Pretenţii. Decizia nr. 331/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 331/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 331/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Martie 2015
Președinte - M. C.
Judecător - E.-C. P.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 331/2015
Pe rol judecarea apelului declarat de C. V. împotriva sentinței civile nr._/04.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE P. DACIA IAȘI, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 25.02.2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 04.03.2015 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/04.09.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, s-au dispus următoarele:
„Constată că în urma modificării cererii de chemare în judecată, excepția prescripției a devenit lipsită de obiect.
Admite acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. DACIA-IAȘI, cu sediul în Iași, ., în incinta PT4, în contradictoriu cu pârâtul C. V., cu domiciliul efectiv în ., jud. Iași.
Obligă pârâtul să achite reclamantei sumele de 4187, 18 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente intervalului mai 2010 – decembrie 2012 și 3455, 49 lei cu titlu de penalități calculate pentru perioada mai 2010 – decembrie 2012.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de modificarea cererii de chemare în judecată, aceasta a rămas lipsită de obiect, pârâtul referindu-se în susținerea excepției la sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități calculate pentru un interval anterior lunii martie 2010, respectiv ianuarie 2010 – martie 2010, or reclamanta, în urma modificării acțiunii a solicitat doar sumele începând cu luna mai 2010.
În ceea ce privește cheltuielile de întreținere, instanța apreciază că, pârâtul în calitate de proprietar, avea obligația achitării sumelor înscrise pe listele lunare de plată.Deși pârâtul susține că a contestat listele de plată., la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o dovadă în acest sens.
Simpla afirmație a pârâtului că sumele nu au fost calculate corect sau că sunt exagerat de mari nu este de natură să afecteze caracterul cert al creanței creditorului.
Atât timp cât nu s-a făcut dovada contestării în termenul prevăzut de lege al listelor de plată, acestea devin opozabile proprietarilor, astfel încât aceștia trebuie să achite contravaloarea utilităților.
Adunând sumele afișate pe listele de plată aferente intervalului mai 2010 – decembrie 2012 instanța constată că pârâtul datorează asociației reclamante suma de 4187, 18 lei.
Creditorul a făcut dovada existenței creanței împotriva debitorului – pârât, respectiv a existenței în sarcina acestuia a unei obligații de a plăti o sumă de bani, iar pârâtul nu a făcut dovada că a achitat sumele datorate, nedepunând la dosar nici o chitanță care să ateste plata. De asemenea, pârâtul nu a invocat și nu a dovedit o altă modalitate de stingere a obligației sale față de reclamantă.
În raport de aceste argumente, instanța va admite capătul principal de cerere și va obliga pârâtul să achite reclamantei sumele de 4187, 18 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente intervalului mai 2010 – decembrie 2012.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, întrucât pârâtul nu a achitat la scadență cheltuielile de întreținere, în mod corect asociația a calculat penalități în conformitate cu hotărârile adunării generale a proprietarilor.
Adunând sumele calculate cu titlu de penalități instanța constată că pârâtul datorează asociației de proprietari reclamante suma de 3455, 49 lei cu titlu de penalități calculate pentru perioada mai 2010 – decembrie 2012.
Întrucât pârâtul a căzut în pretenții, instanța va respinge cererea acestuia de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. V., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond nu a administrat un probatoriu complet raportat la susținerile sale. Consideră că instanța trebuia să-i admită cererea privind efectuarea unei expertize contabile care ar fi putut stabili cu certitudine dacă datorează sume de bani cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități intimatei și care este cuantumul acestora.Administrarea probei cu expertiză era necesară și utilă și din perspectiva faptului că el a contestat sumele de bani indicate de către intimată.
