Fond funciar. Decizia nr. 1390/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1390/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 1390/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Octombrie 2015
Președinte - Diuță T. A. M.
Judecător – M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1390
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 3608/11.03.2015 a Judecătoriei Iași, intimați C. R., G. C. M., C. J. IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută T.P..
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde consilier juridic L. D. pentru apelant, avocat C. O. pentru intimații C. R., G. C. M., lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei C. Județeană de Fond Funciar Iași.
Procedură legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Primul termen de judecată .Apelul declarat în termen, motivat, semnat, scutit de plata taxei de timbru. Tribunalul este competent general, material, teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Instanța acordă cuvântul la probe.
Reprezentantul legal al apelantului având cuvântul arată că nu mai are alte înscrisuri noi de depus, doar înscrisurile de la dosar.
Avocat C. O. pentru intimații C. R., G. C. M. având cuvântul solicită proba cu înscrisurile de la dosar.
Având în vedere proba cu înscrisurile de la dosar solicitată de ambele părți, instanța o încuviințează, constată că ele au fost depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul legal al apelantului având cuvântul solicită să se constate că titlu de proprietate nr._/1993 a fost eliberat cu încălcarea disp. art.18 alin.1 din Legea nr.18/1991 . Art.18 din Legea nr.18/1991 prevede posibilitatea atribuirii de teren celor care neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod ca angajații în ultimii trei ani înaintea intrării în vigoare a Legii 18/1991 în cooperativă sau în asociații cooperatiste, dacă sunt stabiliți sau urmează se stabilească în localitate și nu dețin teren în proprietate în alte localități iar aceste condiții trebuiau îndeplinite cumulativ, dispozițiile textului nefiind aplicabile salariaților din fostele întreprinderi de stat, care și-au desfășurat activitatea în agricultură. Instanța de fond a analizat superficial cauza dedusă judecății și motivele de nulitate invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Atât timp cât legea impune calitatea de angajat CAP pentru constituirea dreptului de proprietate, deci există o prevedere expresă în privința calității persoanelor cărora li se putea constitui acest drept, emiterea titlului de proprietate pe numele intimatului în considerarea calității sale de salariat DGAIA Iași contravine cerințelor legale. Depune la dosar concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat C. O. pentru intimații C. R., G. C. M. având cuvântul solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Cu cheltuieli de judecată, depune la dosar chitanță onorariu avocat Judecătoria Iași în mod corect a respins acțiunea formulată de P. C. M. având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate emis în beneficiul autorului intimaților C. R., G. C. M.. A cere anularea unui titlu de proprietate după circa 23 de ani nu este permisă .. Instanța de fond a reținut în mod corect că emiterea titlului de proprietate s-a făcut urmare a cererii autorului intimaților la propunerea Comisiei Locale de fond funciar M., prin hotărârea Comisiei Județene de fond funciar Iași nr.346/1992, fiind ulterior emis titlul d proprietate nr._/11.03.1993. Instanța de fond nu procedează la analiza condițiilor de constituire a dreptului de proprietate în temeiul art.18 din Legea 18/1991 inițială, ci apreciază corect asupra demersului reclamantului apelant ca fiind o ingerință în dreptul de proprietate al defunctului și al moștenitorului acestora. Apreciază prima instanță că o asemenea ingerință nu este justificată în contextul în care motivele de anulabilitate invocate implică propria culpă a reclamantului, precum și culpa Comisiei Județene de fond funciar Iași.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de apel de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 3608/11.03.2015 a Judecătoriei Iași s- a dispus în sensul că:
„Respinge cererea formulata de reclamantul P. C. M. cu sediul la Primăria . in contradictoriu cu paratii C. R., G. C. M. cu domiciliul procedural ales la cabinet av. Moșnegutu N., ., parter, jud. Iași si C. J. IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, ca neintemeiata.
Obliga reclamantul sa plateasca paratilor C. R. si G. C. M. suma de 2480 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.”
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamantul P. C. M. a solicitat in contradictoriu cu paratii C. R., G. C. M. si C. J. IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr._/11.03.1993 emis pe numele D. P..
In motivarea cererii reclamantul arata ca, defunctului D. P. i-a fost emis titlul de proprietate nr._/1993 pentru suprafata de 5000 mp in temeiul calitatii de specialist in agricultura, insa, acesta a fost emis cu incalcarea prevederilor art. 18 (devenit art. 19) din Legea 18/1991, intrucat, din carnetul de munca al defunctului se poate constata ca acesta nu a fost salariat la CAP M. timp de trei ani, ci a fost angajat la CAP Tiganasi, iar in ultimii ani a fost salariat la DGAIA Iasi.
