Fond funciar. Decizia nr. 148/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2012 în dosarul nr. 148/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător – S. C.
Judecător - M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 148
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta C. JUDEȚEANĂ DE A. A L. F. F. IAȘI împotriva sentinței civile nr. 949/15.09.2011 a Judecătoriei Hîrlău, intimată Scutarașu V. E., având ca obiect fond funciar plângere la lg. 18/91.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde C. M. în calitate de procurator pentru intimată, lipsă fiind reprezentantul legal al recurentei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, motivat, semnat, scutit de plata taxei de timbru, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Interpelat fiind procuratorul intimatei precizează că a luat cunoștință de conținutul cererii de recurs, arată că numai are alte cererii de formulat.
Nemaifiind alte cererii de formulat ,instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:
P. sentința civilă nr. 949/2011 Judecătoria Hîrlău a dispus în sensul că:
„Admite în parte plângerea formulată de reclamanta Scutarașu V E., domiciliată în mun.Iași,.,nr.6,.,.,jud.Iași prin procurist Covaliuc N M.,în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de aplicare a legii fondului funciar Iași,jud.Iași, doar pentru suprafața de 1419 mp teren.
Dispune anularea în parte a hotărârii nr. 1117/23.03.2010 emisă de către pârâta C. Județeană Iași.
Obligǎ pârâta la reconstituirea pe cale judecătorească a dreptului de proprietate a unui teren în suprafață de 1419 mp, teren situat pe raza comunei Deleni județul Iași.
Ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată . »
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta Scutarașu V E., domiciliată în mun.Iași,.,nr.6,.,.,jud.Iași prin procurist Covaliuc N M., a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de aplicare a legii fondului funciar Iași,jud.Iași, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 1117/23.03.2010 emisă de către pârâta C. Județeană Iași, obligarea la reconstituirea pe cale judecătorească a dreptului de proprietate a unui teren în suprafață de 0,93 ha, situat pe raza comunei Deleni județul Iași, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,93 ha teren ce a aparținut defunctului Slǎbuțu Ghe. V., conform registrului agricol.
A învederat reclamantul că este moștenitorul acestui defunct în calitate de nepot de sorǎ, colateral privilegiat.
A susținut cǎ în mod nelegal ambele comisii de fond funciar i-au respins cererea sa.
În susținerea cererii, a fost solicitată proba cu înscrisuri, martori și expertizǎ tehnicǎ topometricǎ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 54 și urm. din Legea nr. 18/1991.
În termen legal, pârâta C. Județeanǎ de Fond F. Iași a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii reclamantului, ca neîntemeiatǎ.
A susținut pârâta cǎ reclamantul nu a formulat contestație împotriva referatului Comisiei Locale de Fond F. Deleni și cǎ reclamantul nu poate sǎ sesizeze direct instanța cu privire la aceastǎ cerere a sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile legilor de fond funciar.
În dovedire, a fost solicitatǎ proba cu înscrisuri.
În cursul judecății, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei hotǎrârea atacatǎ, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acesteia, procurǎ specialǎ și adresǎ; proba cu doi martori, declarațiile sub jurǎmânt ale acestora fiind atașate la dosar; precum și proba cu expertizǎ tehnicǎ topometricǎ, concluziile acesteia fiind atașate, de asemenea, la dosarul prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
În data de 23.03.2010, C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a emis hotărârea nr. 1117 prin care a validat propunerea Comisiei Locale de Fond F. Deleni județul Iași în sensul respingerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a reclamantului pentru suprafața de 0,93 ha teren situat pe raza comunei Deleni județul Iași.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu susținerile pǎrților, declarațiile martorilor și concluziile fǎrǎ echivoc ale raportului de expertizǎ tehnicǎ topometricǎ efectuat în prezenta cauzǎ, instanța stabilește că reclamantul are dreptul doar în parte la reconstituirea dreptului de proprietate privată, privind doar suprafața de 1419 mp, teren situat pe raza comunei Deleni județul Iași.
În fapt, instanța reține că reclamantul a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,93 ha teren ce a aparținut defunctului Slǎbuțu Ghe. V., conform registrului agricol.
Instanța stabilește cǎ reclamantul este moștenitorul acestui defunct în calitate de moștenitor legal, respectiv nepot de sorǎ, colateral privilegiat.
Analizând susținerile pǎrților, coroborate cu toate înscrisurile depuse la dosar, observând și concluziile fǎrǎ echivoc ale raportului de expertizǎ efectuat în prezenta cauzǎ, instanța stabilește faptul că reclamantul are dreptul doar la suprafața de 1419 mp, teren situat pe raza comunei Deleni județul Iași.
În același sens, instanța, analizând actele și concluziile raportului de expertizǎ tehnicǎ topometricǎ, constată că reclamantul nu are dreptul la reconstituirea întregii suprafețe de 0,93 ha, întrucât pentru aceastǎ suprafațǎ a fost reconstituit deja dreptul de proprietate în calitate de moștenitor testamentar numitului Ananii Gh. I..
De aceea, coroborând toate înscrisurile analizate mai sus, instanța, observând și concluziile raportului de expertizǎ în acest sens, ajunge la concluzia că reclamantul are dreptul să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1419 mp, teren situat pe raza comunei Deleni județul Iași, conform punctului 4 din capitolul Concluzii al raportului de expertizǎ întocmit în prezenta cauzǎ.
