Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 667/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 667/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 667/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Mai 2015
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 667/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul declarat de către R. E. (F. G.) și apelul declarat de G. D. C. împotriva sentinței civile nr._ din 18.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial ieșire din indiviziune.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 30 aprilie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 07 mai 2015 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă_/18.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul G. D. C. în contradictoriu cu pârâta R. (fostă G.) E..
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă R. (fostă G.) E. în contradictoriu cu reclamantul-pârât G. D. C..
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, apartamentul situat în Iași, ..59, ., parter, . de 157.134 lei.
S-a dispus sistarea stării de devălmășie astfel:
S-a atribuit pârâtei-reclamante în deplină proprietate apartamentul situat în Iași, ..59, ., parter, . de 157.134 lei.
A fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât sultă în valoare de 78.567 lei.
A fost obligată pârâta-reclamantă să achite statului suma de 3.712,48 lei, taxă judiciară de timbru pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar.
A fost obligat reclamantul-pârât să restituie suma de 3.712,48 lei, taxă judiciară de timbru pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar.
A fost obligat reclamantul-pârât să achite pârâtei-reclamante cheltuieli de judecată în valoare de 1250,50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Au fost compensate cheltuielile de judecată reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la data de 25.07.2012, reclamantul G. D. C. a solicitat în contradictoriu cu parata R. (fosta G.) E., partajul bunurilor comune în cotă de 85% pentru el și 15% pentru pârâta.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu parata în anul 1995, căsătoria fiind desfăcută la data de 24.04.2012. A precizat reclamantul că în timpul căsătoriei a dobândit împreună cu parata, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.266 la data de 21.01.1998, un apartament cu trei camere, situat în Iași, ..59, ..3. Reclamantul a susținut că apartamentul a fost cumpărat prin contribuția sa majora, prețul fiind plătit cu banii obținuți din vânzarea unui alt apartament ce i-a aparținut in proprietate exclusiva, diferența de bani provenind din contractarea unui credit. Cu câțiva ani anterior desfacerii căsătoriei a montat in apartament o centrala termica si a efectuat alte lucrări in imobil. Pe parcursul întregii casatorii a avut venituri constant mai mari decât ale paratei, in anul 2010, cu ajutorul financiar al mamei sale a achitat un credit contractat in anul 2008 pentru achiziționarea unui autoturism cu care își desfășoară activitatea de taximetrie.
In timpul căsătoriei, implicarea soților in activitățile gospodărești, de creștere si îngrijire a copiilor, a fost aproximativ egala.
Legal citata, parata a formulat întâmpinare si cerere reconvenționala, prin care a solicitat partajul bunurilor comune, cu reținerea unei cote de contribuție de 80% in favoarea sa, precum si atribuirea in natura a apartamentului.
A arătat parata ca imobilul a fost dobândit in anul 1998, prețul fiind achitat din vânzarea unui alt apartament pe care soacra sa l-a achitat si l-a dăruit soților dar si din resursele sale proprii. In perioada 1996-2008, in calitate de contabil sef in cadrul unei instituții de creditare a avut posibilitatea sa contracteze credite pe care le-a achitat din salariul sau, reclamantul neavând nici un fel de contribuție la întreținerea familiei pe parcursul căsătoriei, dimpotrivă, veniturile pe care le realiza le direcționa către activitatea proprii si de relaxare, nu a contribuit la cheltuielile casei, acestea fiind suportate de către parata.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 18.10.1998, căsătoria lor fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 8792/24.04.2012, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011, definitivă și irevocabilă.
Obiectul partajului îl constituie bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei existente la data cererii de partaj. Potrivit dispozițiilor art.30 C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Același principiu este reluat în art.339 Noul Cod Civil: bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților. Față de aceste dispoziții, calitatea de copărtași a soților cu privire la bunurile comune este expres prevăzută de lege, excepție făcând exclusiv bunurile enumerate expres și limitativ prin art.31 C.fam., respectiv art.340 Noul Cod civil, acestea din urmă fiind bunuri proprii ale fiecărui soț.
