Acţiune în constatare. Decizia nr. 807/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 807/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 807/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 09 Iunie 2015
Președinte - D. M.
Judecător - A. M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 807/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant CABINET DE AVOCAT M. C. în contradictoriu cu intimații O. G. și O. L., având ca obiect acțiune în constatare suspendare executare contracte.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.06.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamanții O. G. și O. L. au solicitat instanței să se constate în contradictoriu cu pârâtul Cabinetul de Avocat M. C., nelegală rezilierea unilaterală a contractelor de asistență juridică de către pârât și că nu datorează onorariu de succes către pârât, conform contractelor încheiate cu acesta; să se dispună suspendarea executării acestor contracte pe durata soluționării cererii, în temeiul art. 638 NCPC; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând în fapt cererea, arată reclamanții că au încheiat cu pârâtul contracte de asistență juridică . 2012/2012 și . 2013/2012, prin care acesta s-a obligat să îi reprezinte în fața instanțelor de judecată în vederea despăgubirii reclamanților ca urmare a decesului fiului lor într-un accident de circulație. În contraprestație s-a stabilit un onorariu fix de 10 lei și onorariu de succes în procent de 10% din totalul daunelor materiale și 25% din totalul daunelor morale ce vor fi acordate. Termenul pentru achitarea onorariului de succes este de 5 zile de la data primirii efective a sumelor cu titlu de despăgubire. Ulterior încheierii contractului nu au mai fost contactați de către cabinetul avocațial și nu s-a mai demarat nici un demers judiciar din partea acestuia în numele reclamanților, motiv pentru care după 6 luni de la data încheierii contractului, au fost nevoiți să încheie un contract de asistență juridică cu Cabinet de Avocat Tașca N.. În baza acestui din urmă contract au obținut hotărârea judecătorească prin care li s-au recunoscut drepturile la despăgubire și au plătit onorariul de succes către avocat T. N.. Contractul de asistență juridică este un contract cu caracter sinalagmatic, obligația de plată a reclamanților având cauza în obligația de susținere a demersului judiciar asumată de către cabinetul de avocat M. C., obligație care nu s-a realizat. Nu critică serviciile juridice din punct de vedere calitativ, ci chiar lipsa acestor servicii, astfel că plata pe care o solicită în baza contractului de asistență juridică nu este exigibilă atât timp cât prestația nu s-a executat.
Nu solicită rezilierea contractelor de asistență juridică. Onorariul de succes, astfel cum este definit de art. 129 din statutul profesiei de avocat, apare ca o obligație de rezultat fiind necesară nu orice prestație din partea cabinetului ci una care să fi determinat atingerea unui anume rezultat, obținerea despăgubirilor.
La 19.02.2014 reclamanții au depus precizări, arătând că înțeleg să modifice și să completeze acțiunea. Astfel obiectul acțiunii constă în verificarea legalității rezilierii contractelor de asistență juridică de către pârât, dacă o astfel de măsură a fost efectuată de acesta.
În al doilea rând conform completării acțiunii, au solicitat să se constate desființarea de plin drept a contractelor de asistență juridică încheiate de reclamanți cu pârâtul conform art. 1557 din NCC.
În al treilea rând și în subsidiar, dacă nu va fi admisă teza desființării de plin drept a contractelor de asistență juridică, solicită să se dispună rezilierea contractelor pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor pârâtului.
Alăturat prin cererea completatoare a cererii inițiale de chemare în judecată, reclamanții au solicitat să se constate conform art. 1557 din NCC ca fiind desființate de plin drept contractele de asistență juridică încheiate de către reclamanți cu pârâtul, iar în subsidiar dacă se va considera că nu a intervenit desființarea de plin drept a contractelor, au solicitat rezilierea contractelor de asistență juridică în temeiul art. 1549 și art. 1550 al. 1 din Noul Cod Civil.
În motivare, s-a arătat că pârâtul și-a asumat prin încheierea celor două contracte de asistență juridică, astfel cum reiese din clauza prev. de art. 1.1 din contract, să realizeze operațiunile prev. de art. 3 din Legea nr. 51 din 1995 în fața firmelor de asigurare, în fața instanțelor judecătorești și în fața altor instituții și organe, în vederea obținerii despăgubirilor la care erau îndreptățiți ca urmare a decesului într-un accident auto a lui O. F..