Astfel că, având în vedere toate aspectele și considerentele relevate mai sus, instanța urmează să admită în parte acțiunea reclamantului doar pentru suprafața de 1419 mp teren și să dispună anularea în parte a hotărârii nr. 1117/23.03.2010 emisă de către pârâta C. Județeană Iași, cu obligarea la reconstituirea pe cale judecătorească a dreptului de proprietate a unui teren în suprafață de 1419 mp, teren situat pe raza comunei Deleni județul Iași.
În baza art. 274 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.„
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Județeană Iași de fond funciar arătând că cererea formulată de S. V. la Legea 247/2005 a fost invalidată de C. Locală Deleni de fond funciar întrucât nu se făcuse dovada proprietății, măsură care nu a fost contestată de reclamant deși a fost afișată potrivit procesului-verbal de afișare din data de 28.10.2009.
Susține recurenta faptul că termenul impus de dispozițiile art. 27 din HG 890/2005 este un termen de decădere tocmai pentru a se stabili un cadru procedural concret și limitat în timp, pentru a nu ține sub semnul incertitudinii valorificarea dreptului de proprietate și pentru a contribui la stabilitatea circuitului civil. Așadar plângerea formulată este nefondată în condițiile în care nu s-a uzat de calea contestației, prima instanță neanalizând și nemotivând îndepărtarea acestor apărări.
În plus, susține recurenta că petentul nu a depus în susținerea cererii înscrisurile prev. de disp. art. 9 din Legea 18/1991, astfel că instanța nu poate acoperi pasivitatea reclamantului de a nu fi urmat procedura administrativă obligatorie.
Solicită, în consecință, admiterea recursului.
Intimata S. E. nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că recursul este întemeiat, astfel că îl va admite, pentru considerentele ce succed:
P. cererea înregistrată sub nr. 49 din 29.08.2005 la C. Locală Deleni de Fond F. (f. 18 verso fond) S. V., fiul lui V. și A., domiciliat în ., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,93 ha teren în extravilan . a fost predat la CAP, anexând declarație pe proprie răspundere că nu a beneficiat de reconsituire la Legea 18/91 și la Legea 1/2000.
P. procesul-verbal al Comisiei de fond funciar Deleni încheiat în ședința de lucru din perioada 5-26 octombrie 2005 (f. 20 fond) s-a propus invalidarea cererii nr. 49/2005 întrucât lipsesc actele doveditoare, cererea neavând temei legal, procesul-verbal menționat fiind afișat la sediul Primăriei Comunei Deleni la data de 28.10.2009, conform procesului-verbal de afișare nr. 6574/28.10.2009 (f. 21 dosar fond).
P. Hotărârea nr. 1117/23.03.2010 C. Județeană Iași de fond funciar a validat propunerea Comisiei Locale de Fond F. Deleni în sensul respingerii cererii d-lui S. V. cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,93 ha teren pe raza . reținându-se că cererea nu este întemeiată și îndreptățită întrucât solicitantul nu a depus în susținere acte din care rezultă dreptul de proprietate pentru terenul revendicat.
Potrivit disp. art. 27 alin (3) din HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor: ”Persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile comunale, orășenești sau municipale pot face, în termen de 10 zile de la afișare, contestație adresată comisiei județene, pe care o depun la secretariatul comisiei comunale, orășenești sau municipale, care este obligat să o înregistreze și să o înainteze prin delegat la secretarul comisiei județene în termen de 3 zile.
În speță solicitantul S. V. nu a atacat cu contestație în termenul de decădere de 10 zile de la afișarea propunerii de invalidare a Comisiei Locale această propunere, astfel că prezenta plângere este neîntemeiată și va fi respinsă, neputându-se nesocoti procedura legală impusă expres de disp. L. 18/1991 și ale HG 890/2005.
În plus, analizând chiar îndreptățirea la reconstituire a lui S. V., instanța constată că în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă. Martorii audiați la prima instanță M. D. și A. G. fac referire la un teren intravilan care a aparținut soților S. V. și R., teren ocupat în prezent de alte persoane care și-au construit acolo locuințe, pe când cererea de reconstituire se referă la un teren situat în extravilan. În plus, reclamanta S. E., moștenitoare după S. V., nu a probat suprafața de teren avută în proprietate de autorul S. V., martorii relatând că pe urma aceluiași defunct a obținut titlul de proprietate_/13.02.2002 Ananii GH. I. (f. 60 dosar).
Față de aceste aspecte Tribunalul apreciază nedovedită cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,93 ha teren formulată de S. V..
Pentru toate aceste considerente Tribunalul, în temeiul disp. art. 312 alin 1 cod procedură civilă, va admite recursul formulat de pârâta C. Județeană Iași de fond funciar împotriva sentinței civile nr. 949/15.09.2011 a Judecătoriei Hîrlău, va modifica în tot sentința în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană Iași de fond funciar.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Admite recursul formulat de pârâta C. Județeană Iași de fond funciar împotriva sentinței civile nr. 949/15.09.2011 a Judecătoriei Hîrlău, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană Iași de fond funciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2012
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. S.C. M.M. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
2 ex/09.04.2012
Jud. fond P. C. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 134/2012. Tribunalul IAŞI | Anulare act. Decizia nr. 32/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|