Instanța a reținut și aplicabilitatea dispozițiilor art.30 al.3 C.fam., potrivit cărora calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită, urmând ca partea adversă, în măsura în care afirmă caracterul de bun propriu să facă dovada că acest bun se înscrie în categoriile expres și limitativ menționate de art.31 C.fam. Aceeași dispoziție de principiu este reluată de art.343 al.1 din Noul Cod Civil. Prin urmare, masa bunurilor comune, ce alcătuiește masa de împărțit, va fi stabilită prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate.
Astfel, la data de 21.01.1998 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 266 prin care cei doi soți au cumpărat apartamentul situat în Iași, ..59, . trei camere și dependințe pentru suma de 60.000.000 lei vechi (6000 RON).
Valoarea actuală de circulație a apartamentului este, conform raportului de expertiză tehnică în construcții, de 157.134 lei.
Instanța a reținut că, potrivit art.357 al.1 din Noul Cod civil, până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
Instanța constată că părțile au solicitat o cotă de contribuție majorată la dobândirea apartamentului, respectiv 85% reclamantul si 80% parata, însă această susținere nu este justificată față de probele administrate în cauză.
Astfel, din probele administrate în cauză (înscrisuri, declarațiile martorilor și interogatorii), instanța a reținut că părțile, în perioada în care au lucrat, au obținut venituri sensibil apropiate ca valoare, susținerile privind contribuția majorată nefiind dovedite de părți. A dovedit reclamantul ca anterior cumpărării apartamentului care face parte din masa bunurilor comune, a înstrăinat un apartament care ii aparținea in proprietate exclusiva, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5007/10.11.1997, f.4 dosar dar din probatoriul administrat nu reiese ca suma obținuta din vânzarea acestui bun a fost folosita pentru achitarea prețului imobilului bun comun.
Instanța a reținut, de asemenea, că nici susținerea pârâtei-reclamante privind contribuția sa în cotă de 80% la dobândirea bunurilor ce compun masa de împărțit nu a fost dovedită, nu reiese din probatoriul administrat că sumele contractate cu titlu de credite de către pârâtă au fost folosite integral pentru nevoile familiei (reclamantul a recunoscut la interogatoriu că o parte a acestor sume au fost folosite pentru nevoile familiei) și nici faptul că aceste sume ar fi fost restituite integral de către pârâtă, din veniturile sale.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a admis în parte cererea reclamantului-pârât, a admis în parte cererea paratei reconveniente și a dispus ieșirea părților din indiviziune, reținând cote egale de contribuție la dobândirea bunului comun.
Instanța a reținut că regula de principiu o constituie împărțeala în natură, conform art.6735 C.proc.civ., iar la atribuirea apartamentului, instanța a avut în vedere dispozițiile art.6739 C.proc.civ., potrivit cărora la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Instanța a reținut că valoarea apartamentului este de 157.134 lei și, având în vedere solicitarea ambelor părți, instanța a atribuit pârâtei-reclamante, în deplină proprietate, apartamentul situat în Iași, ..59, ., parter, . obligat-o să plătească reclamantului-pârât sultă în valoare de 78.567 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de părți, având în vedere natura cauzei, dubla calitate a părților de reclamant și pârât, precum și dispozițiile art.277 C.proc.civ., conform cărora dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei. Astfel, instanța a reținut că toate cheltuielile de judecată au profitat în egală măsură părților din prezenta cauză și se impune ca fiecare să le suporte în mod egal.
Reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, astfel încât, în temeiul disp. art.19 alin.1 OUG nr.51/2008, a obligat pârâta să achite statului suma de 3.712,48 lei taxă judiciară de timbru stabilită conform cotei de ½ din masă iar în temeiul disp. art.50 ind.2 din același act normativ, a obligat reclamantul să restituie suma de 3712,48 lei taxă judiciară de timbru.
Potrivit aceluiași principiul al suportării cheltuielilor de judecată în cote egale, instanța a obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 1250,50 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
În temeiul art.276 C.proc.civ., instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta R. E. și reclamantul G. D. C..