Determinarea obiectului contractului s-a făcut în termeni generali prin trimitere la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51 din 1995, rezultând ca demersurile la care s-a obligat pârâtul aveau să fie extrajudiciare sau judiciare, urmând a se concretiza ca rezultat în obținerea despăgubirilor datorate..
Data asumării acestui deziderat a fost data de 17.02.2012.
După acest moment nu au existat acte de executare a contractului din partea pârâtului, acesta manifestând o continuă pasivitate, în paralel cu care la 30.04.2013 s-a pronunțat sentința civilă nr. 391 a Tribunalului V. prin care au obținut despăgubirile, fără vreo prestație din partea pârâtului.
Considerentele expuse se încadrează în ipoteza art. 1557 al. 1 din NCC. Obligațiile asumate de către pârât nu mai pot fi executate după data hotărârii judecătorești, fiind o imposibilitate definitivă și totală de executare, atât timp cât finalitatea vizată de executarea contractului a fost atinsă prin hotărârea judecătorească. Obligațiile contractuale prev. de art. 1.1 sunt obligații importante dat fiind că obținerea despăgubirilor reprezintă scopul pentru care s-a contractat. Dispozitivul normei juridice prevede expres sancțiunea care intervine față de contract și anume desființarea de plin drept a contractului începând cu data la care obligațiile nu pot fi executate.
În ce privește rezilierea contractelor de asistență juridică în condițiile art. 1549 cod civil și urm., obligațiile contractuale ale pârâtului constau în obținerea despăgubirilor, rezultat ce a fost atins prin hotărârea nr. 391 din 2013 a Tribunalului V., pârâtul neavând nici o contribuție. Necesitatea contractării altui avocat s-a născut din faptul că pârâtul timp de 6 luni după încheierea contractului nu a mai făcut nici un demers.
Având în vedere că în toată această perioadă de după data încheierii contractelor de asistență juridică activitatea pârâtului nu s-a concretizat în nici un demers echivalează cu neexecutarea contractului de către acesta. Această neexecutare este culpabilă și imputabilă pârâtului fiind atributul exclusiv al acestuia să formuleze cereri în numele reclamanților să provoace negocieri cu asiguratorul, să demareze acțiuni judiciare în instanță pentru atingerea rezultatului, fapte care nu s-au întâmplat.
Având în vedere lipsa prestațiilor nu pot fi obligați la plata onorariului forfetar, cu atât mai puțin la plata onorariului de succes. Această diferențiere este necesar a fi observată datorită faptului că onorariul forfetar este datorat în temeiul unei obligații de mijloace, pe când onorariul de succes este datorat în temeiul unei obligații de rezultat.
Nu se poate face dovada că s-ar fi făcut demersuri pentru realizarea rezultatului, pentru că nu există nici un demers asimilat activităților prin care trebuia să se realizeze contractul. Obligația pârâtului trebuie analizată prin prisma realizării rezultatului, obținerea despăgubirilor, ceea ce evident este contrazis de cuprinsul hotărârii judecătorești, unde apare numele altui avocat. Obligația de plată a onorariului de succes apare ca o obligație sub condiție suspensivă, condiție care nu s-a realizat, motiv pentru care nu datorează această plată, iar contractele se impun a fi reziliate.
Pârâtul Cabinetul de Avocat M. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii introductive a reclamanților. A invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția inadmisibilității, a solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că în urma încheierii cu cei doi reclamanți a contractelor de asistență juridică la 17.02.2012, a procedat la studierea dosarului cauzei, dosar înregistrat sub nr. 589/P/2012 la P. de pe lângă Judecătoria Bîrlad, apoi la redactarea și depunerea cererii de constituire de parte civilă în cauza penală solicitând pentru client daune materiale în cuantum de 10.000 lei și daune morale în cuantum de 500.000 EUR.
Având în vedere izvorul creanței, faptele de natură penală ce făceau obiectul dosarului penal, latura civilă a cauzei nu putea fi soluționată înainte de a se da o rezoluție finală în ceea ce privește latura penală, cu atât mai mult cu cât la acel moment legea penală în vigoare instituia principiul potrivit căruia penalul ține în loc civilul.
