Pretenţii. Decizia nr. 625/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 625/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 625/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Mai 2015
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTOR – T. P.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 625/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul declarat de către C. L. De F. F. Șcheia și apelul declarat de către P. C. Șcheia în calitate de președinte al C. Locala De F. F. Șcheia împotriva sentinței civile nr. 7432 din 23 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata H. M. L., având ca obiect pretenții daune interese compensatorii.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16 aprilie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru23 aprilie 2015, 29 aprilie 2015 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 7432/23.05.2014, Judecătoria Iași a dispus următoarele: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul H. M. L., cu domiciliul în București, . ..2, . în contradictoriu cu C. L. Șcheia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în . și P. C. Șcheia, în calitate de Președinte al C. Locale Șcheia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Obligă pârâții C. L. Șcheia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și P. C. Șcheia, în calitate de Președinte al C. Locale Șcheia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să achite reclamantului suma de_ lei, reprezentând daune compensatorii pentru lipsa de folosință a suprafeței de teren de 40,50 ha ce face obiectul Hotărârii nr. 2145/22.06.2010 a C. Județene Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, calculate pentru perioada 20.06.2009-20._.
Obligă pârâții să achite reclamantei suma de 7008,22 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii:
Prin Sentința Civilă nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 rămasă irevocabilă prin neapelare, fila 133-134, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H. M. L. și au fost obligate C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L. Șcheia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să întocmească documentația necesară emiterii și să elibereze titlul de proprietate în beneficiul reclamantei pentru suprafața de 40,5 ha teren situat pe raza comunei Șcheia, jud. Iași
Prin Sentința Civilă nr. 3476 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2006 rămasă irevocabilă prin nerecurare, filele 135-137, a fost obligată C. L. Șcheia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să plătească reclamantei daune cominatorii de câte 200 lei zi/întârziere începând cu data primirii somației nr. 498/21.08.2006 și până la punerea efectivă în posesie cu suprafața de teren conform sentinței civile nr. 7944/15.09.2004. De asemenea, au fost obligați reprezentanții C. Județene de fond funciar Iași să emită reclamantei titlul de proprietate după ce vor primi documentația necesară de la C. L. de fond funciar Șcheia cu privire la suprafața de 40,5 ha teren situat pe raza comunei Șcheia, jud. Iași, cu plata daunelor cominatorii de 200 lei zi/întârziere de la primirea documentației și până la întocmirea titlului de proprietate.
Potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991 în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.
De asemenea, conform art. 580 indice 3 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865 incident în prezenta cauză, dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile.
Literatura de specialitate a arătat ca daunele cominatorii constau . bani pe care debitorul trebuie sa o plateasca pentru fiecare zi de intarziere - sau pentru o alta unitate de timp: saptamana, luna - pana la executarea obligatiei. Instanta retine ca - initial - aceasta institutie a fost o creatie a practicii judiciare, neavand nici o reglementare legala. Ulterior, in materia fondului funciar, a fost reglementata posibilitatea acordarii daunelor cominatorii numai in anumite cazuri expres si limitativ prevazute de lege.
Așa cum s-a arătat mai sus, potrivit art. 64 alin. 1 si 2 din Legea 18/ 1991 în forma în vigoare la data înregistrării cererii, in cazul in care comisia locala refuza inmanarea titlului de proprietate emis de comisia judeteana sau punerea efectiva in posesie, persoana nemultumita poate face plangere la instanta in a carei raza teritoriala este situat terenul; daca instanta admite plangerea, primarul va fi obligat sa execute de indata inmanarea titlului de proprietate sau, dupa caz, punerea efectiva in posesie, sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii pentru fiecare zi de intarziere, anume stabilite de instanta.
Creanța ce reprezintă daune cominatorii nu este certă și lichidă în sensul dispozițiilor art. 379 din Codul de Procedură Civila. Prin urmare, ori de câte ori executarea în natură a obligației este posibilă, iar debitorul refuză culpabil să-și execute această obligație, creditorul trebuie să solicite convertirea daunelor la valoarea reală a prejudiciului. Această transformare a daunelor cominatorii este justificată de faptul că, dacă nu ar fi permisă, s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.