De asemenea, reclamantul mai arata ca, la data emiterii titlului de proprietate defunctul nu locuia efectiv pe raza comunei M., nefiind indeplinite cumulativ conditiile impuse de lege pentru emiterea titlului de proprietate.
In drept, au fost invocate disp. art. III al. 1 lit. a pct. i din Legea 169/1997, art. III al. 2 din Legea 169/1997, HG 890/2005.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
Paratii C. R. si G. C. M., au depus intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii aratand faptul ca, formularea actiunii la 21 ani de la emiterea titlului de proprietate este abuziva si contrara principiului securitatii raporturilor juridice, iar titlul de proprietate a fost emis cu respectarea prevederilor legale, titularul avand calitatea de persoana indreptatita conform art. 18 din Legea 18/1991.
Paratii mai arata ca, potrivit carnetului de munca, beneficiarul titlului a lucrat toata viata in cadrul cooperativei agricole, legea neprevazand calitatea de angajat la o anumita cooperativa agricola de productie, iar constituirea dreptului de proprietate s-a facut pe baza propunerii Comisiei Locale M. de fond funciar si a Hotararii Comisiei judetene de fond funciar nr. 346/1/24.11.1992.
Sustin paratii ca, nu era necesar ca beneficiarul sa aiba domiciliul in localitate, ci sa aiba intentia de a se stabili in aceasta localitate, intentie exprimata de beneficiar in cererea formulata si, de asemenea, beneficiarul titlului nu detinea in proprietate teren in alte localitati, fiind astfel indeplinite toate conditiile necesare pentru emiterea titlului de proprietate contestat.
In drept, au fost invocate disp. art. 201 si 205 C.pr.civ.
In sustinerea intampinarii au fost depuse inscrisuri.
Parata C. J. IASI DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR nu a formulat intampinare.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea formulata, reclamantul solicita constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr._/11.03.1993 emis pe numele defunctului D. P., motivat de faptul ca nu erau indeplinite conditiile impuse de art. 18 (devenit art. 19) din Legea 18/1991 pentru constituirea dreptului de proprietate in favoarea defunctului.
Potrivit disp. art. 18 din Legea 18/1991, in vigoare la emiterea titlului de proprietate contestat, ,,Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativa sau au adus teren mai puțin de 5.000 mp, precum și celor care, neavînd calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod ca angajați în ultimii 3 ani în cooperativa sau asociații cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevãzute la art. 17, dacã sînt stabiliți sau urmeazã sa se stabileascã în localitate și nu dețin teren în proprietate în alte localitãți. Suprafata atribuitã în proprietate se va determina ținînd seama de suprafata terenurilor, numãrul solicitanților și suprafata atribuitã celor care au adus pãmînt în cooperativa.
Prevederile alin. 1 se aplica și persoanelor care au fost deportate și nu beneficiazã de dispozițiile art. 13-15.
Se pot atribui, la cerere, în folosinta agricolã, pînã la 5.000 mp în echivalent arabil, de familie, personalului de specialitate din serviciile publice comunale, în perioada cît lucreazã în localitate, dacã nu au teren în proprietate în aceasta localitate, ei sau membrii familiei din care fac parte. Dreptul de proprietate asupra acestor terenuri aparține comunei, orașului sau municipiului, dupã caz.,,
Conform art. III din Legea 169/1997, (1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.
Instanta retine ca, urmare a cererii formulate de defunctul D. P., la propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar M., prin hotararea nr. 346/1992 a Comisiei Judetene de Fond Funciar a fost validat dreptul de proprietate al acestuia pentru suprafata de 5000 mp teren, situata pe raza . emis titlul de proprietate nr._/11.03.1993.
In speta, reclamantul invoca gresita aplicare a normelor legale in privinta modalitatii de constituire a dreptului de proprietate, insa, reclamantul, in calitate de presedinte al Comisiei locale de fond funciar este o autoritate a statului cu atributii de decizie si control in procedura Legii 18/1991, care a recunoscut prin actele administrative emise indreptatirea defunctului la constituirea dreptului de proprietate.
