Pretenţii. Sentința nr. 110/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 110/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 110/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Ianuarie 2015
Președinte - A. M. C.
Grefier - F. L. I.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 110/2015
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror A. C.
Pe rol fiind soluționarea sesizării din oficiu pentru constatarea perimării cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul C. C. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și pentru discutarea cererii de repunere a cauzei pe rol formulate de reclamant, cauza având ca obiect pretenții întemeiate pe Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată că se prezintă reclamantul, personal și consilier juridic S. N., pentru pârâtă.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat în temeiul art. 155 ind. 1 C., la data de 19.06.2013.
Instanța supune dezbaterilor cererea de repunere a cauzei pe rol formulate de reclamant, precum și excepția perimării cererii de chemare în judecată invocate din oficiu de instanță.
Reclamantul solicită admiterea cererii de repunere pe rol și respingerea excepției perimării cererii de chemare în judecată.
Consilier juridic S., pentru pârâtă, solicită instanței respingerea cererii de repunere pe rol și admiterea excepției perimării cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea cererii de repunere pe rol și admiterea excepției perimării cererii de chemare în judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de repunere a cauzei pe rol și pe excepția de perimare.
TRIBUNALUL
La data de 19.11._ pe rolul Tribunalului B. Secția I civilă sub numărul_ a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin care a solicitat acordarea sumelor arătat în dosarul_ . A menționat că materialul probator se află în dosarul menționat în special fișa de observație de la spitalul de neuropsihiatrie .Se impune ca P. de pe lângă Tribunalul B. să solicite dosarul lui de la SRI. Abuzurile comise în regimul comunist continuă și la ora actuală prin încălcarea dreptului de acces la justiție și a dreptului de proprietate nefiind pus în posesie cu suprafețe de teren .
Reclamantul nu a indicat în ce temei legal a formulat cererea.
Pârâtul legal citat nu a depus întâmpinare.
La termenul pentru dezbateri, tribunalul stabilit că cererea privește o procedură reglementată de Legea 221/2009 și a pus în discuție excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe în soluționarea cererii.
Potrivit art. 4* alin.4 din Legea nr.221/2009 competența de soluționare a cererilor, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
Cum reclamantul are domiciliul în municipiul P., județul Iași, așa cum rezultă din cartea de identitate, urmează ca în temeiul art. 158 Cod procedură civilă, a fi declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – Secția I civilă.
Conform evidențelor electronice ale Tribunalului B. în dosarul_ petentul a solicitat despăgubiri în temeiul Legii 221/2009 și a renunțat la judecată la data de 10.06.2011.
Tribunalul B. a declinat, prin sentința civilă nr. 189/04.02.2013, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. V., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Iași - Secția I Civilă.
Prin rezoluție, Tribunalul Iași i-a pus în vedere reclamantului să formuleze cererea cu respectarea cerințelor impuse de art. 112 C., sub sancțiunea suspendării cauzei, conform art. 155 ind. 1 C..
La primul termen de judecată în fața Tribunalului Iași, instanța, având în vedere că prin rezoluția judecătorului s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a face precizări relative la obiectul cauzei cu a cărei soluționare a fost investită instanța și de a formula cererea de chemare în judecată cu respectarea dispozițiilor prevederilor art. 112 Cod procedură civilă, obligație pusă în vedere prin citație, sub sancțiunea suspendării judecării cauzei, și neîndeplinită a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 155 ind. 1 C., pentru nerespectarea de către reclamant a obligației de a face precizări relative la obiectul cauzei cu a cărei soluționare a fost investită instanța și de formulare a cererii de chemare în judecată cu respectarea condițiilor prev. de art. 112 C..
Reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol care a fost respinsă motivat de instanță, potrivit încheierii de ședință nr.489/11.12.2013.
La data de 30.12.2014, reclamantul a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, instanța dispunând citarea părților pentru termenul din 20. 01.2015, pentru discutarea cererii de repunere pe rol formulată de reclamanți și pentru discutarea excepției perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu.
Asupra celor două chestiuni procedurale supuse dezbaterilor la termenul din 16.09.2014, instanța reține următoarele:
Având în vedere temeiul suspendării - art. 155 ind. 1 C. – motivat de neprecizarea relativă la obiectul cauzei cu a cărei soluționare a fost investită instanța și nerespectarea obligației de formulare a cererii de chemare în judecată cu respectarea condițiilor prev. de art. 112 C., conform încheierii de ședință din data de 19.06.2013, împrejurarea că lipsurile cererii de chemare în judecată ce au determinat măsura suspendării nu au fost complinite de reclamant în termen de 1 an de la momentul suspendării, iar ulterior acestui moment se impune prioritar analiza condițiilor perimării, instanța respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantul C. V..
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că la data de 19.06.2013 cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă și că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.12.2013, termen la care s-a soluționat cererea de repunere pe rol formulată de reclamant, instanța dispunând respingerea acesteia, față de motivul ce a stat la baza suspendării, avându-se în vedere că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului,
Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an,instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul C. C. V..
În baza art. 248 Cod procedură civilă, constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. C. V. domiciliat în P., . nr.4, ., . în contradictoriu cu pârâtul S. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.01.2015.
Președinte, A. M. C. | ||
Grefier, F. L. I. |
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 104/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