Apelanta a criticat cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune reținută de prima instanță, în sensul că nu au fost avute în vedere toate înscrisurile depuse la dosar din care rezulta că a avut o contribuție superioară. Apelanta susține că, potrivit contractelor de credit bancar depuse la dosar, începând cu anul 1998, a fost singura care a adus un spor de valoare bunului de partajat. Consideră apelanta că s-a apreciat greșit că părțile au avut, în timpul căsătoriei venituri sensibil egale deoarece din adeverințele de venituri rezultă o situație contrară, precum și faptul că a fost singurul întreținător al familiei în timpul căsătoriei. Apelanta arată că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul a obținut venituri inferioare față de ale sale . Critică apelanta și modul în care prima instanță a înțeles să acorde cheltuielile de judecată, compensând onorarii de avocat care nu erau egale și obligând-o la plata taxei de timbru pentru care s-a acordat ajutor public judiciar pârâtului în totalitate, deși corect ar fi fost să fie obligată la jumătate.
A solicitat admiterea apelului.
Apelantul a arătat că greșit a fost stabilită cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor comune atât timp cât a dovedit că apartamentul bun comun a fost cumpărat cu banii obținuți din vânzarea unui alt apartament, bunul său propriu. Apelantul a susținut că a dovedit faptul că obținut venituri mult mai mari decât intimata pe parcursul căsătoriei și au fost în permanență ajutați de familia lui. Se arată că veniturile au fost dovedite prin depunerea la dosar a copiei cărții sale de muncă. Critică apelantul valoarea apartamentului astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză și consideră că a fost diminuată valoarea de piață iar factorii de uzură nu au fost luați în considerare.
La data de 2.10.2014 apelantul a depus la dosar un memoriu prin care a extins motivele inițiale de apel. S-a arătat că hotărârea de fond este lovită de nulitate deoarece a fost încălcat principiul continuității completului de judecată, încălcându-se disp. hotărârii 9/2013 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Iași. Se susține că prin hotărârea nr. 9 s-a stabilit ca, completul învestit cu soluționarea cauzei să fie condus alternativ de doi judecători dar cauza a fost soluționată de alt magistrat decât cei doi stabiliți inițial. Apelantul a invocat disp. art. 11 din legea 304/2004.
Apelantul a arătat că în perioada 1995-1998 a dobândit suma de 50 000 000 ROL, în urma vânzării unui apartament, bun propriu iar conform adeverinței de la fila 142 a obținut drepturi salariale de 4 800 000 ROL. În anul 1998, arată apelantul, a obținut venituri de 2 000 000 ROL, rezultând un total de 56 800 000 ROL. Din actele depuse de intimată, susține apelantul, rezultă că din anul 1995 până în anul 2008 a obținut în total 18 129 430 ROL. Se mai arată că ulterior anului 1996 a înființat o societate și s-a ocupat de creșterea copiilor, beneficiind de concediu de paternitate deoarece intimata nu a dorit să-și ia concediu de maternitate. Consideră apelantul că a dovedit că a obținut venituri mult mai mari ca ale intimatei. În legătură cu apartamentul, apelantul a susținut că a fost subevaluat și deși a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, expertul nu a răspuns. Consideră apelantul că ar fi trebuit a se avea în vedere și suprafața apartamentului, nr. camere, îmbunătățirile și alte criterii care contribuie la stabilirea corectă a valorii. Critică apelantul și modalitatea de atribuire a imobilului, nefiind expuse criteriile avute în vedere și solicită atribuirea către sine. A solicitat admiterea apelului.
Intimatul G. D. C. a depus întâmpinare și a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta R. E..
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate și potrivit disp. art. 294 și urm. c.proc.civilă, Tribunalul reține situația de fapt și de drept ce va fi în continuare expusă.
