Ordin de protecţie. Decizia nr. 1013/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1013/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 1013/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 August 2015
Președinte - C. G.
Judecător – M. D.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1013
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – R. V.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelanta R. E. P. împotriva sentinței civile nr.541 din 16.07.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat P. C., având ca obiect ordin de protecție .
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde apelanta personal și asistat de avocat Cărări R. D., avocat A. M. Cotan pentru intimat. Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Avocat Cărări R. D. pentru apelanta depune la dosar delegație de reprezentare.
Apelanta R. E. P. se legitimează cu carte de identitate . nr._, CNP_.
Primul termen de judecată. Apelul este declarat în termen, motivat, semnat. Tribunalul este competent general, material, teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Instanța constată că nu s-a prezentat apărătorul din oficiu pentru intimat.De asemenea reține că este prezent apărătorul acestuia, respectiv doamna avocat A. M. Cotan .
Interpelat fiiind apărătorul apelantei arată că a fost o eroare de redactare, calea de atac incidentă în cauză este apelul și nu recursul cum în mod eronat a menționat.
Instanța reține faptul că sentința civilă pronunțată de Judecătoria Iași este supusă căi de atac a apelului.
Interpelații fiind reprezentantul legal al Ministerului Public și apărătorii ambelor părți precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea de apel în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat Cărări R. D. pentru apelantă având cuvântul să se constate că hotărârea primei instanțe este neîntemeiată și nelegală, să se admită apelul formulat și să se modifice în tot hotărârea atacată, iar pe cale de consecință să se admită acțiunea așa cum a fost formulată. Instanța de fond atunci când a pronunțat sentința atacată nu a avut în vedere toate probele administrate. În mod greșit instanța de fond a înlăturat declarația martorei propuse de către apelantă pe motivul că aceasta nu a perceput personal ci a aflat de la apelantă faptul că a fost amenințată cu moartea de către pârât. Instanța nu a coroborat declarațiile martorilor audiați cu celelalte probe administrate la dosar. În fața instanței de fond martora propusă de pârât și-a exprimat îndoiala cu privire la caracterul ireproșabil al pârâtului P. C. și a afirmat că exista posibilitatea ca pârâtul să fi fost violent cu apelanta, dar ea nu știe aceste aspecte. De asemenea aceasta a arătat în fața instanței faptul că pârâtul a luat copilul de lângă apelantă în speranța că astfel o va determina pe apelantă să se întoarcă la el. Toate presiunile pe care le exercită pârâtul asupra minorei sunt făcute cu scopul de a o determina pe apelantă să se întoarcă la el. Pârâtul prin comportamentul său dă dovadă de iresponsabilitate și cinism și nu-și dă seama ca toate acestea vor afecta dezvoltarea psihică a minorei. Din probele administrate în cauză, instanța de fond avea posibilitatea de a constata că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.3 din Legea nr.217/2003, respectiv faptul că acțiunile pârâtului manifestate fizic și verbal asupra apelantei și a minorei . P. D. I., provoacă suferințe psihice, emoționale și psihologice .Grav este faptul că în continuare pârâtul exercită presiuni psihice asupra minorei determinând copilul să o urască pe apelantă. Caracterul urgent este dat atât de faptul că minora este în continuare supusă presiuni psihice și înoculării unor neadevăruri la adresa apelantei din partea pârâtului fapt ce pune în pericol dezvoltarea psihică a minorului precum și de pericolul latent pe care pârâtul îl reprezintă pentru viața apelantei. Apelanta îl cunoaște cel mai bine pe acesta și știe că este în stare să-și ducă la îndeplinire amenințările cu moartea. Hotărârea atacată este netemeinică și nelegală .