declanșat de către pârât, martorului fiindu-i solicitat de către reclamantă sprijin pentru a o împiedica pe minora M. V. să iasă afară din casă. Declară acest martor că a intrat în casa în care locuiesc reclamanta, minora și mama celei dintâi, și a observat că minora plângea, era agitată și întreba unde este bunica sa, spunând că, redăm textual „o omoară”. La momentul la care martorul a ajuns la domiciliul părților incidentul la care asistase martora R. R. încetase și reclamanta împreună cu mama sa au venit în casă.
Depoziția martorei R. R. se coroborează cu certificatul medico-legal nr. 9366 eliberat de Institutul de Medicină Legală Iași la data de 26.06.2015 din care rezultă că fiica părților M. V. s-a prezentat pentru a fi examinată cu diagnosticul de echimoză și plagă înțepată, leziuni care au putut fi produse prin lovire cu mijloc contondent urmată de un impact cu un corp ascuțit (cui) și pot data din 25.06.2015.
Depoziția martorei R. R. este în deplin acord și cu cele declarate de minora M. V. la data de 24.09.2015 cu ocazia audierii sale de către instanța de judecată. Potrivit procesului verbal întocmit, relația dintre părinții săi este foarte tensionată, la data de 25.06.2015 tatăl său fiind foarte nervos iar când s-a dus la el să îl calmeze a îmbrâncit-o iar ea a căzut și i-a intrat un cui în picior. În acel incident arată minora tatăl său a lovit-o pe mama sa.
În certificatul medico-legal nr. 9367/26.06.2015 se concluzionează, în urma examinării reclamantei H. M. V., că aceasta nu prezintă semne de violență la data examinării medico-legale. Notează instanța însă că inexistența urmelor de violență fizică exercitate de către pârât nu echivalează cu absența violenței câtă vreme din coroborarea celorlalte probe rezultă comportamentul violent atât verbal cât și fizic al pârâtului față de reclamantă.
Statuările teoretice cuprinse în expunerea de motive a judecătorului fondului, ca rezultat al interpretării normelor înscrise în art. 3 și 23 din Legea nr. 217/2013, sunt însușite în integralitate lor de către instanța de apel.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2013 în sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Astfel cum dispune art. 4 lit. a și c din Legea nr. 217/2013, violența în familie se manifestă sub următoarele forme:
a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
b) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar;
La rândul său art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2013 dispune că persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri, obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința,
locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
Probele administrate în cauză au relevat comportamentul violent verbal și fizic al pârâtului față de soția sa, reclamanta H. M. V., comportament care a cunoscut în timp o exacerbare a sa. Astfel, dacă anterior datei de 25.06.2015 pârâtul exercita față de reclamantă doar violențe verbale, odată cu trecerea timpului și în condițiile promovării cererii de divorț, aceste violențe au început a se manifesta și fizic, prin lovirea reclamantei de către pârât. Impasul în care a ajuns relația soților, independent de motivele care l-au generat, nu poate justifica și nici nu poate fi scuza în nici o măsură a unui comportament violent. Totodată, nici existența unui singur episod de violență fizică, neurmat pe parcursul derulării prezentului litigiu, de alte asemenea episoade, nu este de natură a anihila efectele comportamentului violent exercitat de către pârât la data de 25.06.2015 și nici nu se poate constitui într-o garanție pentru reclamantă a încetării violențelor verbale și fizice.
Urgența măsurii solicitate a fi luată de către reclamantă nu poate și nu trebuie în mod matematic raportată la intervalul de timp scurs de la data ultimei agresiuni exercitate de pârât asupra reclamantei. Câtâ vreme comportamentul violent al pârâtului s-a intensificat în timp, astfel cum rezultă din probele administrate, este de prisos a eficientiza, cum în mod greșit a procedat instanța de fond, reacția imediat următoare a pârâtului, chemat în judecată de reclamantă în prezenta cerere de emitere a unui ordin de protecție împotriva sa.