Prin acțiunea introductivă reclamantul a susținut că apartamentul dobândit în timpul căsătoriei( 18.10.1995) a fost cumpărat cu banii obținuți din vânzarea unui alt apartament(în mare parte), proprietatea sa personală. Din actele dosarului rezultă că apartamentul deținut anterior de apelantul intimat a fost vândut la data de 10.11.1997 iar la data de 21.01.1998 a fost cumpărat apartamentul în litigiu. Prin urmare, intervalul scurt de timp dintre cele două vânzări conduce la concluzia că apartamentul în litigiu a fost plătit în bună parte cu banii obținuți din vânzarea anterioară. Această situație este confirmată parțial de intimata apelantă, în cererea reconvențională. Aceasta susține că apartamentul bun comun a fost cumpărat cu banii obținuți din vânzarea apartamentului deținut de intimat, apartament pe care soacra sa l-ar fi achitat și l-ar fi dăruit părților, precum și cu banii obținuți de ea. Parțial situația este dovedită și cu declarațiile martorilor audiați.
Sub acest aspect, prima instanță a reținut greșit că nu s-ar fi dovedit faptul că banii obținuți din prima vânzare ar fi fost folosiți la cumpărarea imobilului în litigiu.
În ceea ce privește veniturile obținute de părți în timpul căsătoriei și contribuția acestora la dobândirea bunurilor comune, Tribunalul reține că dreptul de proprietate comună în devălmășie a soților este de natură legală și iși are temeiul în comunitatea de bunuri. Noțiunea de comunitate de bunuri a soților se aseamănă cu cea de indiviziune deoarece toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei fac obiectul proprietății devălmașe. Deosebirea constă în faptul că soții nu au precizate cotele-părți din dreptul asupra universalității, luată ca atare. Principala modalitate de încetare a proprietății devălmașe a soților este partajul iar la partaj, principala operațiune făcută de instanță este stabilirea cotei părți a fiecărui soț. Prezumția de comunitate de bunuri își are temeiul în egalitatea drepturilor femeii cu cele ale bărbatului în domeniul tuturor relațiilor sociale, potrivit art. 4 al.2 și art. 16 al.2 din Constituție și Codului familiei, în vigoare la data introducerii acțiunii. Prezumția că soții au contribuit în mod egal la cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune dobândirea bunurilor comune operează doar în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare.
Determinarea cotei de contribuție se face prin raportarea efortului financiar și material al soților la întreaga durată a căsătoriei și la toate obligațiile de natura căsătoriei în virtutea principiului unicității cotei de contribuție. Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată îndeplinirii sarcinilor comune ce le revin soților în timpul căsătoriei. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soți nu-și are temeiul în considerații de ordin patrimonial ci în comunitatea de interese ale soților în cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale fiind o consecință a relațiilor lor personale.
Nu va putea fi avut astfel, în vedere calculul realizat de apelantul intimat în cererea de apel, în ceea ce privește veniturile obținute de părți în timpul căsătoriei și în consecință contribuția acestora la dobândirea bunurilor comune deoarece se referă doar la o perioadă limitată de timp, raportat la durata căsătoriei și privește doar aspectul de ordin material al contribuției părților fără a ține cont și de implicarea efectivă a acestora în realizarea sarcinilor comune ce le revin în timpul căsătoriei. De altfel, chiar apelantul accentuează faptul că s-a implicat în creșterea copiilor beneficiind de concediu parental, aspect nedovedit însă.
Prin urmare, documentele de la filele 19-30 nu permit o apreciere asupra veniturilor obținute de apelant, nefiind edificatoare. Au mai fost depuse la dosar o . acte în dovedirea veniturilor obținute de apelant(filele 137,138,142), acte care nu permit reținerea susținerilor sale din apel deoarece actele se referă la perioade scurte de timp raportat la durata căsătoriei iar nivelul veniturilor nu este comparabil cu cel al apelantei astfel cum rezultă din copia cărții de muncă depusă la filele 124 și urm. dosar și adeverința de la fila 99. Pentru un timp apelantul a obținut venituri din activitatea de taximetrie, din nou necuantificabile.
Astfel, nu putem aprecia corectă reținerea de către prima instanță cu privire la veniturile aproximativ egale ale părților.
Din declarațiile martorilor audiați rezultă că apartamentul în care au locuit părțile inițial (. cumpărat de mama apelantului cu care au locuit ulterior vânzării. Nici unul dintre martori nu cunoaște alte aspecte în legătură cu achiziționarea apartamentului în litigiu. Declarația martorei consemnată la fila 97 se coroborează cu declarația extrajudiciară de la fila 89 dosar fond care aparține mamei apelantului. Declaranta susține că apartamentul din . cumpărat cu banii ei și a constituit dar de nuntă pentru părți. Banii obținuți din vânzarea apartamentului au fost folosiți de apelant în scopuri personale.