Ar fi fost imposibil să se stabilească obligația de plată a unor daune înainte de a se stabili existența infracțiunii, autorul ei, legătura de cauzalitate dintre actul material ce intră în componența infracțiunii și rezultatul vătămător pentru părțile civile. Astfel, a așteptat finalizarea cercetărilor și emiterea rezoluției procurorului prin care să fie clarificate toate aspectele premergătoare soluționării laturii civile, urmărind în același timp desfășurarea anchetei penale.
În cursul lunii februarie 2013 a sesizat faptul că activitatea în dosarul penal se apropia de final așa că a luat legătura cu reclamanții cărora le-a comunicat că a fost finalizată expertiza criminalistică dispusă în cauză și că urmează să se emită rezoluția finală în dosarul nr. 589/P/2012. Le-a comunicat că urmează să formuleze cerere de chemare în judecată împotriva asiguratorului pentru a câștiga timp până la emiterea rezoluției. Clienții nu au menționat nimic despre vreo intenție de a rezilia contractul, așa că a demarat demersurile necesare pentru a începe procesul civil cu asiguratorul Carpatica Asig în numele clienților.
La 7.03.2013 a fost emisă ordonanța procurorului de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a faptului că survenise și decesul celui care se făcea vinovat de producerea accidentului. Prezentându-se la Tribunalul V. pentru a depune cererea de chemare în judecată a aflat cu surprindere că fusese depusă o asemenea acțiune prin intermediul altui avocat T. N., încă din 10.08.2012 cu mult înainte ca în dosarul penal să se fi conturat situația de fapt. Mai mult reclamanții nu l-au informat cu privire la toate aceste demersuri.
Prin precizările depuse la dosar de avocatul T. N. au fost solicitate daune materiale de 20.000 EUR și daune morale de_ EUR. Ulterior după ce la dosarul cauzei au fost comunicate la solicitarea instanței actele de cercetare efectuate în dosarul penal, printre care și cererea de constituire de parte civilă cu suma de_ EUR redactată de pârât, avocatul tașcă a revenit cu precizări prin care arăta că de fapt pretențiile sunt de 20.000 EUR daune materiale și_ EUR daune morale.
Având în vedere că deși aceste precizări erau tardiv formulate, prin cererea de constituire de parte civilă redactată de pârât fuseseră formulate pretențiile chiar anterior depunerii acțiunii civile, instanța a admis plata unor daune morale în cuantum de_ EUR, mult peste cele precizate inițial de avocat T. N.. Rezultatul favorabil obținut de reclamanți se datorează în mare parte diligențelor pârâtului.
A invocat pârâtul excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al avocatului P. F. având în vedere că reclamanții i-au comunicat că nu au încheiat contract de asistență juridică cu acesta.
Cererea este inadmisibilă întrucât aceștia aveau deschisă calea contestației la executare împotriva titlului executoriu pentru a solicita anularea executării silite. De altfel, a demarat și procedura executării silite împotriva asigurătorului, fără a cunoaște că acesta achitase creanța în contul clienților, pentru că aceștia nu comunicaseră acest lucru. Prin cererea de chemare în judecată au încercat o eludare a legii, nemaifiind în termenul de 15 zile în care putea introduce contestația la executare, potrivit art. 714 din Codul de procedură Civilă.
A solicitat să se constate lipsa de obiect a cererii din punct de vedere al primului capăt de cerere întrucât contractul nu a fost reziliat unilateral de cabinetul pârât. Soluția dată de Tribunalul V. se datorează în mare parte și pârâtului, întrucât efectuase demersuri înaintea domnului avocat tașcă N., depunând cerere de constituire parte civilă în dosarul penal.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării contractelor de asistență juridică, se solicită a se avea în vedere că suspendarea ar împiedica ducerea mandatului la capăt. Chiar dacă reclamanții ar solicita o reziliere, tot ar fi subzistat în sarcina acestuia obligația de plată a unei sume de bani egale cu onorariul de succes, în aceleași condiții ca și în cazul în care raporturile contractuale s-ar fi derulat în mod normal până la final, întrucât rezilierea unilaterală se producea din voința clienților, independent de modul în care a desfășurat activitatea potrivit obligațiilor de diligență pe care pârâtul și le-a asumat prin încheierea contractelor de asistență juridică.
