Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 881/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 881/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 881/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Iunie 2015
Președinte - D. M.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 881/2015
Pe rol judecarea apelului declarat de T. R. împotriva sentinței civile nr.7172/27.05.2015 a Judecătoriei Iași, în contradictoriu cu intimata T. A. M., având ca obiect ordonanță președințială stabilire domiciliu minor; exercitarea autorității părintești.
Susținerile intimatei au avut loc în ședința publică din data de 22.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a acorda apelantului posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.06.2015, când:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7172/27.05.2015, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta T. A. – M. în contradictoriu cu pârâtul T. R., s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant T. R. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă T. A. M.; s-a dispus, provizoriu, exercitarea in comun a autorității părintești în privința minorului T. O., născut la data de 20.12.2007, până la soluționarea definitiva a dosarului nr._/245/2014; s-a stabilit provizoriu locuința minorului la domiciliul mamei până la soluționarea definitiva a dosarului nr._/245/2014; a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere pentru minor în cotă de 1/4 raportat la veniturile realizate de acesta, de la data introducerii cererii (08.01.2015) si pana la soluționarea definitiva a dosarului nr._/245/2014; s-au încuviințat paratului-reclamant legături personale cu minorul, trei zile pe săptămână, astfel: luni si miercuri între orele 17,00-19,00 și sâmbăta între orele 10,00-19,00; s-a respins cererea pârâtului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 08.01.2015, sub nr._, reclamanta T. A. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâtul T. R., să stabilească locuința minorului T. O., nascut la data de 20.12.2007 la domiciliul mamei.
În motivare, reclamanta a arătat că este căsătorită cu pârâtul din 26.08.2006 iar din relatia sotilor s-a nascut minorul O..
Intrucat paratul avea un comportament necorespunzator fata de ea si față de copil, in luna iulie 2014 a decis sa paraseasca locuinta . stabileasca impreuna cu copilul la mama ei. A incercat sa aiba discutii cu paratul in dorinta de a avea legaturi normale si firesti cu copilul, astfel ca la inceput tatal isi vizita copilul si seara il aducea acasa, insa din decembrie 2014 a refuzat sa permita copilului sa se intoarca acasa, desi acesta urma un tratament medicamentos si alimentar stabilit de medici si de asemenea urma si proceduri cu aerosoli.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Alaturat au fost depuse inscrisuri (filele 10-41).
Legal citat, paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si pe cale reconventionala a solicitat stabilirea autoritatii parintesti in comun si locuinta minorului la tatal sau, cu obligarea reclamantei la plata pensiei de intretinere si stabilirea unui program de vizitare.
In motivare a aratat in esenta ca neintelegerile dintre soti s-au datorat comportamentului necorespunzator al reclamantei, aceasta fiind o persoana care obisnuieste sa denatureze adevarul. Totul a culminat cu un incident intamplat in vara anului trecut cand reclamanta a fost surprinsa de mai multi cetateni si un lucrator de politie cand ii dadea copilului sa fumeze tigari, iar minorul mi-a relatat ulterior ca mama sa i-a dat in mai multe randuri tigari.
Separarea in fapt a sotilor s-a produs in conditiile in care reclamanta a ramas cu copilul la parintii ei, iar paratul a avut posibilitatea sa-si viziteze copilul de care este foarte atasat.
Intrucat minorul nu a mai dorit sa se intoarca in locuinta bunicilor materni, aratand ca este friguroasa si nu are loc sa se joace, acesta a ramas sa locuiasca cu tatal lui, acesta din urma asigurand-i o locuinta incalzita, mentinand legatura cu medicii curanti si respectand prescriptiile medicale.
Alaturat au fost depuse inscrisuri (filele 49-39)
In cursul cercetarii procesului instanta a incuviintat, iar ulterior s-au administrat, proba cu inscrisuri, interogatoriul partilor, proba testimoniala cu martorii T. M. si D. G., declaratiile acestora fiind consemnate separat si atasate la dosarul cauzei, precum si audierea minorului in Camera de Consiliu, in prezenta unui psiholog.
Examinând sumar cauza dedusă judecății, instanța de fond a reținut următoarele:
Partile s-au căsătorit la data de 26.08.2006 iar din relatia sotilor s-a nascut minorul T. O., la data de 20.12.2007.
In prezent partile sunt in proces de divort in dosar nr._/245/2014.
În drept, potrivit dispozițiilor art.996 Cod procedură civilă, prin ordonanță președințială se pot lua măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Așadar, pe lângă condițiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiții suplimentare.
Două condiții sunt prevăzute expres de text: urgența și caracterul vremelnic al măsurii, iar a treia a fost dedusă pe cale jurisprudențială din caracterul provizoriu al măsurii, și anume neprejudecarea fondului în analiza aparenței de drept pe care instanța o realizează în procedura de urgență pentru soluționarea unei astfel de cereri. Aceste condiții trebuie să existe cumulativ, inexistența uneia dintre ele făcând inadmisibilă cererea de ordonanță președințială.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 996 Cod procedură civilă, procedura ordonanței președințiale este o procedură specială și simplificată instituită de legiuitor pentru a se da posibilitatea ca, în situațiile cu caracter urgent, cei ce apelează la această procedură să poată obține luarea unor măsuri de natură a permite fie conservarea dreptului amenințat, fie prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea eventualelor obstacole la executare.
Totodată, instanța a reținut că pe tot timpul procesului de divorț, în conformitate cu dispozițiile art. 919 NCPC, pot fi luate măsuri vremelnice cu privire la stabilirea locuintei copiilor minori, la obligația de întreținere, la incasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
În cauza de față, verificând îndeplinirea condițiilor speciale de admisibilitate a ordonanței președințiale, s-a reținut:
În ceea ce privește urgența măsurii, instanța a constatat că aceasta este prezumată de lege, mai precis de dispozițiile art.919 NCPC conform cărora „Instanța poate lua, pe timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la stabilirea locuintei copiilor minori, la obligația de întreținere, la incasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.”