Prin Recursul in interesul legii, Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 s-a stabilit că hotararea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibila de executare silita, la cererea creditorului, in limita daunelor-interese dovedite.
Având în vedere materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, cât și dispozițiile legale mai sus analizate, instanța constată că apărările pârâților nu pot fi reținute, obligația prevăzută de Sentința Civilă nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 rămasă irevocabilă prin neapelare, fila 133-134, nu a fost executată până la pronunțarea Sentinței civile nr. 3476 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2006 rămasă irevocabilă prin nerecurare, filele 135-137, și nici până la acest moment, culpa neexecutării aparținând pârâților.
În ceea ce privește apărările pârâților cu privire la temeinicia Sentinței Civilă nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 rămasă irevocabilă prin neapelare, fila 133-134, acestea nu pot fi avute în vedere la acest moment, această hotărâre judecătorească bucurându-se de autoritatea de lucru judecat până la desființarea sau modificarea sa printr-o cale extraordinară de atac.
Autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale, aceea de exceptie procesuala (conform art. 1201 din Codul civil în vigoare până la 1.10.2011 si art. 166 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865) si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) din Codul civil în vigoare până la 1.10.2011).
Daca in manifestarea sa de exceptie procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazuta de art. 1201 din Codul civil în vigoare până la 1.10.2011 (obiect, parti, cauza), nu tot astfel se intampla atunci cand acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) din Codul civil în vigoare până la 1.10.2011, in relatia dintre parti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.
Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii, cu respectarea proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite. În speță, principiul puterii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, puterea lucrului judecat extinzându-se, la fel ca și autoritatea de lucru judecat. și asupra statuărilor asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident.
Totodată, nici apărările privind lipsa culpei pârâților în neexecutarea hotărârilor judecătorești nu pot fi reținute având în vedere că Sentința Civilă nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 a devenit executorie în anul 2004, iar dreptul de proprietate a fost recunoscut reclamantei în anul 2000 prin Hotărârea 140/18.09.2000 a C. Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fila 51-56. Dacă pârâții și-ar fi executat obligația ce rezultă din cele două hotărâri în termen legal, imediat ce au fost pronunțate, nu s-ar fi ajuns în situația imposibilității executării pentru lipsa rezervei de teren în . nivelul anilor 2006-2007, pârâții au solicitat conform dispozițiilor fondului funciar, relații de la unitățile administrativ teritoriale alăturate, în vederea executării titlului executoriu, filele 83-92.
Prin urmare, pârâții își invocă propria culpă pentru a justifica imposibilitatea de executare a titlului executoriu. Or, „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, nimeni nu poate invoca in sustinerea intereselor sale propria sa culpa si nici sa se apere valorificand un asemenea temei.
Prin neexecutarea Sentinței Civilă nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 și a Hotărârii nr. 140/18.09.2000 a C. Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, i s-a adus atingere atât dreptului de acces la justiție cât și dreptului de proprietate al reclamantei, drepturi protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, dreptul de acces la justiție garantat de art. 6 din Convenție, protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive, care într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (hotărârile Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Culegere 1997-II, p. 510-511, paragraful 40; Burdov împotriva Rusiei, Cererea nr. 59.498/00, paragraful 34, 7 mai 2002; Ruianu împotriva României, Cererea nr. 34.647/97, 17 iunie 2003, S. P. împotriva României, Cererea nr._/99, paragraful 64).
În Hotărârea S. P. împotriva României, Cererea nr._/99, Curtea Europeană de Justiție a considerat că, dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unei hotărâri judecătorești, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea într-un mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri (a se vedea hotărârile Immobiliare Saffi împotriva Italiei, 28 iulie 1999, Culegere 1999-V, paragrafele 63 și 66; Satka și alții împotriva Greciei, Cererea nr. 55.828/00, paragraful 57, 27 martie 2003).
Dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești este unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție (a se vedea Hotărârea Hornsby împotriva Greciei, precitată, paragraful 40). Curtea Europeană de Justiție consideră că dreptul de acces la justiție nu este absolut (hotărârile Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 21 februarie 1975, . nr. 18, p. 18, paragraful 36, și Waite și Kennedy împotriva Germaniei [MC], Cererea nr. 26.083/94, paragraful 50, CEDO 1999-1) și că reclamă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului. Statele contractante se bucură, în această materie, de o oarecare marjă de apreciere. Limitele impuse nu restrâng accesul oferit individului într-o asemenea manieră încât să aducă atingere chiar substanței dreptului. O asemenea limitare nu este conformă cu art. 6 alin. 1 din Convenție decât în măsura în care ea vizează un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Dacă limitarea este compatibilă cu aceste principii, art. 6 alin. 1 nu este încălcat (Cauza Prințul Hans A. II al Liechtensteinului împotriva Germaniei [MC], Cererea nr. 42.527/98, paragraful 44, CEDO 2001-VIII).
Prin neexecutarea Sentinței Civilă nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 până la data introducerii prezentei cereri, respectiv 20.06.2012, reclamanta a suferit o limitare în ceea ce privește dreptul său la executarea unei hotărâri judecătorești. Rămâne de analizat dacă această limitare este compatibilă cu art. 6 alin. 1 din Convenție.
Având în vedere motivele invocate de către pârâte în prezenta cauză, așa cum au fost ele analizate mai sus, respectiv invocarea propriei culpe pentru a justifica imposibilitatea de executare a titlului executoriu la care nu s-ar fi ajuns dacă ar fi depus diligențele necesare în termenul legal, instanța constată că nerespectarea Sentinței Civilă nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 este o restricție nejustificată și, deci, o limitare incompatibilă cu art. 6 alin. 1 din Convenție.
În ceea ce privește atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamantei, instanța constată că pentru a aprecia dacă reclamanta avea un "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, trebuie să se stabilească dacă Hotărârea nr. 140/18.09.2000 a C. Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a dat naștere în beneficiul acesteia unei creanțe suficient stabilite pentru a fi exigibilă (a se vedea hotărârile Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis împotriva Greciei din 9 decembrie 1994, . nr. 301-B, p. 84, paragraful 59; Burdov împotriva Rusiei, precitată, paragraful 40; Jasiuniene împotriva Lituaniei, paragraful 44).
Astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin Sentința Civilă nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 rămasă irevocabilă prin neapelare, această hotărâre a C. Județene impunea pârâților obligația de a întocmi documentația și de a pune în posesie reclamanta cu suprafața de teren de 40,50 ha. Această hotărâre a C. Județene, care nu a fost niciodată desființată, a dat naștere în beneficiul reclamantei unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional.
Această hotărâre nu a fost executată conform dispozitivului său și neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente. Rezultă că imposibilitatea pentru reclamantă de a obține executarea completă a acesteia constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (a se vedea hotărârile Burdov împotriva Rusiei, precitată, paragraful 40, și Jasiuniene împotriva Lituaniei, paragraful 45).
Invocarea propriei culpe pentru a justifica imposibilitatea de executare a acestei hotărâri face dovada unei ingerințe nejustificate a dreptului de proprietate a reclamantei.
Față de aceste considerente, instanța constată că prin respingerea prezentei cereri de chemare în judecată s-ar continua limitarea dreptului reclamantei de proprietate cât și cel de acces la justiție.
Cu privire la cuantumul daunelor-interese compensatorii, instanța reține că acestea reprezintă despăgubiri în bani a căror plată incumbă debitorului pentru repararea prejudiciului încercat de creditor ca urmare a neexecutării (totale sau parțiale) ori a executării defectuoase a obligațiilor asumate de debitor. Finalitatea acestor daune este repararea integrală a prejudiciului cauzat creditorului, asigurând repunerea acestuia în situația patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligația debitorului ar fi fost executată întocmai.
Atingerea acestei finalități comportă necesarmente ca daunele interese compensatorii să conțină două elemente, și anume: valoarea pierderii efectiv suferite de creditor (damnum emergens) și valoarea câștigului nerealizat (lucrum cessans). Ca regulă, acestea trebuie să acopere numai daunele directe și previzibile, iar nu și pe acelea indirecte și imprevizibile. Determinarea cuantumului trebuie făcută de către instanța de judecată prin stabilirea valorii pagubei supuse reparațiunii la momentul pronunțării sentinței de obligare a debitorului la plată, deoarece numai astfel poate fi înfăptuită repararea integrală a pagubei suferite de creditor.
