Contestaţie la executare. Decizia nr. 134/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2012 în dosarul nr. 134/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător – S. C.
Judecător - M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 134
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta C. - C. DE A. DE S. I. împotriva sentinței civile nr. 2008/06.07.2011 pronunțată de Judecătoria P. ,intimată M. I.-M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.242 C., constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 2008/06.07.2011 Judecătoria P. a dispus în sensul că:
„Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea M. I.-M., cu domiciliul în mun. P., ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata C. - C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI, cu sediul în mun. Iași, .. 18-20, jud. Iași.
Anulează formele de executare emise de intimată în dosarul de executare nr. 6788/2010.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.”
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei P. la data de 10.01.2011 sub nr._, contestatoarea M. I.-M. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI, contestație la executare silită împotriva somației de plată nr._/21.12.2010 emise de intimată în sarcina contestatoarei.
În motivarea cererii, s-a precizat că nu a avut cunoștință de faptul că datorează sumele imputate. Comunicarea titlului executoriu și a somației s-a făcut cu vicii mari de procedură, în sensul că acestea nu cuprind eementele obligatorii prevăzute de legislația în vigoare.
Contestația la executare nu a fost motivată în drept.
Contestația la executare a fost legal taxată și timbrată.
În dovedirea contestației la executare, contestatoarea a depus înscrisuri (filele 3-6).
Legal citată, intimata C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare și reiterând motivele de fapt și de drept care au condus la întocmirea actelor de executare contestate.
La solicitarea instanței a fost anexată fotocopia dosarului de executare, certificată pentru conformitate cu originalul.
În cadrul cercetării judecătorești s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile administrate ca probă în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 11.10.2010, intimata a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr. 2725 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Decizia stabilește, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligația de plată a următoarelor sume: 242 lei, cu titlu de contribuție datorată, 429 lei, cu titlu de dobânzi și 45 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicat contestatoarei prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv nr._ din 11 octombrie 2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatoarei contribuabile.
În baza deciziei de impunere nr. 2725 din 11.10.2010 au fost emise în sarcina contestatoarei somația de plată și titlul executoriu nr. 6988/21.12.2010, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 2725/11.10.2010 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, iar în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatoarei decizia de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu nr. 6988/21.12.2010.
De asemenea, instanța are în vedere faptul că raportul juridic presupus creat între intimată, pe de o parte, și contestatoare, pe de altă parte, este reglementat de Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, în baza căreia contestatorului i-au revenit în sarcină obligații a căror nerespectare au dus la nașterea titlului executoriu contestat prin acțiunea de față.
Potrivit art. 211 din Legea nr. 95/2006, sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul in Romania și fac dovada plătii contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. In aceasta calitate, persoana in cauza incheie un contract de asigurare cu casele de asigurari de sanatate, direct sau prin angajator, al carui model se stabileste prin ordin al presedintelui C. cu avizul consiliului de administratie.
In art. 218 alin. 2 lit. a din același act normativ, legiuitorul, enumerând drepturile ce revin persoanelor asigurate, arată ca acestea au dreptul să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum și casa de asigurari de sanatate la care se asigura, in conditiile prezentei legi si ale contractului-cadru.
De asemenea, art 215. alin.3 prevede ca persoanele fizice care realizeazã venituri din activitãți independente sunt obligate sã depunã la casele de asigurãri de sãnãtate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile fațã de fond.
Art. 257 alin.2 lit. b. din Legea nr. 95/2006 vorbeste despre persoana asigurata ce are obligația de plata a contribuțiilor lunare pentru asigurările de sănatate în baza cărora intimata a stabilit contribuțiile si accesoriile datorate fondului de asigurări de sănătate.
Din economia dispozițiilor mai-sus citate, rezulta ca aceasta calitate de asigurat nu se naște ope legis, fiind un drept al persoanei juridice sau fizice, care este libera sa isi aleaga casa de asigurari de sanatate cu care sa incheie contractul de asigurare
In concluzie, pentru a avea calitatea de asigurat si, in consecinta, de a fi ținut la îndeplinirea obligațiilor de plata a contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie ca intre intimata CAS I. si contestator sa existe un contract de asigurare. In baza acestui contract, contestatorul beneficiaza de serviciile medicale in schimbul platii periodice a contributiilor calculate in raport de veniturile obținute. Din actele dosarului nu rezulta ca intre contestatoare si intimata CAS I. sa existe incheiat un astfel de contract de asigurare.
