Fond funciar. Decizia nr. 100/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 100/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 100/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 21 Ianuarie 2013

Președinte - M. S.

Judecător G. C.

Judecător E. C.

Grefier A. M.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 100/2013

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent P. R. C. P. B. V. și pe intimat P. J.. I., intimat P. -P. - C. L. I., intimat M. IAȘI R.. P. P. M.. IAȘI, având ca obiect fond funciar plângere Ordin Prefect.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată înaintate la dosar, prin Serviciul Registratură, cerere de suspendare a cauzei din partea recurentei.

Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare pe cererea de suspendare și pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

P. sentința civilă nr._/15.12.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus:

Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților M. Iași prin P., Primăria Municipiului Iași P. Municipiului Iași și C. L. al Municipiului Iași, invocate de către aceștia și, în consecință, respinge plângerea formulată de către petenta P. R. C., prin procurator B. V., în contradictoriu cu aceștia.

Respinge plângerea formulată de petenta P. R. C., prin procurator B. V., în contradictoriu cu intimatul P. Județului Iași, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

„În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate, le va admite și va respinge, pentru acest motiv, plângerea formulată în contradictoriu cu aceștia, calitate procesuală pasivă având doar emitentul ordinului, respectiv P. Județului Iași, precum și Comisia municipală de fond funciar Iași, care întocmesc documentația prealabilă, conform dispozițiilor art. 5 lit. a, b, și art. 6 lit. e din H.G. 890/2005.

Referitor la fondul cauzei, din analizarea documentației care a stat la baza emiterii ordinului, nu rezultă dacă și în ce mod terenul a fost preluat de către stat, conform referatului Comisiei municipale de fond funciar, neputând fi identificat nici vechiul amplasament.

Dovada preluării terenului de către stat este cu atât mai necesară, cu cât vechiul act de proprietate datează din anul 1941, existând posibilitatea efectuării unor acte de dispoziție de către autorii petentei.

Față de situația reținută, instanța va respinge plângerea, ca nefondată.”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta P. R. C., prin mandatar B. V., considerând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, petenta-recurentă arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în mod eronat s-a respins acțiunea petentei, motivându-se că nu a făcut dovada preluării de către stat a imobilului potrivit Decretului nr. 712/1976 și normelor speciale și nici nu s-a identificat amplasamentul terenului, deși potrivit actelor normative invocate reconstituirea dreptului de proprietate se face și pentru terenurile care au fost preluate sub orice formă, respectiv, fără titlu valabil.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 3041 Cod procedură civilă.

Intimații P. Județului Iași și M. Iași – Comisia Municipală de fond funciar Iași au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

La termenul de judecată din 27.07.2012 numiții O. V. Drăgulița și O. F. V. au formulat cerere de intervenție accesorie în interes alăturat intimaților, solicitând admiterea în principiu a acesteia, cerere respinsă de instanța de judecată.

La termenul de judecată din 21.01.2013 recurenta, prin mandatar, a solicitat suspendarea judecății cauzei întrucât mama acesteia – care nu este în țară – a găsit printre documentele familiei un înscris privind terenul ce face obiectul cauzei și nu poate aprecia la ce dată va putea să-l depună.

Intimații Primăria Municipiului Iași, P. Municipiului Iași și C. L. al municipiului Iași nu au depus întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, probatoriu administrat în cauză și dispozițiile legale incidente, dar și din oficiu, tribunalul constată următoarele:

Petenta-recurentă a investit instanța de fond cu o plângere formulată împotriva Ordinului Prefectului județului Iași nr. 714/2010, solicitând restituirea în natură a suprafeței de 300 mp, situat în Iași, cartier B. – proprietatea autoarei sale Palasanu E. – preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 712/1966.

P. cererea de recurs petenta-recurentă critică sentința atacată sub aspectul soluției pronunțate, susținând că eronat prima instanță a respins acțiunea deoarece potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate se face și pentru terenurile care au fost preluate sub orice formă, fără titlu valabil.

Recursul este nefundat.

Critica petentei-recurente vizând nereconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 300 mp nu este întemeiată, motivat de faptul că dispozițiile art. 9 alin. 1 fin H.G. nr. 890/2005 stabilesc imperativ modalitățile de probă ale dreptului de proprietate (nu ale preluării abuzive a terenului de către stat), astfel încât din probatoriul administrat la fond nu se regăsesc dovezi care să ateste modalitatea de preluare a terenului de către stat și dacă acesta era proprietatea autoarei sale, Palasanu E., la momentul preluării.

Nici critica recurentei vizând neindentificarea amplasamentului terenului nu este întemeiată – aceasta susținând că vechiul amplasament al terenului poate fi identificat pe baza contractului de vânzare-cumpărare anexat cererii de reconstituire a dreptului de proprietate – deoarece susținerile sale nu sunt probate cu înscrisurile depuse la dosar atât la judecata în fond cât și în recurs.

În consecință, pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va menține sentința atacată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de suspendare formulată de recurentă, prin procurator.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. R. C., prin mandatar B. V. împotriva sentinței civile nr._ din 15.12.2011 pronunțată de Judecătoria Iași sentință pe care menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2013.

Președinte,

M. S.

Judecător,

G. C.

Judecător,

E. C.

Grefier,

A. M.

Red. E.C.

Tehnored. M.M.D.

2 ex./07.08.2013

Judecător fond A. D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 100/2013. Tribunalul IAŞI