Având în vedere raportul de expertiză judiciară realizat în prezenta cauză de către expertul tehnic judiciar A. M., filele 164-169, instanța constată că prejudiciul suferit de către reclamantă ca urmare a neexecutării obligației de către pârâți este reprezentat de_ lei.
Față de dispozițiile art. 64 alin 2 din Legea nr. 18/1991 cât și dispozitivul Sentinței Civile nr. nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 rămasă irevocabilă prin neapelare, instanța urmează a obliga pârâții C. L. Șcheia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și P. C. Șcheia, în calitate de Președinte al C. Locale Șcheia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să achite reclamantului suma de_ lei, reprezentând daune compensatorii pentru lipsa de folosință a suprafeței de teren de 40,50 ha ce face obiectul Hotărârii nr. 2145/22.06.2010 a C. Județene Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, calculate pentru perioada 20.06.2009-20._.
Conform art. 274 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865 instanța va obliga pârâții să achite reclamantei suma de 7008,22 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa de timbru, timbru judiciar aferente pretențiilor admise și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe au promovat recurs C. L. de F. F. Șcheia și P. .>
Recurenta C. L. de F. F. Șcheia a criticat sentința ca fiind lipsită de temei. A precizat că nu este posibilă punerea în posesie a reclamantei pe raza . nivelul comunei nu există teren, situație cunoscută de reclamantă încă din anul 2003. Instanța de fond trebuia să stabilească dacă refuzul C. L. de F. F. Șcheia de a o pune pe petentă în posesie este justificat sau nu. Numai în cazul refuzului nejustificat este legală sancționarea C. L. de F. F. Șcheia și a P. . la plata daunelor cominatorii. În timpul soluționării cauzei, recurenta a făcut numeroase demersuri, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din HG 890/2005, atât la C. Județeană Iași cât și la Agenția Domeniilor Statului, pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 7944/15.09.2004. A mai precizat recurenta că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale ( art. 998, 999 Cod Civil) întrucât nu este dovedită fapta ilicită a recurentei ( atâta timp cât pe raza comunei nu este teren disponibil pentru ca intimata să fie pusă în posesie). Recurenta a depus toate diligențele pentru punerea în posesie a reclamantei, sens în care invocă și imposibilitatea fortuită de executare, care constituie un mod de stingere a obligației. Refuzul de întocmire a documentației prealabile emiterii titlului de proprietate, înaintarea acesteia la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară precum și punerea în posesie sunt justificate întrucât fostul amplasament a făcut obiectul unor cereri anterioare de reconstituire a dreptului de proprietate. Astfel, nu este posibilă reconstituirea pe vechiul amplasament, singurele posibilități fiind fie acordarea de teren pe raza comunelor învecinate fie acordarea de despăgubiri pentru terenul în discuție. În mod greșit instanța de fond a respins obiecțiunile la expertiza tehnică judiciară efectuată de către expertul A. C., fără a se lua în considerare susținerile C. L. de F. F. Șcheia care erau întemeiate. A făcut recurenta precizări cu privire la producția agricolă și prețul acesteia, reținute eronat de către expert.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod proc. civ.
Recurentul P. . susținut aceleași motive în cererea sa de recurs.
Prin motivele completatoare de recurs, C. L. de F. F. Șcheia și P. . lipsa calității procesuale pasive a C. L. de F. F. Șcheia prin raportare la disp. art. 64 din Legea nr. 18/1991.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Față de valoarea obiectului cauzei stabilită la instanța de fond – 187.361 lei –, având în vedere disp. art. 282 ind. 1 Cod proc. Civ – Tribunalul a calificat ca apel calea de atac în prezenta cauză.