Cat priveste capetele de cerere avand ca obiect stabilirea in comun a autoritatii parintesti si program de vizitare, instanta a retinut ca urgenta luarii unei asemenea masuri este justificata in sine deoarece trecerea timpului poate avea consecințe ireparabile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu el. Esența unei asemenea acțiuni este de a apăra individul împotriva oricărui prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla scurgere a timpului, mai ales in contextul in care intre parinti exista o stare de tensiune iar premisele unei bune colaborari sunt abolite.
Interesele copilului sunt vitale în astfel de cazuri, in chestiuni ce țin de reunirea copilului cu părintele lui, caracterul adecvat al indeplinirii obligatiilor pozitive ale statului prin prisma art.8 Conventia EDO fiind evaluat și prin prisma rapidității executării sale, astfel de cazuri necesitând soluționarea în procedură de urgență, având în vedere faptul că trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copii și părintele care nu locuiește cu aceștia (a se vedea cauzele Ignaccolo-Zenide, citată mai sus, § 102, și Nuutinen, citată mai sus, § 110).
De asemenea, instanța a constatat că este îndeplinită și condiția referitoare la vremelnicia măsurilor, întrucât măsurile ce se solicită a fi luate nu au caracter definitiv, întrucât pe de o parte masura este dispusa pana la solutionarea definitiva a dosarului de divort iar pe de alta parte, prevederile art. 403 Cod civil, permit instanței de tutelă, în cazul schimbării împrejurărilor, să modifice măsurile cu privire la drepturile și îndatorire părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Instanța a apreciat că este îndeplinită și cerința neprejudecării fondului, în condițiile în care solicitarea reclamantei nu este de natură să transeze definitiv litigiul pe fond.
Verificând temeinicia cererii de ordonanta președințială, instanța a reținut ca la momentul promovarii prezentei cereri partile sunt separate in fapt, iar din decembrie 2014 minorul locuieste cu tatal lui, la bunica paterna.
Ambele parti realizeaza venituri de natura salariala, reclamanta locuind in prezent la domiciliul mamei sale, . doua camere, curat intretinut si complet mobilat si utilat.
Pe de alta parte si paratul locuieste la domiciliul parintilor din . doua camere si o mansarda nefinisata, insa curat si complet mobilat.
Instanța a reținut că noua reglementare a art.503 din Noul cod civil stabileste faptul că parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea părintească, iar potrivit disp.art.505 alin.2 NCC, „daca parintii copilului din afara casatoriei nu convietuiesc, modul de exercitare a autoritarii parintesti se stabileste de catre instanta de tutela, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort”.
Dacă exista motive intemeiate, instanta poate decide ca autoritatea părintească să fie exercitata numai de către unul dintre părinti, celalalt părinte păstrând dreptul de a veghea la modul de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia sau la casatoria acestuia (art.398 C.civ.).
Avand in vedere precizarile reclamantei in sensul exercitarii in comun a autoritatii parintesti in privinta minorului, data fiind si solicitarea paratului in acelasi sens, instanta a constatat intemeiata cererea partilor, data fiind si statuarea cu caracter de principiu a exercitarii in comun a autoritatii parintesti, astfel ca a dispus exercitarea in comun a autoritatii parintesti in privinta minorului T. O., nascut la data de 20.12.2007.
In ceea ce priveste cererea de stabilire a locuintei minorului, instanta a retinut urmatoarele:
Dupa separarea partilor, care au locuit in Iasi, minorul a ramas cu mama lui pana in decembrie 2014 cand tatal nu i-a mai permis acestuia sa se intoarca in locuinta mamei. Ulterior copilul a fost mutat atat la o alta scoala cat si la un alt medic de familie, fara permisiunea mamei.
Cat priveste inscrierea minorului in clasa zero fara permisiunea tatalui, asa cum a afirmat paratul, instanta a retinut ca, pe de o parte, acesta nu a facut dovada efectelor negative ale lipsei lui de consultare in alegerea unei scoli din Iasi, insa, pe de alta parte, a retinut ca transferul acestui copil catre o alta scoala din D. din initiativa tatalui, care nu doar că nu i-a permis fara nici un fel de pregatire psihologica prealabilă sa se intoarca acasa langa mama lui, dar a si decis intempestiv si unilateral schimbarea institutiei de invatamant a copilului, i-a creat minorului in varsta de numai 7 ani o perceptie eronata a raportului de autoritate dintre parintii sai, si astfel cum s-a retinut si in punctul de vedere al psihologului care a participat la audierea acestuia, copilul a inceput sa manifeste sentimente ambivalente fata de mama sa, relatia cu aceasta incadrandu-se in tipul de copil care se instraineaza.
Desi paratul a afirmat ca mama minorului i-a dat acestuia sa fumeze in mai multe randuri, nu a facut in nici un fel dovada acestui fapt, reclamanta aratand in raspunsul la interogatoriu ca a fost o gluma. Mai mult, dupa sesizarea Directiei Generale de Asistenta Sociala de catre parat, s-a constatat ca minorul nu se afla in situatie de risc alaturi de mama lui si nu se impune interventia DGASPC Iasi.
Potrivit disp.art.496 NCC, „Copilul minor locuieste la parintii sai. Daca parintii nu locuiesc impreuna, acestia vor stabili, de comun acord, locuinta copilului. In caz de neintelegere intre parinti, instanta de tutela hotaraste, luand in considerare concluziile raportului de ancheta psihosociala si ascultandu-i pe parinti si pe copil, daca a implinit varsta de 10 ani. Dispozitiile art.264 raman aplicabile.”
De asemenea, potrivit disp.art.400 alin.3 din NCC, „In mod exceptional si numai daca este in interesul superior al copilului, instanta poate stabili locuinta acestuia la bunici sau alte rude ori persoane, cu consimtamantul acestora, ori la o institutie de ocrotire. Acestea exercita supravegherea copilului si indeplinesc toate actele obisnuite privind sanatatea, educatia si invatatura sa.”