În ceea ce privește cele două capete de cerere formulate ulterior, a solicitat să se constate că nu există motiv pentru rezilierea de plin drept a contractelor de asistență juridică, în realitate neexistând nici o imposibilitate de executare totală și definitivă, privitoare la o obligație importantă asumată. Referitor la solicitarea de a se dispune rezilierea unilaterală a contractelor, a precizat pârâtul că se opune, și că așa cum a precizat anterior o astfel de reziliere nu i-ar exonera de obligația de plată a onorariului de succes stabilit, lucru pe care îl urmăresc.
Prin sentința civilă nr._/07.11.2014 Judecătoria Iași a admis în parte acțiunea, a respins ca neîntemeiate cererile privind constatarea nelegalității rezilierii unilaterale de către pârât a contractelor de asistență juridică cu nr._/2012 și_/2012 din 17.02.2012, respectiv a cererii privind desființarea de plin drept a acelorași contracte în conformitate cu art. 1557 NCC. A dispus rezilierea contractelor de asistență juridică cu nr._/2012 și_/2012 din 17.02.2012, ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale de către pârât. A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 4378,86 lei cheltuieli de judecată.
La pronunțarea acestei sentințe prima instanță a avut în vedere următoarele argumente:
,,Cererea privind constatarea nelegalității rezilierii unilaterale de către pârât a contractelor de asistență juridică cu nr._/2012 și_/2012 din 17.02.2012 se impune a fi respinsă având în vedere atât susținerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării cât și cele din răspunsurile la interogatoriu din care rezultă că pârâtul nu a înțeles să rezilieze cele două contracte. De altfel, această atitudine subiectivă este confirmată de cererile de executare silită formulate la 22.10.2013 împotriva reclamanților aflate pe rolul executorului judecătoresc E. P., în cuprinsul cărora pârâtul solicită plata sumelor prevăzute în cele două titluri executorii, reprezentând onorarii de succes.
Nici cererea privind desființarea de plin drept a celor două contracte întemeiată pe dispozițiile art. 1557 din Noul Cod Civil nu poate fi primită.
Astfel, imposibilitatea de executare este totală și definitivă, privește o obligație contractuală importantă, dar în cauză nu s-a produs nici un eveniment fortuit . Dimpotrivă, reclamanții sunt cei care văzând că pârâtul nu își îndeplinește obligațiile contractuale asumate, au apelat la serviciile de asistență juridică ale altui avocat și au obținut un titlu executoriu și apoi au primit sumele indicate în cuprinsul acestuia ca urmare a demersurilor efectuate de al doilea avocat. Astfel evenimentul fortuit este o împrejurare imprevizibila care determina producerea unei consecințe fără ca vreunei persoane sa i se poată retine vinovatia. Fiind situat dincolo de limita culpei, cazul fortuit nu exista atunci când făptuitorului i se poate imputa o culpa in producerea evenimentului. În nici un caz nu se poate afirma că pârâtul s-a aflat în imposibilitatea de executare din cauza unui eveniment fortuit.
Cu privire la ultimul capăt al cererii, instanța reține ca rezilierea sau rezoluțiunea contractului reprezintă sancțiuni pentru neexecutarea culpabilă a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului. Pentru ca rezoluțiunea să fie admisibilă, următoarele condiții se cer a fi îndeplinite: una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin, neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația, debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere.
Potrivit celor două contracte de asistență juridică ce fac obiectul cauzei, pârâtul s-a obligat la obținerea despăgubirilor cauzate prin decesul numitului O. F., onorariul de succes fiind datorat de reclamanții beneficiari ai serviciilor juridice în termen de 5 zile de la primirea sumelor reprezentând despăgubiri.
Este incontestabil faptul că singurul demers efectuat de pârât în calitate de avocat al reclamanților este reprezentat de depunerea la data de 28.02.2012 a cererii de constituire a reclamanților ca părți civile în dosarul penal privind cercetarea evenimentului rutier în legătură cu care a survenit decesul numitului O. F.. După această dată, pârâtul nu a mai efectuat nici un alt demers în obținerea despăgubirilor. Deși a susținut că ar fi fost împiedicat de principiul penalul ține în loc civilul să formuleze o cerere la instanța civilă, pârâtul se contrazice singur în cuprinsul întâmpinării afirmând că pentru a câștiga timp a informat reclamanții că ar intenționa să introducă o cerere pe rolul instanței civile anterior soluționării dosarului penal. Chiar existența titlului executoriu prin care reclamanții au obținut despăgubirile civile infirmă susținerile pârâtului. De altfel, este și firesc acest lucru, atât timp cât persoana vinovată de accident a decedat la momentul producerii evenimentului rutier, iar soluția de neîncepere a urmăririi penale putea fi ușor intuită, astfel cum rezultă din prevederile art. 9 și urm. din Codul de procedură penală aplicabil la data producerii faptei penale și constituirii dosarului penal. Acțiunea penală nu avea cum să fie pusă în mișcare întrucât intervenise decesul persoanei vinovate, conform art. 10 lit. g din CPP.
