Validare poprire. Decizia nr. 593/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 593/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 593/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Aprilie 2015
Președinte - C. D.
Judecător I. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 593/2015
Pe rol se află judecarea apelului formulat de către apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimat . (F. .), intimat ., având ca obiect validare poprire menținere .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 07.08.2014 a Judecătoriei Iași, s-a
respins cererea de menținere a popririi formulată de creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI- ADMINISTRATȚIA FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu terțul poprit . și debitor . (fostă EXTRAVANGANT STYLE SRL)
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt după cum rezultă din adresele de înființare a popririi nr._/13.08.2013, nr._/13.08.2013, nr._/13.08.2013, nr._/13.08.2013, nr._/13.08.2013, nr._/13.08.2013 și nr._/13.08.2013 reclamanta din cauza de față a înființat poprirea asupra datoriilor pe care terțul poprit S.C. C. SERVICE C. S.R.L. le-ar înregistra față de debitoarea S.C. EXTRAVANGANT STYLE SRL(depuse la filele 10-17 dosar).
La data de 04.04.2014 reclamanta din cauză emite înștiințări de înființare a popririi către NR R. SRL privind înființarea popririi datorate acestui debitor de către S.C. BETA STAR și N. R. (filele 18-24 dosar).
Reclamanta nu a depus titlurile executorii ce au stat la baza emiterii adreselor de înființare a popririi, nici dovezile de comunicare ale adreselor de înființare a popririi, deși a fost citată cu mențiunea să completeze actele dosarului de executare cu.
În drept potrivit dispozițiilor art.149 alin. 1 Cod proc.fisc. ”sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. (5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.”
Conform art.150 Cod proc.fisc. „Executarea silită a terțului poprit- (1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi.”
Aplicând dispozițiile legale materialului probator din cauza de față instanța reține că poprirea presupune existența a trei raporturi juridice distincte între care primul este cel originar dintre debitor și creditor, consfințit prin titlul pus în executare silită, al doilea cel dintre debitor și terțul poprit și al treilea cel care ia naștere prin înființarea și respectiv menținerea popririi, între terțul poprit și creditor.
În ceea ce vizează raporturile juridice dintre debitoare și terțul poprit, instanța de fond a constatat că, în dovedirea raporturilor juridice dintre debitor și terțul poprit creditorul a depus la dosarul cauzei înscrisul declarație 394 pentru lunile septembrie și decembrie 2012, martie și iunie 2013, cu privire la care susține că i-ar fi fost puse la dispoziție de debitor.
Prezentă la termenul din data de 05.08.2014, reprezentanta terțului poprit a depus la dosarul cauzei o fișă analitică partener, din cuprinsul căreia rezultă că, la data sesizării instanței, terțul poprit nu datora sumei de bani debitoarei, debitul fiind achitat integral debitoarei la data de 24.02.2014. A mai precizat că adresele de înființare a popririi au vizat pe EXTRAVAGANT STILE SRL.
În contextul în care: dovezile privind raporturile juridice de natură obligațională dintre părți se rezumă la cele două declarații 394 depuse de organul fiscal iar acestea sunt aferente anului 2013, nu s-a făcut dovada înscrisurilor pretins depuse de debitoare la organul fiscal în dovedirea creanței față de terțul poprit la data demarării executării, nu rezultă data efectivă a înființării popririi prin comunicarea adreselor emise, instanța de fond a respins cererea de menținere a popririi formulată ca nefiind întemeiată, cu consecința desființării popririi înființată în dosarul de executare față de terțul poprit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Arată apelanta faptul că instanța de fond a pronunțat sentința apelată cu încălcarea normelor de drept material și cu interpretarea greșită a probelor administrate în cauză. Debitoarea S.C. NR-R. SRL Iași avea, la data introducerii acțiunii, obligații fiscale la bugetul consolidat al statului în cuantum de 124.389 lei, motiv pentru care se impunea formularea unei cereri de menținere a popririi asupra debitului datorat de terțul poprit în cuantum de 25.089 lei. Organul fiscal a trimis terțului poprit adresele de înființare a popririi din luna august 2013, astfel încât instanța de judecată trebuia să sancționeze starea de pasivitate a terțului, atât față de organul fiscal cât și față de proprii creditori.