Astfel, desi din probele administrate in cauza nu rezulta cu certitudine indreptatirea defunctului la constituirea dreptului de proprietate, nefiind indeplinite cumulativ conditiile impuzse de art. 18 din Legea 18/1991, in vigoare la momentul eliberarii titlului de proprietate, instanta apreciaza ca, afirmarea defunctului si ulterior a mostenitorilor acestuia, în calitate de proprietari necontestati vreme de 21 de ani până la data promovării cererii de față este un fapt de netăgăduit iar admiterea acțiunii și anularea actului de proprietate al defunctului motivat de faptul că nu era indreptatit la emiterea acestuia constituie o ingerință în dreptul de proprietate al defunctului si al mostenitorilor sai.
O atare ingerință nu se justifică decât atunci când este prevăzută de o lege internă previzibilă și accesibilă, urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între interesul individual și cel general al societății (art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Individuale).
În acest context, instanța reține că pe temeiul culpei reclamantului și a Comisiei judetene, constatarea nulității absolute a actului supus analizei nu poate fi admisă în contextul în care nulitatea absolută ar duce la privarea persoanei îndreptățite de suprafața de teren ce a făcut obiectul constituirii, la mai bine de 21 ani de la data finalizării procedurii.
Soluția instanței are în vedere principiul general conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria turpitudine în vederea obținerii protejării interesului său, principiu general recunoscut în ordinea juridică internă.
Acest principiu, în cazul particular al actelor emise în cursul unei proceduri de constituire a dreptului de proprietate sub imperiul legilor fondului funciar, legi cu caracter declarat reparatoriu, este de natură să neutralizeze efectele celei mai energice sancțiuni de drept civil substanțial, nulitatea absolută.
Concluzia se impune și prin prisma unei pratici constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, care în hotărârile date în numeroasele cauze cu care a fost investită, a subliniat în mod repetat faptul că incertitudinea juridică creată și întreținută prin aplicarea defectuoasă a legilor restituirii de către autorități este imputabilă acestora și ea nu poate fi perpetuată cu noi repercusiuni asupra drepturilor recunoscute.
Astfel în cauza I. C. c. României(Cererea nr._/03) Curtea „observă că, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al tatălui reclamantului și al punerii în posesie a acestuia asupra terenului, și anume în 1992, comisia locală era singura competentă să stabilească amplasamentul terenului asupra căruia trebuia să fie reconstituit dreptul reclamantului (G. împotriva României, nr._/98, pct. 39, 16 septembrie 2003 și Hauler împotriva României, nr._/01, pct. 21, 34-36, 12 iulie 2007). Prin urmare, era sarcina acesteia să se asigure că terenul respectiv făcea într-adevăr parte din patrimoniul comunei și că aparținuse într-adevăr antecesorilor tatălui reclamantului. De asemenea, comisia județeană a confirmat existența terenului de 194 ha în patrimoniul comunei Oarja. Prin urmare, Curtea constată că autoritățile administrative au avut ocazia să verifice dacă sunt într-adevăr îndeplinite condițiile pentru eliberarea titlului de proprietate și să prevină crearea unui drept de proprietate contrar legii (Gashi împotriva Croației, nr._/05, pct. 39, 13 decembrie 2007, I. citată anterior, pct. 50).39. După reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, tatăl reclamantului, iar apoi reclamantul însuși, după actul de donație, puteau spera în mod legitim să beneficieze în mod pașnic de dreptul de proprietate. Unsprezece ani mai târziu, perioadă în care reclamantul și tatăl acestuia au exploatat împreună terenul, autoritățile locale au inițiat demersuri pentru clarificarea situației juridice a terenului.40. În plus, Curtea consideră că era sarcina autorităților locale și județene, competente să asigure reconstituirea efectivă a dreptului de proprietate al reclamantului, să aducă la cunoștința acestuia, printr-o decizie formală, motivele modificării amplasamentului terenului său, și să facă demersurile necesare pentru a se asigura că dreptul de proprietate valabil al acestuia, recunoscut în temeiul Legii nr. 18/1991, este concret și efectiv (mutatis mutandis, I. și I. împotriva României, nr._/03, pct. 31, 12 octombrie 2006 și G. împotriva