În conformitate cu art. 14 din CPP actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente. (2) Actiunea civila poate fi alaturata actiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila. (3) Repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile:
a) in natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare savirsirii infractiunii, prin desfiintarea totala ori partiala a unui inscris si prin orice alt mijloc de reparare;
b) prin plata unei despagubiri banesti, in masura in care repararea in natura nu este cu putinta.
(4) De asemenea, se acorda despagubiri banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila.
(5) Actiunea civila poate avea ca obiect si tragerea la raspundere civila pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.
La art. 15 se arată că persoana vatamata se poate constitui parte civila in contra invinuitului sau inculpatului si persoanei responsabile civilmente. (2) Constituirea ca parte civila se poate face in cursul urmaririi penale, precum si in fata instantei de judecata pina la citirea actului de sesizare. În continuare la art. 19 din CPP se arată că: (1) Persoana vatamata care nu s-a constituit parte civila in procesul penal poate introduce la instanta civila actiune pentru repararea pagubei materiale si a daunelor morale pricinuite prin infractiune. (2) Judecata in fata instantei civile se suspenda pina la rezolvarea definitiva a cauzei penale. (3) De asemenea, poate sa porneasca actiune in fata instantei civile persoana vatamata care s-a constituit parte civila sau pentru care s-a pornit din oficiu actiunea civila in procesul penal, dar acesta a fost suspendat. In caz de reluare a procesului penal, actiunea introdusa la instanta civila se suspenda. (4) Persoana vatamata care a pornit actiunea in fata instantei civile poate sa paraseasca aceasta instanta si sa se adreseze organului de urmarire penala sau instantei de judecata, daca punerea in miscare a actiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat dupa suspendare. Parasirea instantei civile nu poate avea loc daca aceasta a pronuntat o hotarire chiar nedefinitiva.
Prin urmare, apărările pârâtului în sensul că nu ar fi putut formula o cerere în fața instanței civile sunt contrazise de prevederile legale menționate anterior, iar cererea de constituire parte civilă nu a avut nici un efect întrucât nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și nu a fost începută urmărirea penală împotriva celui vinovat de accident, acesta fiind deja decedat.
Mai mult decât atât, dispozițiile art. 19 din CPP arată clar calea de urmat în situația de față, pârâtul preferând să nu efectueze nici un demers și invocând ulterior un principiu inaplicabil în speță. Susținerea că instanța civilă ar fi luat în considerare tocmai cererea de constituire parte civilă formulată de pârât în dosarul penal nu a fost dovedită.
Pârâtul nu a efectuat practic nici un demers apt să conducă la obținerea de către reclamanți a titlului executoriu sentința civilă nr. 391 din 30.04.2013 pronunțată de Tribunalul V., și apreciază instanța că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale pe care și le-a asumat prin cele două contracte de asistență juridică. Pârâtul nu a contactat asiguratorul pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, nu a învestit instanța civilă cu o cerere pentru obținerea despăgubirilor, în condițiile în care nu exista nici o acțiune penală care să paralizeze acest demers.
De altfel, ar fi o inechitate evidentă ca o parte contractantă care nu și-a îndeplinit rolul asumat la încheierea contractului să beneficieze de rezultatul obținut prin demersurile altei persoane la care reclamanții au apelat tocmai datorită faptului că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația.