Fișa analitică depusă la dosar de reprezentantul terțului poprit (despre care se face vorbire în cuprinsul sentinței) nu a fost comunicată organului fiscal pentru a da posibilitatea verificării susținerilor formulate de terț, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al apelantei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ., art. 149 și 150 C.pr.fiscală. S-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Apelul a fost declarat în termen, motivat, semnat, fiind scutit de la plata taxei de timbru.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Raportat la sesizarea instanței de apel (făcută de o persoană străină de proces), la cercetările făcute în acest sens de prezenta instanță, la termenul din 26.02.2015 s-a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale de folosință a S.C. C. C. S.R.L., părțile fiind citate cu mențiunea de a pune concluzii pe această excepție.
La termenul din 23.04.2015 instanța de apel a rămas în pronunțarea pe această excepție.
Analizând excepția invocată din oficiu tribunalul reține următoarele:
Capacitatea civilă de folosință a persoanei juridice este acea componentă a capacității civile a acestui subiect de drept ce constă în aptitudinea de a avea drepturi subiective civile și obligații civile, indiferent de izvorul acestora. Capacitatea de folosință deplină încetează o dată cu încetarea persoanei juridice.
Reține tribunalul faptul că cererea formulată de apelanta creditoare a privit pe terțul poprit S.C. C. C. S.R.L., actele depuse privind o altă societate - S.C. C. SERVICE C. S.R.L. Pe parcursul judecății la fond a cererii terțul poprit S.C. C. C. S.R.L. a fost citat la sediul S.C. C. SERVICE C. S.R.L., probele administrate în cauză privind aceeași societate.
Din cercetările făcute de instanța de apel (fișa societății emisă de ONRC) reiese faptul că terțul poprit S.C. C. C. S.R.L. cu sediul social în Sibiu, ..1, jud. Sibiu, a fost radiat din 04.07.2006 din Registrul Comerțului.
Subliniază instanța de apel faptul că terțul poprit din prezentul dosar este societatea indicată în acțiune de către creditoare și nu societatea ce figurează în actele anexate, fiind respectat, astfel, principiul disponibilității părților (art. 9 C.pr.civ.). Instanța de apel are în vedere și art. 13,14, 20 și 22 C.pr.cv.
In instanța de apel s-a sesizat faptul că societatea în cauză era citată la sediul altei societăți (cele despre care se făcea vorbire în actele anexate) motiv pentru care nici procedura cu acest terț poprit nu era realizată; pentru acest motiv s-a dispus citarea intimatei la sediul prevăzut în fișa ONRC.
Având în vedere aspectele menționate, art. 32 și 40 C.pr.civ., faptul că terțul poprit CHEMAT ÎN JUDECATĂ de către creditoarea apelantă era o societate radiată la momentul sesizării instanței de judecată cu soluționarea acțiunii de față, instanța de apel apreciază ca fiind întemeiată excepția invocată din oficiu.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul declarat de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile_/7._ pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va schimba în tot, va respinge acțiunea formulată de creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu debitorul S.C. NR R. S.R.L. și terțul poprit S.C.C. C. S.R.L. pentru lipsa capacității de folosință a terțului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta creditoare Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile_/7._ pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în tot.
Respinge acțiunea formulată de creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu debitorul S.C. NR R. S.R.L. și terțul poprit S.C.C. C. S.R.L. pentru lipsa capacității de folosință a terțului poprit.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.04.2015.
.
Președinte, C. D. | Judecător, I. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
5 EX – 25.05.2015
JUD. FOND – D. C. E.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 623/2015. Tribunalul IAŞI | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|