Instanta a apreciat ca cererea reclamantei de stabilire a locuintei minorului la mama este intemeiata, admițând-o, deoarece ocrotirea interesului superior al copilului impune ca minorul in varsta de 7 ani si 4 luni sa locuiasca cu mama sa.
Instanta nu pune la indoiala conditiile oferite minorului de tatal sau care l-a ingrijit corespunzator, care s-a implicat activ pentru asigurarea cresterii si supravegherii corespunzatoare a copilului insa prin conduita adoptata de acesta a urmarit in acelasi timp sanctionarea mamei copilului, aducand atingere atat dreptului mamei de a avea legaturi personale cu copilul sau, astfel cum rezulta din depozitiile martorilor audiati in cauza, cat si dreptului copilului de a creste ., insotit de ambii parinti.
Mai mult, din audierea minorului in Camera de Consiliu la data de 21.04.2015 (fila 145) a apreciat instanta in sensul ca acesta este puternic influentat de tatal sau care nu a impus distinctia necesara intre problemele de cuplu si relatia parinte-copil, ajungandu-se ca minorul sa faca judecati de valoare asupra atitudinii si caracterului parintilor, (nespecifice varstei) in sensul ca mama spune minciuni, dar nu poate da exemplu, mama il mintea pe tata, si-ar dori ca mama sa nu mai minta si vrea sa ramana cu tata.
Toate aceste aspecte au condus instanta la concluzia ca locuinta minorului M. se impune a fi la mama sa, in contextul in care legatura cu aceasta risca sa fie iremediabil afectata din cauza influentei negative a tatalui. Instanta a avut in vedere si cele doua inscrisuri sub semnatura privata (filele 39 si 144) care reproduc scrisul de mana al minorului si care nu releva o stare de normalitate in raporturile parinti copii, ele neputand fi date decat sub influenta psihica exercitata de parat care a dorit sa-si preconstituie dovezi in sustinerea pretentiilor sale.
Retinand, pe de o parte, ca instanta a fost investita cu o cerere a mamei reclamante de stabilire a locuintei minorului la ea, ca nu exista motive justificate pentru care minorul sa nu poata locui cu parintele sau, ca aceasta prezinta garantii suficiente pentru respectarea interesului superior al minorului, admițând-o, iar pe de alta parte, ca cererea reconventionala din partea tatalui parat, in sensul stabilirii locuintei minorului la tata nu este intemeiata pentru considerentele expuse anterior, instanta a apreciat ca aparenta dreptului este in favoarea reclamantei, admițând actiunea acesteia si dispunând ca locuinta minorului sa fie la mama, pana la solutionarea definitiva a raporturilor dintre soti in cadrul dosarului de divort.
Întrucât legea prezumă starea de nevoie a minorului (art.499 si 525 C.civ.), instanta a dispus obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere pentru minor in cota de 1/4 raportat la veniturile realizate de acesta, de la data introducerii cererii (08.01.2015) si pana la solutionarea definitiva a dosarului nr._/245/2014.
În ceea ce priveste dreptul parintelui de a avea legaturi personale cu minorul, 401 C.civ, contine o dispozitie de principiu, potrivit careia părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta.
Aceste legături personale vizează relații și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care minorul a dezvoltat legături de atașament, relații ce se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea lui pe o perioadă determinată de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul, transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente și evaluării medicale, către părintele care are dreptul de a menține relații personale cu copilul.
A apreciat instanța că interesul copilului este acela de a beneficia de sprijinul, protectia si echilibrul emotional conferite de prezenta ambilor părinți, deci și a figurii paterne in viata sa, iar exercitarea acestui drept trebuie sa aiba loc in mod firesc, insa, tinand seama si de varsta frageda a minorului, în temeiul art. 403 C.civ, a admis cererea si a stabilit programul de vizitare al acestuia dupa urmatorul program: trei zile pe saptamana, luni si miercuri intre orele 17,00-19,00 si sambata intre orele 10,00-19,00.
In temeiul disp.art.453 NCPC, instanta, constatand ca reclamanta nu a cazut in pretentii, prin urmare nu se afla in culpa procesuala, actiunea acesteia fiind integral admisa, a respins ca neintemeiata cererea de acordare a cheltuielilor de judecata solicitate de parat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul-reclamant T. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, apelantul a susținut că, încălcând flagrant drepturile si interesul superior al copilului si nesocotind total probele administrate in cauza, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegala si netemeinica, hotărâre care prin conținutul sau poate afecta emoțional minorul, care este o persoana matură pentru vârsta de numai 7 ani pe care o are. In contextul celor menționate anterior a arătat că din luna decembrie 2015 minorul locuiește cu el in locuința bunicii paterne din satul D., ., este înscris la un medic de familie din aceeași localitate și urmează cursurile unei școli aflate in apropierea imobilului in care locuiește. Casa in care locuiește minorul este înconjurata de un spațiu generos de joacă, in care minorul își petrece in mod sănătos o parte din timpul său liber. Consideră că, având în vedere împrejurarea că minorul se află la tată din decembrie 2014, principiul interesului superior al copilului care trebuie sa prevaleze in toate demersurile si deciziile care privesc copiii in cauzele soluționate de instanțele judecătorești, aspectele care trebuie sa fie avute in vedere in determinarea interesului superior al copilului, despre care se face vorbire in cuprinsul art.2 din Legea 272/2004, republicata in 2014, Convenția asupra Drepturilor Copilului adoptată de către Adunarea Generala a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989, ce a fost asumată și de România prin adoptarea