Apreciind incidente dispozițiile art. 1549 din Noul Cod Civil, considerând că această ultimă cerere a reclamantilor este întemeiată, instanta urmeaza a o admite si a dispune rezilierea contractelor de asistență juridică cu nr._/2012 și_/2012 din 17.02.2012, ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale de către pârât, efectele urmând a fi cele prev. de art. 1554 din NCC’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul cabinet avocat M. C. solicitând admiterea apelului și respingerea acțiunii principale, arătând că urmare a contractului de asistență juridică încheiat cu reclamanții a studiat dosarul, a depus cererea de constituire de parte civilă; latura civilă nu putea fi soluționată înainte de a se da o soluție finală privitoare la latura penală, atât timp cât penalul ține în loc civilul. Or ar fi fost imposibil să se stabilească obligația de plată a unor daune înainte de a stabili existența infracțiunii, autorul ei, legătura de cauzalitate. A așteptat finalizarea cercetării panel și emiterea rezoluției procurorului, a încercat să ia legătura de mai multe ori cu reclamanții care nu răspundeau la telefon sau aveau telefonul închis. În luna februarie când a luat din nou legătura cu reclamanții le-a comunicat finalizarea expertizei cât și faptul că urma să formuleze o cerere de chemare în judecată împotriva asiguratorului, reclamanții nemenționând nimic despre intenția lor de a rezilia contractul. A aflat despre formularea unei acțiuni în despăgubiri împotriva asiguratului prin alt avocat din Baroul București. Rezultatul favorabil obținut de reclamanți se datorează în mate parte diligențelor pârâtului întrucât sumele acordate de instanță au fost simțitor mai mari decât cele tardiv formulate de avocatul din Baroul București.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate noi probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelul nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele motive:
Apelantul prin cererea de apel nu a formulat critici punctuale ale sentinței ci a reluat situația de fapt și apărările prezentate prin întâmpinarea de la fond, motiv pentru care și argumentele instanței de apel vor privi doar aceste apărări.
Astfel instanța de apel apreciază că în mod corect a considerat prima instanță că apărătorul Cabinet avocat M. C. nu și-a executat în mod culpabil obligațiile ce decurgeau din contractul de asistență juridică, fiind îndeplinite condițiile pentru rezilierea acestui contract pentru neexecutare.
În primul rând instanța constată că obligațiile principale din acest contract erau: pentru Cabinet avocat M. C. obținerea unor daune morale și materiale în urma litigiului prin asistența juridică asigurată, iar pentru reclamanți plata unui onorariu de succes de 10% din daunele materiale și 25% din daunele morale obținute.
Contrar susținerilor pârâtului, obligația sa, aferentă obținerii onorariului de succes, era una de rezultat, iar nu de diligență, fapt care rezultă din însăși logica mecanismului acestei negocieri. C., de vreme ce onorariul de succes este perceput ca un procent fix din sumele obținute, este evident că un astfel de onorariu nu există dacă cererea de despăgubiri este respinsă și nu se obține nici o sumă. Așadar plata onorariului de succes este condiționată de admiterea cererii de despăgubiri și obținerea unor daune.
Este adevărat că în contract este prevăzut și un onorariu pentru asistența juridică indiferent de rezultatul obținut (așadar aferent doar unei obligații de diligență), însă acest onorariu este de 10 lei, așadar simbolic, lipsit de valoare economică.
În consecință, onorariul de succes poate fi datorat pârâtului doar în condițiile admiterii cererii de despăgubiri ca urmare a asistenței juridice asigurate de acesta.
În cauză, așa cum ușor se poate observa, reclamanții au obținut despăgubiri constând în daune materiale și morale într-un litigiu civil declanșat împotriva asiguratorului, în care întreaga asistență juridică a fost asigurată de un alt apărător decât pârâtul. Așadar daunele au fost obținute într-un alt dosar, într-o altă procedură decât cea inițiată de pârât (civilă iar nu penală), și fără implicarea minimală a pârâtului.
În consecință se poate ușor afirma că obținerea daunelor morale și materiale de către reclamanți nu se datorează și nu are legătură nu vreo prestație a contractului de asistență juridică încheiat cu pârâtul, că rezultatul obligației asumate de pârât corelativ onorariului de succes nu a fost atins.
Deși pârâtul susține că admiterea cererii de despăgubiri în procedura civilă se datorează cererii de constituire de parte civilă formulată de pârât în cursul cercetării penale, acest lucru nu este confirmat de probe. C. formularea unei cereri de despăgubiri în procedura civilă nu este condiționată de formularea în prealabil a unei constituiri de parte civilă în procedura penală, cele două proceduri fiind alternative cu privire la obținerea de despăgubiri.