De reținut și faptul că, potrivit celor reținute în sentința civilă 8792/2012, părțile sunt separate în fapt din anul 2010, apelantul a manifestat dezinteres și lipsă de implicare în viața de familie, căsătoria fiind desfăcută din vina sa exclusivă iar autoritatea părintească s-a dispus a fi exercitată exclusiv de apelantă.
În concluzie, ceea ce reținem este faptul că apelanta a dovedit că a obținut venituri mai mari decât intimatul în timpul căsătoriei, că apartamentul a fost dobândit cu banii obținuți din vânzarea altui apartament ce a aparținut intimatului dar a fost cumpărat cu banii mamei sale. Prin urmare, susținerile apelantului intimat în legătură cu cota de contribuție superioară nu pot fi avute în vedere. Se reține și faptul că apelanta a fost cea care s-a implicat mai mult în viața de familie și a făcut mai multe credite pentru nevoile familiei. Toate aceste aspecte nu au fost reținute de prima instanță deși au fost dovedite prin probatoriul administrat.
Raportat la modul de apreciere a contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, expus anterior, urmează a se aprecia că apelanta a avut o contribuție de 60% iar intimatul de 40%.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la valoarea apartamentului în litigiu, astfel cum a fost stabilită prin expertiză de specialitate, Tribunalul reține că urmează a nu fi cenzurată. Se are în vedere faptul că aprecierile apelantului, în acest sens, pot fi avute în vedere în măsura în care sunt susținute probator. Nu vom reține aspectele care rezultă din expertiza extrajudiciară deoarece nu poate înlătura valoarea probatorie a expertizei dispusă de instanță și administrată în condițiile prevăzute de codul de procedură civilă. Din raportul de expertiză rezultă că a fost avut în vedere gradul de uzură al imobilului( fila 64), precum și o . coeficienți de majorare și diminuare(fila 65). Au fost avute în vedere și valori ale apartamentelor similare din aceeași zonă. Valoarea de circulație a apartamentului este rezultanta aprecierii ansamblului elementelor ce caracterizează spațiul locativ în litigiu iar intimatul apelant nu a adus critici valorii stabilite, care să poată înlătura constatările de specialitate ale expertului desemnat de instanță.
În ceea ce privește atribuirea imobilului, se constată că prima instanță a dispus corect deși a reținut greșit că ambele părți au solicitat a fi atribuit pârâtei. Reținem însă că în raport de probele administrate, de contribuția ce urmează a fi reținută în favoarea apelantei, de faptul că apelanta și copiii locuiesc împreună în apartament neavând o altă locuință, atribuirea apartamentului este corect dispusă.
Cu privire la încălcarea principiului continuității completului de judecată, invocat de apelant, Tribunalul constată că este nu poate fi reținută deoarece din probatoriul administrat în apel rezultă o situație contrară. Astfel, prin hotărârea nr. 15/26.04.2013 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Iași, judecătorul care a soluționat cauza, a fost desemnat ca titular al completului, în alternanță cu alt judecător. Prin urmare, ținând cont de data la care a fost soluționată cauza, se constată că nu a fost încălcat principiul continuității.
În raport de considerentele anterior expuse, va fi respins apelul declarat de reclamantul pârât și admis apelul declarat de pârâta reclamantă. Potrivit art. 296 c.proc.civilă, va fi schimbată în parte sentința primei instanțe.
În rejudecare, se va stabili că pârâta reclamantă a avut o cotă de contribuție de 60% la dobândirea bunurilor comune iar reclamantul pârât de 40%.