În mod greșit prima instanță a reținut că apelanta nu a probat urgența măsurii și necesitatea înlăturării stării de pericol. În mod greșit instanța de fond a reținut faptul că ultimul incident dintre părți având loc în urmă cu aproximativ 3 luni. La dosarul cauzei apelanta a depus patru certificate medico – legale prin care a făcut dovada caracterului violent al pârâtului pe o perioadă lungă de timp, motiv pentru care asupra acestora nu pot exista suspiciuni cu privire la veridicitatea aspectelor consemnate, respectiv faptul că apelanta a fost lovită în nenumărate rânduri de pârât cu palmele și pumnii. De asemenea apelanta a depus la dosar dovada că la Secția a I a Poliție este instrumentat dosarul penal nr._/08.07.2015, dosar în care pârâtul este cercetat pentru „lovire, sau alte violențe și amenințare”. Mai mult, la dosarul penal arătat există solicitarea vecinilor care au sunat la 112 pentru a interveni deoarece pârâtul era violent. Din sentința civilă nr._/21.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2007 se poate observa caracterul violent al pârâtului care spune că :” Relațiile de familie au decurs normal o perioadă de timp, însă treptat acestea s-au deteriorat datorită comportamentului pârâtului .Acesta a început să-și exercite acte de violență asupra reclamantei destul de des, situație care a dus la separația în fapt a acestora începând cu luna august 2007 când nemaisuportând comportamentul pârâtului reclamanta a părăsit domiciliul conjugal”. Momentele violente s-au manifestat numai în familie, pârâtul având un comportament duplicitar ceea ce a dus în eroare pe toți apropiați părților. Tot timpul acesta a avut grijă ca de față să nu fie nici un martor atunci când acesta se manifesta violent. La manifestările violente a pârâtului asupra apelantei a fost de față numai minora, acesta fiind principalul motiv care a determinat-o pe apelantă să demareze toate demersurile juridice. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat A. M. Cotan pentru intimat având cuvântul solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Să se constate că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.26 din legea nr.217/2003 . Este adevărat că în prezenta cauză au fost administrate probe, au fost depuse la dosar înscrisuri, au fost audiați martori pentru ambele părți. Dar toate aceste probe au demonstrat că aceste fapte au avut loc anterior introducerii acțiunii. Apelanta a plecat de bună voie din domiciliul comun la părinții ei. Minora este în prezent în grija exclusivă a tatălui . Pârâtul nu a interzis niciodată minorei să-și vadă mama, minora este cea care nu vrea s o vadă pe apelantă spunând că o urăște. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat Cărări R. D. pentru apelantă în replică arată că prin depoziția martorului propus de pârât acesta spune clar că minora a fost luată de pârt pentru ca apelanta să se întoarcă la el.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea apelului . Hotărârea nr. 541/2013 este legală și temeinică. În cauză mi sunt îndeplinite condițiile art.26 din Legea nr. 217/2013. Nu s-a dovedit în mod clar starea de pericol așa cum prevede dispozițiile acestui articol motiv pentru care solicită respingerea acestuia.
Instanța rămâne în pronunțare.
După luarea cauzei dar înainte de sfârșitul ședinței de judecată se prezintă F. S. . Interpelată fiind arată că est apărător din oficiu pentru intimat care arată că citația a fost pentru ora 11.00.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 04.06.2015 sub nr._ reclamanta R. E. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. C. emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă determinată față de reclamantă și copil, interzicerea oricărui contact cu reclamanta și copilul și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este violent atât fizic, cât și verbal, iar în ultima perioadă acesta se manifestă violent în prezența copilului.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, arătând, în esență, că susținerile reclamantei nu sunt conforme realității. A precizat că reclamanta consumă băuturi alcoolice și provoacă deseori scandal.
Prin sentința civilă nr. 541/16.07.2015 Judecătoria Iași a respins ca neîntemeiată cererea, cu următoarele argumente:
,,Din relația părților a rezultat minora P. D. I., născută la data de 25.08.2010.
Din probele administrate (înscrisuri, declarațiile martorilor, raport de anchetă socială) instanța reține că părțile s-au separat în fapt acum aproximativ 2 luni și de atunci reclamanta locuiește la domiciliul mamei sale, iar pârâtul locuiește împreună cu minora în fosta locuință comună. Anterior separării în fapt între părți au existat certuri și pârâtul a lovit-o pe reclamantă acum aproximativ 3 luni.
Declarațiile martorei propuse de reclamantă cu privire la faptul că pârâtul i-a adresat amenințări cu moartea, nu vor fi reținute de instanță, întrucât acest aspect este cunoscut de martoră de la reclamantă, nefiind împrejurări de fapt percepute personal.