În al doilea rând nicăieri în dosarul civil nu este menționată ca fiind decisivă sau măcar relevantă pentru succesul cererii, constituirea de parte civilă din procesul penal. Acest lucru nici nu ar fi fost posibil având în vedere faptul că constituirea de parte civilă este cuprinsă într-o singură pagină, conținând doar datele de identificare ale părții și obiectul cererii, fără a detalia argumente sau probe.
Mai susține pârâtul că sumele obținute în procedura civilă i se datorează și prin prisma faptului că inițial, în procedura civilă, reclamanții solicitaseră doar 40.000 euro daune morale, pentru ca ulterior prin precizări să își majoreze pretențiile la 480.000 euro; or aceste precizării fiind tardive, este evident că prima instanță a avut în vedere, atunci când a dat despăgubiri peste limita de 40.000 euro (în concret 75.000 euro), constituirea de parte civilă din procedura penală.
Nici acest argument nu se susține întrucât, în primul rând sentința nu conține nici o referire la o astfel de tardivitate, iar în doilea rând, potrivit art. 132 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, reclamantul își poate mări oricând cuantumul pretențiilor, fără a i se putea opune o tardivitate. Așadar prima instanță atunci când a acordat reclamanților despăgubiri de peste 40.00 euro a avut în vedere nu cererea de constituire de parte civilă din penal (la care nu face nici o referire) ci cererea modificatoarea din procedura civilă.
Fiind stabilit așadar că rezultatul obligației asumate de pârât nu a fost atins prin contribuția pârâtului și că în consecință obligația de rezultat nu a fost executată, rămâne de verificat dacă această neexecutare este culpabilă.
Pârâtul se apără că reclamanții și-au angajat un alt apărător fără a fi fost înștiințat, că pasivitatea sa este justificată de așteptarea unui deznodământ în procedura penală.
Instanța de apel apreciază că în mod corect a apreciat prima instanță că obligația nu a fost executată în mod culpabil de către pârât.
Astfel, după formularea cererii de constituire de parte civilă (care, așa cum am arătat, conține doar obiectul ei) timp de 6 luni pârâtul nu a mai efectuat nici un demers în scopul accelerării procedurii, al finalizării ei sau al obținerii de probe. De asemenea pârâtul nu a făcut dovada că în tot acest timp ar fi contactat în vreun moment reclamanții pentru a le comunica demersurile făcute, pentru a le explica mecanismul procedurii astfel încât aceștia să își prefigureze un orizont de așteptare.
Or o astfel de perioadă de pasivitate este incompatibilă atât cu obligația de informare a clientului care decurge din asistența juridică cât și cu obligația de conștiinciozitate prev. de art. 40 din Legea nr. 51/1995.
În consecință nu se poate reproșa reclamanților că după 6 luni de pasivitate din partea pârâtului au apelat la un alt apărător și că au apreciat că pârâtul nu își execută obligația asumată.
Se mai apără pârâtul invocând faptul că pasivitatea sa este justificată de necesitatea de a aștepta finalizarea procedurii penale, că nu se putea intui deznodământul în ce privește persoana vinovată de accident.
Însă capacitatea de a anticipa, de a intui deznodământul procedurii, de a evalua probele este un atribut esențial al unui apărător, astfel că pârâtul nu se poate scuza așteptat finalizarea procedurii; acest aspect este cu atât mai valabil în condițiile în care șoferul implicat în producerea accidentului a decedat urmare a accidentului, iar accidentul s-a produs fără implicarea vreunui alt autoturism; așadar soluția putea fi ușor previzibilă.
Nici nu se poate reproșa reclamanților că nu au așteptat finalizarea procedurii penale, mai ales că, așa cum arătat rezultatul era previzibil, iar celeritatea este de asemenea un indicator calitativ al prestației apărătorului.
În consecință instanța urmează a respinge apelul reținând că prima instanță a făcut o apreciere corectă a condițiilor intervenirii rezilierii contractului de asistență juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de Cabinet avocat M. C. împotriva sentinței civile nr._/07.11.2014 a Judecătoriei Iași pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.06.2015.
Președinte pt. Judecător, pt. Grefier,
M.D. C.A.M. - aflat în C.O. S.O. - aflat în C.O.
Semnează președintele de complet semnează grefier delegat
M.D. O.L.
Red./tehnored. M.D.
5 EX./21.08.2015
Judecător fond: L. H.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 664/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 3080/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