În această fază procesuală s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către C. L. de F. F. Șcheia, tribunalul constată că aceasta nu este întemeiată. Astfel, calitatea procesuală pasivă a C. L. de F. F. Șcheia în cauza de față derivă din sentința civilă nr. 7944/15.09.2004 și sentința civilă nr. 3476/29.03.2007 ambele pronunțate de Judecătoria Iași prin care C. L. de F. F. Șcheia împreună cu C. Județeană de F. F. Iași au fost obligate la întocmirea documentației și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 40,5 ha pe raza . fost obligate la plata de daune cominatorii câte 200 lei/zi până la aducerea la îndeplinire a dispozițiilor sentinței civilă nr. 7944/15.09.2004 . Prin urmare este evidentă identitatea dintre persoana chemată în judecată și subiectul raportului juridic litigios, excepția fiind neîntemeiată.
Pe fond, analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, motivele invocate și dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul constate fondate apelurile formulate, în limita următoarelor considerente:
Prin sentința civilă nr. 7944/15.09.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004 C. L. de F. F. Șcheia împreună cu C. Județeană de F. F. Iași au fost obligate la întocmirea documentației și eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantei H. M. L. pentru suprafața de 40,5 ha pe raza .> Prin sentința civilă nr. 3476/29.03.2007 pronunțată de Judecătoria Iași C. L. de F. F. Șcheia împreună cu C. Județeană de F. F. Iași au fost obligate a plata de daune cominatorii câte 200 lei/zi până la aducerea la îndeplinire a dispozițiilor sentinței civilă nr. 7944/15.09.2004.
Întrucât obligația dispusă de către instanță nu a fost adusă la îndeplinire, creditorii – reclamanți au formulat prezenta acțiune (la data de 20.06.2012) în care solicită, în temeiul dispozițiilor art. 5803 alin. 2 Cod procedură civilă, obligarea C. locale de fond funciar Șcheia la plata de daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației impusă de către instanță.
Art. 5803 alin. 2 Cod procedură civilă avea următorul conținut la data introduceri acțiuni:
„Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzută la alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune – interese;
În acest din urmă caz, dispozițiile art. 574 Cod procedură civilă sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Raportat la toate actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul constată că în mod corect a argumentat instanța de fond existența unei atitudini culpabile a debitoarei C. locale de fond funciar Șcheia în îndeplinirea obligaților statuate în dispozitivul (sentința civilă nr. 7944/15.09.2004, la data pronunțării sentinței recurate – 23.05.2014 – împlinindu-se 10 ani de când titlul executoriu nu a fost pus în executare de către autorități).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive implică o încălcare a art. 6 alin. 1 al Convenției, mai ales atunci când obligația de a executa respectiva hotărâre revine unei autorități administrative.
Deși C. L. de F. F. Șcheia invocă în repetate rânduri lipsa de culpă pentru neemiterea titlului de proprietate, C.E.D.O. a stabilit într-o situație similară (Cauza Forno împotriva României) că „autoritățile trebuiau să informeze reclamanta prin intermediul unei decizii formale cu privire la pretinsa imposibilitate obiectivă de executare a hotărârii menționate sau să efectueze demersurile necesare pentru executarea acesteia”.
.Reclamantul a invocat în cererea sa încălcarea art. 1 din Protocolul 1 (CEDO) apreciind că dreptul său de proprietate a fost încălcat prin neexecutarea deciziei civile care îi consacră dreptul său de proprietate.
Tribunalul constată că această aserțiune este susținută de practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit în numeroase cauze că executarea unei hotărâri, indiferent cărei instanțe îi aparține, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din „proces” în sensul articolului 6 al Convenției. „Dreptul la un tribunal va fi iluzoriu dacă un stat ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână inactivă în detrimentul unei părți (Imobiliara Saffi contra Italiei). În jurisprudența Curții, hotărârea judecătorească prin care se recunoaște părții dreptul de a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra unui bun constituie un bun în sensul articolului 1 din Protocolul 1 CEDO. Potrivit acestui text de lege „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. În aplicarea acestui text, Curtea a arătat (cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei) că, atunci când autorităților administrative li se cere să ia măsuri prin care să reconstituie proprietatea reclamantului, hotărârea judecătorească conferă acestuia o creanță suficient de stabilă, susceptibilă de executare silită, ceea ce constituie un bun în înțelesul convenției. Cum reclamantului i s-a recunoscut dreptul asupra suprafeței de 9,8 ha teren, i se datorează de către stat exercitarea obligațiilor pozitive ale acestuia în măsură să aducă la îndeplinire efectivă și în totalitate dreptul reclamantului în modalitatea stabilită în cuprinsul deciziei civile nr. 581/1.07.2005. Omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive implică o încălcare a articolului 6 alin. 1 al Convenției, mai ales atunci când obligația de a executa respectiva hotărâre revine unei autorități administrative.