României, nr. 2611/02, pct. 52, 28 iunie 2007).41. În această privință, Curtea observă că art. II din Legea nr. 169/1997 prevedea că modificările aduse Legii nr. 18/1991 nu puteau aduce atingere drepturilor de proprietate deja reconstituite cu respectarea prevederilor acestei din urmă legi. Pentru modificarea situațiilor juridice create, se putea invoca doar nulitatea absolută a actelor eliberate unor persoane fizice, pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991. Prin urmare, constatarea nulității absolute constituia actul prealabil adoptării oricărui nou act juridic în temeiul noii legi, pentru a asigura o coerență în aplicarea dispozițiilor legale. Or, în cauză, spre deosebire de cauza I. citată anterior, instanțele naționale au anulat atât actul administrativ de atribuire în domeniul comunei Oarja a terenului de 194 hectare, din care făcea parte terenul în litigiu cu suprafața de 1,30 hectare, cât și titlul individual de proprietate asupra acestui teren, emis în favoarea tatălui reclamantului. Cu toate acestea, titlul de proprietate al lui D.I. a fost eliberat înainte de pronunțarea nulității absolute a titlului reclamantului, deci cu încălcarea dispozițiilor legale menționate anterior.42. Curtea poate accepta că anularea deciziei în partea cu privire la terenul de 194 ha era necesară pentru a se asigura reconstituirea dreptului de proprietate al locuitorilor din B., în lipsa căreia aceștia din urmă ar fi putut, de asemenea, să se plângă de o încălcare a dreptului lor de proprietate, în măsura în care aveau dreptul să li se elibereze titluri de proprietate (a contrario Gashi citată anterior, pct. 40). Cu toate acestea, Curtea reamintește că a hotărât că atenuarea anumitor încălcări nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate (a se vedea, mutatis mutandis, Pincová și Pinc, nr._/97, CEDO 2002‑VIII, pct. 58, și R. împotriva României, nr._/03, pct. 25, 19 octombrie 2006) și că erorile autorităților administrative nu trebuie suportate exclusiv de către particularii în cauză. Beneficiarul unui titlu administrativ de proprietate, care s-a aflat în posesia unui teren timp de unsprezece ani și al cărui titlu a fost anulat după cincisprezece ani, cum este situația în cauză, nu trebuie să suporte consecințele sistemului administrativ instituit, care a condus, în cauză, la coexistența, cel puțin până la momentul anulării titlului reclamantului, a două titluri administrative asupra aceluiași teren, aducând astfel atingere principiului securității raporturilor juridice.43. Curtea reamintește că a examinat deja în alte cauze problema anulării de către instanțele interne, după mai mulți ani, a unor titluri de proprietate eliberate de autorități sau a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu autoritățile. Indiferent că este vorba despre aplicarea legislației specifice privind repararea nedreptăților comise de un fost regim sau despre atribuirea ori vânzarea unui bun de către autorități în temeiul dispozițiilor legale de altă natură, Curtea a luat întotdeauna în considerare, ca un criteriu esențial în examinarea proporționalității privării, problema responsabilității părților în neregula sancționată prin anularea titlului și caracterul esențial sau, din contră, mai degrabă minor al acestei nereguli (a se vedea, printre altele și mutatis mutandis, Velikovi și alții împotriva Bulgariei, nr._/98,_/99,_/99,_/99,_/99,_/99,_/00,_/01 și 194/02, pct. 186, 15 martie 2007; Gashi împotriva Croației, nr._/05, pct. 33-40, 13 decembrie 2007, I. împotriva României, nr. 164/02, pct. 38, 10 martie 2009, Toșcuță și alții împotriva României, nr._/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008, și C. împotriva României, nr. 3076/02, pct. 92, 31 martie 2009).44. În cauză, Curtea nu observă existența unor elemente care să conducă la concluzia că respectivul comportament al reclamantului s-ar afla, într-o oarecare măsură, la originea anulării titlului acestuia de proprietate (a se vedea, a contrario, cauza E. și M. T. împotriva României, nr._/03, decizia de inadmisibilitate din 12 ianuarie 2010).45. Prin urmare, Curtea consideră că anularea titlului de proprietate al reclamantului a fost justificată în mod exclusiv prin fapte imputabile autorităților și fără să i se acorde o oarecare despăgubire sau să i se propună un teren echivalent (a se vedea Toșcuță și alții împotriva României, nr._/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008).”