legii Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001); împrejurarea ca potrivit încheierii de ședința din 28 aprilie 2015 pronunțata de Judecătorie in dosarul nr._/245/2014, in litigiul cu termen de judecata la data de 09.06.2015 având ca obiect "divorț cu minori, exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minori, stabilire program de vizitare minori", ambele părți au precizat că doresc ca desfacerea căsătoriei sa se facă prin acord; perioada mare de timp care a trecut de la înregistrarea cererii ce formează obiectul prezentului litigiu având ca obiect ordonanța președințiala stabilire domiciliu minor, exercitarea autorității părintești, stabilire program de vizitare, respectiv data de 08.01.2015; împrejurarea că de la naștere și până în prezent minorul O. a locuit o perioadă de circa 6 ani in locuința tatălui, mai precis in locuința bunicii paterne, si doar o perioada scurta de timp in locuința bunicilor materni din lași, aspect confirmat de reclamanta in răspunsul la întrebarea nr.10 din interogatoriu; împrejurarea ca minorul a frecventat grădinița din satul D., . si urmează cursurile școlii generale din aceeași localitate, împrejurarea că învățătoarea minorului a fost educatoarea copilului, aspecte recunoscute de reclamanta in răspunsul la 19,20,21 din interogatoriu; împrejurarea că din luna decembrie 2015 de când minorul se află la tata, starea sa de sănătate s-a îmbunătățit major, aspect care rezulta atât din mențiunile cuprinse in numeroasele adeverințe medicale eliberate de medicul sau de familie (din satul D., corn H., jud. lași) adeverințe depuse la dosar, dar si din Biletul de ieșire din Spital din 20.05.2015 emis de medicul specialist curant con. Dr. R. (înscris depus la dosar la termenul de judecata din 25 O5.2015), in care se
consemnează ca minorul este diagnosticat cu "astm bronsic persistent ușor controlat terapeutic". In actul medical se menționează de asemenea ca" i se oprește minorului tratamentul cu Singulair" pana la următorul control ce va avea loc peste 6 luni". Prin urmare din luna decembrie 2015 de când minorul care locuiește" cu tatăl sau si cu bunica paterna, în imobilul situat in satul D., acesta nu a mai suferit nicio internare, aspect recunoscut si de reclamanta in răspunsul la întrebarea nr. 19 din interogatoriu ( mențiunea reclamantei fiind insa aceea ca tatăl nu s-ar interesa de boala copilului). In acest context urmează ca instanța sa observe ca in perioada iulie 2014 - 25 decembrie 2015 in care a locuit cu reclamanta in apartamentul bunicilor materni din lași, minorul a suferit mai multe spitalizări si a avut fracturat brațul stâng, aspecte recunoscute de reclamanta in răspunsul la întrebarea nr.18 din interogatoriu; împrejurarea că atunci când tatăl se află la locul de munca, minorul este îngrijit de bunica paternă, aspect recunoscut de reclamanta in răspunsul dat la întrebarea nr. 6 din interogatoriu; împrejurarea ca tatăl nu s-a opus ci dimpotrivă a permis si a facilitat ca minorul sa mențină legăturile personale firești cu reclamanta, aspect confirmat de aceasta in răspunsul la întrebarea nr.8 din interogatoriu. întrebată fiind, reclamanta recunoaște ca minorul si tatăl său a invitat-o sa viziteze copilul la domiciliul său însă precizează că "nu a vrut"; împrejurarea că mama/reclamanta nu se poate ocupa in bune condiții de îngrijirea si educarea minorului pe care îl învață să mintă și căruia ii permite sa fumeze, aspecte care sunt confirmate atât de reclamantă în răspunsul la interogatoriu, dar si de minorul T. O. . Audiat de instanța, dar si in prezenta unui psiholog (in condițiile in care instanța de judecata a respins solicitarea lui de a se aproba ca minorul să fie evaluat psihologic de o persoana abilitată legal, aplicându-se proceduri științifice de evaluare), minorul a precizat ca :" își dorește ca mama să nu mai mintă", că "mama i-a dat in mai multe ocazii țigări să fumeze", că "de când locuiește cu tata nu a mai fost internat in spital, stă mai mult afară, are mai mulți prieteni și că se simte bine" etc.etc. In contextul celor menționate anterior este de observat că, deși are vârsta de doar 7 ani, minorul este persoană matură, psihologul dr. C. L. menționând că :" T. O. are un fond de cuvinte pe care ii utilizează eficient ca să-și exprime opiniile, gândurile și sentimentele . . . prezentând si indicând corect afirmațiile adevărate si afirmațiile false prezentate". In punctul său de vedere privind pe minor, psihologul precizează și că "relația lui O. cu tatăl sau după separația părinților, se încadrează in tipul copilului care se aliază, ceea ce înseamnă că O. are o legătura foarte strânsă cu tatăl său". De altfel, in doua înscrisuri depuse la dosar, minorul si-a manifestat dorința expresa de a locui cu tatăl său. Este demn de subliniat de asemenea ca psihologul precizează ca "in timpul ascultării, O. a lăsat impresia că se înstrăinează în mod realist de mama sa, datorita istoricului de neglijare si a deficientelor parentale ale acesteia".In concluzie, având în vedere cele prezentate anterior cât și restul probatoriilor administrate in cauză (înscrisuri, declarații de martori, planșe foto, transcrierea unor convorbiri telefonice, etc), pârâtul reclamant a precizat că, în condițiile in care instanța a apreciat că în cauză se poate vorbi despre existenta urgenței, ca și condiție de admisibilitate a ordonanței președențiale (in opinia să această condiție nefiind realizată), instanța de judecata ar fi trebuit să admită cererea reconventională și in parte acțiunea precizată formulată de reclamantă și să dispună ca, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect „ divorț cu minori, exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minori, stabilire program de vizitare minori"; să stabilească locuința minorului la domiciliul tatălui, in ., jud. lași, unde copilul beneficiază de condiții foarte bune de locuit, studiu, relaxare etc, mama petentă păstrând dreptul de a avea legături personale cu minorul.