În privința modului de calcul al cheltuielilor de judecată, motiv invocat de apelantă, se constată că prima instanță a delimitat taxa de timbru plătită pentru cererea de partaj și cea plătită pentru cererea de constatare a cotei majorate. La judecarea cauzei în fond, reclamantului i s-a stabilit obligația de plată a taxei de timbru în valoare de 3947lei(fila 41), fiind admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar. S-a constatat că pentru cota majorată reclamantul datorează 347 lei. Ulterior a fost stabilită taxa de timbru în sumă de 3477,96lei(fila 343) admițându-se din nou cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Această taxă a fost calculată raportat la valoarea imobilului astfel cum a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză.
De fapt, taxa de timbru ar fi trebuit calculată la diferența de valoare a imobilului rezultată din valoarea stabilită prin expertiză și cea declarată de reclamant prin acțiunea introductivă, respectiv la suma de 37134lei. Prin urmare taxa pentru partaj este în sumă de 1114,02( 3% din_) iar pentru cota majorată este de 2363,94lei( 3477,96-1114,02) la care se adaugă cea stabilită inițial de 347lei, rezultând un total de 2710,94lei. Reclamantul a mai plătit suma de 400lei onorariu expert și 2500lei onorariu avocat.
Pârâta a plătit taxe de timbru în valoare de 2496lei( 1080lei și 1416lei), stabilite pentru cota suplimentară de 30% solicitată, 800lei onorariu expert și 3720lei onorariu avocat.
Potrivit cotelor anterior menționate, va fi obligat reclamantul pârât să restituie Statului suma de 4596,54lei reprezentând taxă judiciară de timbru obiect al ajutorului public judiciar( compusă din 2710,94 lei și 1885,6lei raportat la cota reținută în apel), potrivit art. 18 teza a-II-a și 50 indice 2 din O.U.G. 51/2008.
Va fi obligată pârâta reclamantă la plata către Stat a sumei de 2828,41lei taxă de timbru obiect al ajutorului public judiciar( acordată reclamantului la judecarea fondului inițial), potrivit art. 18 din O.U.G. 51/2008.
Potrivit art. 274 c.proc.civilă, reclamantul pârât va fi obligat la plata către pârâta reclamantă a sumei de 1494,32lei cheltuieli de judecată pentru judecata în primă instanță, compusă din suma de 832lei (corespunzătoare cotei suplimentare de 10% din cota suplimentară de 30% solicitată peste 50%) și 662,32lei( corespunzătoare diferenței dintre cheltuielile de judecată ce ar fi trebuit suportate potrivit cotei de 60% și cele efectiv suportate).
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței de fond ce nu contravin celor expuse anterior.
În raport de aceleași dispoziții legale,, în apel va fi obligat intimatul apelant la plata către apelanta intimată a sumei de 3710lei cheltuieli de judecată în apel(onorariu avocat și taxă timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
1.Admite apelul declarat de către pârâta-reclamantă R. E. împotriva sentinței civile nr._ din 18.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă in parte, respectiv:
Stabilește contribuția la dobândirea bunurilor comune in procent de 60% pentru pârâta - reclamantă și de 40% pentru reclamantul-pârât.
Obligă pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 62.853,6 lei cu titlu de sultă.
Obligă reclamantul –pârât să restituie către stat suma de 4596,54 lei reprezentând taxă judiciară de timbru obiect al ajutorului public judiciar.
Obligă reclamantul –pârât să plătească pârâtei reclamante suma de 1494,32 lei cheltuieli de judecată pentru judecata in primă instanță.
Obligă pârâta-reclamantă să plătească statului suma de 2828,41 lei – taxa judiciară de timbru (obiect al cererii de ajutor public judiciar).
Păstrează dispozițiile instanței de fond relative la admiterea in parte a cererilor, la regimul juridic de bun comun al apartamentului, respectiv la atribuirea acestuia .
2.Respinge apelul declarat de către reclamantul-pârât G. D. C. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă intimatul-apelant G. D. C. să plătească apelantei-intimate suma de 3710 lei cheltuieli de judecată in apel.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 14.05.2015.
Președinte, Doinița T. | Judecător, C. D. | |
Grefier, G. I. |
Red.D.C.
Tehnored. D.C.+I.G.
6 ex. – 12.10.2015
Judecător fond: T. M. G.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 738/2015. Tribunalul IAŞI | Ordin de protecţie. Decizia nr. 624/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