Consideră că instanța de fond, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să dispună efectuarea unei expertize judiciare în cauză prin care să stabilească existența și eventual întinderea obligațiilor sale.Precizează faptul că în cursul anului 2012 a fost executat silit de către B.C.R. S.A. datorită faptului că a făcut un împrumut ipotecar pe care l-a garantat cu apartamentul, pentru care se solicită cheltuieli în prezentul dosar, și pe care nu l-a mai putut achita. Acest apartament a fost vândut de către executorul judecătoresc prin licitație publică, iar el este obligat în continuare să plătească cheltuieli de întreținere, deși consideră că nu le datorează.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că apelantul din prezenta cauză a fost executat silit, iar imobilul a fost înstrăinat ca urmare a licitației publice organizate în data de 15.02.2013, astfel cum reiese din Actul de adjudecare anexat, iar în cuprinsul acestuia nu este stipulat faptul că debitele aferente acestui imobil vor fi trecute în sarcina noului proprietar, iar în lipsa acestei stipulații debitele aparțin în continuare fostului proprietar care avea obligația de a le achita la data scadenței acestora prevăzut în listele lunare de plată.
Mai mult, arata apelanta ca prin procesul-verbal de predare a imobilului către proprietarul adjudecatar, apelantul C. V. și-a asumat, sub semnătură, obligația de a achita toate cheltuielile de întreținere existente, proces-verbal pe care îl anexează la întâmpinare, obligație pe care nu a îndeplinit-o, fapt reținut și de către instanța de fond prin sentința civilă nr._ pronunțată la 04.09.2013.
S-au administrat probe noi în apel, respectiv înscrisuri.
* * *
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat motivat de considerentele ce succed.
În prezenta cauză, Tribunalul constată că reclamanta Asociația de P. Dacia – Iași a chemat în judecată pârâtul C. V., solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 5433, 74 lei, cu titlu de cote de întreținere restante aferente perioadei 01.2010 – 12.2012 și de_, 88 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 01.2010 – 12.2012.
Tribunalul constată că instanța de fond a analizat în mod atent probatoriul administrat în cauză și a procedat la o dezlegare corectă a raportului juridic litigios printr-o riguroasă aplicare a prevederilor legale în materie.
Deși apelantul a invocat în cuprinsul motivelor de apel faptul că la instanța de fond se impunea admiterea probei cu expertiză pentru stabilirea debitelor datorate reclamantei, nu a înțeles să-și probeze în fața instanței de apel aceste motive.
Astfel, la termenul din 18.06.2014, apelantul s-a prezentat în fața instanței de control judiciar și a declarat expres, depunând și cerere scrisă (fila 81), învederând că renunță la proba cu expertiză contabila.
Instanța de apel reține ca apelantul avea obligația ,potrivit art.10 alin 1 NCPC să-și probeze atât apararile invocate la instanța de fond cât si motivele de apel invocate . Ori deși apelantul a invocat în cuprinsul cererii de apel faptul că la instanța de fond se impunea admiterea probei cu expertiză el însuși a renunțat la instanța de control judiciar la beneficiul acestei probe ce a fost admisa de instanță de apel la termenul din 23.04.2014.
Tribunalul constata în plus, din cuprinsul actului de adjudecare încheiat in dosarul de executare nr.1195/2012 că la data de 13.03.2013 apelantul C. V., a fost executat silit, iar imobilul apartament nr3 din Iași, . a fost înstrăinat ca urmare a licitației publice organizate în data de 15.02.2013, iar în cuprinsul acestuia nu este stipulat faptul că debitele aferente acestui imobil vor fi trecute în sarcina noului proprietar, iar în lipsa acestei stipulații debitele aparțin în continuare fostului proprietar care avea obligația de a le achita la data scadenței acestora prevăzut în listele lunare de plată.
Mai mult, prin procesul-verbal de predare data de 13.03.2013 a imobilului către proprietarul adjudecatar, apelantul C. V. și-a asumat, sub semnătură, obligația de a achita toate cheltuielile de întreținere existente.
Față de considerentele anterior expuse, Tribunalul constată că la instanța de fond au fost corect stabilite cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere datorate de parat .
În baza art. 480 NCPC, Tribunalul urmează a respinge apelul și a păstra sentința apelată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de paratul C. V. împotriva sentinței civile nr._/04.09.2013 pronunțată de Judecătoria IASI, sentința pe care o păstrează.
Definitiva.
Pronunțată in ședința publică azi 11.03.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, E.-C. P. | |
Grefier, O. S. |
Red. E.C.P.
Tehn. M.M.D.
4 ex./21.11.2015
Judecător fond T. G.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