In conformitate cu rolul activ pe care ar fi trebuit sa-l aibă in prezentul litigiu, pentru soluționarea legala a acestuia, instanța de fond ar fi trebuit sa dispună ca referatul de ancheta sociala efectuat la domiciliul tatălui sa fie întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege si sa admită cererea de refacere a anchetei sociale, in condițiile in care paratul-reclamant a contestat atât modul in care a fost întocmit cât și constatările cuprinse in referatul de anchetă socială nr.3421/26.03.2015, întocmit de "grupul de sprijin comunitar" de pe lângă Consiliul local H., județul lași, pentru următoarele considerente:
a)T. R. a invocat necompetenta persoanelor care au întocmit referatul, respectiv a "grupului de sprijin comunitar" de pe lângă Consiliul local H., jud. lași; potrivit disp. art. 229 alin.2 lit. b) din Legea 71/2011 raportul de ancheta psihosociala prevăzut de Codul civil este efectuat de Autoritatea Tutelara, cu excepția anchetei prevăzute la art.508 alin.2), care se efectuează de Direcția generala de asistenta si protecția copilului;
b) identitatea persoanelor care au format "grupul de sprijin comunitar care a redactat referatul de ancheta sociala" nu este cunoscuta, in condițiile in care acesta cuprinde doar niște semnături indescifrabile si nu identitatea precisa a unor persoane împotriva cărora paratul reclamant sa poată formula eventual plângere penala;
c) referatul de ancheta sociala nu a cuprins mențiuni cu privire la :data la care a fost întocmit; data la care "grupul de sprijin" a făcut constatările pe teren; împrejurarea daca paratul-reclamant a fost sau nu înștiințat legal (situație in care ar fi ac trebuit sa se facă mențiuni despre modalitatea de înștiințare legală a acestuia) despre data la care "grupul" urma sa se prezinte la domiciliul minorului; împrejurarea daca paratul-reclamant a fost sau nu prezent si daca s-au purtat discuții cu acesta, pentru a avea posibilitatea sa-si exprime punctul sau de vedere si sa furnizeze date necesare întocmirii raportului de anchetă socială; situația personala a paratului-reclamant T. R., cu privire la pregătirea școlara a acestuia (paratul fiind absolvent de studii superioare), despre programul sau de lucru, despre veniturile pe care le realizează, despre posibilitatea reală a acestuia de a asigura minorului un cămin confortabil, despre afecțiunea pe care o poartă copilului, in condițiile in care in cuprinsul anchetei sociale întocmite "grupul neidentificat" se reține doar că "starea materiala a paratului este una modestă, sau că imobilul construit în care locuiesc minorul, paratul si bunica paterna,imobil prevăzut cu curte si loc de joacă pentru copil este "utilat și mobilat modest"; situația minorului, cu mențiunea că în cuprinsul raportului de ancheta sociala "grupul de sprijin " reține doar că minorul T. O. prezintă o "stare de sănătate aparent satisfăcătoare, însă este destul de încercănat".
d) Deși serviciul de autoritate tutelară nu este acreditat legal pentru a efectua evaluarea psihologica a minorilor, aceasta evaluare constituind o procedură complexă și de durată, care presupune aplicarea unor baterii de teste, "grupul de sprijin comunitar" format din persoane cu o specializare pe care nu o cunoaște îsi permite să discute cu minorul despre relația pe care o are cu mama sa (relație despre care "micuțul ar fi vorbit foarte entuziasmat"), nu si despre relația pe care copilul o are cu tatăl cu care locuiește de mai mult timp, despre afecțiunea pe care o au unul față de celălalt, despre modul in care copilul este crescut, îngrijit si educat de pârâtul-reclamant ajutat de bunica paternă, etc, in condițiile in care ancheta socială se efectua la domiciliul tatălui; să facă mențiuni extrem de generale, irelevante si neverificabile legate de "aspectul copilului care nu era unul foarte bun ci unul destul de modest", de faptul ca "minorul ar fi avut un ghiozdan mult prea mare pentru el", etc.;fără a discuta cu reclamanta si fără a se face vreo mențiune cu privire la eventuale verificări privind situația reclamantei, condițiile morale si materiale pe care aceasta le poate asigura minorului (program de lucru, veniturile realizate, condiții de locuit etc), concluzionează că "minorul ar trebui să fie in grija mamei".
Consideră că mențiunea cuprinsă in referatul de ancheta socială referitoare la originea etnică a părinților care, in opinia "grupului de sprijin comunitar" ar fi "ortodoxă" spune totul despre buna credința si pregătirea profesională a persoanelor care au cules datele, au întocmit si au semnat acest înscris oficial.
e) T. R. a menționat in fata instanței de fond (fără rezultat însă) că referatul de anchetă socială a fost efectuat urmare a unei reclamații formulată de reclamantă, cu mai multe luni in urmă, in condițiile in care nu a fost înștiințat in nici un mod despre deplasarea "grupului de sprijin comunitar" însoțit de un lucrător de politie la scoală in care învață minorul (unde aceștia au asistat la orele de curs) si la domiciliul copilului, respectiv in perioada in care minorul a revenit in locuința in care a crescut din satul D., ., in împrejurările descrise in cererea reconvenționala depusa la dosar.
Instanța de fond ar fi trebuit să admită solicitarea paratului reclamant și să dispună evaluarea psihologică a minorului de către un psiholog desemnat aleatoriu, probă solicitată de altfel și prin întâmpinarea cu caracter de cerere reconvențională depusă la dosar. In condițiile in care, probabil având competentele necesare, instanța a procedat in doua ocazii la ascultarea minorului (. si un psiholog "adus în instanță într-o procedură cel puțin discutabilă), în mod logic judecătorul ar fi trebuit sa țină cont și să dea eficiența cuvenită atât declarațiilor minorului cât și concluziilor specialistului. In mod surprinzător, instanța de fond pronunțând sentința pe care o critică în prezenta cale de atac, nu a înțeles sau nu a dorit sa aibă in vedere nici precizările minorului si nici concluziile specialistului, exprimate in înscrisul oficial depus la dosar. Prin urmare, pentru instanța de fond, nu a contat nici opinia minorului (exprimată în două ocazii in fața judecătorului și de asemenea exprimată în cele două înscrisuri - scrise si semnate personal de copil - și nici opinia unei persoane de specialitate, a cărei prezență in fata instanței a fost asigurată de completul de judecată. Pentru instanța de judecata nu a contat niciunul din numeroasele înscrisuri, planșe foto, acte medicale (care menționează starea bună de sănătate a minorului in perioada in care locuiește cu tatăl său si numeroasele internări pe care Ie-a suportat copilul in perioada verii anului 2015 când a locuit exclusiv cu mama sa), transcrierile unor convorbiri telefonice, răspunsurile la interogatoriile luate părților, etc, nu au contat precizările copilului (recunoscute de reclamantă și confirmate de martor) cu privire la împrejurarea că mama îi dădea copilului suferind de astm bronsic să fumeze, nu a contat că pozele copilului au apărut pe rețele de socializare etc.; prin urmare pentru instanța de judecata nu a contat niciun aspect legat de principiul interesului superior al copilului care ar fi trebuit să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii in cauzele soluționate de instanțele judecătorești, în condițiile in care măsurile dispuse sunt doar provizorii, termenul de judecată la divorț fiind stabilit la data de 08.06.2015. Prin urmare pentru acest complet de judecată nu a contat impactul emoțional puternic si devastator pentru evoluția ulterioară a copilului pe care îl poate avea punerea in executare a acestei hotărâri judecătorești.