F. de cele expuse anterior, instanța va admite contestația la executare și va anula somația de plată și titlul executoriu nr. 6988/21.12.2010 emise de intimată în sarcina contestatoarei.
În virtutea principiului disponibilității, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. -C. de Asigurări de Sănătate Iași solicitând modificarea în tot a sentinței și respingerea contestației la executare. Motivează recursul prin aceea că nu se poate asimila actul administrativ fiscal cu un act de executare silită propriu zisă, cele două noțiuni fiind distincte și supuse unor proceduri și căi de atac distincte.
Dispozițiile din codul de procedură fiscală cu privire la comunicarea actelor administrativ fiscale sunt dispoziții speciale față de cele ale codului de procedură civilă, iar prin faptul că a ales să comunice actul administrativ fiscal prin publicitate a respectat disp. art. 44 alin 3 din OG 92/2003 conform cărora comunicarea prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, devenind o modalitate alternativă și valabilă, care nu contravine principiilor generale din Codul de procedură Civilă.
Invocă recurenta și disp. Deciziei nr. XIV din 05.02.2007 a ÎCCJ cu privire la necompetența Judecătoriei de a analiza aspectele de legalitate ale comunicării deciziei de impunere.
În plus, arată recurenta că în mod eronat a reținut Judecătoria că nu s-a făcut dovada unui contract de asigurare cu intimata, conform legii fiind asigurați toți cetățenii români.
Solicită, în consecință, admiterea recursului.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, invederând faptul că sentința recurată este temeiniciă și legală, recurenta neprocedând la comunicarea legală a vreunui titlu de creanță, iar intenția legiuitorului a fost aceea de a se încheia contracte de asigurare în forma scrisă, relativ la fondul cauzei arătând că potrivit adeverinței emise de ANAF reiese că în anul 2005 intimata nu a avut nici un venit din activități independente.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, astfel că îl va respinge, pentru considerentele ce succed:
Comunicarea prin publicitate a actelor administrative fiscale reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art.44 alin.(2) lit.a)-d) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. Textul de lege menționat enumera aceste modalități fără să conțină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite. Însă, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia 536/2011 enumerarea pe care o conțin nu este întâmplătoare, ci modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor.
Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit.a), constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit.b), și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit.c), comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit.d) se menționează comunicarea prin publicitate, a cărei descriere se găsește în textul de lege menționat.
În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit.a)- d), obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art.44 alin.(2).
De altfel, în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr.667 din 30 aprilie 2009 și de Decizia nr.891 din 6 iulie 2010, Curtea Constituțională a reținut, în mod judicios, că prevederile art.44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Curtea a observat, cu acele prilejuri, că este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative.
Reține Tribunalul astfel că prima instanță a statuat corect asupra modului greșit de comunicare, reținând că art.44 alin.(4) din aceeași ordonanță prevede că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător și în materia comunicării actelor administrative fiscale, ceea ce înseamnă că este incident art.95 alin.4 din Codul de procedură civilă, în sensul că, în cazul comunicării cu rea-credință prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele săvârșite ulterior acestui moment.
Cum Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o lege specială, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, interesul organelor fiscale de aducere la cunoștința contribuabilului a existenței unei obligații fiscale al cărei creditor este însuși statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalități care să asigure aducerea efectivă la cunoștința contribuabilului despre existența unor obligații fiscale în sarcina sa.
Așa fiind, legiuitorul a prevăzut că actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate și în cazul în care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, însă, trebuie ca, anterior recurgerii la această modalitate, să fi fost respectată cu strictețe ordinea prevăzută în art.44 alin.(2) lit.a)-c) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, astfel încât comunicarea prin publicitate să reprezinte doar o modalitate ultimă și subsidiară, după cum a remarcat și Curtea Constituțională în jurisprudența mai sus citată, constatând prin Decizia 536/2011 că dispozițiile art.44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art.44 alin.(2) lit.a)-d) din aceeași ordonanță.
Pentru aceste considerente, apreciind că în mod corect a fost soluționată cauza de prima instanță, urmează ca Tribunalul, în temeiul disp. art. 312 alin 1 cod procedură civilă, să respingă recursul declarat de C. de Asigurări de Sănătate Iași împotriva sentinței civile nr. 2008/06.07.2011 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge recursul declarat de intimata C. de Asigurări de Sănătate Iași împotriva sentinței civile nr. 2008/06.07.2011 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 20.01.2012, în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. S.C. M.M. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
2 ex/20.02.2012
Jud. fond C. O. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 647/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 148/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