În cauza Toșcuță c. României(Cererea nr._/03) „Curtea observă că reclamanții dețineau două titluri de proprietate emise în 1993 și, respectiv, 1995, titluri care au fost anulate cu privire la terenurile de 2 500 m² și 6 581 m² în urma unei proceduri judiciare soluționate prin hotărârea definitivă din 7 martie 2003 a Curții de Apel București. (…) 34. Curtea reamintește că o privare de proprietate care intră sub incidența acestui articol poate fi justificată doar dacă se demonstrează, în special, că aceasta a intervenit pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În plus, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să răspundă criteriul proporționalității. Un echilibru just trebuie să fie păstrat între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Interesul de a asigura un astfel de echilibru este inerent întregii convenții. Curtea amintește, de asemenea, că echilibrul care trebuie păstrat va fi distrus dacă individul vizat suportă o sarcină specială și exorbitantă [Brumărescu împotriva României (GC), nr._/95, pct. 78 și 79, CEDO 1999‑VII].35. În speță, aceasta observă că titlurile de proprietate ale reclamanților au fost anulate pe motiv că, la emiterea acestora, comisia municipiului nu ținuse seama de hotărârea din 15 decembrie 1995 a Tribunalului București, care recunoscuse parohiei dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu (supra, pct. 22). Hotărârea respectivă era ulterioară datelor titlurilor de proprietate ale reclamanților (supra, pct. 8, 9 și 13). Prin urmare, Curtea se îndoiește de relevanța motivelor formulate de instanțele naționale.36. Mai mult, hotărârea din 15 decembrie 1995 a fost pronunțată într-o procedură în care reclamanții nu fuseseră părți. De altfel, tribunalul a reținut, în hotărârea din 11 aprilie 2002, că decizia în cauză nu era opozabilă celorlalți pârâți, inclusiv reclamanții.37. În măsura în care instanțele intenționau să impute comisiei municipiului faptul că nu a ținut seama de existența unei plângeri împotriva unei decizii administrative, Curtea consideră că era obligația comisiei să verifice dacă cerințele impuse de lege, inclusiv cele cu caracter procedural, erau îndeplinite înainte de a emite titlurile în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, D. împotriva României, nr._/02, pct. 40, 6 decembrie 2007).38. Prin urmare, Curtea consideră că anularea titlurilor de proprietate ale reclamanților a fost justificată exclusiv prin fapte imputabile autorităților și fără ca reclamanților să li se acorde vreo despăgubire sau să li se propună un teren echivalent.39. Prin urmare, chiar dacă s-ar putea demonstra că privarea de proprietate a servit unei cauze de interes public, Curtea consideră că echilibrul just nu a fost păstrat și că reclamanții au suferit un prejudiciu special și exorbitant prin faptul că au fost privați nu numai de dreptul de folosință asupra celor două terenuri, ci și de orice despăgubire sau măsură reparatorie în această privință.”
În speță anularea titlului de proprietate contestat având drept cauză disp. art. III din Lg.169/1997 ar fi justificată, având drept cauză o politică de administrare a terenurilor agricole supuse restiturii foștilor proprietari/ moștenitorilor lor urmare a confiscării lor în perioada comunistă, dacă în acest mod s-ar urmări protecția intereselor unei persoane îndreptățită la reconstituire pentru terenul înscris în titlul contestat, ori, o asemenea situație nu a fost dovedita în cauză. Cât privește condiția proporționalității în sensul păstrării unui just echilibru între interesele generale ale comunității și cele private, instanța apreciază că acesta este rupt și creează o sarcină specială pentru paratii persoane fizice care ar fi privati de dreptul de proprietate recunoscut prin titlul de proprietate a cărui anulare se solicită prin prezenta acțiune. În măsura în care ar exista greșeli privind emiterea titlului de proprietate, acestea nu sunt imputabile sub nici o formă nici titularului constituirii, ci exclusiv autorităților special constituite pentru aplicarea legilor fondului funciar care au emis fișa de punere în posesie și titlul de proprietate fără să respecte dispozițiile legale aplicabile in materie.
F. de cele expuse, instanta apreciaza ca nu se impune anularea titlului de proprietate, motiv pentru care va respinge actiunea formulata, ca neintemeiata.
In baza disp. art. 453 C.pr.civ., instanta va obliga reclamantul sa plateasca paratilor C. R. si G. C. M. suma de 2480 lei cu tilul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.”
♦♦♦
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. C. M. criticând sentința pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a analizat mijloacele, argumentele și elementele de probă ale părților, pronunțând o soluție care reprezintă fondul cauzei pe baza unor hotărâri CEDO, iar nu în urma probelor administrate în cauză. Instanța de fond a analizat superficial cauza dedusă judecății și motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată. Atât timp cât legea impunea calitatea de angajat la CAP pentru constituirea dreptului de proprietate, emiterea titlului pe numele intimatului în considerarea calității sale de salariat la D.G.A.I.A Iași contravine cerințelor legale.