Concluzionând, apelantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, stabilirea locuinței minorului la tată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și a onorariului de avocat (la judecata in fond si apel).
Probe: înscrisuri, ancheta sociala la domiciliul tatălui, evaluarea psihologică a minorului de către un psiholog desemnat in mod aleatoriu de către instanța de judecata.
Prin întâmpinarea formulată, intimata T. A. – M. a solicitat respingerea apelului. În motivarea acestei poziții procesuale, intimata a arătat că nu are nici o legătura cu prezenta cauza faptul ca in ceea ce privește divorțul, partite au înțeles ca acesta sa fie pronunțat pe baza acordului lor. In prezenta cauză se discută, pe calea procedurii ordonanței președințiale, stabilirea domiciliului minorului rezultat din căsătoria părților, precum și exercitarea autorității părintești, astfel că modul în care soții au înțeles să divorțeze nu afectează cu nimic prezenta cerere. Mai mult, in acest context, se impune a fi subliniată atitudinea deosebit de civilizată și cooperantă a intimatei în ceea ce privește atât divorțul cât și creșterea și educarea copilului, aceasta dorind de la început ca relațiile dintre părți să se desfășoare normal, divorțul să fie amiabil, iar părțile să se ocupe împreună de copilul rezultat din căsătoria lor. Din păcate, lucrurile nu s-au putut desfășura așa cum părțile au stabilit inițial, când s-au separat in fapt, din cauza apelantului, care, in mod nejustificat, a înțeles ca, din data de 25.12.2014 să nu-i mai permită copilului să se întoarcă la domiciliul mamei. Refuzul tatălui de a permite ca mama să rămână în continuare împreună cu minorul apare cu atât mai nejustificat, în condițiile în care, în momentul în care părțile s-au separat în fapt (iulie 2014), au hotărât ca minorul sa meargă cu intimata la locuința bunicilor materni( a se vedea întrebarea nr.23 din interogatoriul luat intimatei in fata instanței de fond la solicitarea apelantului), precum și faptul ca tatăl a putut vedea copilul de câte ori a dorit, a putut să-l ducă la domiciliul său, unde a stat și câteva nopți la rând. Acest aspect este dovedit și prin întrebarea din interogatoriul luat intimatei la prima instanța, ocazie cu care la întrebarea nr.4:"Este adevărat ca, in perioada iuilie-25.12.2014, când minorul a locuit la dvs. subsemnatul a menținut relații normale tată-copil, iar in câteva ocazii a rămas noaptea cu mine, in localitatea din . a răspuns: Da. Așadar, însuși apelantul recunoaște, prin aceasta întrebare, ca i s-a permis de către reclamanta-intimata o relație firească tată-copil și niciodată aceasta nu s-a opus ca tatăl să-și vadă copilul. Este evident că afirmația apelantului că a luat copilul întrucât reclamanta-intimata nu-i permitea sa-l vadă nu este reala, precum nici afirmațiile ca minorul nu era bine îngrijit si era obligat sa mănânce până la vomă, sau că acesta si-a fracturat mânuța întrucât bunicul matern i-ar fi pus piedică. Nu este posibil ca un adult (care este și tata) să accepte astfel de explicații din partea unui copil, fără să le verifice, fără să discute cu reclamanta-intimata, mai ales că este evident că minorul nu este sincer. Atunci când se afla în prezența mamei povestea anumite lucruri neplăcute despre tatăl sau, iar in prezența tatălui despre mama sa. Mai mult, este greu de imaginat că o mamă i-ar da copilului ei să fumeze sau că bunicul, în mod intenționat, ar face rău nepotului său ; reclamanta este singură la părinți, minorul este singurul nepot, astfel ca bunicii materni sunt foarte mult atașați atât de fiica lor cât și de nepot. In momentele in care reclamanta-intimată reușea sa vorbească la telefon cu minorul auzea vocea apelantului care îi spunea copilului că nu are voie să-și vadă mama, că nu are nevoie de ea, să-i spună că nu o iubește și să nu-l mai sune. Atunci reclamanta-intimata îl întreba pe apelant de ce procedează în acest fel, este mama copilului, îi este dor de el, iar răspunsul acestuia era „Vom vedea ce va stabili legea”. Faptul ca minorul nu are o atitudine constantă, fiind si la o vârsta la care este ușor de influențat de către tatăl sau, rezulta chiar din procesele verbale încheiate cu ocazia audierii sale de către instanța de judecata, in prezenta unui psiholog in care se consemnează: „Precizează că este supărat pe mama pentru că îl mințea pe tata, dar nu își mai amintește nici o minciună...”. Interpelat fiind de perioada in care locuia cu mama, minorul arata ca era fericit cât a stat cu mama, că aceasta îl ducea si aducea de la școală, făceau lecții împreună, discutau; așadar, minorul declară că se simțea bine și în prezența mamei, dar îi este frică să recunoască acest lucru, deoarece tatăl sau s-ar putea supăra pe el și ar afecta relația dintre ei. Solicită intimata ca instanța de judecata să aibă in vedere interesul acestui minor si faptul ca mama este deosebit de atașata de acesta, isi dorește foarte mult să locuiască împreuna cu minorul si să poată avea grija de el. Faptul ca minorul a trăit mai mulți ani la domiciliul bunicii paterne, că acum este înscris la o scoală din . de familie ( aspecte invocate de apelant pentru a solicita stabilirea domiciliului copilului la el), sunt motive care nu trebuie sa determine o instanța de judecata sa stabilească domiciliul minorului la tata, esențial este faptul ca minorul trebuie sa fie alături de mama sa, si ca aceasta ii asigura toate condițiile necesare, si va rugam sa observați ca in perioada in care minorul s-a aflat la mama, acesta a fost înscris la scoală, la