Prin răspunsurile la interogatoriu reclamanta și-a menținut poziția procesuală, nefiind relevate aspecte esențiale.
Conform art.26 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu luarea unor măsuri, obligații sau interdicții.
Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protecție trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii, existența unei forme de violență exercitată de unul din membrii familiei.
Potrivit art.3 din Legea nr.217/2003, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale sau emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
În prezenta cauză instanța constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile menționate mai sus, întrucât reclamanta nu a probat urgența măsurii și necesitatea înlăturării unei stări de pericol, fiind necesar ca urgența să persiste pe tot parcursul judecății, până la pronunțarea hotărârii, ultimul incident dintre părți având loc acum aproximativ 3 luni’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta R. E. P. arătând că prima instanță nu a coroborat declarațiile martorilor audiați cu celelalte probe, în fața instanței martora propusă de pârât și-a exprimat îndoiala cu privire la caracterul ireproșabil al pârâtului și a afirmat că există posibilitatea ca pârâtul să fi fost violent. Toate presiunile exercitate de pârât sunt făcute cu scopul de a o determina pe reclamantă să se întoarcă la el. În mod greșit prima instanță a înlăturat declarația martorei propuse de reclamantă pe motivul că aceasta nu a perceput personal cele relatate. Pârâtul exercită în continuare presiuni psihice asupra fetiței determinând copilul să o urască. Greșit reține prima instanță că nu s-a probat urgența măsurii și necesitatea înlăturării stării de pericol. Greșit reține prima instanță că ultimul incident a avut loc cu 3 luni înainte de formularea cererii.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelul nu este fondat, pentru următoarele motive:
Ordinul de protecție solicitat a se emite vizează următoarele măsuri: obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă determinată față de reclamantă și față de copil precum și interzicerea oricărui contact cu reclamanta și copilul.
Or din actele dosarului rezultă că în prezent reclamanta și pârâtul sunt separația în fapt, nu au intenția reluării conviețuirii, pârâtul nu urmărește pe reclamantă și că conflictele șui suspiciunile de violență fizică vizau doar perioada în care cei doi conviețuiau în aceeași locuință.
Cum odată cu separația în fapt conflictele au încetat neexistând dovezi că pârâtul ar șicana-o în continuare pe reclamantă sau că ar urmări-o în scopul exercitării de violențe, rezultă că nu se impune luarea unei astfel de măsuri radicale față de pârât.
Mai degrabă din actele dosarului rezultă că scopul demersurilor reclamantei vizează dobândirea custodiei copilului, care însă nu poate fi obținută pe calea ordinului de protecție.
În ce privește luarea de măsuri în scopul protejării minorului, instanța constată că în ciuda acestei cereri însăși reclamanta recunoaște că pârâtul este atașat de minor și îl îngrijește. Din actele dosarului nu rezultă că pârâtul s-ar face vinovat de vreun abuz sau act de violență care ar pune în pericol dezvoltarea minorului.
Este adevărat că reclamanta îl bănuiește pe pârât de o influență negativă în ce privește relația mamă-minor, dar acest aspect poate fi lămurit și prevenit prin măsuri specifice care vizează custodia minorului, fiind exagerată o reacție constând într-un ordin de protecție conținând măsura interzicerii oricărui contact între pârât și minor.
În consecință, nefiind dovedit un pericol actual și real, instanța de apel va menține soluția primei instanțe, obligând totodată apelanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, reducând însă onorariul apărătorului din oficiu, dat fiind gradul de complexitate al cauzei, actele de procedură întocmite în această fază (lipa unei întâmpinări), neadministrarea de alte probe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta R. E. P. împotriva sentinței civile nr.541 din 16.07.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Onorariu apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi plătit din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.08.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
C.G. M.D. M.G.
Red./Tehnored. M.D.
5 ex/ 02.09.2015
Jud. fond. A. T. S.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 855/2015. Tribunalul IAŞI | Ordin de protecţie. Hotărâre din 24-06-2015, Tribunalul IAŞI → |
|---|