Prezumtiv, perpetuarea în relațiile dintre soți a aceluiași dezacord existent de mai multă vreme în familie nu poate conduce decât spre concluzia îndeplinirii în cauză a condiției urgenței și la momentul contemporan prezentei judecăți. Totodată, opoziția reclamantei la actele de violență ale pârâtului, exteriorizată prin formularea prezentei cereri, nu poate constitui pentru acesta decât un alt motiv pentru a-și menține, și poate, în evoluția relațiilor dintre părți, intensifica comportamentul agresiv.
Instanța constată că, față de unele din solicitările reclamantei, sunt indeplinite condițiile pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protectie, respectiv urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate și existența unei forme de violență exercitată de unul din membrii familiei. A fost dovedită prin probele administrate violența verbală și fizică la care reclamanta a fost supusă de către pârât, atitudine de natură a concluziona ca integritatea fizică și psihică a reclamantei sunt în pericol, măsurile solicitate de către aceasta fiind, astfel, parțial justificate.
Reținând că prima instanță a analizat și valorizat parțial probatoriul administrat, Tribunalul constată că apelul este întemeiat.
În raport de aceste considerente, va fi admis apelul declarat și potrivit art. 480 cod procedură civilă, va fi schimbată în tot sentința pronunțată de prima instanță.
Rejudecând pe fond cauza, potrivit celor anterior expuse, va fi admisă în parte acțiunea.
Pentru a împiedica exercitarea de către pârât a altor acte de violență verbală și fizică asupra reclamantei, se va dispune pentru o perioadă de 3 luni de la data pronunțării, atât evacuarea temporară a pârâtului din locuința familiei situată în ., jud. Iași cât și obligarea acestuia de a păstra o distanță minimă de 50 m față de reclamantă și de locuința acesteia. Se reține că măsură este impusă de distanța relativ mică existentă între anexa gospodărească (bucătărie de vară) - ocupată de pârât - și casa de locuit - ocupată de reclamantă, mama reclamantei și minoră - distanță ce rezultă din schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4220/1994. Alătură instanța acestei împrejurări și faptul că separarea soților în imobile diferite produsă anterior promovării cererii, care însă sunt amplasate în aceeași curte, nu a fost de natură să conducă la o aplanare a stării conflictuale. Astfel, este exclusă putința colacațiunii în exact aceleași condiții prexistente momentului învestirii instanței. Aceasta mai cu seamă datorită imperativului folosirii în comun de către părți a celorlalte dependințe ale casei de locuit.
În raport de probatoriul administrat, Tribunalul constată nedovedite actele de violență ale pârâtului față de minoră. Chiar dacă cu ocazia incidentului din data de 25.06.2015 minora a fost lovită, vătămarea acesteia s-a produs nu în mod direct ci ca urmare a unui complex de factori în care hazardul și-a avut rolul determinant. Totodată, minora, audiată fiind în camera de consiliu la data de 24.09.2015, a declarat că pe ea tatăl său nu a lovit-o niciodată.
Nu se impun a fi admise solicitările reclamantei de reintegrare în locuința familiei și de stabilire a reședinței minorei la reclamantă deoarece, din probe, rezultă că deja minora locuiește împreună cu reclamanta în imobilul ce reprezință locuința comună a părților. Solicitarea de interzicere a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima este lipsită de suport probatoriu.
Ca atare, Tribunalul va dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de către reclamanta H. M. V. împotriva sentinței civile nr. 788 din data de 28.09.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimba în tot și în consecință:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta H. M. V., CNP_, domiciliată în ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul H. V., CNP_, domiciliat în ., jud. Iași
Dispune, pentru o perioada de 3 luni de la data pronunțării, următoarele obligații și interdicții pentru pârât:
- evacuarea temporară din locuința familiei situată în ., jud. Iași;
- obligația de a păstra o distanță minimă de 50 m față de reclamantă și de locuința acesteia.
Prezenta hotarare se va comunica în maxim 5 ore de la pronunțare I. Iași-Postul de Poliție Grajduri.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 25.11.2015, ora 15.45.
Președinte, M. C. | Judecător, E.-C. P. | |
Grefier, O. S. |
Red/tehnored. CM/ 5 ex.
27.11.2015
Judecător fond: S. A. T.
| ← Actiune în constatare. Decizia nr. 1843/2015. Tribunalul IAŞI | Ordin de protecţie. Decizia nr. 1518/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