medic de familie, iar mama alături de părinții acesteia s-au implicat pentru tratarea problemelor de sănătate ale minorului. In acest context, menționează că problemele de sănătate au apărut din perioada in care soții erau împreună, atunci minorul a fost internat in spital, iar, în prezent, intimata și părinții acesteia nu urmăresc să inventeze existența unor probleme de sănătate ale minorului sau să îl chinuie pe acesta ducându-l la medici. Problemele de sănătate sunt reale, dovedite cu acte și faptul ca la ora actuală apelantul prezintă niște adeverințe care arată că minorul este aparent clinic sănătos nu poate îndepărta celelalte acte si nu poate conduce la concluzia că problemele de sănătate au dispărut. In momentul in care tatăl a luat minorul (in data de 25.12.2014) si a refuzat in mod nejustificat sa-l aducă înapoi la mamă, minorul urma un tratament care a fost întrerupt. De asemenea, după terminarea tratamentului, minorul trebuia examinat medical pentru a se verifica modul in care tratamentul a dat rezultate, iar, după un timp, tratamentul trebuia repetat. Nu numai ca minorul nu a fost examinat de medic, dar nici nu a fost dus la control, deși intimata i-a explicat apelantului ce trebuie făcut. In acest context, în putinele ocazii când tatăl i-a permis minorului sa-si vadă mama, aceste întâlniri au avut loc doar in prezența tatălui, acesta nu a permis mamei să-și petreacă câteva ore doar ea cu copilul, iar despre problemele de sănătate tatăl nici nu a dorit sa discute cu mama si să găsească împreună o cale de rezolvare. Corect a reținut instanța de fond faptul ca locuința minorului se impune a fi la mama, în contextul in care legătura cu aceasta riscă sa fie iremediabil afectata din cauza influenței negative a tatălui. In aceste condiții,instanța de judecata a avut in vedere si cele doua înscrisuri depuse la dosar care reproduc scrisul de mână al minorului și care nu relevă o stare de normalitate in raporturile părinți-copii, ele neputând fi date decât sub influenta psihica exercitata de către apelant. Cu privire la solicitarea apelantului de refacere a referatului de ancheta sociala, nu este de acord, întrucât această anchetă cuprinde toate datele necesare, a fost efectuata si avizată de către Primarul . ca pe apelant îl nemulțumește ceea ce cuprinde aceasta ancheta nu poate duce la concluzia refacerii acesteia. Ancheta sociala cuprinde punctul de vedere si cele constatate la fata locului de către persoanele abilitate, încât nu se justifica o noua anchetă socială în cauză. Cu privire la evaluarea psihologica a minorului de către un psiholog desemnat in mod aleatoriu de către instanța de judecata, se impune respingerea acestei solicitări întrucât, la doar 7 ani si patru luni, minorul a fost audiat de doua ori la instanța de fond, ultima data în prezența unui psiholog, la solicitarea instanței de judecata. Apreciază că raportul de evaluare psihologică întocmit de către psiholog este documentat, acesta și-a putut forma o părere față de comportamentul minorului și problemele care există, precum și cu privire la relația acestuia cu fiecare dintre părinți, astfel că nu rezultă relevanța unei noi evaluări psihologice.
Cu privire la obligarea apelantului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului de la data introducerii cererii de chemare in judecată, solicită ca această pensie de întreținere să fie stabilită de la data pronunțării prezentei hotărâri, dat fiind faptul ca, începând cu data de 25.12.2014, minorul s-a aflat la tatăl său.
In consecința, a solicitat respingerea apelului declarat și menținerea ca legală si temeinică a sentinței primei instanțe, fără obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedirea aspectelor invocate, intimata a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de constatare din 17.06.2015 încheiat de B. D. și Asociații.
Apelantul nu a administrat probe în această fază procesuală.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată neîntemeiat apelul formulat.
Cu privire la stabilirea domiciliului minorului la mamă tribunalul reține că în mod judicios, prima instanță a apreciat că este îndeplinită condiția urgenței în luarea acestei măsuri. Din probele administrate atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel au reieșit împrejurări care relevă necesitatea stabilirii domiciliului minorului de urgență la mamă constatând că dezvoltarea armonioasă a minorului este afectată de situația de fapt existentă în prezent.
În acest sens, tribunalul notează că art. 30 alin. 1 raportat la art. 33 din Legea nr. 272/2004 garantează dreptul la viața de familie al copilului, dispunând că acesta are dreptul să crească alături de părinții săi precum si faptul ca acesta nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului. Dispozițiile legale sus-citate sunt in concordanta cu cele ale art. 9 din Convenția O. privind drepturile copilului, ratificata de România prin Legea nr. 18/1990 si conform cărora “statele părți vor veghea ca niciun copil sa nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, exceptând situația in care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare si cu respectarea legilor si a procedurilor aplicabile, ca aceasta separare este in interesul suprem al copilului". In egală măsură, dreptul la viața de familie este garantat de art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ale cărui dispoziții relevante prevăd ca “orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu este admisă ingerința unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora".