Pentru aceste aspecte, reclamantul este îndreptățit la o cerere în reparație care nu trebuie să se raporteze însă la criteriile stabilite prin expertiza efectuată în cauză (valoarea producției agricole pe care ar fi obținut-o reclamanta de pe suprafața de teren în litigiu ).
Este adevărat că imposibilitatea reclamantei de a folosi terenul are la bază culpa pârâtei care nu a procedat la punerea în posesie a reclamantei, deși reclamantul deține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care i s-a constatat dreptul de proprietate asupra terenului. Însă suma pretinsă cu titlu de lipsă de folosință are un caracter speculativ, posibilitatea și randamentul unei locații fiind în funcție de mai multe variabile. În acest sens este și jurisprudența Curți Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza R. împotriva României, Curtea a reținut că: „În ceea ce privește sumele solicitate pentru nefolosința apartamentului, calculate în funcție de prețul de locație al acestui bun, Curtea nu ar aloca vreo sumă în acest scop, ținând seama, pe de o parte, de faptul că a dispus restituirea apartamentului ca compensare în sensul art. 41 din Convenție și, pe de altă parte, de faptul că acordarea unei sume în acest scop ar ascunde în speță un caracter speculativ, posibilitatea și randamentul unei locații fiind în funcție de mai multe variabile” (cauza R. împotriva României, cauza P. împotriva României).
Prin urmare deși se reține și de către Tribunal o încălcare a art. 1 Protocolul 1 din Convenție și a art. 6 CEDO, acesta constată că despăgubirea ce i se cuvine reclamantului pentru tergiversarea punerii în posesie nu poate avea ca obiect suma de_ lei, neexistând o legătură directă de cauzalitate între culpa autorităților și pretinsele foloase pe care reclamantul le-ar fi obținut din producția agricolă a terenului. Astfel pe de o parte, C. nu poate fi asimilată situației în care o persoană – fizică sau juridică – ocupă efectiv terenul aparținând altei persoane – caz în care într-adevăr despăgubirea are în vedere lipsa de folosință a terenului – iar pe de altă parte valoarea prejudiciului – așa cum a reținut și C.E.D.O. ar ascunde un caracter speculativ „posibilitatea și randamentul unei locații fiind în funcție de mai multe variabile”. De asemenea, tribunalul ține să reamintească că reclamantul este în continuare beneficiarul deciziei de reconstituire și că nici o altă hotărâre judecătorească nu îi neagă sau anulează dreptul său deja stabilit iar despăgubirea solicitată nu trebuie să înlocuiască sau să echivaleze acest drept.
În considerarea celor de mai sus, tribunalul apreciază că o sumă de 40.000 lei reprezintă o despăgubire rezonabilă pentru neaducerea la îndeplinire de către C. L. de F. F. Șcheia a dispozițiilor hotărârilor judecătorești invocate mai sus .
Față de toate aceste considerente, tribunalul va admite apelurile, va schimba în parte în parte sentința apelată și va dispune obligarea C. și a pârâtului P. . către reclamantă a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune interese.
Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâta C. Locala de fond funciar Scheia
Admite apelurile declarate de pârâții C. Locala de fond funciar Scheia și P. comunei Scheia împotriva sentinței civile nr. 7432/23.05.2014 a Judecătoriei Iași, sentința pe care o schimba în parte, in sensul ca:
Obliga pârâții sa plătească reclamantului suma de 40.000 lei cu titlu de daune compensatorii pentru lipsa de folosință a suprafeței de teren de 40,50 ha pentru perioada 20.06._12.
Păstrează dispozițiile referitoare la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.05.2015.
Președinte, M. M. | Judecător, P. T. | |
Grefier, G. I. |
Red- M.M.
Tehnored. M.M.+I.G.
6 ex. – 16.10.2015
Judecător fond: C. I.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 590/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 677/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