Apelantul învederează faptul că a doua condiție care trebuia îndeplinită este cea legată de domiciliu, în sensul ca acesta să fi fost în M.. Ori, din punctul de vedere al apelantului nici această condiție nu a fost îndeplinită.
Apelantul apreciază faptul că atât timp cât defunctul pârât nu a avut calitatea de cooperator, nu a fost angajat la CAP și nici nu a locuit efectiv pe raza . îndeplinită nici un din condițiile pentru emiterea titlului de proprietate.
Un alt motiv de apel vizează calitatea apelantului reclamant de persoană îndreptățită să solicite constatarea nulității absolute a titlului de proprietate. Se arată în acest sens faptul că P., a cărui calitate procesuală activă este stabilită expres de lege, apără un interes general și prin urmare nu este obligat să facă dovada încălcării unui drept al său.
Solicită, în consecință, admiterea apelului.
În drept, cererea este întemeiată pe disp. Art. 461, art. 466 C.proc.civ., art.III din Legea nr. 169/1997, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.
Intimatii C. R. și G. C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
În drept, a invocat intimata dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă.
În apel nu au fost administrate probe.
♦♦♦
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, astfel că îl va respinge, pentru considerentele ce succed:
Prima instanță a făcut o analiză corectă și judicioasă a situației de fapt raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție temeinică și legală, expunând în mod detaliat considerentele ce o susțin și pe care instanța de control judiciar și le însușește.
Raportat strict la criticile expuse, tribunalul reține faptul că prin acțiunea introductivă reclamantul P. C. M. a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/11.03.1993 emis pe numele D. P., motivat de faptul că acesta a fost emis cu încalcarea prevederilor art. 18 (devenit art. 19) din Legea 18/1991. In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. III al. 1 lit. a pct. i din Legea 169/1997, art. III al. 2 din Legea 169/1997, HG 890/2005.
Tribunalul reține că titlul de proprietate nr._ a fost emis la data de 11.03.1993, în urma constituirii dreptului în temeiul art. 18 din Legea nr. 18/1991 în forma sa inițială, cu privire la suprafața de 5000 mp. teren. Constituirea dreptului de proprietate s-a făcut chiar la propunerea Comisiei Locale M., prin validarea în anexa 11 a constituirii dreptului beneficiarului cu privire la un teren din administrarea Sazpic M., în considerarea calității sale de angajat în cooperativa agricolă în ultimii trei ani anterior intrării în vigoare a legii.
Din actele depuse la dosar de către reclamantul-apelant nu rezultă pentru ultimii trei ani anterior apariției Legii nr. 18/1991 unde anume a lucrat autorul intimaților, ori sarcina probei revine în speță reclamantului-apelant, având în vedere și calitatea sa de autoritate a statului cu atributii de decizie si control in procedura Legii 18/1991. De asemenea, instanța reține și faptul că reclamantul-pârât nu a făcut dovada că pârâtul a păstrat fostul domiciliu (și nu și l-a stabilit în M.). În plus, potrivit susținerilor intimaților din întâmpinarea depusă în apel, necontestate de apelant, pârâtul a decedat în anul 1999, iar condițiile de valabilitate se analizează la data emiterii actului, iar nu în funcție de îndeplinirea unor condiții ulterioare, fiind suficientă în accepțiunea legii doar intenția beneficiarului de a se stabili în această localitate.
Nu în ultimul rând se reține că reclamantul a cerut anularea titlului de proprietate pe temeiul propriei turpitudine ce constă în gresita aplicare a normelor legale în privinta modalitatii de constituire a dreptului de proprietate. Ori, reclamantul a recunoscut vreme de mai bine de 20 ani îndreptatirea defunctului la constituirea dreptului de proprietate.
În aceste condiții, anularea actului de proprietate al defunctului motivat de faptul că nu era îndreptatit la emiterea acestuia constituie fără îndoială o ingerință în dreptul de proprietate al defunctului si al mostenitorilor săi, neconformă cu Convenția Europeană a Dreptului Omului.
Pentru aceste considerente Tribunalul, în temeiul disp. art. 480 cod procedură civilă, va respinge apelul formulat de P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 3608/11.03.2015 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o va păstra.
În temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, Tribunalul va obliga apelantul la plata către intimații C. R. și G. C. a sumei de 2480 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 3608/11.03.2015 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Obligă apelantul P. C. M. la plata către intimații C. R. și G. C. a sumei de 2480 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D.T.A.M . M.M. M.G.
Red./Tehnored. D.T.A.M.
6 ex/21.12.2015
Jud. fond I. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1011/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 947/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