Mai reține tribunalul că, în condițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. În plus, potrivit art. 16 din același act normativ, copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Așa fiind, rezultă că orice măsura privitoare la copil trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al acestuia. In practica sa constanta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat întotdeauna - atunci când a constatat existenta relațiilor de familie întemeiate pe filiația naturala sau pe legături afective deja existente - că articolul 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul sau, precum si obligația autorităților naționale de a dispune aceste masuri. Cu toate acestea, obligația autorităților naționale de a lua masuri in acest scop nu este absoluta - chiar atunci când este vorba despre relații de familie având la baza filiația naturala. Natura si întinderea acestora depind, însă, de circumstanțele fiecărei cauze, dar înțelegerea si cooperarea din partea tuturor persoanelor vizate constituie întotdeauna un factor important. Dacă autoritățile naționale trebuie sa se străduiască sa faciliteze o astfel de colaborare in acest domeniu, obligația lor de a recurge la forța nu poate fi decât limitata: acestea trebuie sa tina seama de interesele si de drepturile si libertățile acestor persoane si in special de interesele superioare ale copilului si de drepturile sale, stipulate in art. 8 din Convenție.
Raportând principiile generale deja enunțate la circumstanțele particulare ale prezentei cauze, tribunalul retine că minorul a fost luat de lângă mama lui, împotriva voinței acesteia, urmare a deciziei unilaterale a tatălui care-i induce minorului o atitudine negativă, reticentă, față de mamă, elocvente în acest sens fiind aspectele evidențiate de minor cu ocazia audierii de către instanța de fond și redate în considerentele sentinței atacate. Apelantul a creat o situație injustă prin refuzul nejustificat de readucere a minorului în locuința mamei la 25.12.2014, ignorând faptul că în acest mod el este cel care îl afectează în principal pe minor prin schimbarea climatului școlar și familial.
Criticile aduse de apelant sentinței primei instanțe sunt axate pe împrejurarea că luarea minorului de la domiciliul său ar fi de natură să îl destabilizeze emoțional pe acesta în condițiile în care copilul locuiește la el și frecventează un mediu școlar de peste 6 luni, ori chiar el a fost cel care a nesocotit aceste aspecte când a luat decizia de a nu-l readuce pe minor în locuința mamei. Expresia “interesul superior" are in vedere starea de bine a unui copil. O astfel de stare de bine este determinata de o varietate de circumstanțe, cum ar fi vârsta, nivelul de maturitate al copilului, echilibrul afectiv și emoțional generat de prezenta sau absența părinților, mediul si experiențele copilului (Ghidul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați privind determinarea interesului superior al copilului, mai 2008).
Tribunalul retine că influențarea negativă a minorului de către apelant în ce privește relația acestuia cu reclamanta este de natură a afecta, pe termen lung, dezvoltarea normală și armonioasă a personalității copilului, concluziile psihologului ce a participat la audierea minorului de către judecătorul fondului evidențiind faptul că O. manifestă un atașament exagerat față de tată asociat cu o înstrăinare față de mamă . Sub acest aspect, se reține că trecerea timpului poate avea consecințe ireparabile asupra relațiilor dintre reclamantă și copil, precum și asupra personalității minorului, necesitatea stabilirii în mod provizoriu, până la soluționarea acțiunii de divorț, a domiciliului minorului la mamă, care nu s-a opus niciodată menținerii unei relații normale tată - copil, fiind evidentă.
Tribunalul subliniază că nu condițiile materiale oferite de părinți sunt determinante în luarea măsurii stabilirii domiciliului minorului pe cale de ordonanță președințială, probatoriul administrat demonstrând că sub acest aspect, condițiile oferite de apelant (care locuiește la mama lui) sunt sensibil superioare celor oferite de reclamantă. Prioritară este asigurarea unui climat emoțional echilibrat care să ofere minorului posibilitatea de a relaționa firesc cu ambii părinți astfel ca impactul divorțului să nu fie accentuat de înstrăinarea față de unul din părinți, indusă de propagarea unei false imagini negative a acestuia de către celălalt părinte. În aceste condiții, tribunalul constată că aparența de drept este în acest moment în favoarea mamei, cu atât mai mult cu cât pe parcursul judecării prezentei căi de atac, sentința primei instanțe a fost pusă în executare, minorul fiind luat de reclamantă la domiciliul acesteia, potrivit procesului verbal de constatare încheiat de B. D. și Asociații. Prin urmare, nu pot fi primite criticile aduse de apelant sentinței primei instanțe care a dispus în acest sens.
În ce privește criticile apelantului relative la nevalabilitatea referatului de anchetă socială efectuat la domiciliul său, nici acestea nu pot fi primite atât timp cât înscrisul invocat emană de la autoritatea competentă ce funcționează în cadrul Primăriei . indicate calitățile persoanelor care au participat la întocmirea lui. Totodată, contrar celor susținute de apelant, referatul respectiv nu cuprinde și o evaluare psihologică a minorului, fiind făcută mențiune expresă în acest sens.
Relativ la maniera de desemnare a psihologului prezent la audierea minorului, apelantul nu a indicat ce dispoziții legale au fost încălcate de instanța de fond, astfel că nici al treilea motiv de apel nu poate fi primit, relevant în cauză fiind faptul că soluția pronunțată de judecătorul fondului, fundamentată pe o analiză judicioasă a probelor administrate (contrar susținerilor apelantului) este susținută și de punctul de vedere al unui specialist în expertiza psihologică a copilului al cărui profesionalism nu poate fi tăgăduit.
În considerarea celor expuse, tribunalul constată neîntemeiat apelul formulat, în baza art. 476-480 N.C.P.C. îl va respinge ca atare cu consecința păstrării sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de T. R. împotriva sentinței civile nr.7172/27.05.2015 a Judecătoriei Iași pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.06.2015.
Președinte, D. M. | Judecător, M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red. M.C.
Tehn. M.C./M.M.D.
4 ex./19.11.2015
Judecător fond C. D. B.
| ← Tutelă - autorizări date tutorelui. Decizia nr. 827/2015.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
